Pregatiti-va copiii pentru divort

Share Button

Divorturile nu mai sunt o raritate in zilele noastre. Aproape jumatate din casnicii sfarsesc printr-un divort. Cu toate astea, copiilor inca le este greu sa accepte ideea divortului intre mama si tata. Si pentru ei, divortul este o trauma emotionala egala cu cea cauzata de un deces in familie sau cu dezradacinarea survenita in urma mutarilor neasteptate dintr-un loc in altul. Niciodata nu va fi usor sa va pregatiti copilul pentru divort. Iata sfatul de la Desprecopii.com:

Cand ne certam, nu ne mai pasa ca stie tot satul. Cand uram, uram cu pasiune. Ce-am iubit s-a destramat, s-a metamorfozat definitiv in ceva de nesuportat, de nedus mai departe. Toate calitatile se sterg. Toate defectele se hiperbolizeaza.

Divortul nu e sfarsitul lumii

Cand ne despartim, suntem tentati sa aruncam pe geam hainele celuilalt, sa rupem fotografiile, scrisorile, sa aruncam cat colo buchetul de nunta pastrat cu sfintenie pe sifonier, sa spunem tuturor de ce bestie ticaloasa am avut curajul/puterea sa ne despartim.

Si cand furia ne face tamplele sa pulseze, putem uita ca de dupa usa ne privesc personajele care in aceste razboaie nu sunt decat victime colaterale: copiii. Si pentru ei, divortul este o trauma si trebuie sa ii pregatiti sa depaseasca si ei cu bine ceea ce poate sa-i marcheze pe viata si sa le schimbe viitoarea structura emotionala de la varsta adulta.

Divortul nu e sfarsitul lumii. E doar sfarsitul lumii asa cum o stiam noi.’

Aproape jumatate din casnicii sfarsesc printr-un divort

Divorturile nu mai sunt o raritate in zilele noastre. Aproape jumatate din casnicii sfarsesc printr-un divort.

Cu toate astea, copiilor inca le este greu sa accepte ideea. Si pentru ei, divortul este o trauma emotionala egala cu cea cauzata de un deces in familie sau cu dezradacinarea survenita in urma mutarilor neasteptate dintr-un loc in altul. Niciodata nu va fi usor sa va pregatiti copilul pentru divort.

Ce efect va avea un divort asupra copiilor (sau copilului) ?

Aveti dreptate sa va temeti ca e posibil ca acest lucru sa-l marcheze pe viata sau sa-l indeparteze de dumneavoastra asa ca ambii parinti trebuie sa discute despre asta si sa puna la punct o strategie inainte de a  anunta ca urmeaza sa divorteze.

E foarte important sa va pregatiti inainte de a deschide discutia. Chiar si o conversatie informala cu alte persoane care au trecut prin asa ceva va poate fi de ajutor. Intrebati-i exact cum au procedat si ce reactii au avut copiii. Multi dintre parintii care se pregatesc sa divorteze se tem de urmarile psihologice si emotionale pe care gestul lor il va avea asupra copiilor. Adevarul este ca indiferent cu cat de mult tact veti proceda, indiferent ce eufemisme veti folosi, copiii vor fi socati de o asemenea veste. Nu aveti cum sa evitati acest soc.

Copiii sunt puternici

Vestea buna este ca de obicei copiii sunt mai puternici decat suntem noi dispusi sa le acordam credit si inteleg mai multe decat ne-am astepta. A va pregati copilul pentru prima discutie despre divort poate sa insemne pur si simplu sa gasiti locul si momentul potrivit.

Este important sa tineti cont de varsta copilului. Exista termeni legali cum ar fi separare, divort, custodie, al caror inteles poate ca nu il va pricepe. Dar un copil de cinci ani de exemplu, poate intelege cuvinte ca prietenie, certuri, vizite. E bine sa ii explicati ca “mami si tati incearca sa ramana prieteni dar trebuie sa traiasca fiecare in casa lui ca sa nu se mai certe. Uneori vei merge sa il vizitezi pe tati si in restul timpului vei sta cu mami.” Copiii mai mici de cinci ani nu vor reusi sa faca diferenta intre vizite si a trai in doua case diferite.

