Divorţul prin mediatori, posibil din 15 februarie, e mai puţin traumatizant pentru minori. Problemele cuplului nu se mai dezbat public, într-o sală de judecată, iar în acordul de mediere nu se va mai trece motivul desfacerii căsătoriei.
După cum se ştie divorţul prin instanţe reprezintă o modalitate în general greoaie şi care poate expune viaţa personală publicului. Divorţul prin nou instituita lege care solicită trecerea cuplurilor pe la mediator poate însă simplifica problemele celor care se despart.
Scad costurile pe care cei implicaţi le plătesc
„Considerăm, cu argumente, că divorţul prin acordul medierii este cea mai scurtă variantă legală din punct de vedere al desfăşurării în timp şi cu un buget relativ scăzut, comparativ cu alte proceduri, întrucât este angrenat un singur mediator pentru ambele părţi, iar onorariul pe care aceştia îl achită mediatorului poate fi plătit fie în procente egale, fie în procente stabilite de ambele părţi, fie de o singură parte”, susţine mediatorul Dorin Enea.
Stabilirea partajului se face de comun acord
Un alt avantaj îl reprezintă respectarea intimităţii cuplului. „Cu siguranţă, spune Enea, cei care ajung în ipostaza de a divorţa sigur nu doresc o sală de judecată cu martori, plină de diverse persoane, atente la aspectele legate de intimitatea din viaţa celor ce se despart. În schimb, în cazul medierii, nu sunt necesari martori, nu este necesară o cercetare a motivelor care au condus la această stare de fapt, iar în acordul de mediere nu se va trece motivul desfacerii căsătoriei”.
Primul pas va fi stabilirea numelui pe care îl va purta soţia aflată în divorţ. Ulterior, părţile vor putea trece la împărţirea bunurilor obţinute. Prin bunurile comune se înţeleg locuinţe, autovehicule, terenuri, depozite bancare, creanţe de orice fel care au fost contractate sau obţinute în perioada în care cei doi formau un cuplu. „Cele două părţi stabilesc modul în care bunurile revin fiecăruia dintre cei doi, astfel încât nici unul să nu aibă de suferit”, spune sursa citată.
Protecţia minorilor este pe primul plan
Un avantaj – în măsura în care putem vorbi în problemele psihologice şi materiale pe care le implică despărţirea unui cuplu de avantaje – reprezintă faptul că, în cazul în care există minori, efectele traumatizante pentru aceştia sunt pe cât posibil minimalizate.
Sursa citată ne-a spus că „cel mai important punct este cel legat de copil sau copii şi cum cuplul care se desparte va exercita custodia comună asupra a acestora. Prin prisma noilor prevederi legale, ambii părţi vor creşte şi educa minorii, astfel încât traumele suferite de copii ca urmare a despărţirii părinţilor să fie cât mai mici. De aceea, în ceea ce priveşte respectarea Planului Parental, respectiv reşedinţa minorului, timpul petrecut cu fiecare dintre părinţi, contribuţia financiară a fiecărui părinte, supravegherea activităţilor şcolare şi extraşcolare, etc, sunt discutate până la clarificare în biroul mediatorului. Totodată, noi avem rolul de a-i conştientiza pe cei doi protagonişti că este normal ca minorul sau minorii să fie crescuţi, educaţi şi îndrumaţi la fel ca până în momentul declanşării divorţului, respectiv împreună”.
Acordul semnat la mediator este validat de instanţă
După stabilirea tuturor aspectelor se elaborează şi redactează acordul de mediere în care vor trebui să se regăsească toate punctele asupra cărora cele două părţi au convenit, de comun acord şi fără ingerinţe ulterioare, din partea nimănui. „Acest act trebuie să reflecte în detaliu acordul de voinţă al părinţilor astfel încât instanţa, în urma controlului de legalitate făcut asupra fondului acestuia, să nu îl respingă din motive de legalitate.
V-ar mai putea interesa si:
–Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti
–Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate
–Divort on-line pt romanii din diaspora
–Divort amiabil Bucuresti
–Mediere divort cu copil minor
Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .
Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2013