Aud sau citesc adesea, de la femei dar și de la bărbați: Vreau să divorțez / Am divorțat. Puteți să-mi dați un sfat?

Nu dau sfaturi. Îl ajut pe fiecare să găsească soluțiile cele mai potrivite pentru situația sa particulară. Ofer resurse pe care fiecare le folosește cât și cum alege el însuși / ea însăși să le folosească.

Ca resurse, așadar, vă ofer tuturor aceste ”10 porunci după un divorț”, sintetizând propria-mi experiență – da, și eu am trecut printr-un divorț -, experiențele oamenilor pe care i-am ajutat înainte de, în timpul sau după divorțurile lor și rezultatele unor studii științifice foarte serioase.

Sunt obligatorii, dacă vrei să construiești o viață sănătoasă pentru tine și copiii tăi.

Și sunt posibil de respectat. Nu e ușor – nimic pentru care chiar merită să trăiești nu e ușor -, dar e posibil.

Garantat 100%.

1.     Învață să-ți controlezi propriul Ego

E normal, e omenește să simți că pierzi ceva, orice ar fi acel ceva : uneori sunt bani (poate foarte mulți), alteori poziție socială, alteori un sentiment de normalitate pe care ți-l dă căsătoria, dar mare parte din acest ceva rămâne nedefinit sau greu de definit.

E omenește ca, dacă partenerul rămâne cu o parte mai mare din bunurile acumulate în timpul căsătoriei ori îl vezi prima dată cu altcineva ori afli că i-a oferit altcuiva ceva ce ție nu ți-a oferit, să simți că e nedrept, că ai fost înșelat(ă), nedreptățit(ă), trădat(ă), umilit(ă). Poți simți sechele ale acestor emoții și după ani și chiar dacă ți-ai refăcut viața, cum se spune.

E omenește și să fii tentat(ă) să lupți ca să recâștigi acel ceva, uneori prin orice mijloace și cu orice preț, ori să împiedici noua relație a celuilalt, ori să te răzbuni.

Dar nu e înțelept.

Din lupta cu fostul/ fosta, singurii care câștigă sunt avocații, medicii și psihoterapeuții: mai devreme sau mai târziu, tu sau / și  copiii tăi veți fi obligați să apelați – pe termen lung, cu costuri foarte mari și rezultate nesigure – la ajutorul lor profesional.

Lucrează de la început la a-ți înțelege nevoile fundamentale și nu le confunda cu impulsurile și emoțiile, orgoliile, vanitățile, oricât de puternice.

Caută soluții constructive și sănătoase ca să-ți satisfaci nevoile fundamentale și să depășești geloziile și frustrările târzii, ori dorința, recunoscută sau nu, de ”a face dreptate”, a nu-l lăsa pe celălalt să fie fericit, a te răzbuna etc.

2.     Învață să-ți cunoști și recunoști emoțiile negative: tristețea, deprimarea, revolta, furia, dorința de răzbunare etc.

Experții spun că suferința după un divorț e comparabilă cu aceea pe care o trăim după un deces, iar etapele vindecării emoționale sunt și ele foarte asemănătoare. Aș spune chiar că în realitate un divorț e mai greu de depășit decât un deces, pentru că e adesea însoțit de complicații suplimentare legate de partaj și custodia copiilor, iar persoanele care divorțează beneficiază rareori de compasiunea și suportul relațional de care beneficiem de regulă după un deces; de cele mai multe ori, rudele, prietenii și colegii fie se retrag (”nu se amestecă”), fie îl susțin pe unul împotriva celuilalt, agravând conflictul și suferința.

Lucrează la inteligența ta emoțională. Dacă spui toată ziua că tu nu suferi, că e mai bine așa, că nu ai niciun fel de resentimente, că îi dorești doar binele fostului partener etc., nu înseamnă că emoțiile tale negative nu sunt acolo. Cu cât le vei nega mai mult, cu atât te vor sabota mai puternic.

3.     Antrenează-te să-ți gestionezi emoțiile negative

A le gestiona înseamnă mai mult decât a le reprima. Ai nevoie să le reprimi în anumite cadre: de exemplu, în fața copilului tău, în public, ori chiar când discuți cu fostul partener. Însă ai egală nevoie să le descarci, să le lași să se manifeste.Autocontrolul  constă nu în reprimare continuă, ci în a ști, pe de o parte, ce și când să reprimi, iar pe de altă parte ce și când să lași să se manifeste.

