Însă, tocmai pentru că știe ce înseamnă singurătatea, o mamă singură știe că este cale lungă de la speranță la realitate. Că, după ce cerni, de cele mai multe ori, rămâi cu așteptarea, iar așteptarea poate dura o veșnicie!
Am citit zilele trecute un articol destul de frumos despre femeile singure. Era scris de un bărbat. Un bărbat care deși a încercat să atingă subiectul existențial, a rămas totuși la părerea că aceste femei își refuză dreptul la o altă fericire, relație sau viață, se dedică întru totul carierei sau copiilor și preferă să rămână de cele mai multe ori singure.
Eu cred că, atunci când cineva scrie despre femeile singure, ar trebui să realizeze două articole separate: femei singure și mame singure. Situațiile sunt, cu siguranță, foarte diferite. O femeie singură poate risca să facă și alte greșeli. Și alte alegeri nereușite. Poate să spună: “la naiba! de ce nu?”. Și, da, așa este: de ce nu? Și foarte bine că au curajul de a tot încerca. Dar o mamă nu poate să facă la fel. Nu mai este vorba doar despre ea. Despre ce simte ea, despre ce își dorește ea, despre ce visează ea! Sau la cine.
V-ar mai putea interesa si:
–Mediere divort cu copil minor
–Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti
–DIVORT LA NOTAR SAU DIVORT LA MEDIATOR ?
–Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate
–Oficiere logodna Bucuresti
O mamă singură suferă și ca femeie și ca mamă! Suferința ei însă trebuie să fie una constructivă. Una care să nu lase urme sau cicatrici în inima, comportamentul și viața copilului său. O femeie, înainte de a face o alegere, trebuie să se gândească doar o dată. Sau deloc! O mamă, însă, este obligată de fiecare dată să se gândească. Și să se gândească de două ori înainte de a decide. Orice! Oricând! Alegerea ei va avea consecințe nu doar asupra sa, ci și a copilului. Nu poate să se joace de-a alegerea. Nu are dreptul să nască nisipuri mișcătoare și insule nestatornice în viața sa și a copilului său. O mamă, când alege, trebuie să aleagă înțelept și statornic. Responsabil! Alegerea ei trebuie să aducă echilibru. Echilibrul acela necesar pentru ca un copil să poată să crească și să se dezvolte normal, pentru a deveni un adult sănătos.
Citesc despre faptul că ele își neagă fericirea. Nu, nu o neagă. Au crezut în ea și își doresc să o regăsească, doar că au devenit mult mai prudente. Nu își mai permit ca fluturii aceia din stomac să fie cei care decid în locul lor. Au mai decis o dată. Când ele încă mai credeau în faptul că dragostea este pentru totdeauna. Că omul care le iubește este acolo la bine și la rău. Că în iubire nu se abandonează. Că toate problemele se pot rezolva cu înțelegere, respect, răbdare și dragoste. Că un bărbat poate să iubească o singură femeie și să îi fie prieten înainte de toate. Dar s-au înșelat. Și, dintr-o dată, s-au trezit undeva, prin mijlocul vieții, singure, cu un copil, cu sufletul făcut ferfeliță, cu o grămadă de probleme, de lipsuri, de griji, de treburi casnice pe care sunt nevoite să le învețe. Și trebuie să facă față la toate calme, zâmbitoare și pline de liniște și iubire. Și singure. Mai ales, singure.
Totuși, chiar și așa, femeia singură știe că nu are voie și nu are dreptul să se simtă așa. Pentru că trebuie să crească mare un pui. Trebuie nu doar să îl crească mare, ci să îl crească un om mare și frumos!
Trebuie să învețe să facă față la tot și toate! Și astfel, dimineața se trezește devreme să își îmbrace puiul, să îl ducă la grădiniță sau la școală, apoi aleargă la serviciu, la piață, face mâncare, repară câte o țeavă, câte un robinet, câte o yală, schimbă câte ceva prin casă dacă e de schimbat și își amintește întotdeauna la timp să meargă după puiul ei la grădi sau la școală. Și nu uită să aibă în poșetă o ciocolățică, o bomboană, un șoricel de jeleu cu care să își bucure copilul. Poate uită uneori să își cumpere un parfum, dar de asta nu uită niciodată! Pe drum trebuie să lase grijile deoparte și să copilărească. Să deseneze lumi din nori, să joace “eu văd”, fazan etc. Acasă face teme și redevine școlar alături de puiul ei. Spală, coase, calcă și așează cu grijă hăinuțele pe spătarul scaunului.
Între timp, trebuie să aranjeze pe umerii copilului ei încrederea în viață. Deși ea și-a pierdut-o. Trebuie să îi aranjeze zâmbetul. Deși zâmbetul ei este doar puiul său. Trebuie să îi aranjeze respectul față de oameni și să îi educe sufletul către bunătate. Deși ea nu a fost răsplătită astfel. Trebuie să își facă puiul să creadă în iubire, chiar dacă ea a fost trădată în acest sentiment. Trebuie să își facă puiul să înțeleagă rostul, importanța și esența familiei, iar asta în lipsa unei familii întregite. Și, ce este cel mai important, va trebui să își învețe puiul că valoarea omului nu este dată de ceea ce are, ci de ceea ce este! Și niciodată, dar niciodată nu trebuie să uite să își înțeleagă și să își asculte puiul!
Se spunea că femeile singure sunt rigide, reci, neîncrezătoare. Nu sunt. În spatele acestui zid de precauție se găsește o femeie plină de răni, de întrebări, de griji care de abia așteaptă să fie iubită, ținută în brațe, alintată, respectată, doar că nu orice bărbat are răbdarea, puterea și dorința necesară pentru a-și dori să afle ce este dincolo de acea femeie aparent impenetrabilă.
În clipele de liniște, noaptea, de cele mai multe ori, când are timp să își adune genunchii sub ea, să viseze, să se gândească, să simtă, o mamă singură speră. Speră că, poate, într-o zi, îi va putea oferi copilului ei o familie. Și ei. Una adevărată, bazată pe toate credințele ei de om, femeie și mamă. Poate cel mai mult dintre toți oamenii pământului, o mamă singură își va dori asta! Și va spera că într-o zi, iubirea va bate și la sufletul ei. Din nou. Nu ca să o rupă, ci ca să o adune de peste tot și să o întregească. Speră că nu toți bărbații sunt mânați în viață de slăbiciuni, ci printre ei, mai sunt și bărbați care știu să fie de onoare și să respecte valorile reale ale vieții. Însă, tocmai pentru că știe ce înseamnă singurătatea, ea știe că este cale lungă de la speranță la realitate. Că, după ce cerni, de cele mai multe ori, rămâi cu așteptarea, iar așteptarea poate dura o veșnicie!
Veșnicie în care ea va trebui să rămână un om frumos, vertical, care să nu uite să trăiască, să zâmbească, să viseze și să rămână femeie!
Și mamele singure sunt femei, doar că și-au închis aripile adânc în ele și au ales să umble pământean.
V-ar mai putea interesa si:
–Mediere divort cu copil minor
–Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti
–DIVORT LA NOTAR SAU DIVORT LA MEDIATOR ?
–Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate
–Oficiere logodna Bucuresti
Sursa:http://webcultura.ro/si-mamele-singure-sunt-femei/
