Nu încetăm nici pe o clipă în viață să căutăm dragostea. O găsim pe neașteptate, undeva liniștită la pieptul cuiva, undeva nebună sub stropi de ploaie, dar mereu atât de a noastră când o trăim. A noastră, adică a ta și a celui de lângă. Dacă o trăim la timp, o vom găsi apoi în fiecare zi din viață, în ochii iubitei, într-un gângurit de copil, în puterea unui sărut sau al unei îmbrățișări. Vom ști că e dragoste pentru că nimic altceva nu ne poate face nebuni și hotărâți deopotrivă. Vom simți că e dragoste pentru că doar atunci fericirea celui de lângă e mai importantă ca fericirea noastră. Și invers. O vom trăi total, peste puterile noastre lumești, peste părerile unora că nu se merită, peste incertitudinea zilei de mâine. Pentru că așa e dragostea, posibilă până la imposibil.
Dragostea nu durează trei ani. Nici doi și nici cinci. Ea durează atât timp cât vor doi oameni să dureze, el și ea. Și dragostea nu moare în timp, iar în locul ei cică apare respectul. Respectul în dragoste e un adaos, un bonus pe care ți-l oferă anii trăiți împreună. Dragostea adevărată în timp doar crește. Cel care și-a găsit în fiecare dimineață alături omul drag și în fiecare dimineață i-a spus: “neața, iubito” știe ce spun. Cea care în fiecare seară a adormit la pieptul omului drag și în fiecare seară i-a spus: “noapte bună, scumpule” știe ce spun. Am avut fericirea să cunosc și așa, și așa. Bătrâni după 70 care se țineau de mână. Care aduceau flori, la fel ca-n prima zi. Care așteptau cu dor ca de fiecare dată. Și atunci, știu că dragostea adevărată există. Mascăm sub dragoste orice atracție și orice strângere de mână, orice gest frumos și pat împărțit la doi. Orice fel de respect, dar orice fel de respect pentru el sau ea. Și într-o zi spui că e de ajuns. Într-o zi spui că ce trebuie mai mult. Într-o zi te trezești cu un pat gol alături, sau un om gol. Care cică da, te respectă.
V-ar mai putea interesa si:
–Mediere divort cu copil minor
–Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti
–DIVORT LA NOTAR SAU DIVORT LA MEDIATOR ?
–Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate
–Oficiere logodna Bucuresti
Încearcă să nu iubești. Încearcă să-ți dedici viața unei lumi care nu va avea ochii ei și unui viitor în care nu va fi ea. Defel. Niciodată. Încearcă să nu îți fie dor pentru cineva. Să nu dorești fericirea altcuiva mai mult ca a ta. Să nu trăiești puternic, peste puterile tale lumești, peste părerile unora că nu se merită și peste incertitudinea de mâine. Încearcă să nu iubești, ci doar să respecți. Probabil vei exista frumos, poate că și vei trăi frumos, dar demult vei fi mort. Sau singur, deci tot mort. Pentru dragoste se merită orice. Da, îți va fi greu uneori, trist sau neînțeles. Vei demonstra, vei fi fericit, furios, îndrăgostit și nebun chiar. Pentru că vei iubi.
Pentru că așa e dragostea, posibilă până la imposibil. Cât despre respect, oamenii au inventat respectul ca să ascundă locul gol unde ar trebui să fie iubirea.
Sursa:http://devorbacutine.eu/oamenii-au-inventat-respectul-ca-sa-ascunda-locul-gol-unde-ar-trebui-sa-fie-iubirea/