Copiii beneficiaza, conform legislatiei in vigoare, de o serie de drepturi care le asigura protectie si asistenta, insa respectarea acestora revine, in principal, in sarcina parintilor. Acestia sunt raspunzatori pentru cresterea si asigurarea dezvoltarii copiilor, tinand seama de interesul lor. In caz contrar, parintii pot fi sanctionati cu amenzi substantiale si chiar inchisoare.

Drepturile copilului sunt precizate clar intr-o Conventie ratificata de majoritatea statelor de pe glob. Documentul a fost adoptat la 20 noiembrie 1989 de catre Adunarea Generala a Natiunilor Unite si reprezinta un set de standarde si obligatii universal valabile in ceea ce priveste ingrijirea si ocrotirea copiilor.

Mare parte dintre prevederile instituite de acest document au fost transpuse si in legislatia noastra nationala, prin Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului.

Conform acestui act normativ, copiii au dreptul la protectie si asistenta in realizarea si exercitarea deplina a drepturilor lor.

Raspunderea pentru cresterea si asigurarea dezvoltarii copilului revine in primul rand parintilor, acestia avand obligatia de a-si exercita drepturile si de a-si indeplini obligatiile fata de copil tinand seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.

De asemenea, copilul are dreptul la stabilirea si pastrarea identitatii sale. Concret, copilul este inregistrat imediat dupa nastere si are, de la aceasta data, dreptul la un nume, dreptul de a dobandi o cetatenie si, daca este posibil, de a-si cunoaste parintii si de a fi ingrijit, crescut si educat de acestia.

Parintii aleg numele si prenumele copilului, insa, ulterior, copilul are dreptul de a-si pastra cetatenia, numele si relatiile de familie, fara nicio ingerinta.

“Daca se constata ca un copil este lipsit, in mod ilegal, de elementele constitutive ale identitatii sale sau de unele dintre acestea, institutiile si autoritatile publice sunt obligate sa ia de urgenta toate masurile necesare in vederea restabilirii identitatii copilului”, se mentioneaza in actul normativ mentionat.

Parintii nu pot impiedica relatiile personale ale copilului cu bunicii sau fratii

Copilul are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu parintii, rudele, precum si cu alte persoane fata de care a dezvoltat legaturi de atasament. In acelasi timp, copilul are dreptul de a-si cunoaste rudele si de a intretine relatii personale cu acestea, precum si cu alte persoane alaturi de care s-a bucurat de viata de familie, in masura in care acest lucru nu contravine interesului sau superior.

In plus, nici parintii si nici vreun reprezentant legal al copilului nu pot impiedica relatiile personale ale acestuia cu bunicii, fratii si surorile ori cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie.

Exista o singura exceptie de la aceasta regula, si anume cazurile in care instanta decide in acest sens si apreciaza ca relatiile personale cu ceilalti pot primejdui dezvoltarea fizica, psihica, intelectuala sau morala a copilului.

De asemenea, in caz de neintelegere intre parinti cu privire la modalitatile de exercitare a dreptului de a avea legaturi personale cu copilul, instanta va stabili un program in functie de varsta copilului, de nevoile de ingrijire si educare ale acestuia, de intensitatea legaturii afective dintre copil si parintele la care nu locuieste, de comportamentul acestuia din urma, precum si de alte aspecte relevante in fiecare caz in parte.

Mai mult decat atat, chiar si in situatiile in care copilul a fost separat de ambii parinti sau de unul dintre acestia, el are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu ambii parinti.

Pe de alta parte, instanta judecatoreasca, luand in considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, daca exista motive temeinice de natura a periclita dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului.

Copiii nu pot fi expusi de parinti pentru a obtine avantaje personale

Potrivit Legii nr. 272/2004, copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice si a vietii sale intime, private si familiale.

“Este interzisa orice actiune de natura sa afecteze imaginea publica a copilului sau dreptul acestuia la viata intima, privata si familiala”, se mentioneaza in documentul citat.

In plus, participarea copilului in varsta de pana la 14 ani la dezbateri publice in cadrul unor programe audiovizuale se poate face numai cu consimtamantul scris al acestuia si al parintilor sau, dupa caz, al altui reprezentant legal. Prin urmare, Consiliul National al Audiovizualului monitorizeaza modul de derulare a programelor audiovizuale, astfel incat sa se asigure protectia si garantarea dreptului copilului.

