Urmează aceste reguli simple şi poţi avea parte de o poveste de dragoste „până la adânci bătrâneţi“.

Chiar dacă au trecut câţiva ani de când aţi început relaţia (sau chiar un număr considerabil de luni de când v-aţi rostit jurămintele în faţa altarului), suntem sigure că tot aţi vrea să aflaţi care sunt secretele bine păzite ale unei relaţii reuşite.

Bucuraţi-vă împreună de momentele bune din viaţă! Pentru că, fiţi sigure: un divorţ nu apare pentru că în viaţa voastră comună au apărut mai multe lucruri nefericite, ci pentru că momentele în care vă bucuraţi împreună de un lucru s-au împuţinat. Specialiştii de la Center for Marital and Family Studies de la University of Denver spun că „Cu cât două persoane au parte de mai multă distracţie şi prietenie în cuplu, cu atât au mai multe şanse să stea împreună“. Nu e suficient să-i spui partenerului că te bucuri de realizările lui; arată-i asta, sari în sus de bucurie dacă eşti genul mai expansiv, dă o petrecere.
Urmează regula lui 5 la 1. Nu ştiţi despre ce e vorba? Pentru fiecare moment nefericit din relaţia voastră de cuplu ai nevoie de cinci alte momente fericite ca să îi contrabalansezi efectele. Când acest raport tinde să devină mai mare – ai parte de un moment în care amândou sunteţi cu zâmbetul pe buze şi de multe, multe alte discuţii în contradictoriu şi conversaţii neplăcute, riscul de divorţ creşte. Ai grijă să faci în aşa fel încât întâmplările minunate să nu lipsească din viaţa ta cotidiană.
Stabileşte-ţi nivelul aşteptărilor foarte sus: pentru că oamenii care îşi doresc mai mult, primesc mai mult! Cei care studiază relaţiile şi interacţiunile dintre oameni spun că persoanele care au standarde foarte ridicate, care îşi doresc o căsătorie fericită, romantică, pasională, cu multe momente bune şi împliniri, reuşesc în final să îşi atingă scopurile. Din contră, cei care au aşteptări puţine de la relaţia lor ajung rapid la neînţelegeri şi relaţia devine una sufocantă şi fără şanse de viitor.
Ţine-ţi prietenii şi familia aproape. Nu spune nimeni că trebuie să acorzi în mod egal timp rudelor şi soţului tău, nici pe departe! Însă nici nu poţi să te retragi exclusiv în lumea ta, fără să te mai vezi cu cei apropiaţi. Cuplurile fericite sunt cele care pot fi vesele şi se pot amuza împreună şi în afara relaţiei lor exclusive.
Nu aştepta ca o căsătorie să te facă fericită. Până la urmă, fericirea şi veselia stă în fiecare dintre noi; poate că un moment cu totul special, cum ar fi ziua nunţii sau un botez îţi pot aduce puseuri suplimentare de fericire în suflet, însă doar dacă îţi doreşti din tot sufletul şi faci ceva în fiecare zi ca să te bucure, vei reuşi să fii cu adevărat încântată de relaţia ta.
Să ai parte de mai multă acţiune în dormitor. Pentru că te va face mai fericită, îţi va îmbunătăţi starea de spirit, te va face mai înţelegătoare şi vei avea parte de o relaţie reuşită.
Încearcă să faci ceva extraordinar din când în când! O căsătorie n-ar trebui să cadă pradă monotoniei vreodată: inventează câte o nouă activitate pe care să o faceţi în cuplu; încercaţi un restaurant nou, o călătorie într-o ţară exotică, o plimbare cu bicicleta prin parcuri neştiute, lecţii de dans… orice vă place amândurora şi vă apropie.

V-ar mai putea interesa si:

Mediere divort cu copil minor

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Cat costa un divort la notar?

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Oficiere logodna Bucuresti

Sursa:http://www.glamour.ro/health-love-sex/love-sex/7-secrete-pentru-o-casatorie-reusita-12378453