Divorţ fericit

– E posibil aşa ceva?
Chiar dacă reprezintă, adesea, o eliberare, despărţirea presupune inevitabil şi suferinţă: reproşuri legate de violenţă, trădare, lipsa comunicării, împărţirea bunurilor şi a copiilor. Există, totuşi, modalităţi de a menţine loviturile reciproce în anumite limite, manifestând respect faţă de fostul partener. Pentru edificarea problemei, ne-am adresat unor psihologi specializaţi în probleme de cuplu, colaboratori ai echipei noastre si publicisti in presa nationala “: dr. Norica Fischer, Ana Markulis Zătrean şi dr. Filip Onaca. Pentru o lectură mai uşoară, îi vom numi A, B şi C –

“Despărţirea presupune sentimente amestecate, care au o intensitate comparabilă cu aceea de la începutul relaţiei”

– Divorţul înseamnă întotdeauna renunţarea la o mare speranţă. O asemenea ruptură în viaţa cuiva se poate petrece în chip “fericit”?

A: Despărţirea şi divorţul reprezintă nişte seisme pentru suflet. Cu toţii ne dorim iubire şi stabilitate în cuplu, iar majoritatea celor implicaţi într-o relaţie îşi dau multă osteneală unii cu alţii. Eşecul nu poate să nu doară. Va suferi mai ales acela dintre parteneri care nu a luat iniţiativa separării şi se pomeneşte, din­tr-o dată, singur, tânjind după convieţuirea de di­nain­te. Într-o asemenea situaţie, un divorţ paşnic poate fi considerat o mare performanţă.
B: Un divorţ amiabil, la mediator, este, într-adevăr, o faptă ero­ică, posibilă numai prin eforturile ambilor parteneri. Ei trebuie să-şi învingă tristeţea, resentimentul, să depăşească pier­derea suferită şi să adopte o atitudine constructivă.
C: A trage o linie de final, punând capăt unei căs­nicii nefericite, poate fi şi o uşurare imensă. Cu toate acestea, în cele mai multe cazuri, sunt în joc sen­ti­mente amestecate, care la început au o intensitate com­parabilă cu aceea din faza iniţială a relaţiei, cea a îndrăgostirii. De aceea, anul de după despărţire e im­portant, deoarece în cursul lui, emoţiile pot reveni la proporţii rezonabile. În această perioadă, me­dia­torii buni şi avocaţii pricepuţi pot avea o contribuţie preţioasă, propunând înţelegeri care să liniştească spiritele. Mi se par condamnabili acei avocaţi care “toarnă gaz peste foc“, din dorinţa de a avea cât mai multe acţiuni în instanţă – din păcate, mai întâlnim şi astfel de personaje.

V-ar mai putea interesa si:

Mediere divort cu copil minor

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Cat costa un divort la notar?

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Oficiere logodna Bucuresti

– Când a sosit momentul să decidem că nu mai avem altă soluţie decât divorţul?

A: Atunci când constatăm că intimitatea, bucuria, comunicarea şi încrederea aproape au dis­pă­rut. Când nu mai vedem în celălalt nimic din ce ne-a atras către el, la început. Când relaţia ne face să ne simţim cel mai adesea deprimaţi, singuri, tensionaţi şi agresivi.
C: Despărţirea este ca “o gură de aer proaspăt”, o eli­berare din prizonieratul unei relaţii nefericite. Însă cei care apelează la consiliere pentru pro­ble­mele cuplului pot avea şi surpriza de a-şi da seama că di­vorţul nu este, de fapt, singura schimbare posibilă. În astfel de discuţii, se vede limpede că, une­ori, do­rinţa despărţirii e alimentată de orgolii exa­cerbate, de mult subiectivism şi frustrare. În urma dia­logului cu psi­hologul, unele cupluri de­vin con­ştiente de tiparul în care evolu­ează relaţia lor şi se de­cid să îl modifice, renunţând la divorţ.

Ultimul prilej de răfuială

– Despărţirea decurge la fel cum a fost căsnicia – paşnic, neutru sau fur­tu­nos?

A: Eu cred că divorţul pune capăt re­laţiei, fă­când uz de aceleaşi mijloace. Pro­blemele apărute în timpul căsniciei se fac simţite, de regulă, şi la despărţire. De multe ori, se agravează. Fiindcă e ultimul prilej de răfuială, de plătit poliţe vechi.
B: Dacă partenerii s-au tratat reciproc cu respect şi preţuire, finalul se va des­fă­şura, de asemenea, pe o cale relativ paş­nică. To­tuşi, o relaţie de iubire nu se poa­te transforma în prietenie, printr-o simplă apăsare de buton.
C: Dacă oamenii au avut o relaţie conflictuală, dacă a existat între ei concurenţă sau o dispută legată de autoritate, aceasta va continua şi în timpul di­vor­ţului, sub forma unui “război al celor două roze”.

