In cazul în care aveţi o neînţelegere cu privire la partajul bunurilor dobândite în timpul căsătoriei sau o dispută între membrii familiei, asupra dezbaterii unei moşteniri, cea mai avantajoasă formă de soluţionare este medierea.

De ce? 

1. Pentru că, dacă se ajunge la Acordul de mediere, taxa de timbru care urmează să fie plătită, în cazul judecării în Instanţă, se înjumătăţeşte.

2. Prin medierea părţilor, asistată de o a treia persoană(mediatorul) multe dintre reproşurile pe care şi le aruncă cei implicaţi în conflict sunt aplanate deseori, privite dintr-o altă perspectivă şi ajungându-se la un comportament cooperant, faţă de cel agresiv, de la începutul medierii. Am învăţat, din situaţiile diferite pe care le-am parcurs, că omul are tendinţa să-i pedepsească pe cei care l-au făcut să se simtă neiubit şi nerespectat, chiar trădat. Şi primul lucru pe care-l poate face este să nu cedeze la nici o rugăminte a acestora/ acestuia (dacă este soţ sau soţie) crezând că astfel îşi exercită puterea asupra lor/ lui/ ei. Ceva de genul: ”ei, lasă că vă arăt eu cine are ultimul cuvânt!”

Când însă mediatorul îl determină să privească lucrurile şi din unghiul de vedere al celorlalţi, al rudelor, al partenerului de viaţă etc. înspre care de obicei se arată cu degetul, ca fiind vinovaţii, fără a Ii se da vreo şansă, apare îndoiala că s-au încercat chiar toate soluţiile aflate la îndemâna lor, pentru a-şi îndeplini fiecare obiectivele în blocajul pe care îl reprezinta un conflict. Şi dacă mediatorul ştie să separe latura emoţională a unei dispute de cea pragmatică, în care toţi au de îndeplinit nişte obiective personale, atunci devine foarte clar că cea mai bună soluţie este cea raţională şi se află chiar în mijlocul opţiunilor pe care ei le găsesc. 

Întotdeauna este nevoie să se vorbească pe un ton amabil şi să se invoce doar sentimentele frumoase, care declanşează impulsurile pozitive, având grijă să nu fie răscolit trecutul în termeni agresivi, acuzatori şi ameninţători, pentru că aceştia nu construiesc punţi între oameni, ci creează doar premisa unei rupturi a relaţiei dintre ei. Or mediatorul urmăreşte tocmai reluarea relaţiei dintre părţi, din alt punct, atunci când unul dintre ei face un pas în faţăcătre apropiere, cedează ceva în favoarea celuilalt (sau a celorlalţi). Această etapă trebuie pusă în valoare de către mediator. El ştie cât este de importantă mâna aceea întinsă care de fapt îi responsabilizează pe ceilalţi (celelalte părţi) să facă acelaşi lucru, pentru a se întâlni, undeva, la mijloc.

V-ar mai putea interesa si:

Mediere divort cu copil minor

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Cat costa un divort la notar?

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Oficiere logodna Bucuresti

3. Timpul pe care îl presupune un proces de partaj aflat pe rol cuprinde multe luni sau chiar ani, în schimb:

O mediere se realizează doar în câteva întalniri şi dacă are ca rezultat Acordul de mediere(redactat şi semnat de toate părţile implicate în conflict) acesta trebuie doar să fie depus în Instanţă, care va da o hotărâre judecătorească în care vor fi trecuţi termenii scrişi în Acordul de mediere.

O altă optiune este ca Acordul de mediere să fie depus la un notar şi acesta întocmeşte un document autentic cu termenii scrişi în Acord, cel mult în câteva zile.

Această temă, legată de avantajele medierii în situaţiile amintite, mi-a fost sugerată de către o persoană care s-a chinuit doi ani de zile într-un proces de moştenire, cu rudele ei, fără să ştie că ar fi putut încerca soluţionarea prin procedura medierii.

Sursa:Mediator Roxana Cozmahttp://iasi.comisarul.ro/diverse/col%C5%A2ul-de-mediere-taxa-de-timbru-in-medierile-de-p_328390.html

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest sitesau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu Bucuresti –