Un copil trebuie să ştie că a venit pe lume dorit de ambii părinţi, nu că a fost o ”întâmplare nefericită”

Sună telefonul. Cineva, o femeie, mi se adresează în greacă şi pare disperată. Eu sunt vorbitoare de limbă greacă, dar ea de unde să ştie asta?! Doamna de la capătul firului este nerăbdătoare să-mi explice totul dintr-o dată şi nu poate relata foarte coerent situaţia, aşa cum se întâmplă atunci când ne stăpânesc emoţiile.

O calmez şi încep să mă lămuresc că doamna L. este grecoaică şi locuieşte în insula K., acolo unde un român, D., locuise în perioada contractului de muncă, pe care îl avusese timp de aproape doi ani.

Doamna L. spune că a avut o relaţie de un an şi jumătate cu d-nul D., ieşean, ea rămăsese însărcinată şi urma să nască, dar tatăl copilului plecase în România, în concediu fără salariu şi nu mai ştia de el nimic, de peste două luni. Pe numele lui venise o înştiinţare că are de ridicat o sumă de bani de la o firmă de asigurări, ca despăgubiri în urma unui accident în care el fusese victima, dar nu putea să ridice nimeni banii în locul lui.

– Doamna mediator, mă înţelegeţi?! Nu ştiu nimic de el, la telefon îmi răspunde altcineva, o persoană care a preluat numărul lui, nu ştiu dacă va recunoaşte copilul şi nici măcar dacă trăieşte! O fostă cursantă de la Centrul Cultural Elen din Iaşi mi-a dat numărul dumneavoastră în speranţa că mă veţi putea ajuta să îl găsesc înainte de a naşte copilul, să pot discuta cu el dacă vine în Grecia să-şi recunoască fetiţa şi să-şi încaseze asigurarea care este pe numele lui.

– Vă înţeleg, dar trebuie să-mi daţi nişte detalii, fără de care nu pot să întreprind nici o măsură. În primul rând, trebuie să înţeleg care este natura conflictului şi dacă acesta există. Dumneavoastră vreţi să îl găsiţi pe cetăţeanul D. G. şi împreună cu acesta să stabiliţi paternitatea copilului prin procedura medierii? 

– Da, pentru că a hotărât să plece de la o zi, la alta, nu am avut timp să stăm de vorbă şi să punem la punct detaliile, acestea au rămas să fie discutate ulterior, chiar dacă el pleca în România. Atunci aveam în faţă încă trei luni de sarcină.

V-ar mai putea interesa si:

–Mediere divort cu copil minor

–Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

–Cat costa un divort la notar?

–Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

–Depunere cerere divorț online

– De atunci aţi mai vorbit cu el?!

– O singură dată, atunci când a ajuns în ţară şi mi-a lăsat numărul de telefon pe care vi-l dau acum: 0040….

– Aveţi o adresă de-a domnului D. G.? Fără o adresă nu pot trimite invitaţia oficială la mediere, mai ales că la numărul de telefon indicat, spuneţi că el nu mai răspunde.

– Da, am adresa firmei din România cu care a venit în insula K. Pot să v-o trimit pe e-mail.

– Bine. Atunci eu vă trimit traducerea (în greacă) a formularului românesc tipizat, prin care dumneavoastră solicitaţi să-l invităm pe d-nul D.G. la mediere. Vă rog să o completaţi cu datele personale şi să mi-o trimiteţi, semnată, prin poştă sau curierat. Am nevoie şi de o copie a paşaportului dumneavoastră.

După o săptămână am primit solicitarea, cu datele doamnei L. Acum puteam să încep demersurile necesare. Invitaţia prin poştă am trimis-o pe adresa firmei la care fusese angajat D.G.

Am format numărul de telefon indicat. Mi-a răspuns o voce de bărbat:

– Bună ziua, sunt mediator Roxana Cozma, dumneavoastră sunteţi domnul D. G.?

…tăcere. – Nu, nu sunt eu D.G. Sunt un coleg de serviciu. Îi folosesc telefonul cât este el plecat. Dar de unde aveţi numărul de telefon? Nu l-a interesat decât asta, nimic altceva, ceea ce mi-a fost de ajuns să intuiesc că cel căutat are motivele lui să i se piardă urma.