Lucrează la a descoperi cadrele cele mai adecvate și formele cele mai potrivite ție în care să-ți descarci emoțiile. Altfel, ele vor izbucni în cele mai nepotrivite momente și îți vor sabota orice intenție bună în relațiile cu copiii, cu fostul/fosta, la muncă etc.

4.     Nu spune prea curând ”Te iubesc” unui nou partener; și nu-ți expune prea curând o nouă relație în public

Povestea ”Cui pe cui se scoate” e, în acest caz, o… poveste.

Cât durează refacerea ta după o perioadă de doliu? Atâta ar fi înțelept să aștepți și după un divorț.

Oricât ai fi de puternic(ă) și sigur(ă) de calitățile și forțele tale, ruptura de celălalt îți zdruncină încrederea că ești demn(ă) de admirație, respect și iubire, îți zdruncină certitudinile, sentimentul de securitate, de apartenență, identitate. E normal să simți, așadar, chiar mai acut decât în mod obișnuit, nevoia de atașament, de a te simți special(ă) pentru cineva, preferat(ă) în fața altora, de a oferi și primi iubire și respect, de raporturi sexuale…

Totuși, nu te arunca în brațele altcuiva. Ai foarte multe lucruri de reașezat în viața ta (interioară, de familie și socială), iar energia ta nu e fără limite: fără să-ți dai seama, o vei canaliza când asupra urmărilor vechii relații, privându-l pe noul partener de atenția pe care o așteaptă, când asupra noii relații, ignorând aspecte importante în gestiunea relațiilor cu copiii și fostul partener; fără să-ți dai seama, vei genera frustrări în toate relațiile, iar cu timpul îți vei crea probleme suplimentare și le vei crea probleme și unor oameni semnificativi pentru tine.

În plus, în pofida oricărei aparențe, copiii tăi au nevoie de mai mult timp decât tine pentru a se simți securizați în noul context, când unul dintre părinți locuiește în altă parte, iar cel rămas dă, cel mai adesea fără să fie conștient, semne de zbucium interior. Un nou partener al tău, apărut înainte ca ei să se fi obișnuit cu noul context și înainte ca tu să-i fi ajutat să accepte că și tu și ei aveți nevoie și de altcineva alături, va zdruncina foarte puternic sentimentele de loialitate, încredere și siguranță ale copilului.

Nu spun că n-ar trebui să mai ieși cu nimeni, ori că ar trebui să-ți reprimi complet unele nevoi fundamentale. Spun că, dacă intri într-o nouă relație, e mai înțelept ca tu și noul partener să discutați deschis despre nevoile și așteptările reciproce și să vă puneți de acord asupra lor, conștienți că e, deocamdată, doar o perioadă / relație discretă, de tranziție și testare. Cu timpul, dacă relația rezistă, ea se poate transforma într-una mai profundă și poate fi, cu pregătirea necesară, comunicată ca atare copiilor.

5.     Pentru problemele comune, caută soluții împreună cu fostul partener și, dacă nu reușiți singuri, împreună cu un profesionist; apelează la rude și la prieteni pentru suport, NU pentru sfaturi

Acordați-vă credit unul altuia și învățați să luați decizii împreună .

Un mediator, un consilier, un psiholog sau un coach – unul care știe bine ce face și același pentru amândoi – vă poate ajuta pe amândoi să vedeți și soluții win-win (câștigi-câștig) la care nu v-ați gândit până atunci și să luați decizii mai bune.

Înainte de a ajunge să-i duceți pe copii la psiholog, apelați voi la profesioniștii adecvați pentru a acționa astfel încât să reduceți consecințele negative: în acest fel, dați dovadă de responsabilitate, vă protejați copiii, treceți mai repede peste perioada cea mai grea și vă costă categoric mai puțin.

Rudele, prietenii și colegii vă pot asculta, vă pot oferi un umăr pe care să plângeți, vă pot ajuta material, vă pot povesti cum au procedat ei sau alte persoane pe care le cunosc… Dar NU le cereți și NU le permiteți să vă spună (sau impună) ce să faceți, ce decizii să luați, cum să procedați. Oricât de bune ar fi intențiile lor, nu au informația necesară ca să poată anticipa toate consecințele, nici detașarea și antrenamentul necesare ca să-și poată controla propriile emoții.