Legea stabileste, de asemenea, ca parintii nu isi pot folosi sau expune copiii in scopul de a obtine avantaje personale/institutionale sau de a influenta deciziile autoritatilor publice.

Copilul are dreptul la libertate de exprimare

“Libertatea copilului de a cauta, de a primi si de a difuza informatii de orice natura, care vizeaza promovarea bunastarii sale sociale, spirituale si morale, sanatatea sa fizica si mentala, sub orice forma si prin orice mijloace la alegerea sa, este inviolabila”, se arata in Legea nr. 272/2004.

Asadar, parintii au obligatia de a le asigura informatii, explicatii si sfaturi, in functie de varsta si de gradul de intelegere al acestora, precum si de a le permite sa isi exprime punctul de vedere, ideile si opiniile.

“Parintii nu pot limita dreptul copilului minor la libertatea de exprimare decat in cazurile prevazute expres de lege”, se preziceaza in continuare in legea amintita.

Aceste obligatii nu sunt doar ale parintilor, ci si ale reprezentantilor legali ai copilului, ale persoanelor care au in plasament copii, precum si ale celor care, prin natura functiei, promoveaza si asigura respectarea drepturilor copilului.

Prin urmare, copilul capabil de discernamant are dreptul de a-si exprima liber opinia asupra oricarei probleme care il priveste. Libertatea de exprimare se aplica si in procedurile judiciare sau administrative care il privesc.

Mai mult chiar, este obligatorie ascultarea copilului care a implinit varsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat si copilul care nu a implinit varsta de 10 ani, daca autoritatea competenta apreciaza ca audierea lui este necesara pentru solutionarea cauzei.

Conform reglementatilor, dreptul de a fi ascultat confera copilului posibilitatea de a cere si de a primi orice informatie pertinenta, de a fi consultat, de a-si exprima opinia si de a fi informat asupra consecintelor pe care le poate avea opinia sa, daca este respectata, precum si asupra consecintelor oricarei decizii care il priveste.

Doar tinerii de peste 16 ani isi pot schimba religia

Asa cum are libertate de exprimare, copilul are, in plus, si libertate de gandire, de constiinta si de religie. Totusi, pana la o anumita varsta copiii sunt indrumati de parinti in anumite chestiuni, precum religia.

Astfel, potrivit dispozitiilor legale, parintii indruma copilul bazandu-se pe propriile convingeri, in alegerea unei religii, tinand seama de opinia, varsta si de gradul de maturitate a acestuia, fara a-l putea obliga sa adere la o anumita religie sau la un anumit cult religios.

In schimb, atunci cand copilul beneficiaza de protectie speciala, persoanelor in ingrijirea carora se afla le sunt interzise orice actiuni menite sa influenteze convingerile religioase ale copilului.

Dupa ce tanarul a implinit 16 ani, el are dreptul sa isi aleaga singur religia, indiferent de convingerile parintilor sau de religia la care a aderat in trecut.

In plus, daca apartine vreunei minoritati nationale, etnice, religioase sau lingvistice, copilul are dreptul la viata culturala proprie, la declararea apartenentei sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii, precum si dreptul de a folosi limba proprie in comun cu alti membri ai comunitatii din care face parte.

“Copilul apartinand minoritatilor nationale are dreptul sa se exprime in limba materna in procedurile care il privesc”, se precizeaza in lege.

V-ar mai putea interesa si:

–Mediere divort cu copil minor

–Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

–Cat costa un divort la notar?

–Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

–Oficiere logodna Bucuresti

Pedepsele fizice sunt interzise

Copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai, care sunt responsabili pentru acest lucru. In plus, parintii sunt obligati sa asigure dezvoltarea si orientarea copilului, precum si sa-l sfatuiasca si sa-l sprijine.

Totodata, copilul are dreptul sa fie crescut in conditii care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala. In acest scop, parintii sunt obligati:

• sa supravegheze copilul;
• sa coopereze cu copilul si sa ii respecte viata intima, privata si demnitatea;
• sa informeze copilul despre toate actele si faptele care l-ar putea afecta si sa ia in considerare opinia acestuia;
• sa intreprinda toate masurile necesare pentru realizarea drepturilor copilului lor;
• sa coopereze cu persoanele fizice si persoanele juridice care exercita atributii in domeniul ingrijirii, educarii si formarii profesionale a copilului.