Mânia şi ura fac despărţirea mai simplă

– Când cei doi parteneri mai nutresc sentimente de afec­ţiune şi prie­te­nie reciprocă, ele pot în­greuna luarea unor de­cizii clare şi cate­go­rice. Nu cumva mânia şi ura simplifică des­păr­ţirea?

A: Mânia este o e­ner­gie de care ai ne­voie ca să te poţi desprinde. Aşa în­­cât, sigur că da, mâ­nia şi ura fac des­părţirea mai sim­plă. Însă, la un di­vorţ, e im­por­­­tant să se ne­go­cieze condiţii care să le per­mită am­bilor par­teneri să ducă o viaţă liniştită în con­tinuare. Sen­timentele de prie­te­nie, preocu­pa­rea pentru binele ce­lui­­lalt, res­pec­tiv asu­­ma­rea res­pon­sa­bili­tăţii pentru gă­si­rea unor re­zol­vări echi­tabile sunt bene­fice pen­tru ambele părţi.
B: Poate că de­­mo­ni­zarea fos­tu­lui par­tener te poate aju­ta, pe ter­men scurt. Însă când o­mul pe care l-ai iubit cel mai mult se transfor­mă pen­tru tine în omul pe care îl urăşti cel mai mult, ceva nu e în or­dine. Şi senti­men­tele de prietenie îţi pot fi de folos, ca să-l laşi pe ce­lălalt să-şi ur­meze dru­mul în pace.
C: Mânia şi ura te ajută la început, ca să te detaşezi de celălalt. Însă aceste senti­men­te trebuie discu­tate, căci numai astfel se va deschide calea că­tre soluţii acceptate în comun. În schimb, sen­ti­men­tele reprima­te duc la blocaje între­ţinute ani de zile.

– Tema banilor es­te una deosebit de di­ficilă. Cum se ajun­ge la compromisuri echitabile, în cazul unui divorţ?

A: Există două posibilităţi – fie reglementări pau­şale ale partajului şi pensiei alimentare, conform pre­ve­derilor legale, fie reglementări individuale, orien­tate în funcţie de posibilităţile şi nevoile părţilor im­pli­­cate. Ultima variantă este îndeobşte mai avan­ta­joa­să. De exemplu: dacă te ocupi şi tu de copil, eu pot lucra mai mult, în consecinţă, vom avea cu toţii mai mulţi bani. Corectitudinea ne impune să ţinem seama de dificultăţile şi de contribuţia celuilalt. Din pă­cate, în majoritatea cazurlor, mânia şi ura trans­for­mă pro­ble­ma banilor şi a bunurilor comune în război. “Dacă tot plec, măcar să iau tot ce pot”. Aşa se face că cel care pleacă ia, uneori, şi ţiglele de pe aco­periş.

“Copiii nu trebuie să devină spectatori ai conflictelor”

– Când sunt de luat decizii cu privire la copii, toată lumea le vrea binele. Numai că nu toţi văd binele în acelaşi fel. Cum se pot găsi soluţii cu ade­vărat bune?

A: Copiii trebuie să ştie ce urmează să se întâmple cu ei. În funcţie de vârsta pe care o au, pot fi eventual implicaţi în luarea deci­ziilor. Însă mama şi tatăl trebuie să fie atenţi să nu-şi transforme copiii în nişte spectatori ai con­flictelor, enervărilor şi dezamăgirilor lor. Şi, mai ales, să nu-şi facă din ei aliaţi în disputa cu partenerul! Vorbindu-l de rău pe celălalt în pre­zenţa lor, de exemplu, li se creează copiilor conflicte inimaginabile.
B: Întotdeauna, bine va fi ceea ce le oferă copiilor protecţie, ocrotire şi siguranţă. Pentru un astfel de bine e nevoie de serio­zitate. Copiii me­rită să fie res­pectaţi ca nişte oa­meni în depli­nă­tatea tutu­ror facultă­ţi­lor, chiar dacă ei sunt încă dependenţi de aju­torul pă­rinţilor. Pă­rin­ţii buni sunt cei care ştiu să le trans­mită şi în mo­mentele grele me­­saje de încu­ra­jare. “Te iu­­besc, şi chiar dacă plec, voi fi ală­turi de ti­ne, ori­când”.
C: Pentru copii, binele înseamnă să li se permită să-şi iu­beas­că şi mama, şi ta­tăl, şi să aibă contact cu amân­doi. Afirmă acest lu­cru toţi copiii tre­cuţi prin­tr-un di­vorţ, atunci când a­jung la maturitate şi îşi recapi­tu­lează amin­­tirile. Solu­ţii­le bu­ne sunt cele din care re­zultă doi părinţi co­o­pe­ranţi, iar nu un câşti­gător şi un per­dant. Pentru unii copii este difi­cil, la în­ceput, să se mute mereu din lo­cuinţa unui pă­rinte în cea a al­tuia. Ei resimt de fie­care dată triste­ţea des­­păr­ţirii şi sunt supra­so­licitaţi de cerinţele adap­tării la noul me­diu. Da­că nu ştiu cum să inter­pre­te­ze mo­di­ficările de com­­por­tament observate la co­piii lor în această pe­rioadă, părinţii ar trebui să ceară ajutorul unui spe­cialist.

