Dacă vreţi cu tot dinadinsul să vă salvaţi căsnicia, există câteva soluţii simple şi practice, pe care experţii în relaţii le-au testat de-a lungul timpului. Să nu vă aşteptaţi însă la minuni din prima zi, avertizează aceştia. Calea este lungă, anevoioasă, dar merită efortul.
V-aţi îndepărtat unul de celălalt şi este din ce în ce mai greu să găsiţi subiecte comune de conversaţie?
Orice discuţie se transformă cu uşurinţă într-o ceartă?
Nu mai simţiţi pasiunea de altădată în dormitor?
Simţiţi că nu vă mai leagă decât copiii?
Vă lipseşte încrederea în celălalt?
Este foarte posibil să fiţi la doar un pas de divorţ. Dacă vreţi totuşi să vă salvaţi mariajul, experţii în relaţii au descoperit căi eficiente de rezolvare a problemelor şi, în consecinţă, de readucere a armoniei în căminul conjugal. Susan Heitler, doctor american în psihologie şi autor al cărţii „De la Conflict la Soluţie: Puterea Cuplului“, susţine că, în doar opt paşi, o relaţie poate fi salvată.
1. Faceţi o listă a problemelor care, odată ridicate, duc la certuri, inclusiv a celor pe care vă este teamă să le ridicaţi ca să nu ducă la dispute. „Vă puteţi ajuta singuri dacă reuşiţi să găsiţi o soluţie de comun acord la toate aceste probleme. În plus, veţi învăţa şi cum să rezolvaţi conflicte noi pe măsură ce apar. Important este să găsiţi soluţii care să vă aducă amândurora un câştig“, susţine Susan Heitler, citată de revista „Psychology Today“. Totuşi, explică terapeutul american, dacă numărul subiectelor de ceartă este prea mare, variind de la cum e vremea până la casa în care locuiţi, atunci este foarte posibil ca problema să nu fie diferenţele de perspectivă, ci pur şi simplu felul în care vă vorbiţi.
2. Încercând să schimbaţi partenerul nu faceţi decât să accentuaţi nişte frustrări, mai avertizează terapeutul american. Prin urmare, mai degrabă v-aţi canaliza acea energie către sine şi aţi încerca să mai schimbaţi din lucrurile care fac ca relaţia să explodeze uneori. Este mai uşor să începeţi schimbarea cu propria persoană decât să îi tot spuneţi partenerului că face totul greşit şi că ar trebui să arate, să se comporte şi, în general, să fie altfel. „Iată o întrebare de la care să începeţi: ce v-ar face să fiţi pe cât posibil de rezonabili şi să vă păstraţi umorul chiar şi atunci când partenerul vine cu o cerinţă exagerată, cel puţin din punctul dumneavoastră de vedere? E o manieră orientată către sine de a rezolva conflictele. Devenind voi înşivă persoane mai bune, mai tolerante, veţi reuşi să vă faceţi căsnicia să înflorească“, asigură terapeutul american.
3. Renunţaţi la vechile reproşuri, pe care le faceţi partenerilor de prea mult timp. Tot acest negativism care domină o relaţie măcinată nu face decât să dăuneze. În traducere pentru cuplurile care se fac că nu înţeleg: fără reproşuri, critici, plângeri, acuzaţii, furie, sarcasm, reamintirea unor greşeli din trecut, observaţii „isteţe“ menite să rănească partenerul. „Încercaţi să rămâneţi cât mai mult timp calmi. Dacă unul dintre parteneri se înfierbântă, cel mai bine este să părăsiţi zona şi să reveniţi când lucrurile s-au calmat. Mai întâi calmaţi-vă pe voi înşivă şi apoi reluaţi discuţia cu o atitudine pozitivă“, susţine Susan Heitler. Potrivit unei cercetări a psihologului John Gottman, rata de supravieţuire a unei relaţii creşte semnificativ dacă „scorul“ dintre interacţiunile „rele“ versus cele „bune“ se menţine la 1 la 5.
4. Învăţaţi să vă exprimaţi îngrijorările constructiv. „Un mod simplu de a face acest lucru l-am dezvoltat la şedinţele mele de terapie în cuplu. Le ofer celor care caută consiliere o hârtie roz pe care ei trebuie să o folosească în discuţii. Aici sunt trecute patru propoziţii care ar trebui incluse într-o conversaţie constructivă. Acestea sunt «Mă simt… (urmat de un cuvânt care să descrie starea, cum ar fi nervos, trist etc.)», «Îngrijorarea mea este că…», «Aş vrea ca… (dar niciodată continuat cu o cerinţă referitoare la celălalt)», «Ce crezi despre…?»“, explică terapeutul american.
5. Învăţaţi să luaţi deciziile împreună. Scopul acestui „exerciţiu“ este de a ajunge la o situaţie de câştig pentru ambele părţi. Încetaţi să mai încercaţi să aveţi mereu ultimul cuvânt. Mai degrabă, atunci când discutaţi în contradictoriu, încercaţi să ascultaţi, nu doar să auziţi, ce spune partenerul şi să găsiţi împreună o soluţie la problemele ridicate. Ca tehnică, puteţi aplica şi pasul 1. „Soţul meu, Mihai, mă scotea din sărite cu felul lui de a lua decizii. Nu participam niciodată la acestea. Mereu venea şi mă anunţa unde plecăm în concediu, când şi unde merg copiii la şcoală, la ce vor face meditaţii, ce electrocasnice trebuie să cumpărăm sau la ce prieteni să mergem în vizită. Nimic nu era negociabil. Nu s-a schimbat nici după ce am încercat să pun piciorul în prag. Abia când l-a sunat avocatul pentru divorţ a înţeles cât de mult mă deranjau lucrurile acestea. La început fusese confortabil, dar ne-am căsătorit când aveam 22 de ani, iar el 30. Lucrurile s-au schimbat între timp. Îl văd acum că încearcă să facă un compromis şi sper să reuşim împreună să trecem peste acest hop“, povesteşte Irina Vasile (36 de ani), din Bucureşti.