Potrivit reglementarilor, copilul are dreptul la respectarea personalitatii si individualitatii sale si nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante.

Mai mult, masurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decat in acord cu demnitatea copilului. Prin urmare, nu sunt permise sub niciun motiv pedepsele fizice ori acelea care se afla in legatura cu dezvoltarea fizica, psihica sau care afecteaza starea emotionala a copilului.

In cazul in care aceste drepturi ii sunt incalcate, copilul are dreptul de a depune singur plangeri in acest sens.

Dreptul la servicii medicale gratuite

Accesul copilului la servicii medicale si de recuperare, precum si la medicatia adecvata starii sale in caz de boala este garantat de catre stat, costurile aferente fiind suportate din Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate si de la bugetul de stat. Aceasta intrucat, dupa cum reglementeaza legea, copilul are dreptul de a se bucura de cea mai buna stare de sanatate pe care o poate atinge si de a beneficia de serviciile medicale si de recuperare necesare pentru asigurarea realizarii efective a acestui drept.

In acest sens, institutiile cu atributii in domeniul sanatatii sunt obligate sa adopte toate masurile necesare pentru:

• reducerea mortalitatii infantile;
• asigurarea si dezvoltarea serviciilor medicale primare si comunitare;
• prevenirea malnutritiei si a imbolnavirilor;
• asigurarea serviciilor medicale pentru gravide in perioada pre- si postnatala, indiferent daca acestea au sau nu au calitatea de persoana asigurata in sistemul asigurarilor sociale de sanatate;
• informarea parintilor si a copiilor cu privire la sanatatea si alimentatia copilului, inclusiv cu privire la avantajele alaptarii, igienei si salubritatii mediului inconjurator;
• dezvoltarea de actiuni si programe pentru ocrotirea sanatatii si de prevenire a bolilor, de asistenta a parintilor si de educatie, precum si de servicii in materie de planificare familiala;
• verificarea periodica a tratamentului copiilor care au fost plasati pentru a primi ingrijire, protectie sau tratament;
• asigurarea confidentialitatii consultantei medicale acordate la solicitarea copilului;
• derularea sistematica in unitatile scolare de programe de educatie pentru viata, inclusiv educatie sexuala pentru copii, in vederea prevenirii contactarii bolilor cu transmitere sexuala si a graviditatii minorelor.

Pe de alta parte, nu doar statul este obligat sa asigure servicii medicale copilului. Conform dispozitiilor, si parintii, la randul lor, sunt obligati sa solicite asistenta medicala pentru a asigura copilului cea mai buna stare de sanatate pe care o poate atinge si pentru a preveni situatiile care pun in pericol viata, cresterea si dezvoltarea copilului.

Pentru a facilita accesul la serviciile medicale, statul a dat parintilor posibilitatea de a-si lua o zi libera pe an, pentru ingrijirea sanatatii copilului. Despre acest subiect AvocatNet.ro a scrisaici pe larg.

Parintii care nu-si lasa copiii sa mearga la scoala risca inchisoarea

Copilul are dreptul de a primi o educatie care sa ii permita dezvoltarea, in conditii nediscriminatorii, a aptitudinilor si personalitatii sale. Prin urmare, statul trebuie sa ii asigure mediul propice dezvoltarii sale. Mai precis, institutiile de profil sunt obligate sa intreprinda masuri necesare pentru:

a) facilitarea accesului la educatia prescolara si asigurarea invatamantului general obligatoriu si gratuit pentru toti copiii;
b) dezvoltarea de programe de educatie pentru parintii tineri, inclusiv in vederea prevenirii violentei in familie;
c) organizarea de cursuri speciale de pregatire pentru copiii care nu pot raspunde la cerintele programei scolare nationale, pentru a nu intra prematur pe piata muncii;
d) organizarea de cursuri speciale de pregatire pentru copiii care au abandonat scoala, in vederea reintegrarii lor in sistemul national de invatamant;
e) respectarea dreptului copilului la timp de odihna si timp liber, precum si a dreptului acestuia de a participa liber la viata culturala si artistica;
f) prevenirea abandonului scolar din motive economice, luand masuri active de acordare a unor servicii sociale in mediul scolar, cum sunt: hrana, rechizite, transport si altele asemenea.

