Copiii şi divortul: cele mai recente rezultate de cercetare (2000-2009)

The legal divorce itself has few direct effects on children. Instead, the short-term stresses and long-term strains that precede and follow marital disruption increase the risk of a variety of behavioral, emotional, interpersonal, and academic problems among children” (Amato, 2010: 656).

Acest articol prezintă concluzii şi recomandări formulate după lectura unui studiu ştiinţific care sintetizează 9 ani de cercetări recente : Amato, Paul R. (2010) ‘Research on Divorce: Continuing Trends and New Developments’. Journal of Marriage and Family 72 (June 2010): 650 – 666.*

Uneori, din motive variate şi complexe, nu putem evita o despărţire. Ceea ce trebuie să ne preocupe este nu atât dacă să divorţăm, ci cum să procedăm înainte de proces, în timpul procesului şi după separare, pentru a diminua riscurile.

  • Statistic vorbind, copiii ai căror părinţi au divorţat înregistrează mai multe probleme de sănătate, mai multe dezechilibre emoţionale şi comportamentale (consum de alcool şi droguri, dificultăţi de integrare în grupurile de vârstă, experienţe sexuale precoce, copii născuţi în afara căsătoriei, gânduri de sinucidere) şi obţin rezultate şcolare mai slabe decât copiii care cresc alături de ambii părinţi.
  • Efectele divorţului se resimt nu doar pe termen scurt şi mediu, ci şi pe termen lung.Când ajung la vârstele adulte, aceşti copii ating un nivel educaţional mai scăzut, se simt mai puţin ataşaţi de părinţii lor, declară că au probleme în propriul mariaj şi sunt mai puţin satisfăcuţi de propria viaţă. Şi, mai ales, sunt mai frecvent marcaţi de suferinţă psihologică (tristeţe, regrete etc., fără a înregistra însă mai frecvent patologii psihice).

1. Atitudinile şi comportamentele voastre de fiecare zi – nu divorţul în sine – îl expun pe copilul vostru la riscuri mai mari dacă :

  • nivelul veniturilor familiei scade semnificativ ;
  • părintele cu care locuieşte nu îşi rezolvă propriile suferinţe: sentiment de eşec personal, stimă de sine scăzută, încredere în sine scăzută, tristeţe persistentă, iritabilitate, depresie…; dacă este cazul, apelaţi din timp la ajutor profesional, nu aşteptaţi ca problemele să se complice !
  • părintele cu care locuieşte copilul nu are competenţele necesare pentru a-şi asuma rolul de părinte în noile condiţii ; dacă este cazul, apelaţi de la început la un profesionist în educaţie parentală, pentru a învăţa competenţele de care aveţi nevoie !
  • unul dintre părinţi, sau amândoi, îşi exprimă în faţa copilului resentimentele şi atitudinea conflictuală faţă de fostul soţ / fosta soţie;
  • părintele cu care locuieşte copilul nu îi permite să aibă relaţii consistente cu celălalt părinte; e crucial pentru orice copil să păstreze o relaţie consistentă cu ambii părinţi şi îndeosebi cu părintele de sex opus de care e ataşat !
  • ca părinţi, nu vă puneţi de acord cu privire la detaliile legate de creşterea şi educarea lui; – dacă este cazul, apelaţi din timp la un mediator !
  • îl puneţi pe copil în faţa unor schimbări / tranziţii repetate : îi schimbaţi repetat condiţiile de locuit, cartierul şi şcoala (prietenii), stilul de viaţă ; vă schimbaţi repetat noii parteneri şi îi aduceţi în contact cu copilul ; vă recăsătoriţi repetat.

2. Divorţul are efecte mai severe asupra acelor copii care au  predispoziţii genetice către comportamente antisociale; familia biparentală echilibrată atenuează efectele acestor predispoziţii.

Una dintre ipotezele testate de cercetători este aceea că divorţul ar apărea ca efect al unei predispoziţii genetice la agresivitate şi comportamente antisociale a părinţilor, iar problemele copiilor ar putea fi explicate prin aceeaşi predispoziţie genetică, întrucât moştenesc de la fiecare dintre părinţi aprox. 50% din gene.