Am rezumat situaţia descrisă de persoana din Grecia doar la faptul că ea nu mai ştie nimic despre el şi că are de încasat o sumă de bani de la firma de asigurări, pentru a-i stârni interesul.

– Dar el este plecat din România?, am întrebat eu.

– Nu, nu. O să-i spun să vă sune când vine.

În aceeaşi zi, un bărbat care s-a recomandat la telefon ca fiind D.G. m-a întrebat despre problema semnalată de doamna L. Pentru că nu ştiam dacă vorbesc chiar cu persoana respectivă, i-am cerut să vină la biroul nostru, pentru a putea purta o discuţie într-un cadru informal, în care să-şi precizeze unghiul de vedere asupra situaţiei şi, bineînţeles, să se legitimeze. El a acceptat şi mi-a spus că are doar o zi la dispoziţie, pentru că lucrează la Cluj. În aceeaşi zi ne-am întâlnit la birou.

În faţa mea stătea un tânăr care a aşteptat calm să-i relatez ceea ce mi-a transmis femeia pe care el o cunoscuse în Grecia. Nu m-a întrerupt şi nici nu a negat că ar fi avut o relaţie cu ea, dar, liniştit, mi-a spus că el a luat hotărârea să nu se mai întoarcă acolo, pentru că urmează să se căsătorească în România. Mi-a mai precizat că nu şi-a dorit copii şi că i-a spus asta şi doamnei L., care şi-a asumat unilateral responsabilitatea aducerii pe lume a fetiţei, pentru că ea are vârsta de 35 de ani şi o situaţie materială stabilă. Domnul D. G. a susţinut că relaţia dintre ei luase sfârşit înainte de a pleca el din Grecia.

Pentru că nu se punea problema recunoaşterii paternităţii (ceea ce mi se părea un pas important spre o soluţionare amiabilă) cu acordul domnului D. G., am transformat întâlnirea aceasta într-o şedinţă de mediere separată şi am argumentat fiecare (eu pro şi el contra) recunoaşterea copilului. De fapt era o problemă de conştiinţă pe care domnul D.G. dorea să o ignore, pentru ca viitoarea lui soţie să nu afle de copilul ce urma să se nască în Grecia. Pur şi simplu nu putea să gestioneze altfel situaţia şi nu dorea ”să-şi complice viaţa”.

– Domnule D. G., nu vreau să vă dau lecţii de viaţă, dar cum postura de mediator mă obligă să fiu obiectivă, mă gândesc că ar fi util să vedem lucrurile şi dintr-o altă perspectivă: dumneavoastră aţi recunoscut că doamna L., de cetăţenie greacă, şi-a asumat de la început venirea pe lume a acestui copil. Dar asta nu înseamnă ca ea să pună o linie în dreptul tatălui, pe certificatul de naştere al fetiţei. Ar fi nedrept să nu-şi cunoască tatăl. De obicei fetele seamănă cu taţii şi se înţeleg bine cu aceştia. Chiar dacă nu veţi locui în Grecia niciodată, pentru copilul, de departe, tatăl este un punct de sprijin în multe situaţii. Un cadou, o convorbire la telefon, o încurajare sau urările de Sărbători, menţin un echilibru fragil, dar atât de necesar în decursul anilor. Un copil trebuie să ştie că a venit pe lume dorit de ambii părinţi, nu că a fost o ”întâmplare nefericită”. Şi de unde ştiţi dacă nu cumva ea va fi copilul cel mai apropiat de sufletul dumneavoastră?! Viitoarea soţie, dacă vă iubeşte, va înţelege responsabilitatea pe care o aveţi.

Tânărul viitor tată mă privea fără să spună nimic. Şi eu am tăcut. Uneori nu avem altă cale, decât aceea de a ne pune ordine în viaţă şi a ne asuma maturitatea.

V-ar mai putea interesa si:

–Mediere divort cu copil minor

–Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

–Cat costa un divort la notar?

–Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

–Oficiere logodna Bucuresti

Sursa:http://www.ziaruldeiasi.ro//stiri/coltul-de-mediere-mediere-transfrontaliera-recunoasterea-paternitatii–76229.html