– Cât de necesar este să ştie copiii despre moti­vele despărţirii?

A: Copiii au nevoie de toate informaţiile pe care sunt capabili să le înţeleagă. Iar cel care a luat ini­ţia­tiva separării trebuie să-şi asume această răs­pundere şi să-şi expună deschis motivele. Despărţirea părin­ţilor îi lipseşte pe copii de o parte din sprijinul de care beneficiau anterior şi ei au nevoie să fie siguri de ceea ce le rămâne. Important este să li se conso­li­deze această convingere: “Eu mă despart de tatăl tău (de mama ta), însă nu şi de tine. Nu tu eşti motivul”. Co­piii îşi iubesc familia şi, în majoritatea cazurilor, nu­tresc speranţa că părinţii se vor împăca. În special co­piii mici rămân cu această dorinţă profundă. Şi sunt adesea înclinaţi să-şi atribuie vina pentru neîn­ţe­legerile dintre părinţi. De aceea, explicaţiile de ge­nul: “Mămica şi tăticul nu se mai înţeleg atât de bine” nu sunt suficiente. Neînţelegerea trebuie explicată pe înţelesul lor.
B: Copiii trebuie să ştie că numai părinţii sunt responsabili pentru eşecul relaţiei. Când permiţi co­pilului să cunoască prea multe detalii ale conflictului dintre adulţi, tinzi să-l pui în poziţia de substitut al partenerului, ceea ce nu e deloc bine.
C: Copiii nu trebuie amestecaţi în viaţa amoroasă şi în disputa părinţilor. Nici copiii mai mari nu tre­buie folosiţi pe post de cea mai bună prietenă, de condică de reclamaţii sau de loc de descărcat molozul – fără nici o îndoială, acesta este un abuz. Părinţii tre­buie să-şi caute în altă parte confidenţi pentru grijile şi sentimentele lor de vinovăţie, ca şi pentru mânie, ură sau disperare.

“Dacă reuşim să ne aducem aminte momentele fericite, ne putem respecta în continuare fostul partener”

– În momentele de criză, lucrurile nu se pot desfăşura totdeauna lin, oricât s-ar strădui ambii parteneri. Ce este de făcut, atunci când tonul se înăspreşte, iar atmosfera devine încărcată?

A: Se întrerupe discuţia. Se ia o pauză. Se regă­seş­te calmul. Dialogul va continua altă dată. Dacă tonul devine din ce în ce mai iritat, se poate apela la un terţ: un mediator sau un terapeut.
B: O încleştare în conflict n-a ajutat nimănui vreodată. Prin urmare, când situaţia se prezintă astfel, partenerii ar trebui să renunţe deocamdată la confrun­tare, să ia distanţă, să se ocupe mai degrabă de pro­pria lor persoană. Dacă ajung mereu în acelaşi punct, e indicat să solicite sprijinul unui specialist, să se adreseze la timp unui mediator. O abordare nouă şi constructivă a conflictului s-a dovedit utilă în deblo­carea multor cazuri complicate.

– Respect – cuvântul magic pentru orice căs­nicie, dar şi pentru perioada ulterioară divorţului, mai ales acolo unde există şi copii. Cum poate fi păstrat şi protejat respectul reciproc?

A: Fundamentul respectului este timpul petrecut împreună. Dacă reuşim să ne aducem aminte de mo­mentele fericite, ne putem respecta în continuare fostul partener. Cel puţin ca părinte. Căci fără el n-ar fi exis­tat copiii pe care îi avem împreună. Aceştia constituie un motiv suficient pentru ca părinţii să-şi poarte reciproc recunoştinţă – în pofida înstrăinării şi a tu­turor dezamăgirilor.
B: Respectul se întemeiază pe stima de sine şi pe acceptarea diversităţii oamenilor. Aflându-ne în con­flict, percepţia noastră se îngustează şi nu mai vedem în celălalt decât un duşman. În astfel de situaţii, avem nevoie de un ajutor din afară, de cineva care să cân­tă­rească cu obiectivitate reacţiile, pentru a reveni la un comportament bazat pe respect. Numai dacă ne sim­ţim înţeleşi, îl putem privi cu bunăvoinţă pe celă­lalt.

V-ar mai putea interesa si:

Mediere divort cu copil minor

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Cat costa un divort la notar?

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Oficiere logodna Bucuresti

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2014

(Acest articol a fost apreciat de 48 persoane. 1 cititori astăzi)