Uneori, partenerul refuză orice dialog în alți termeni decât aceia pe care îi impune el. Controlează-ți ego-ul și caută și atunci soluții win-win. Folosește căile legale pentru a-ți apăra drepturile legitime, dar cântărește cu înțelepciune ce câștigi și ce pierzi: e preferabil să pierzi bani și bunuri materiale ca să câștigi în termeni de respect de sine, respect al celorlalți și sănătate psihică și fizică; consecințele stresului acumulat în lupta pentru bani și bunuri materiale se vor resimți pe termen lung.

6. Cultivă-ți o imagine pozitivă cu privire la propria persoană și la persoana fostului partener

Străduiește-te să înțelegi că relația voastră a fost și este dependentă NU de calitățile, defectele și greșelile unuia sau altuia, cum ai fost obișnuit(ă) să gândești, ci de nevoile fiecăruia: pur și simplu evoluăm astfel încât nevoile unuia nu mai pot fi satisfăcute de celălalt. Această înțelegere te va ajuta să eviți și sentimentele de vinovăție, și învinovățirea celuilalt: nu e nimeni vinovat dacă, la un moment dat, unul simte o nevoie fundamentală pentru ceva ce partenerul nu-i poate oferi, orice ar fi acel ceva.

Poate că el/ea simte o nevoie mai mare pentru plăceri imediate, în timp ce tu simți, dimpotrivă, nevoia de a munci pe brânci și a economisi ca să lași ceva în urmă. Poate că el/ea simte o nevoie mai mare de recunoaștere socială, statut, vizibilitate, notorietate, în timp ce tu te simți mai bine cu o viață mai discretă. Poate că el/ea simte o nevoie mai mare de adrenalină, risc, în timp ce pentru tine e foarte importantă securitatea, certitudinea. Etc. etc. Când vorbim despre nevoi umane fundamentale, și nevoile tale și nevoile lui sunt la fel de omenești și îndreptățite, nu există niciun criteriu absolut în baza căruia să facem ierarhii, iar fiecare are dreptul să-și satisfacă propriile nevoi. Atunci când nu le mai putem satisface, cu toții devenim irascibili, nervoși, deprimați sau agresivi, poate chiar violenți. Și e mai bine să ne separăm, respectându-ne.

Dacă, după 10, 20, 30 ani de căsnicie, povestești numai mizerii despre fostul tău partener, imaginea ta – de sine și publică – e mai puternic afectată decât a lui/ei: în toți acești ani, când ai trăit toate aceste mizerii, ai fost minor(ă), ai fost bolnav(ă)? ai fost lipsit(ă) de discernământ? ai fost legat(ă) ca să rămâi? Dacă nu, înseamnă că, dintr-un motiv sau altul, cu o speranță sau alta, cu un pretext sau altul, ai ales să rămâi, iar acum ai nevoie să-ți asumi responsabilitatea pentru toate consecințele alegerilor tale.  Nu doar alții gândesc astfel; tu însuți / însăți știi, simți acestea, iar faptul de a nu-ți asuma această responsabilitate te ”roade” mai puternic decât sentimentul de nedreptate cu care îți legitimezi ”lupta”. Nu-l poți ierta pe celălalt pentru că, de fapt, nu te poți ierta pe tine.

7.     Cultivă-i consecvent copilului tău o imagine pozitivă cu privire la ambii părinți și la iubirea amândurora pentru el

Ajută-l să înțeleagă ceea ce vei fi înțeles tu respectând ”porunca” precedentă: în relațiile umane, există și situații pentru care nu e nimeni vinovat, pur și simplu se întâmplă; iar alteori nu e productiv să cauți vinovați.

Responsabilitatea e importantă, nu vinovăția : întrebarea care trebuie pusă este nu cine a greșit mai mult (cine este vinovat), ci cine ce anume are datoria și dreptul să facă pentru a evita și, dacă este cazul, a repara consecințele negative ale unei situații.

Să nu crezi că, dacă îi povestești copilului despre cât de ”nenorocit(ă)” e tatăl/mama lui, despre cum l-a părăsit sau nu-l interesează viața lui (a copilului), te va aprecia, respecta și iubi pe tine mai mult. Va deveni, foarte probabil, puternic ”legat” de tine = atașat patologic = dependent de tine, pentru că orice copil are (ca și orice adult, de altfel) nevoie de atașament și relații stabile, dar atașamentul unic și dependența nu înseamnă iubire, nici sănătate psihică, nici șansa unei vieți fericite.

8.     Cultivă o imagine publică pozitivă a fostului tău partener

Te va ajuta să respecți mai ușor toate poruncile anterioare.