In plus, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de catre cadrele didactice, personalul didactic auxiliar si cel administrativ si de a fi informat asupra drepturilor sale, precum si asupra modalitatilor de exercitare a acestora. “Pedepsele corporale sau alte tratamente degradante in cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise”, se mentioneaza in lege.

Un rol important in procesul de educatie il au si parintii, caci ei aleg felul educatiei care urmeaza sa fie data copiilor lor. In plus, tot ei sunt obligati sa inscrie copilul la scoala si sa asigure frecventarea cu regularitate de catre acesta a cursurilor scolare.

In Romania, invatamantul general obligatoriu este de 11 clase si cuprinde invatamantul primar, invatamantul gimnazial si primii 2 ani ai invatamantului secundar superior, dupa cum se arata in Legea educatiei nationale nr. 1/2011.

Conform acestui act normativ, obligatia de a frecventa invatamantul obligatoriu de 11 clase, la forma cu frecventa, inceteaza la varsta de 18 ani. In scopul realizarii finalitatilor educatiei si a formarii profesionale prin sistemul national de invatamant, invatamantul de stat este generalizat si gratuit.

Avand in vederea obligativitatea invatamantului, noul Cod penal, in vigoare de la 1 februarie 2014, a introdus si pedepse pentru parintii care isi retrag copiii de la scoala sau ii impiedica pe acestia sa frecventeze cursurile scolare. Mai precis, “impiedicarea accesului la invatamantul general obligatoriu” reprezinta acum o infractiune, fiind introdusa la capitolul “Infractiuni contra familiei” din Partea Speciala a NCP si pedepsita conform reglementarilor penale.

“Parintele sau persoana careia i-a fost incredintat, potrivit legii, un minor si care, in mod nejustificat, il retrage sau il impiedica prin orice mijloace sa urmeze cursurile invatamantului general obligatoriu se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda”, se precizeaza in noul Cod penal.

Pe de alta parte, fapta nu se va mai pedepsi daca, inainte de terminarea urmaririi penale, inculpatul asigura reluarea frecventarii cursurilor de catre minor.

Copilul ai carui parinti sunt plecati in strainatate are dreptul la protectie

Legea nr. 272/2004 cuprinde masuri clare privind protectia copiilor ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate.

Concret, parintii care pleaca la munca in strainatate si isi lasa copiii acasa vor fi obligati sa desemneze o persoana care sa se ocupe de intretinerea acestora, pe toata perioada absentei lor.

Mai exact, parintele care exercita singur autoritatea parinteasca sau la care locuieste copilul, care urmeaza sa plece in strainatate pentru a munci, are obligatia de a notifica acest lucru serviciului public de asistenta sociala de la domiciliu, cu minimum 40 de zile inainte de a parasi tara. In caz contrar acestia risca o amenda intre 500 si 1000 de lei.

Mai mult, in notificarea inaintata catre cei de la asistenta sociala, parintii trebuie sa specifice in grija cui isi vor lasa copilul. Astfel, acestia vor trebui sa desemneze o persoana din familia extinsa (n.r. – rudele pana la gradul IV inclusiv, de exemplu unchi, matusi, veri, bunici), care sa aiba minimum 18 ani si care sa indeplineasca conditiile materiale si garantiile morale necesare cresterii si ingrijirii unui copil.

De asemenea, conform documentului citat, instanta va dispune delegarea temporara a autoritatii parintesti catre persoana desemnata de parinti, pe durata lipsei acestora, dar nu mai mult de un an.

La randul sau, persoana careia urmeaza sa ii fie delegata autoritatea parinteasca urmeaza sa-si exprime acordul, personal, in fata instantei, printr-o cerere care va fi solutionata in termen de trei zile de la depunerea acesteia.

Mai departe, instanta se va pronunta printr-o hotarare care va cuprinde mentionarea expresa a drepturilor si indatoririlor care se deleaga si perioada pentru care are loc delegarea.