O parte dintre studii compară familii în care părinţii sunt gemeni monozigoţi cu familii în care părinţii sunt gemeni dizigoţi. În ambele cazuri, unul dintre gemeni şi-a păstrat căsătoria, în timp ce celălalt a divorţat. În cazul gemenilor monozigoţi, copiii (veri primari) au 50% din gene comune; în cazul gemenilor dizigoţi, verii primari au 12,5% gene comune. Raţionamentul este simplu: dacă predispoziţia genetică ar fi cauza problemelor cu care se confruntă copiii, ar trebui ca aceste probleme să apară mai frecvent la copiii gemenilor monozigoţi, indiferent dacă părinţii au divorţat sau nu.

Un alt corpus de studii compară copiii biologici cu cei adoptaţi (fără gene comune cu părinţii care îi cresc): dacă predispoziţia genetică ar fi cauza, ar trebui ca problemele să apară mai frecvent la copiii biologici.

O a treia metodă studiază copiii cu o patologie genetică asociată cu probleme de comportament, comparându-i pe cei care cresc în familii biparentale cu cei crescuţi în familii monoparentale.

Concluziile tuturor acestor studii converg: problemele copiilor nu pot fi explicate integral prin factorii genetici; ele sunt produse de o împletire între aceştia şi factorii de mediu.

O configuraţie familială biparentală este mai benefică pentru copiii cu predispoziţii genetice către comportamente antisociale, în timp ce acestea (predispoziţiile genetice) pot explica în parte de ce unii copii sunt mai marcaţi de divorţul părinţilor decât alţii.

3. Factorii care agravează cu certitudine consecinţele divorţului asupra copiilor sunt :

  • disputele conjugale care îl preced – şi în care, adesea, copiii sunt folosiţi de părinţi drept confesori, judecători ai celuilalt, martori, complici, “paratrăsnet” pentru descărcarea frustrărilor şi furiei…;
  • stressul la care sunt supuşi copiii în timpul divorţului şi după divorţ (divorce-stress-adjustment): sentimente de insecuritate; zdruncinarea încrederii în părinţi (care adesea înrăutăţesc situaţia, când îi dezvăluie copilului toate păcatele celuilalt);  conflicte de loialitate – când este pus să aleagă “cu cine ţine” sau cu cine doreşte să locuiască; sentimente de vinovăţie (întreţinute adesea de părinţi, care au nevoie de un “ţap ispăşitor”); ruşine faţă de prieteni, colegi, vecini, cunoştinţe – îndeosebi în adolescenţă; teama de schimbare / de necunoscut; obligaţia de a-şi asuma roluri de suplinitor al părintelui absent;
  • tranziţiile succesive pe care este obligat să le parcurgă: schimbarea locuinţei, cartierului, şcolii, prietenilor, stilului de viaţă, acomodarea cu noii parteneri ai părinţilor şi cu fraţii vitregi etc.

4. Genul şi vârsta copilului

Nivelul actual al cunoaşterii ştiinţifice nu ne permite să spunem, cu un grad satisfăcător de certitudine, dacă fetele sunt mai sensibile la divorţul părinţilor decât băieţii sau invers, ori dacă efectele se resimt mai puternic la o vârstă sau alta.

Studiile sunt, deocamdată, ne-conclusive, uneori contradictorii, şi atunci când se iau în calcul alte variabile, precum: performanţele, comportamentele şi problemele copiilor înainte de divorţ, reglementările legale etc.

Adolescenţii pot fi, categoric, dezechilibraţi mai puternic de un divorţ, dar nu divorţul în sine este cauza, ci întâlnirea între schimbările bio-psiho-sociale specifice vârstei şi contextul separării părinţilor.

Dacă nu vă puteţi menţine căsnicia, e preferabil să divorţaţi fie înainte ca fiul sau fiica voastră să ajungă la această vârstă, fie după ce va fi depăşit-o.