Vorbește despre calitățile lui, despre reușitele lui, despre ce ți-a oferit, despre ce nevoi fundamentale ți-a satisfăcut relația voastră. Despre ce nevoi fundamentale le-a satisfăcut și le satisface copiilor voștri. Dacă nu găsești nimic din toate acestea, atunci – din nou – cum justifici faptul de a fi rămas atâta timp în relație? Dacă ai fost adult pe durata căsătoriei, tu porți întreaga responsabilitate (nu vinovăție) pentru consecințele așteptărilor tale, speranțelor tale, iluziilor tale… tu ai așteptat, sperat, închis ochii, trecut cu vederea… acum e normal ca tu să ”repari” consecințele.

Orice spui public, explicit sau doar sugerat, în legătură cu relația voastră va contribui la o întărire a imaginii pozitive a amândurora sau, dimpotrivă, la o sabotare a ei, atât în sufletul tău, dar mai ales în sufletele copiilor – care află întotdeauna, dintr-o sursă sau alta (rude, colegi, prieteni…).

9.     Focalizează-te pe responsabilitatea ta: pentru propria ta viață și pentru creșterea și educația copiilor voștri

Repet: responsabilitatea e importantă, nu vinovăția. Caută răspunsuri la întrebarea: ce anume am eu datoria și dreptul să fac, astfel încât să evităm și, dacă este cazul, să reparăm consecințele negative?

Dacă relația nu a mers așa cum visai, nu înseamnă că viața ta s-a sfârșit, că celălalt ți-a distrus viața, a distrus viața copiilor etc. Dacă celălalt are atitudini și manifestări nedorite, nu înseamnă că și tu trebuie să răspunzi la fel ca să te aperi.

E responsabilitatea ta să reconstruiești un alt tip de relație cu fostul partener, relații noi, o viață nouă. Ce face el/ea nu e responsabilitatea ta. Dar e responsabilitatea ta să faci tot ce poți tu mai bun ca să-l ajuți să adopte altă atitudine.

10.  Evită victimizarea și supra-responsabilizarea: ale tale și ale copiilor

Dacă viața a făcut astfel încât copiii voștri să nu crească cu ambii părinți alături, nu înseamnă că trebuie să-i tratezi (pe copii) – sau să le permiți rudelor, profesorilor, vecinilor să-i trateze – ca pe victime. Nici ca tu să devii ”și mamă și tată”.

Vor crește sănătos doar dacă primesc tot ce e posibil să primească mai bun în condițiile date. Dacă vor învăța să înțeleagă corect aceste condiții și vor învăța să aibă încredere în puterea lor de a construi o viață frumoasă.

Dimpotrivă, vor crește nesănătos, imaturi, manipulatori, cu așteptări nelegitime de la ceilalți și de la viață, dependenți de atenție specială și ajutor, agresivi, dacă vor simți atitudinile tipice ”Săracii, nu au mamă/tată” ori vor fi lăsați (împinși) să intre în competiție cu copiii din familiile cele mai înstărite, iar tu te vei strădui ”să nu le lipsească nimic” din ce au copiii respectivi sau din ce ați avut voi înainte de divorț.

Și vor crește la fel de nesănătos dacă ego-ul tău va dori să demonstreze că te poți descurca mai bine singur(ă), că ești mare și tare, și îți vei împinge copiii la responsabilități care depășesc puterile lor: să-ți asculte suferințele în locul psihoterapeutului de care ai avea nevoie, să aibă grijă de frații mai mici, să obțină numai note mari, să se orienteze către cariere la modă, să aducă bani în casă etc. etc.

Evită să folosești copiii ca justificare pentru alegerile tale – mai devreme sau mai târziu, le vei aminti / imputa că ai făcut una sau alta pentru ei și le vei inocula un sentiment de vinovăție foarte nesănătos pentru relațiile voastre și pentru viața lor. Fii onest(ă) cu tine: de foarte multe ori, atunci când ești tentat(ă) să spui ”Pentru copilul meu, eu…”, de fapt îți folosești copilul ca pretext sau ca instrument de imagine (de sine sau/și publică). Alegerile tale sunt ale tale, asumă-ți integral responsabilitatea pentru ele!

V-ar mai putea interesa si:

–Mediere divort cu copil minor

–Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

–Cat costa un divort la notar?

–Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

–Oficiere logodna Bucuresti

Sursa:http://elisabetastanciulescu.ro/2013/09/cele-10-porunci-dupa-un-divort/