Sentimentul de vinovatie pluteste asupra divortului

Un alt subiect dificil legat de divort este sentimentul de vinovatie. Copiii mai mari care au fost martorii certurilor intre parinti pot sa aiba impresia ca este vina lor. Pot gandi ca daca ei nu s-ar fi nascut sau daca ei nu ar fi cerut atat de multe jucarii sau ar fi fost mai cuminti, mami si tati nu s-ar fi certat atata pe tema banilor.

Ca parinte, trebuie sa ii explicati unui copil mai mare ca problemele dintre mami si tati nu sunt din vina lor. Cereti-va scuze pentru orice credeti ca e posibil ca fiul sau fiica dumneavoastra sa fi auzit intr-o discutie pe un ton mai ridicat. Oricat de dureros ar fi un divort, a fi martorul mai multor ani de abuz emotional sau fizic e mai daunator pentru copil.

Fiti sinceri cu copilul

Mai presus de toate fiti onesti cu copilul in privinta divortului. Explicati-i termenii custodiei intr-un limbaj pe care sa-l inteleaga: “Ai sa locuiesti cu mine in casa asta pe timpul scolii si tati te va lua vinerea sa stai la el in week-end. Vara o sa stai fie la mine fie la tati. Uneori vei face Craciunul cu mine si alteori de Paste vei merge la tati.” Copiii vor sa auda ca anumite lucruri vor ramane la fel: vor merge la aceeasi scoala, vor continua sa practice sporturile pe care le iubesc, hobby-urile lor vor ramane neschimbate.

Daca unui parinte i se refuza custodia, celalalt parinte va trebui sa-i explice copilului disparitia celuilalt parinte. Ati putea spune ceva de genul “Stiu ca ti-e dor de Mami/Tati dar acum nu se simte foarte bine si trebuie sa se faca bine inainte sa vina sa te vada.”

Vizitele sub supravegherea unui asistent social pot fi stressante atat pentru parinti cat si pentru copii. Trebuie sa ii explicati copilului de ce doamna aceea draguta trebuie sa fie si ea in camera cand ne intalnim cu Tati. Copiii mai mici se multumesc cu explicatii simple deci nu uitati sa ramaneti la nivelul lor si sa le raspundeti la intrebari cu sinceritate.

Cum incepeti discutia despre divort cu copilul

Sunt cativa pasi pe care ii puteti urma atunci cand deschideti discutia.

  1. Nu le dati aceasta veste fara sa fie si celalalt parinte de fata.
  2. Raspundeti la toate intrebarile lor.
  3. Nu va enervati, indiferent cum reactioneaza copiii. E clar ca vor fi suparati si furiosi.
  4. Daca ies din camera plangand, lasati-i cateva momente si apoi mergeti amandoi parintii sa le vorbiti. Explicati-le ca nu e vina lor si ca divortul nu este o pedeapsa ci mai degraba o cale de reconciliere intre adulti.
  5. Pastrati-va calmul.
  6. Explicati-le de ce divortati. Nu le dati prea multe amanunte si nu dati vina unul pe celalalt. Aceasta discutie nu e facuta pentru a va disculpa sau acuza reciproc ci pentru a va ajuta copiii.
  7. Spuneti-le exact cum li se va schimba viata (unde vor locui, la ce scoala vor merge, ce se va intampla cu catelul)
  8. Explicati-le ce planuri aveti in privinta vizitelor la celalalt parinte.
  9. Ambii parinti trebuie sa le spuna copiilor c- i iubesc chiar daca divorteaza.
  10. Explicati-le inca o data ca motivele divortului nu au de-a face cu ei. Nu ei sunt problema.
  11. Spuneti-le profesorilor, bonei, rudelor apropiate si tuturor celorlalti adulti cu care copiii intra in contact direct ca urmeaza sa divortati. In acest fel, adultii vor sti ca schimbarile de comportament ale copiilor ar putea avea motive reale. Cereti-le acestor adulti sa va informeze de orice schimbare de acest gen pe care o observa.
  12. Incercati sa le explicati ca desi nu veti mai fi impreuna tot timpul, dragostea nu dispare din relatia parinte-copil.
  13. Rugati-i sa nu planga din acest motiv.
  14. Explicati-le ca nu au nici un motiv sa fuga. Intotdeauna o vor avea pe Mami/il vor avea pe tati pe care se pot baza.

Sfaturi in cazuri emotionale

  •  Pastrati-va calmul.
    Nu tipati la copii chiar daca ei incep sa tipe. Lasati-i sa vorbeasca. Linistiti-i. Explicati-le ca binele si raul sunt peste tot si ca nimic nu e vesnic, nici bucuria, nici durerea, doar dragostea fata de copii e pentru totdeauna.
  • Inainte de a deschide discutia cu copiii, stabiliti cu celalalt parinte exact cum vor decurge lucrurile dupa divort.

Avertizare:

  • Nu tipati. E inutil.
  • Chiar daca aveti un copil sub 10 ani si considerati ca nu va pricepe mare lucru, explicati-i.
  • Tineti cont de copii atunci cand planificati divortul. Au dreptul sa stie ca veti divorta si au dreptul sa primeasca raspunsuri la intrebari.
  • Explicati-le copiilor ca e posibil ca despartirea sa nu fie definitiva dar evitati sa le dati sperante false ca va veti impaca si totul va fi la fel ca inainte.

Ce intrebari pot pune copiii si ce sa le raspundeti

Ce inseamna divort?
Chiar daca dumneavoastra nu divortati, un copil de cinci ani poate pune aceasta intrebare daca stie ca niste prieteni sau rude trec prin asta.
Raspuns: “Divortul inseamna ca doi oameni mari care sunt casatoriti nu mai vor sa fie casatoriti pentru ca nu mai sunt fericiti impreuna.”

De ce divortati?
Nu oferiti prea multe detalii si puneti accentul in permanenta pe noi
Raspuns: “Mami si tati au fost foarte fericitiand te-ai nascut dar acum nu mai suntem fericiti impreuna. Credem ca e mai bine sa traim separat. Nu e din cauza ta si nici pentru ca tu ai fi facut ceva rau. Vom fi mami si tati tot timpul si o sa te iubim tot timpul si vom avea grija de tine mereu.”

Mi-e dor de Tati/Mami
Chiar daca va bucurati ca s-a terminat casnicia dumneavoastra, copilul nu se bucura (decat in cazul in care partenerul de care v-ati despartit il trata rau. Nu va suparati daca pustiul va spune ca-i e dor de parintele care a plecat. Dati-i voie sa fie trist, sa-si consume tristetea.
Raspuns: “Stiu ca ti-e dor si lui Tati/Mamei ii e dor de tine in fiecare zi. Chiar daca nu-l mai vezi atat de des poti vorbi cu el/ea. Nu e departe. Acasa la el ai patutul tau si o sa-l vezi in foecare saptamana.”
In functie de relatiile pe care le pastrati cu fosta familie, e posibil sa aiba intrebari de genul “O sa mai merg la Buni? Pot sa mai merg la Unchiul George?

Eu unde am sa dorm?
La varsta de gradinita, copilul poate sa puna intrebari despre cum le va fi afectata viata: “O sa raman la aceeasi gradinita? Ce se intampla cu Grivei? Cine ma mai duce pe mine la balet?” Poate ca aceste intrebari vi se vor parea neimportante dar pentru copil sunt cruciale. Asa ca oferiti-le cat mai multe detalii.
Raspuns: “Ai sa stai cu mine aici in casa noastra. In casa cea noua a mamei/ lui tati vei avea camaruta ta pentru cand vei merge in vizita”

Ma mai iubesti?
Copilul are nevoie sa stie ca ambii parinti inca il iubesc si ca divortul nu e din vina lor. In mintea lor ramane permanent intrebarea “ai sa pleci si tu?” E logic, daca un parinte a plecat e posibil ca intr-o zi sa plece si celalalt. In plus, separarea de un parinte, chiar si pe termen scurt, este o noutate in viata copilului. Asigurati-va ca il asteptati acasa cand se intoarce din week-end-ul petrecut cu tata/mama.

Spuneti-i ori de cate ori e nevoie: “Mami si tati te iubesc si vom fi intotdeauna langa tine si te vom ingriji cum putem mai bine.”

V-ar mai putea interesa si:

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Divort on-line pt romanii din diaspora

Divort amiabil Bucuresti

Ce drepturi am in casnicie?

autor: Andreea Demirgian, in exlusivitate pentru Desprecopii.comhttp://www.desprecopii.com/info-wPage-2-id-1408.htm

Daca doriti sa solicitati un mediator din echipa noastra o puteti face apeland  unul din numerele de telefon afisate la datele de contact !

Share Button
(Acest articol a fost citit astazi de 27 persoane, 1 vizite azi)