6. Eliminaţi cele trei rele ale căsniciilor: aventurile, dependenţele şi furia. Oricum aţi privi aceste probleme, ele sunt decisive în destrămarea unui mariaj. Dacă sunteţi mai permisiv fie şi cu una dintre ele, tot nu este bine pentru viaţa de cuplu, avertizează specialiştii. În cazul în care nu reuşiţi să scăpaţi de probleme singuri, atunci încercaţi să găsiţi ajutor de specialitate, altfel căsnicia voastră este condamnată. Nu excludeţi însă varianta încheierii mariajului, oricât de dureros ar fi, deoarece, de multe ori, problemele acestea nu-şi găsesc rezolvare. Este mai bine să puneţi punct decât să prelungiţi agonia unui mariaj pierdut pe vecie. Ideal ar fi să o luaţi de la capăt, cu sinceritate, fără frustrări şi dependenţe, astfel încât noul început să nu fie doar o poveste de adormit copiii.
7. Încurajaţi-vă partenerul şi înconjuraţi-l cu energie pozitivă. Zâmbiţi mai mult, atingeţi-vă mai mult, nu neapărat în scop intim, îmbrăţişaţi-vă mai des. Sorbiţi-vă din priviri,faceţi mai mult sex, apreciaţi-vă partenerul mai mult, amintiţi-vă mai des motivele care v-au apropiat la începutul relaţiei. Încercaţi să fiţi de acord cu partenerul mai des, ascultaţi, dar nu în scop critic. Ajutaţi-vă partenerul, lăudaţi-l şi arătaţi-vă recunoştinţa pentru ce a făcut, indiferent că este vorba de treburi casnice, bilete la un concert sau pur şi simplu că s-a dus la şedinţa cu părinţii a celui mic. „Încercaţi să faceţi împreună activităţi recreative, distractive, să râdeţi mai mult împreună. Cele mai bune lucruri în viaţă sunt gratuite, nu costă nimic. Cu cât veţi fi mai pozitivi, cu atât veţi obţine mai multe“, susţine Susan Heitler.
8. Luaţi exemplu de la căsătoriile părinţilor. Priviţi şi părţile bune şi cele rele, punctele forte, dar şi slăbiciunile. Decideţi ce vreţi să schimbaţi, să faceţi diferit. Felicia Hurdu îşi aminteşte cu drag de căsnicia părinţilor, acum decedaţi. Ei au rezistat împreună 45 de ani, fiind un model pentru toată familia. „Nu erau un cuplu-model. Se şi certau, iar căsnicia a fost mai degrabă una de nevoie, survenită în urma văduviei mamei, după cel de-al Doilea Război Mondial. Dar simţeai cât de mult se iubesc. Aveau felul lor de a ajunge la un compromis: puneau pe hârtie cheltuielile, apoi banii la comun, iar din ce rămânea, fiecare îşi lua o parte pentru diverse nevoi personale. În special banii se duceau pe dulciuri pentru copii, apoi şi pentru nepoţi“, povesteşte Felicia. „Era mai mare dragul să-i vezi ciondănindu-se, dar nu-mi amintesc să-i fi văzut vreodată ducându-se la culcare supăraţi. Am avut o copilărie plină de neajunsuri, dar felul în care erau ei au făcut anii frumoşi“, îşi aminteşte Felicia Hurdu (45 de ani), din Bucureşti. „Atunci când două persoane decid să-şi unească destinele, vin cu o anumită concepţie despre căsătorie, moştenită de la părinţi. Aceasta se referă atât la felul în care părinţii se tratau reciproc, dar şi la felul în care comportamentul şi relaţia lor se reflectau asupra copiilor. Decideţi ce vreţi să păstraţi şi ce nu din mariajul lor, dar în mod cât se poate de conştient“, explică terapeutul american. Încercaţi să faceţi împreună activităţi recreative, distractive, să râdeţi mai mult împreună. Susan Heitler doctor în psihologie Cum să treci peste infidelitate Poate una dintre cele mai grave şi mai frecvente probleme în cuplu este adulterul. Fie că s-a întâmplat doar o dată sau de mai multe ori, că a fost o aventură de-o noapte sau o relaţie extraconjugală în toată regula, odată trădată încrederea este dificil să fie reclădită. Celebrul doctor Phil, expert american în relaţii de cuplu, are însă câteva sfaturi pentru cei care trec printr-o astfel de experienţă traumatizantă: „Pentru ca o relaţie să-şi revină, partenerul infidel trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru ce a făcut. Nu este nimeni altcineva de vină, nu trebuie găsite scuze. Odată decisă împăcarea, sinceritatea trebuie să fie absolută. În cazul în care simţiţi că sunteţi aproape să «alunecaţi» din nou, îndreptaţi-vă către partener. Spuneţi-i ce frustrări aveţi, de natură sexuală sau nu. Nu în ultimul rând,gândiţi-vă la copii. Aceştia vor suferi“. „În plus, şansele ca o nouă relaţie, născută dintr-o infidelitate, să reuşească sunt destul de mici. Există suficiente frustrări, angoase, sentimente de vină şi o posibilă bătălie pentru custodia copiilor. Câte cupluri sunt pregătite pentru asta?“, spune dr. Phil.
V-ar mai putea interesa si:
–Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti
–Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate
–Divort on-line pt romanii din diaspora
–DIVORT LA NOTAR SAU DIVORT LA MEDIATOR ?
–Mediere divort cu copil minor
Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact prezente pe acest site .
Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2013