5. Recomandări fără nicio umbră de îndoială

Stă în puterea părinţilor să diminueze sau să agraveze consecinţele negative ale divorţului, în funcţie de modul în care aleg să se despartă şi să se lase influenţaţi de rude şi prieteni./span>

  • Dacă te gândeşti la divorţ, alege o cale cât mai non-conflictuală de separare. Legea îţi permite să alegi divorţul prin consimţământ, chiar dacă aveţi copii minori. Foloseşte această oportunitate, îţi vei proteja astfel copiii de o parte importantă din stressul separării.
  • Gândeşte nuanţat relaţia ta cu partenerul şi separă rolurile de soţ / soţie de rolurile de părinte (tată / mamă): chiar dacă celălalt nu a fost soţul / soţia pe care ţi-l / ţi-o doreai, poate fi un părinte care acoperă nevoi fundamentale ale copilului; şi chiar dacă nu mai puteţi funcţiona ca un cuplu marital, puteţi – cu înţelepciune – funcţiona ca un cuplu parental!
  • Alege o strategie win-win (câştigi-câştig) în negocieri : ai şanse să câştigi mai mult dacă îl laşi şi pe celălalt să câştige şi îţi vei proteja copiii de un stress periculos.
  • Comunică cu partenerul / partenera şi găsiţi acele aranjamente familiale care aduc cele mai puţine schimbări în viaţa copiilor şi care ajută la a le întreţine o imagine pozitivă a ambilor părinţi.
  • Nu-ţi transforma copiii în “arme” pentru a obţine un partaj mai avantajos, ori pentru a-l pedepsi pe celălalt, şi nici nu-i pune să aleagă între voi. Nu partenerul va suferi cel mai mult, ci copiii – oricât de mari, chiar adulţi fiind!
  • Nu separa în niciun caz un copil de părintele de acelaşi sex de care e foarte ataşat.
  • Caută suport printre rude şi prieteni, dar NU le permite să vă aţâţe unul împotriva celuilalt. E preferabil să vorbeşti despre problemele voastre cu un număr cât mai mic de persoane, în echilibrul cărora ai încredere.
  • Chiar dacă aceasta înseamnă un cost suplimentar, e preferabil să apelezi de la început la profesionişti. Vei economisi multă energie – de care vei avea nevoie – plus banii, mai mul’i, pe care ai putea fi obligat(ă) să îi dai mai târziu pentru remedierea consecinţelor.
  • Imediat după ce ai hotărât că divorţul este cea mai bună soluţie, apelează la un profesionist pentru a învăţa cum să-ţi reorganizezi personalitatea şi viaţa în noua situaţie. Inainte de a-ţi duce copiii la un psiholog, echilibrează-te psihologic şi învaţă tu însăţi / însuţi cum să procedezi în noul context. E ca în avion, cu masca de oxigen : mai întâi te asiguri că poţi funcţiona tu bine ca părinte, pentru a fi capabil(ă) să îţi susţii copiii !

 

Foarte important !

  • Foloseşte-ţi orgoliul în sens pozitiv, constructiv : ce altceva te-ar putea face să te simţi mai învingător / învingătoare decât să-ţi vezi copiii crescând mai echilibrat după divorţ ?
  • E mai ruşinos să-ţi sacrifici copiii decât să apelezi la un profesionist – fie el şi psihiatru! Şi ce dacă unii – ignoranţi! – vor spune că eşti “nebun(ă)”? O stare depresivă, ca orice alt dezechilibru psihic, NU apare din vina ta. Pentru problemele şi bunăstrarea copiilor tăi însă, eşti responsabil(ă)!
  • Soluţia cea mai bună este să nu aştepţi ca problemele să apară şi să se agraveze. Poţi apela mai întâi la ajutorul unui tip de profesionist care lucrează numai cu persoane ‘normale’ psihic: expert în educaţie parentală, mediator, life coach… Îţi va fi mai uşor să accepţi ajutorul. Mai mult chiar, imaginea ta publică şi imaginea de sine se pot îmbunătăţi, pentru că apelul la experţi (îţi) arată că eşti o persoană cultivată şi responsabilă. Şi este foarte posibil să-ţi rezolvi în acest fel şi unele dezechilibre psihologice moderate : poţi dobândi o încredere mai mare în tine, o stimă de sine mai bună, un control mai bun al propriilor emoţii etc. Dacă va fi cazul, expertul respectiv îţi va recomanda alţi specialişti.
  • V-ar mai putea interesa si:

    Mediere divort cu copil minor

    Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

    Cat costa un divort la notar?

    Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

    Oficiere logodna Bucuresti

Sursa:http://elisabetastanciulescu.ro/2010/07/copiii-si-divortul-cele-mai-recente-rezultate-de-cercetare-2000-2009-2/

(Acest articol a fost apreciat de 47 persoane. 1 cititori astăzi)