Odata ce instanta hotaraste delegarea drepturilor parintesti, persoana in sarcina careia cad ingrijirea si cresterea copilului trebuie sa urmeze, obligatoriu, un program de consiliere, pentru a preveni situatii de conflict, neadaptare sau neglijenta in relatia cu minorul. Instanta de judecata va comunica o copie a hotararii de delegare primarului de la domiciliul parintilor sau tutorelui, precum si primarului de la domiciliul persoanei careia i se acorda delegarea autoritatii parintesti.

Protectia copilului impotriva abuzului sau neglijentei

Legea amintita defineste abuzul ca fiind acea actiune voluntara a unei persoane care se afla intr-o relatie de raspundere, incredere sau de autoritate fata de acesta, prin care sunt periclitate viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului, si se clasifica drept abuz fizic, emotional, psihologic, sexual si economic.

In acelasi timp, conform actului normativ, prin neglijarea copilului se intelege omisiunea, voluntara sau involuntara, a unei persoane care are responsabilitatea cresterii, ingrijirii sau educarii copilului de a lua orice masura pe care o presupune indeplinirea acestei responsabilitati, care pune in pericol viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului.

Neglijarea poate imbraca mai multe forme: alimentara, vestimentara, neglijarea igienei, neglijarea medicala, neglijarea educationala, neglijarea emotionala sau parasirea copilului/abandonul de familie, care reprezinta cea mai grava forma de neglijare.

Toate acestea sunt interzise de legislatia autohtona.

Totodata, sunt interzise savarsirea oricarui act de violenta, precum si privarea copilului de drepturile sale de natura sa puna in pericol viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a acestuia, atat in familie, cat si in institutiile care asigura protectia, ingrijirea si educarea copiilor, in unitati sanitare, unitati de invatamant, precum si in orice alta institutie publica sau privata care furnizeaza servicii sau desfasoara activitati cu copii.

In plus, orice persoana care lucreaza direct cu un copil si are suspiciuni in legatura cu existenta unei situatii de abuz sau de neglijare a acestuia este obligata sa sesizeze serviciul public de asistenta sociala sau directia generala de asistenta sociala si protectia copilului in a carei raza teritoriala a fost identificat cazul respectiv.

Pentru semnalarea cazurilor de abuz sau de neglijare a copilului, la nivelul fiecarei directii generale de asistenta sociala si protectia copilului se infiinteaza obligatoriu telefonul copilui.

Cei care nu respecta drepturile copiilor risca amenzi substantiale

Amenzile au crescut de aproape sapte ori, in cazul nerespectarii drepturilor copiilor, conform unei legi intrate in vigoare in toamna lui 2013. Este vorba despre Legea nr. 257/2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, in vigoare din 3 octombrie.

Potrivit actului normativ, nerespectarea drepturilor copiilor se amendeaza cu sume intre 500 de lei  si 10.000 de lei. 

Cele mai mari amenzi, cuprinse intre 5.000 de lei si 10.000 de lei, le vor primi parintii, reprezentantii legali, alte persoane responsabile de cresterea si ingrijirea copiilor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, institutii publice sau private care:

• afecteaza imaginea publica a copilului sau dreptul acestuia la viata intima, privata si familiala;
• permit participarea copilului in varsta de pana la 14 ani la dezbateri publice in cadrul unor programe audiovizuale fara consimtamantul scris al acestuia si al parintilor sau al altui reprezentant legal;
• folosesc copiii pentru a obtine avantaje personale/institutionale sau pentru a influenta deciziile autoritatilor publice;
• dau publicitatii orice date referitoare la savarsirea de fapte penale de catre copilul care nu raspunde penal, inclusiv date despre acesta.

De asemenea, reprezentantii politiei risca sa fie sanctionati in situatia in care copilul este parasit de mama in maternitate, iar in termen de 30 de zile de la sesizarea primita de la maternitate cu privire la acest fapt nu verifica identitatea mamei si nu comunica rezultatul acestor verificari directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului.

