Pentru a rapunde la aceasta intrebare, vom analiza in randurile care urmeaza prevederile legislative, explicand avantajele si dezavantajele fiecarei proceduri, astfel incat concluzia finala asupra modalitatii de divort aleasa sa va apartina.

DIVORT NOTAR SAU DIVORT MEDIATOR* ? Notar sau mediator ? Ce diferente sunt intre divortul notarial si divortul la mediator ?

  • Mediatorul –este abilitat potrivit legii (art 64,65,66, din legea 192/2006) sa rezolve prin mediere neintelegerile dintre soti privitoare la continuarea casatoriei si a tuturor celorlalte aspecte ce rezulta din decizia de a pune capat unei casnicii:

Legea 192/2006 ART. 64

    (1) Pot fi rezolvate prin mediere neînţelegerile dintre soţi privitoare la:

  1. a) continuarea căsătoriei;
  2. b) partajul de bunuri comune;
  3. c) exerciţiul drepturilor părinteşti;
  4. d) stabilirea domiciliului copiilor;
  5. e) contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor;
  6. f) orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.   

   ART. 65

    Mediatorul va veghea ca rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al copiluluiva încuraja părinţii să se concentreze în primul rând asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilităţii părinteşti, separaţia în fapt sau divorţul, să nu impieteze asupra creşterii şi dezvoltării acestuia.

   ART. 66

    (1) Înainte de încheierea contractului de mediere sau, după caz, pe parcursul procedurii, mediatorul va depune toate diligenţele pentru a verifica dacă între părţi există o relaţie abuzivă ori violentă, iar efectele unei astfel de situaţii sunt de natură să influenţeze medierea şi va decide dacă, în asemenea circumstanţe, soluţionarea prin mediere este potrivită. Dispoziţiile art. 54 sunt aplicabile în mod corespunzător.

  • Notarul public-este abilitat potrivit legii (art. 375 din noul Cod Civil) să constate desfacerea căsătoriei prin acord a soţilor şi să dispună eliberarea certificatului de divorţ, indiferent dacă soţii au sau nu copii minori născuţi din căsătorie, din afara acesteia sau adoptaţi.

Art. 375 

(1) Dacă soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii minori, născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, ofiţerul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, eliberându-le un certificat de divorţ, potrivit legii.

(2) Divorţul prin acordul soţilor poate fi constatat de notarul public şi în cazul în care există copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, dacă soţii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei copiilor după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii, precum şi stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor. Dacă din raportul de anchetă socială rezultă că acordul soţilor privind exercitarea în comun a autorităţii părinteşti sau cel privind stabilirea locuinţei copiilor nu este în interesul copilului, sunt aplicabile prevederile art. 376 alin. (5).

PRIMA CONCLUZIE DUPA ANALIZA TEXTELOR DE LEGE :

V-ar mai putea interesa și:

Divort la notar fara sa avem un acord

Divorțul în contradictoriu în afara instanței de judecată

Cel mai bun divort pentru copii

Daca pentru familiile fara copii minori divortul notarial este varianta idela, cand vorbim despre divortul familiilor cu copii minori, este recomandat ca divortul se se efectueze cu ajutorul unui mediator.

DIFERENTE INTRE DIVORTUL NOTARIAL SI DIVORTUL LA MEDIATOR

  • Prima diferenta majora, asa cum rezulta si din analiza textului de lege, este ca, in timp ce notarul constata, stampileaza si incaseaza, mediatorul este investit pentru a ajuta partile, parintii, prin tehnici specifice de natura psihojuridica, sa ajunga la o intelegere in cazul in care acestia nu sunt siguri de conditiile desfacerii casatoriei, sa revizuiasca intelegerea initiala pentru ca aceasta sa fie una in interesul superior al minorului si in vederea unei bune convietuiri intre fostii soti care odata cu divortul inceteaza sa mai fie sot si sotie, dar nu vor inceta niciodata sa fie parinti 
  • A doua diferentaeste ca pentru divortul la mediator nu este obligatorie ANCHETA PSIHOSOCIALA! Mai multe despre acest subiect AICI:
  • A treia diferentaeste ca divortul notarial dureaza fix 30 de zile spre diferenta de divortul la mediator care poate dura atat o perioada de 14 zile cat si peste 30 de zile, durata fiind una care nu depinde de mediator, ci de functionarii judecatoriei care emit hotararea de expedient ( hotararea judecatoreasca) conform intelegerii consemnata in acordul de mediere. AVANTAJUL este ca la final partile care au apelat la serviciile unui mediator obtin o hotarare judecatoreasca ce constituie titlu executoriu si care poate fi pusa in aplicare cu ajutorul unui executor judecatoresc in cazul in care una dintre parti refuza respectarea intelegerii consemnata in acord cu privire la plata pensiei alimentare(contributiei pentru cresterea, educarea, si intretinerea minorilor), a respectarii programului de vizita (programul de intretinere a relatiilor parintesti) sau a domiciliului minorilor.
  • A patra diferenta este data de faptul ca in divortul notarial audierea minoruluieste obligatorie in timp ce  divortul prin mediere este conceput special pentru ca interesul superior al minorului sa nu fie lezat in nici un fel iar minorul sa nu fie audiat sa deranjat in nici un fel . Mai multe aici.

Pentru ca atunci cand vorbim despre desfacerea casatorie cu ajutorul medierii amintim despre obtinerea unei hotarari judecatoresti, trebuie mentionat faptul ca medierea este o procedura confidentiala care se desfasoara in biroul mediatorului si ca nu este vorba nicidecum de un proces public. In urma incheierii procedurii de mediere documentatia incheiata cu ajutorul mediatorului se depune la judecatoria competenta, iar aceasta va emite o hotarare judecatoreasca intocmai cu datele inscrise in acordul de mediere in camera de consiliu, partiile nefiind expuse la un proces public, ci doar la o intalnire in camera de consiliu. Mai multe despre aceasta procedura puteti afla de AICI:

Nu in ultimul rand, trebuie mentionat faptul ca tendinta legislativa europeana este aceea de implementare in toate legislatiile nationale a unui cadru adecvat pentru ca desfacerea casniciilor in care exista si copii minori sa fie efectuata exclusiv prin mediere datorita multiplelor avantaje pe care medierea le ofera. Mai multe despre acest subiect puteti citi AICI. 

Totodata, trebuie mentinat faptul ca medierea poate fi in egala masura solutia ideala pentru partajarea bunurilor comune obtinute in timpul casatoriei care nu poate fi comparata cu nicio alta forma de partaj datorita avantajelor multiple, cel mai important dintre acestea fiind reducerea la 50% a costurilor necesare acestei proceduri. Mai multe informatii AICI si AICI.

V-ar mai putea interesa și:

Divort la notar fara sa avem un acord

Divorțul în contradictoriu în afara instanței de judecată

Cel mai bun divort pentru copii

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti -0768.511.900

*Notă: articolul a fost valabil la momentul publicării lui. Pe aceeași temă este de actualitate doar articolul: https://academiademediere.ro/divort-la-notar-fara-sa-avem-un-acord/