”După o căsătorie ratată și un divorț cu scântei, e posibil să-ți refaci viața? Menționez că am un copil rezultat în urma căsătoriei. Copilul a rămas la fosta soție. Cum pot să-mi revin după divorț?”

Drumul de la dragostea veșnică până la ruptura imposibil de remediat poate fi scurt sau lung, diferit pentru fiecare din noi, cert este, însă, că parcurgerea sa este extrem de dureroasă pentru cuplu, pentru partenerii direct implicați. Am primit, într-o perioadă destul de scurtă de timp, câteva mesaje, toate pe aceeași temă: ce să fac după divorț, cum să gestionez ce simt după ce am divorțat, cum să-mi încep o altă viață, etc., toate cu referire la divorț și la strategii de supraviețuire după un asemenea eveniment traumatizant.

Iată de ce, drag cititor, azi m-am decis să abordez pe scurt câteva din aspectele acestui eveniment: divorțul. Tema nu poate fi ușor epuizată, însă câteva răspunsuri la întrebările cititorilor mei poate că te vor ajuta și pe tine pentru a-ți face pasul mai ușor prin această încercare.

Așa cum spuneam și la începutul articolului, drumul de la dragostea declarată ca a fi ”veșnică” până la ruptura imposibil de remediat este, pentru unii dintre noi, scurt, iar parcurgerea sa pare să vină ca o surpriză, atât pentru cuplu, cât și pentru toți cei implicați în relație: prieteni, familie, copii. Sufletul tau este nimicit… Iar, după tine, următorii care vor avea de suferit sunt copiii. Separarea părinților poate lăsa un gol adânc în sufletul lor, marcându-i pe viață. Ce va urma pentru cei implicați în ruptură? Nu este greu de ghicit: stresul partajului, teama de necunoscut, greutatea în ruperea emoțională de celălalt, teama de o nouă relație etc. Iată câteva din problemele cu care se confruntă după divorț câțiva din cititorii mei care au avut curajul de a face acest pas.

Deprimarea și durerea își fac simtită prezența

O cititoare s-a confruntat recent cu problema divorțului și este, în prezent, tentată să se întoarcă la starea de dinainte, doar pentru a nu mai simți durerea de acum.

Aș avea nevoie de sfaturile d-voastră. Am divorțat după ani buni de căsnicie, am un copil și îmi vine greu să mă gândesc la ziua de măine… Sunt deprimată… încerc din răsputeri să îmi revin, dar, din păcate, nu reușesc… Cum să fac să fiu din nou eu?”

Singurul sfat ce merită să fie menționat în acest caz este acela să ridici fruntea sus și să-ți găsești resursele pentru a merge mai departe, pentru simplul motiv că există cineva total dependent de tine: copilul tău! Și dacă ai de plâns, plangi! Și dacă te trezești obosită dimineața sau dacă ai insomnii sau lipsă poftă de mâncare… acceptă faptul că ai o problemă și du-te la un specialist, psiholog, acceptă terapia și crezi că ea te va ajuta să mergi mai departe prin viața ce ți-a fost hărăzită. În plus, o bună terapie poate fi și copilul. Tmpul petrecut cu el și dedicat lui poate acționa ca un adevărat balsam pentru sufletul tău.

Confruntată la un moment dat cu probleme similare, o altă cititoare dragă s-a confesat că ar fi făcut orice pentru a trece peste momentele grele de după divorț.

Sunt divorțată și am trecut prin asta, cu tot ce presupune, de la depresie, la revoltă și apoi la acceptare. Am făcut diverse terapii, nu m-am ferit de ele, până când am prins puteri, atât fizic, cât și psihic. Așa am înțeles că dacă sunt sau nu fericită, asta depinde numai de mine. De atunci acționez așa, iar acum am de mai mult timp o relație în care primesc și dăruiesc multă iubire.”

Întâi trebuie să faci curat, apoi să mergi mai departe

După ce reușești să conștientizezi că nu mai faci parte dintr-un cuplu… ai răbdare până când o nouă relație va apărea în viața ta! Găsește-ți echilibrul și plăcerea vieții de unul singur. Acest lucru are un rol important în iubirea de sine și apoi în iubirea autentică pe care o vei oferi celuilalt. Pune în ordine tot ce-ai trăit și, doar după ce-ai făcut ordine în amintiri, poți deschide ochii la ce e împrejur. 

Oare există viață după divorț?

Un cititor crede că, la vârsta de 40 de ani, după un divorț, nu își va mai putea reface viața. Totuși, a încercat să treacă prin toți pașii recomandați de psiholog, iar acum are o altă relație în care se simte împlinit.

Nu există garanții sau rețete general valabile pentru toți oamenii.  Adevărata dragoste poate fi descoperită oricând, în orice moment, indiferent de vârstă. Poți aștepta pentru ea și o viață întreagă, așa cum mi-a împărtășit o clientă cu ceva timp în urmă.

Am o prietenă de 43 de ani care a avut nunta acum o săptămână. Adică a fost mireasă pentru prima dată la 43 de ani! El era după două divorțuri, dar ea consideră că e bărbatul pe care l-a așteptat toată viața și e fericită. Nu comentez nimic, eu poate aș fi renunțat la a mă îmbrăca în mireasă, dar nu am fost în acea situație… Vârsta nu trebuie să te împiedice în a fi fericită!” 

Exista și o poveste ”de succes” referitoare la această tragedie?

Cum se poate termina povestea divorțului?

Mi-am strâns resursele și mi-am luat mașină. Acum conduc – ceea ce înainte nici nu-mi imaginam că aș reuși. În această săptămână mi-am redescoperit copilul. Mă simt fericită că e al meu, doar eu știu cât de greu am dus sarcina și câți ani m-am rugat ca el să vină pe lume.”

Poate fi o variantă… Fericită!… Dar asta s-a întâmplat pentru că asta s-a vrut! Pentru că dincolo de deprimare, suferință, depresie, furie, revoltă, cădere… vine un moment când alegi să te ridici, să te scuturi de praf și să mergi mai departe! Sau nu!… ALEGEREA ÎȚI APARȚINE!…

Atunci când după frustrările divorțului constați că fericirea se află chiar lângă tine, poți spune că ești complet vindecat…

V-ar mai putea interesa si:

Divort rapid cu copil minor

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Divort la notar fara sa avem un acord

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Divort cetatean strain

Sursa:http://www.brasov.net/infrunta-viata-de-dupa-divort/