Este posibil ca, în intervalul de timp dintre data încheierii acordului de mediere (când se întrunesc voințele părților) și data prezentării la organul judiciar în vederea consfințirii potrivit art. 59 alin. 2 din Legea nr. 192/2006, una dintre părți să se răzgândească și să nu mai fie de acord cu acel conținut al înțelegerii inițiale.
Noi credem că această revenire nu produce niciun efect cu privire la procedura din fața organului judiciar. Aceasta pentru că acordurile de mediere produc efecte între părți de la data încheierii lor, nu a autentificării sau consfințirii înțelegerii lor – deoarece acordul de mediere este un contract supus dreptului comun. Doar dacă privesc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, alte drepturi reale, partaje, cauze succesorale, precum și în cazurile de constituire, modificare sau stingere a oricărui drept real imobiliar, și în toate situațiile în care legea impune, sub sancțiunea nulității, îndeplinirea unor condiții de fond și formă, acordurile de mediere produc efecte de la data îmbrăcării formei ad validitatem în fața notarului public sau al instanței de judecată (conform alin. 4, 41 și 5 ale art. 58 din Legea nr. 192/2006).
Răzgândirea poate surveni în cazul unui acord de mediere civilă sau al uneia penale. În sprijinul opiniei noastre aducem ca argument și jurisprudența existentă în materie penală. Astfel, referindu-se la „împăcarea părților” ca instituție de drept procesual penal, instanțele au decis că împăcarea trebuie să fie definitivă, în sensul că nu se mai poate reveni asupra ei din momentul exprimării voinței[1]. Or, dacă prin împăcare se înțelege o convenție dintre părțile procesului penal cu privire la litigiul dintre acestea, este evident că susținerile sunt întru totul valabile și pentru acordul de mediere, o formă nouă și distinctă de înțelegere a celor implicați în comiterea unei infracțiuni.
Prin urmare, în procedura consfințirii, organul judiciar este chemat să verifice acordul de mediere sub aspect formal și să se asigure că părțile l-au încheiat în cunoștință de cauză, în sensul că nu au avut consimțământul viciat. Or, aceste aspecte se verifică prin raportare la momentul încheierii acordului și nu la momentul prezentării părților în fața organului care face verificarea. Dacă una dintre părți s-a răzgândit, acesta este un caz clasic de denunțare unilaterală a contractului (acordul de mediere fiind un contract, el are putere de lege între părți, potrivit art. 1270 Noul Cod Civil, încă de la data încheierii sale) și poate atrage răspunderea acelei părți pentru neîndeplinire, în condițiile legii civile. Deci, sub aspect penal, organul judiciar nu are decât o singură soluție: să analizeze și să ia act de voința părților existentă în momentul încheierii acordului.
Se ivește însă o dificultate în situația în care una dintre părți nu se prezintă în fața organului judiciar. Există însă temeiuri legale pentru a dispune citarea, inclusiv aplicarea unei amenzi judiciare sau chiar aducerea cu mandat a acesteia.
V-ar mai putea interesa si:
–Mediere divort cu copil minor
–Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti
–Cat costa un divort la notar?
–Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate
–Oficiere logodna Bucuresti
[1] Trib.mun.București, s.a II-a penală, dec. nr. 689/1985 în V.Papadopol, Șt.Daneș, Repertoriu de practică judiciară pe anii 1980-1985, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1998, p.250; Trib.jud.Suceava, dec.pen. nr. 188/1981, în Revista Română de Drept nr. 1/1982, p.49.
Cristi DANILEȚ
Judecător, Membru CSM