Nu doar parintii si politia risca amenzi maxime, daca nu protejeaza minori, ci si Serviciul public de asistenta sociala poate fi sanctionat cu o amenda de 10.000 de lei, daca nu realizeaza urmatoarele actiuni:

• identifica si evalueaza situatiile in care acorda servicii si/sau prestatii pentru prevenirea separarii copilului de familia sa, precum si elaboreaza documentatia necesara;
• asigura si urmaresc aplicarea masurilor de prevenire si combatere a consumului de alcool si droguri, de prevenire si combatere a violentei in familie, precum si a comportamentului delincvent;
• viziteaza, periodic, la domiciliu, familiile si copiii care beneficiaza de servicii si prestatii si urmaresc modul de utilizare a prestatiilor, precum si familiile care au in ingrijire copii cu parinti plecati la munca in strainatate. Mai multe informatii despre situatia parintilor care pleaca la munca in strainatate si isi lasa copiii singuri, puteti citi aici.
• urmaresc evolutia dezvoltarii copilului si modul in care parintii acestuia isi exercita drepturile si isi indeplinesc obligatiile cu privire la copilul care a beneficiat de o masura de protectie speciala si a fost reintegrat in familia sa;
• colaboreaza cu directia generala de asistenta sociala si protectia copilului in domeniul protectiei copilului si transmit acesteia toate datele si informatiile solicitate din acest domeniu.

Cele mai mici amenzi, intre 500 de lei si 1.000 de lei, se platesc daca:

• certificatul de nastere nu se intocmeste in 24 de ore;
• maternitatile n-au angajat un asistent social;
• asistenta sociala nu inregistreaza nasterea copiilor gasiti sau parasiti;
• parintii sau tutorii unui copil nu anunta la politie disparitia acestuia de la domiciliu, in cel mult 24 de ore de la constatarea disparitiei;
• parintii sau reprezentantul lui legal dau copilul in schimbul unei recompense, unor datorii sau nu, cu scopul exploatarii copilului prin munca.

Legea nr. 257/2013 a introdus, de asemenea, noi tipuri de sanctiuni in caz de nerespectare a drepturilor copiilor. Astfel, va fi sanctionat serviciul public de asistenta sociala daca nu a realizat demersurile pentru a inregistra nasterea copilului.

De asemenea, din 3 octombrie 2013, se considera ca parintele sau reprezentantul legal a facut o contraventie in urmatoarele situatii:

• nu a participat la sedintele de consiliere efectuate de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului, daca a savarsist fapte penale si nu raspunde penal;
• a dat copilul, in schimbul unei recompense, unor datorii sau nu, cu scopul exploatarii copilului prin munca;
• nu-si supravegheaza copilul si nu ia toate masurile in vederea prevenirii inlesnirii sau practicarii cersetoriei de catre copil;
• pleaca la munca in strainatate si nu notifica aceasta intentie serviciului public de asistenta sociala de la domiciliu, cu minimum 40 de zile inainte de a parasi tara; se aplica in cazul parintui care exercita singur autoritatea parinteasca sau la care locuieste copilul.

Sanctiunile s-au inmultit si pentru asistenta sociala, in cazul in care aceasta:

• nu intocmeste planul de servicii; planul de servicii este documentul prin care se planifica acordarea serviciilor si a prestatiilor, pe baza evaluarii psihosociale a copilului si a familiei, in vederea prevenirii abuzului, neglijarii, exploatarii, a oricaror forme de violenta asupra copilului, precum si a separarii copilului de familia sa;
• nu ofera servicii si prestatii destinate mentinerii copilului in familie si de a sprijini accesul copilului si al familiei sale la alte servicii;
• nu urmareste dezvoltarea copilului, precum si modul in care parintii isi exercita drepturile si isi indeplinesc obligatiile cu privire la copil;
• nu verifica si solutioneaza toate sesizarile privind posibilele cazuri de abuz, neglijare, exploatare si orice forma de violenta asupra copilului.

De asemenea, prin acest act normativ s-a marit numarul celor care constata contraventiile si aplica sanctiunile, daca se incalca drepturile copilului. Asemenea atributii vor avea si persoanele cu atributii de control din Ministerul Educatiei Nationale. Pana acum aplicau amenzi numai persoanele din Ministerul Sanatatii, din Ministerul de Interne si structurile subordonate acestuia, din Ministerul Muncii, precum si din Consiliul judetean.

V-ar mai putea interesa si:

–Mediere divort cu copil minor

–Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

–Cat costa un divort la notar?

–Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

–Oficiere logodna Bucuresti