Familia unor tineri care au un bebeluş de un an este pe cale să se destrame în urma multor certuri conjugale, legate de apariţia unei alte femei în viaţa soţului.

Părinţii tinerilor asistă cu amărăciune la desfăşurarea unor scene pline de agresivitate verbală între cei doi soţi, care au o atitudine subiectivă cu privire la propriul comportament, aşa că discuţiile devin repede certuri, cu uşi trântite şi vorbe grele, aruncate unul altuia. Întâlnirile obşnuite cu bunicii se transformă în alt câmp de luptă, în care nemulţumirile lor, reproşurile, amplifică tonul strident de la a doua propoziţie, atunci când fata aminteşte sarcastic despre “nişte” fapte ale soţului ei.

În toată această desfăşurare de forţe există şi o victimă: bebeluşul lor, care creşte într-un climat tensionat, cu dese izbucniri nervoase şi mesaje negative care sunt transmise de la un interlocutor la altul, verbal, nonverbal, producându-se distorsionarea comunicării sau blocarea completă a acesteia.

Mama băiatului m-a solicitat să mă întâlnesc cu ei şi să-i ajut să-şi formuleze o înţelegere, sub forma unui acord de mediere,care să conducă la schimbarea situaţiei şi/ sau clarificarea acesteia. Tinerii au fost de acord.

Etapa I. Stabilirea întâlnirilor cu cei doi soţi separat, pentru a pune fiecăruia aceeaşi serie de întrebări şi a putea identifica viziunea comună asupra diferitelor aspecte ale căsniciei.

Viziunea comună, analizată succint de mediator împreună cu cei doi soţi:

Fiecare îşi doreşte sa fie respectat de celălalt (uitând însă că respectul se câştigă, pas cu pas, nu se pretinde).

Ei sunt de acord, în principiu, că este cel mai bine ca împreună să crească şi să educe copilul, doar că înţeleg viaţa de cuplu în mod diferit.

Fiecare aminteşte de nevoia de a avea timp şi pentru sine, pentru activităţi plăcute care să întrerupă monotonia zilelor obişnuite.

Cei doi soţi au în comun, în această etapă, câteva idei vagi despre viaţa de familie (vizând confortul şi siguranţa materială) şi un copil, care pare că a spulberat echilibrul fragil al traiului în cuplu, în varianta simplificată a părinţilor lui.

În convorbirile cu aceştia noţiunea de iubire a apărut doar de 3 ori (de două ori în legătură cu copilul şi o dată, în legătură cu trădarea conjugală). Soţii nu interiorizează în profunzime sentimentul iubirii, care apare mai mult schematic ca argument în strategia lor defensivă.

Ceea ce apare clar, ca o prioritate în discuţiile purtate cu cei doi tineri, este grija faţă de copil în situaţia în care ar urma divorţul, grijă pe care eu am identificat-o cu responsabilitatea.

Perspective diferite ale vieţii de familie:

Soţul vorbeşte de teama de o viaţă ratată, plată, plină de frustrări (pe care o asociază cu situaţia conjugală actuală).

Imaginea vieţii tihnite în viziunea soţiei(cu plimbări în parc, vizite la rude şi cumpărături de la hypermarket) pare să nu coincidă deloc cu cea a soţului.

Soţul remarcă faptul că soţia lui nu (mai) este preocupată de felul în care arată, neglijându-şi ţinuta şi silueta.

Etapa II – Medierea

Punctul de începere a negocierii între soţi: Evidenţierea temerilor (cele care declanşează cele mai multe dintre situaţiile conflictuale). Acestea, în principal, sunt:

– Teama de eşec (familial, profesional, financiar şi chiar social) exprimată de ambii soţi.

– Teama de a nu-şi mai putea regăsi stima de sine, în urma unei perioade prelungite de când îşi aruncă unul altuia insulte de genul: nu eşti bun de nimic, nu eşti în stare să realizezi ceva etc.

– Soţia se teme de responsabilitatea de a-şi creşte singură copilul.

– Soţul se teme să nu fie exclus din viaţa copilului.

Generarea de idei pentru găsirea soluţiei (propunerile sunt formulate de cei doi soţi):

1.Timp de două săptămâni nu vor fi reproşuri, ironii, cicăleli, intimidări. Dacă ele există, le-am propus să le redacteze şi la următoarea întâlnire le discutăm, dacă mai este nevoie.

2. După două săptămâni, ne întâlnim toţi trei să aflu care sunt observaţiile lor cu privire la încetarea temporară a ostilităţilor.

3. Încetarea totală a relaţiei extraconjugale.

4. Angajamentul soţiei de a-i acorda atenţie soţului, în mod echilibrat faţă de atenţia arătată copilului.

5. De schiţat un program în care responsabilităţile să fie astfel împărţite, încât să aibă fiecare soţ un interval de timp doar pentru preocupările lui personale.

6. Nici o imixtiune a părinţilor, chiar dacă aceştia au părerile lor, ei sunt părţi colaterale care pot îngreuna situaţia.

7. Organizarea în comun a programului casnic, ţinând cont de priorităţile copilului.

8. Cel puţin o dată pe săptămână, o ieşire programată în doi la teatru, la film, la restaurant sau cu prietenii.

9. Fiecare să-şi noteze schimbările pozitive ale celuilalt.

Următoarea mea întâlnire cu cei doi tineri este peste două săptămâni. În acest timp, soţia mi-a spus la telefon că notează într-o agendă tot ce nu i se pare corect în comportamentul ei sau al lui, pentru ca la sfârşitul perioadei să putem discuta pe situaţii precise, fiecare aspect alacordului de mediere.

Acesta este un caz de mediere non litigioasă întâlnită deseori. Vă recunoaşteţi?! Dacă da, ştiţi că situaţia nu poate să fie soluţionată de familie, pentru că este nevoie de o a treia persoană, neutră, cu autoritatea morală şi profesională necesare.

V-ar mai putea interesa si:

–Mediere divort cu copil minor

–Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

–Cat costa un divort la notar?

–Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

–Oficiere logodna Bucuresti

Sursa:http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/coltul-de-mediere-infidelitate-conjugala–71464.html

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu