Autor: Stefan GHEORGHIES

Casatoria romana a cunoscut o serie de particularitati, fiind privita atat ca izvor al puterii parintesti, dar si ca izvor al altei puteri, aceea a sotului sau ascendentului sotului (pater familias) asupra sotiei (uxor). Dincolo de clasificarea care face distinctie intre casatoriacum manu si casatoria sine manu, dreptul roman prevedea o serie de conditii de fond si de forma pentru ca respectiva uniune dintre un barbat si o femeie sa fie considerate valida.

In contextul unei societati puternic afectate de o decadenta a moravurilor si moralitatii care a afectat traditionala casatorie monogama, jurisconsultul Modestinus ne ofera o definitie a acestei institutii: „casatoria este o uniune a barbatului cu femeia, un consortiu pentru intreaga viata, o comuniune de interese juridice divine si omenesti”.

Pentru realizarea casatoriei era necesara respectarea unor conditii de validitate. Consimtamantul era necesar a fi consemnat intr-o declaratie de vointa, consimtamant urmat de un inceput de consortiu, de viata in comun.Pubertatea era o conditie care se referea la starea fiziologica a persoanelor care se casatoreau. Trecerea de la impubertatea la pubertate fusese apreciata de reprezentantii scolii proculiene a fi la varsta de 12 ani pentru fete si 14 ani pentru baieti. Connubium (dreptul de a incheia o casatorie legitima) era recunoscut numai cetatenilor romani, latinilor veteres ori, in mod exceptional, ca o favoarea facuta unei persoane. Asadar, un impediment absolut era lipsa lui jus connubii. Cu toate aceastea, se remarca o serie de impedimente relative, precum rudenia, adoptiunea, casatoria bi- sau poligama, casatoria dintre femeia adulterina si amantul sau, situatia soldatilor aflati in exercitiul militar.

Inca din epoca straveche casatoria era asociata cu ideea de putere (manus). In functie de aceasta putere, facem distinctie intre casatoria cum manu si casatoria sine manu.

V-ar mai putea interesa si:

–Divort rapid cu copil minor

–Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

–Divort la notar fara sa avem un acord

–Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

–Divort cetatean strain

Casatoria cum manu era marcata de trecea femeii sub manus a sotului ei si presupunea indeplinirea a trei maniere. Confarreatio era un procedeu tinut in fata unui mare pontif si a cel putin 10 martori, prin care se aducea zeului protector, Juppiter Farreus, o ofranda constand dintr-o turta de faina de grau. O alta „maniera” era reprezentata de uz; prin folosinta indelungata, timp de minimum un an, fara nicio alta solemnitate, femeia care coabita cu sotul ei intra in puterea acestuia si dobandea situatia fiicei. Femeia putea insa intrerupe acest uz inainte de termen prin parasirea casei barbatului pentru o perioada de 3 zile. Coemptio, ca o ultima maniera, reprezenta o forma de mancipatie, in ideea dobandirii puterii asupra sotiei printr-o cumparare a acesteia. Pretul vanzarii – fie stabilit de  catre tatal fetei, fie de insasi fata – constituia un pret fictiv, simbolic.

Casatoria sine manu era marcata de neindeplinirea vreunei formalitati deosebite, cum erau cele de la casatoria cum manu. Singura ceremonie cu caracter „formal” era aceea a aducerii sotiei in casa sotului, ca o semnificatie a debutului vietii maritale. Insa, anterior casatoriei, erau indeplinite anumite traditii constand in logodna, festivitatile sarbatoresti din ajunul casatoriei si incheierea, in scris, a intelegerii patrimoniale dintre viitorii soti.

Logodna constituia o stipulatie care se realiza printr-o promisiune de casatorie facuta unul altuia de catre viitorii soti. Se realiza printr-un act scris si putea fi incheiata chiar si de catre parintii copiilor. Cu toate ca aceasta stipulatie putea fi denuntata unilteral si nu producea efecte juridice prin ea insasi, in cazul infidelitatii logodnicei, barbatul avea impotriva acesteia o actiune de adulter. Inainte de ruperea logodnei, nu se puteau logodi sau casatori cu altcineva.

Desfacerea casatoriei era o institutie cunoscuta in dreptul roman si prezenta mai multe modalitati. O prima clasificare, dupa criteriul vointei sotilor, se realizeaza in cauze involuntare si cauze voluntare. Cauzele involuntare erau cele independente de vointa sotilor, cum ar fi moartea fizica a unuia dintre soti. O precizare interesanta se impune in ceea ce priveste termenul de 12 luni in care vaduva nu se putea casatori din nou. Moartea civila era reprezentata de pierderea cetateniei sau pierderea libertatii, care atrageau automat si desfiintarea casatoriei.

Intre cauzele voluntare se remarca repudium si divortul, subclasificat in functie de cele doua tipuri de casatorie.Repudium reprezenta o manifestare unilaterala de vointa pe care o putea realiza, la inceput, doar sotul. Ulterior, si femeia isi putea repudia sotul. Divortul in cadrul casatoriei cum manu se numea diffarreatio, cand casatoria fusese incheiata confarreatio. Astfel, femeia iesea de sub autoritatea sotului si abandona cultul religios adoptata odata cu casatoria. Divortul in cadrul casatoriei sine manu era supus la mai putine formalitati, intrucat femeia nu se afla sub puterea sotului sau. Casatoria sine manu era mult mai fragila, putand fi influentata fie de manifestarile amenintatoare ale femeii, ori de cele abuzive ale sefului de familie.

Ulterior au aparut si alte modalitati de divort, cum ar fi: divortul pentru cauze determinate (numirea sotului in functii sacerdotale sau in serviciul militar, imbolnavirea, imbatranirea), divortul pentru justa cauza (determinat de comiterea unei fapte grave a unuia dintre soti, cum ar fi adulterul), divortul fara motiv temeinic (care atragea pedepsirea celui care, in mod arbitrar, isi repudia sotia. Pedeapsa era insotita si de o sanctiune pecuniara de minim ¼ din patrimoniu, dar nu mai mult de 100 livre de aur).

Casatoria in dreptul roman reprezenta o institutie construita riguros dupa realitatile societatii, cu reglementari care sa acopere fiecare situatie speciala care s-ar fi putut ivi tinand cont, in primul rand, de complexitarea statutului cetateniei romane, si, in al doilea rand, de raporturile sentimentale care necesitau o acoperire juridica si in afara cetateniei (connubium era recunoscut doar cetatenilor, prezentand totusi exceptiile de rigoare). Complexitatea cadrului juridic care domina aceasta institutie a fost preluata, in mare parte, si de sistemele de drept actuale, care si-au cladit principiile pe ruinele sistemului roman. Nu putem vorbi, cu toate acestea, de o asemenare izbitoare intre un sistem de drept mort si unul contemporan, facand trimitere inainte de toate la realitatile socio-culturale complet diferite.

V-ar mai putea interesa si:

–Divort rapid cu copil minor

–Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

–Divort la notar fara sa avem un acord

–Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

–Divort cetatean strain

Sursa:  Ciuca, Valerius M., Lectii de drept roman, vol. I, editura Polirom, Iasi, 1998.http://blog.wolterskluwer.ro/2013/04/casatoria-in-dreptul-roman/

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2014