Medierea conflictelor familiale privitoare la divort (si aspectele conexe) are un specific aparte. Daca in alte categorii de conflicte partile sunt cele afectate in mod direct, in conflictele familiale si copilul este afectat atat in mod direct, pe termen scurt, cat si in mod indirect pe termen mediu si lung. Medierea conflictelor familiale isi propune diminuarea efectelor negative ale divortului in ceea ce priveste copilul si relatiile acestuia cu ambii parinti. Un Acord de Mediere in aceste cazuri este o solutie multumitoare pentru parti, dar mai ales foarte avantajoasa pentru dezvoltarea si cresterea normala a copilului. Intelegerea parintilor, privind divortul si aspectele conexe, in principal planul parental privitor la cresterea si educarea comuna a copilului, convenita in cadrul unui proces de mediere este un factor subiectiv extraordinar de benefic pentru viitorul copilului sau copiilor lor. Suferinta copilului nu poate fi echivalata valoric, iar dezvoltarea si aspiratiile lui trebuie sa primeze in fata parintilor, care deseori, uita de acel suflet complet nevinovat in acea situatie . In Medierea acestor conflicte,mediatorul conduce partile spre deschiderea viitorului copilului, spre o relationare reciproca a parintilor pentru dezvoltarea si sustinerea acestuia.Pasii spre o comunicare eficienta, o colaborare si o cooperare vizavi de interesele si viitorul copilului sunt strict urmati in procesul de mediere.

Mai jos redam o analiza a situatiei conflictuale familiale ce priveste divortul, facuta de Psihologul Iulia Florea:

Cercetarile arata ca in anii ce urmeaza unui divort, copii cel mai putin adaptati sunt aceia ai caror parinti ii implica in conflicte care par fara sfarsit. Copiii sufera cand parintii ii expun la conflicte casnice, cand se critica reciproc in fata copiilor si cand se cearta prin copii. Cand furia parintilor se concretizeaza astfel, copiii vor dezvolta probleme ce vor persista pe viitor, precum obtinerea de note slabe la scoala, certuri frecvente cu prietenii, sfidare si neascultare. Este foarte distructiv faptul ca un parinte spune: “Mama ta este nebuna. Nu trebuie sa faci ce-ti spune.” sau “Nu-i da atentie tatalui tau; el te vede doar la sfarsitul saptamanii. Eu sunt cea care te creste cu adevarat.” Deoarece copiii sunt expusi atat de des la manifestari ale ostilitatii parentale si deoarece aceste conflicte continue sunt atat de problematice pentru copii, trebuie sa le examinam cu mai multa atentie.

Fara indoiala, cea mai mare si, de altfel, unica problema pentru copiii care au fost personaje intr-un divort este expunerea la continue conflicte parentale. De obicei, parintii devin inversunati in procesul divortului si frecvent se acuza reciproc pentru tot ce nu a mers bine. Parinti inversunati, care privesc furia lor ca fiind justificata pentru ca celalalt i-a respins, tradat sau abandonat, de multe ori nu pot constientiza propria lor contributie la problemele din casnicie. Barbatii si femeile care sunt in stare sa treaca peste experienta unui divort si sa mearga mai departe implinindu-si sperantele legate de o viata mai buna, trebuie sa fie capabili sa depaseasca postura de victima si sa inceteze sa paseze responsabilitatea exclusiva pe fostul sot pentru destramarea casniciei. In caz contrar, aceaste sentimente de furie si de invinovatire a celuilalt vor alimenta acest cronic conflict parental, atat de problematic pentru copii. Parintii trebuie sa realizeze cat de mult sufera copiii cand sunt implicati in aceste conflicte si sa ia masuri in ceea ce priveste controlul acestei furii, sa-si fereasca copiii de aceste conflicte si sa lucreze cooperativ pentru binele copilului.

PROTEJANDU-I PE COPII DE OSTILITATILE PARENTALE

CONFLICTUL PARENTAL CRONIC FACE RAU COPIILOR

Din cand in cand, toti parintii au neintelegeri si devin furiosi. Daca aceste conflicte nu sunt amenintatoare si frecvente, ele constituie o parte naturala a relatiilor dintre oameni si nu reprezinta factori destructivi pentru copii. Totusi, in multe familii in pragul divortului, conflictul parental este atat de intens si intransigent incat are efecte negative asupra copiilor.

Multi sunt de parere ca divortul face rau copiilor si cauzeaza probleme de adaptare de lunga durata. Si cercetatorii au ajuns la concluzia ca, in medie, copii implicati intr-un divort se confrunta cu mai multe probleme si au un nivel mai scazut de bunastare decat copii ce provin din familii intacte. Dar tot cercetarile au aratat de asemenea ca divortul in sine si schimbarile de structura din cadrul familiei nu sunt cele care cauzeaza aceste probleme de adaptare – ele rezulta din expunerea crescuta la conflictul dintre parinti.

Cercetatorii au descoperit ca aproape o treime din copiii care au experimentat un divort sunt foarte bine adaptati. De ce acesti copii fac fata atat de bine? Cel mai important motiv este ca acesti copii au parinti care coopereaza si nu isi expun copiii la confilctele lor. La celalalt pol, cercetatorii au descoperit ca cei mai putin adaptati copii sunt aceia ai caror parinti sunt extrem de inversunati si “litigiosi”. In aproape fiecare caz, copiii cu probleme de adaptare pe termen lung au fost expusi la conflicte parentale sustinute. Astfel, efectele conflictului marital cronic trebuiesc luate in considerare separat de efectele mai generale ale divortului. Toti parintii trebuie sa vada conflictul marital cronic ca principal vinovat si cauzator de probleme serioase si de lunga durata copiilor.

Mai mult decat atat, acest conflict marital cronic nu este prejudicios doar copiilor din familii divortate, este la fel de daunator si copiilor din familii intacte. in general, gradul neintelegerii maritale este unul dintre cei mai importanti determinati ai adaptarii copiilor in toate familiile. Astfel, copiii din familii intacte in cadrul carora exista numeroase conflicte maritale prezinta mai multe probleme de adaptare decat copiii ce provin tot din familii intacte dar cu un nivel mult mai scazut al conflictelor. Cat despre familiile divortate, cercetatorii au descoperit ca acei copii ce provin din familii cu numeroase probleme sunt mai agresivi si mai sfidatori, prezinta mai multe simptome emotionale legate de anxietate si depresie, nu au incredere in ei, spre deosebire de copiii ce provin din familii cu un nivel mic al conflictelor maritale. Astfel, mesajul pentru parintii aflati in divort este clar: nu trebuie sa se certe in fata copiilor sau sa-i implice in vreun fel in aceste conflicte.

Din pacate, insa, acest mesaj este de multe ori neluat in considerare. Sunt comune incercarile infuriate de a invinovati fostul sot si intreruperea relatiior cu copiii. Si multi copiii sunt expusi la scene intense de conflict intre parinti atat inainte cat si dupa divort. Causticitatea dintre parinti atinge de obicei apogeul in momentul separarii maritale, si pe parcursul acestei perioade majoritatea copiilor sunt martorii interactiunilor amare si explozive intre parintii lor. Un studiu sever raporta ca o patrime dintre copii provenind din camine mijlocii si inalte din punct de vedere social, au fost martorii violentei fizice intre parinti in timpul separarii maritale.

Cooperarea parentala, sau cel putin absenta unui conflict deschis, este esentiala pentru o adaptare ulterioara sigura a copilului. Parintii trebuie sa realizeze ca acesti copii nu se vor adapta cu succes atata timp cat ostilitatile dintre ei continua. De ce sunt copiii atat de afectati de ura dintre parintii lor? Copiii sunt inspaimantati ori de cate ori isi vad parintii strigand unii la altii, certandu-se si amenintandu-se. chiar daca unii copii mai mari pot incerca sa se distanteze si sa afiseze dezinteres, ei sunt ingroziti ca raul se va abate atat asupra lor cat si asupra parintilor. Copiii sunt in mod intens interesati de siguranta si bunastarea figurilor cele mai importante din viata lor si, pe drept, realizeaza ca ei nu sunt in siguranta atata timp cat parintii lor sunt amenintati. Datorita faptului ca sunt concentrati pe fostul sot, totusi, parintii combativi nu pot vedea ingrijorarea de pe fetele copiilor si nu recunosc intensa anxietate care determina tulburarile de somn si hipervigilenta de care sufera copiii lor in cele mai multe cazuri.

De fiecare data cand vorbesc cu copii care au parinti angajati in conflicte, ii intreb: “Daca as avea o bacheta magica si ti-as putea indeplini trei dorinte pe care le-ai avea, ce ti-ai dori mai mult si mai mult?” Fara nici o exceptie, prima lor dorinta este intotdeauna, “Imi doresc ca parintii mai sa inceteze sa se mai certe.” Multi copii continua si cer acelasi lucru si in dorinta a doua si a treia. In alte cuvinte, copiii nu-si pot imagina cerand si dorind altceva decat ca parintii lor sa inceteza sa se mai certe. Copii sunt inspaimantati cand parintii lor se cearta si, cu intensitate, se roaga in secret ca acestia sa inceteze cearta.

Ingrijorarile intense ale copiilor legate de parintii lor si anxietatea legata de siguranta si bunastarea lor sunt exacerbate de problemele care se ivesc pe masura ce conflictele dintre parinti ii consuma pe acestia si le reduce abilitatea sa aduca confort si liniste copiilor lor. In plus, ca si nesiguranta si lipsa efectiva a afectiunii parintesti nu ar fi fost de ajuns, acesti copii se simt de asemenea responsabili de ostilitatile existente intre parinti. Copii sunt de parere ca ei sunt responsabili de toate intamplarile majore din viata lor – inclusiv carturile dintre parinti. Aceasta tendinta egocentrica este exacerbata de problemele din cauza carora se cearta parintii. De multe ori, copiii sunt martorii unor discutii pe tema lor. Ca urmare, exista o mica indoiala in mintea copiilor ca ei ar fi de vina pentru aceasta nefericire, chiar daca ei nu si-o doresc si se simt nepuninciosi in a o stopa.

In final, chiar daca conflictul marital cronic este discructiv pentru toti copiii, pare a fi mult mai prejudicios pentru baieti. Cercetatorii au descoperit ca, in medie, baietii sunt mai vulnerabili la efectele adverese ale conflictului familial si nu ii pot face fata la fel de eficient ca fetele. Unul dintre motive ar fi ca in majoritatea familiilor fetele sunt mai protejate de conflictele familiale decat baietii, atat inainte cat si dupa divort. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca parintii se cearta mai mult si ca aceste certuri se prelungesc in prezenta fiilor sau fiicelor.

CONFLICTELE PARENTALE POT FI STAPANITE CU RESPONSABILITATE

Chiar daca parintii sa asteapta ca divortul sa puna capat problemelor maritale, ei sunt de multe ori consternati sa vada ca acest conflict continua si in perioada urmatoare despartirii initiale. In particular, participarea la manifestarile sistemului legal intensifica de multe ori problemele legate de custodie si detaliile privitoare la vizitare. Daca avocatii familiei sunt adversari si incearca sa obtina custodia, furia si neincrederea intre fostii soti sunt foarte probabil sa fie exacerbate si astfel se indura ani de zile pana la decizia definitiva a curtii. Acest rezultat reprezinta o grava probleme pentru copii, care vor experimenta in continuare mai mult stress, nefericire si insecuritate in caminul in care se simte prezenta ostilitatii dintre parinti. Un parinte care se lupta cu fostul sot in fata copiilor trebuie sa puna capat acestei interactii distructive, chiar daca celalalt continua in acest fel. Parintii care nu sunt in stare sa-si protejeze copiii de asemenea “scene de razboi” ar trebui sa caute si sa solicite un ajutor specializat. Exista trei pasi de baza catre stabilirea unei relatii mai cooperative intre parinti, dupa divort.
PASUL UNU: HOTARAREA INTERIOARA

Primul pas catre controlul furiei si catre asumarea responsabilitatii in conflict este constientizarea faptului ca acesti copii sunt raniti de conflictul parental cronic si luarea unui angajament personal de a proteja copiii de acest conflict. Fiecare parinte implicat in divort ar trebui sa ia in considerare acest fapt si sa ia aceasta hotarare cat mai curand cu putinta. Este de tinut minte ca ostilitatile continue dintre parinti, si nu conflictele izolate care inevitabil se produc, fac rau copiilor.

Acest angajament interior de a proteja copiii de conflictele dintre parinti ar trebui luat personal si in mod privat, indiferent de condiuta celuilalt parinte. Chiar daca un parinte continua sa se poarte iresponsabil, acest lucru nu ii permite celuilalt sa se comporte la fel. Conceptul unei insule de siguranta psihica poate ajuta parintii sa atinga acest obiectiv.

Daca amandoi parinti sunt antrenati in acest conflict, copii pierd accesul emotional la ambii parinti. Nu exista nici un adapost sigur in calea furtunii. Dar daca unul dintre parinti incearca sa fie mai retinut si nu se razbuna in mod distructiv, copii pierd accesul emotional doar la celalalt parinte, avand totusi contact emotional cu parintele mai retinut. Cu suportul si sprijinul unui parinte, acesti copii sunt tristi, dar nu depresivi in ceea ce priveste conflictul parental. Spre deosebire de copiii cu ambii parinti antrenati in conflicte, acestia nu au rezultate slabe la scoala si nu se comporta violent si sfidator. Chiar daca acesti copii sunt expusi la durere si conflict intre parinti, ei de asemenea au parte de sprijinul necesar sa faca fata, deoarece au un parinte care nu il compromite pe celalalt si nu ii forteaza sa ia partea cuiva. Avand contact emotional cu acest parinte neutru le permite copiilor sa tolereze tulburarile si tumultul familial fara a dezvolta simptome de neadaptare. Astfel, atata timp cat un parinte se abtine de la participarea deschisa la conflict, copiii isi pastreaza mult necesara insula de siguranta psihica care este pierduta in momentul in care ambii parinti devin “parit beligerante”.

Chiar daca copiii se adapteaza mult mai bine cand unul dintre parinti este mai retinut, aceasta putere de a nu raspunde atunci cand esti provocat este de departe partea cea mai grea a pasului intat. Totusi, este nevoie de doi, si daca un parinte depune un effort sincer sa-si apere copiii de aceste conflicte, viata de familie se va imbunatati rapid si semnificativ pentru copii. Ideal, bineinteles, ar fi ca ambii parinti sa poata discuta impactul daunator al conflictelor si sa hotarasca impreuna sa puna capat acestor conversatii pline de manie atunci cand copiii sunt prezenti.

V-ar mai putea interesa si:

–Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

–Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

–Divort on-line pt romanii din diaspora

–DIVORT LA NOTAR SAU DIVORT LA MEDIATOR ?

–Mediere divort cu copil minor

PASUL DOI: FURNIZAREA DE SEMNALE CAPABILE SA STOPEZE UN CONFLICT CE IA AMPLOARE

Fostii soti trebuie sa gaseasca modalitati de a-si controla conflictele astfel incat argumentele aduse sa nu scape de sub control. In ciuda bunelor intentii, furia izbucneste atunci cand sunt atinse anumite subiecte. In aceste momente conflictele scapa de sub control si copiii sunt martori la lovituri si tipete, insulte si amenintari, lacrimi si durere. Cuplurile aflate in divort trebuie sa aibe un mecanism capabil sa termine decisiv asemenea interactii, inca din momentul inceperii lor, si sa trimita semnale, o metoda simpla dar eficienta pentru dezamorsarea acestor tensiuni.

In numele copiilor lor, cuplurile aflate in divort ar trebui sa fie de acord sa rabde dupa urmatorul sistem. Oricand un parinte simte ca discutia cu celalalt este dureroasa, neproductiva sau risca sa scape de sub control emotional, parintele sa ridice in aer degetul aratator ca semnal pentru: “opreste-te!” Imediat ce parintele da acest semnal, conversatia va inceta imediat. Nimeni nu are parte de ultimul cuvant. Niciunul sa nu provoace sau sa critice motivul pentru care s-a folosit semnalul (de exemplu, “Tu mereu folosesti semnalul ca sa…”). Ambele parti pur si simplu se opresc din acea discutie pentru cinci minute, fara discutii ulterioare si fara exceptii. Urmarind si dand semnalul se vor institui metode de control potrivite asupra emotiilor ce risca sa scapr de sub control.

Dupa cinci minute, parintii pot hotari daca vor sa continue discutia legata de subiectul anterior, sa incerce sa vorbeasca despre altceva ori sa termine conversatia pentru ziua respectiva si sa-si vada fiecare de treburile lor.

Daca ambele parti sunt de acord sa foloseasca aceasta metoda, fiecare parinte castiga controlul necesar asupra delicatului proces de comunicare. Fiecare parinte poseda un “buton de oprire” care ofera o cale de iesire din conflictele ascendente. Ambii parinti trebuie sa stie ca poseda o perioada de repaus pentru regrupare si castigarea de distanta emotionala. Cand parintii simt ca au pierdut controlul in relatie, cel mai probabil vor interactiona in moduri distructive pentru copii. In contrast, cand adultii isi pot controla eficient emotiile si relatiile, copiii imediat se vor simti mai in siguranta. Parintii vor observa o legatura directa intre abilitatea de a-si exercita controlul asupra conflictelor in relatia lor si sentimentul de siguranta si securitate al copiilor lor.
PASUL TREI: GHID PENTRU O COMUNICARE EFICIENTA

Multi barbati si multe femei au aptitudini de comunicare destul de limitate si aproape toti se simt incomozi cand negociaza conflicte incarcate emotional in relatii personale. Cuplurile in divort sunt confruntate cu o sarcina extraordinar de provocatoare. Trebuie sa fie capabili sa comunice si sa rezolve conflictele legate de lucrurile cele mai importante din viata lor – copiii lor – cu cineva in care nu au incredere, de care le e teama sau pe care il urasc. Totusi, parintii trebuie sa coopereze si sa comunice unul cu celalalt despre numeroase probleme legate de copii. Cine va lua copiii de la scoala? Cand vor merge in tabara de vara? Cum si cand vor participa la sedintele cu parintii? Cine ii va duce la cumparaturi pentru lucrurile de scoala? Parintii divortati sunt confruntati permanent cu necesitatea de a lua hotarari in comun legate de activitatile zilnice ale copiilor si sa discute valorile dupa care doresc sa-si educe copiii. Nu exista ras[unsuri usoare la o asa serioasa sarcina, dar ghiduri la indemana le sunt la dispozitie pentru structurarea si organizarea negocierilor dificile carora le fac fata cuplurile aflate in divort. Lista urmatoare prezinta 10 dintre principiile de baza ale comunicarii eficiente:

Stabiliti un semnal facut cu mana pentru a pune capat unei conversatii ce poate degenera intr-un conflict. Nu continuati sa va certati in momentul in care celalalt trimite semnalul pentru incetatrea conversatiei timp de 5 minute.
Nu va abateti de la problema in discutie si operati cu o problema o data. Nu aduceti la suprafata discutii anterioare si nu extindeti conflictul actual pe alte subiecte.
Pastrati limitele conflictului intre participanti. Nu aduceti in discutie prieteni sau rude care ar fi de acord cu dumneavoastra. De exemplu, abtineti-va de la a spune: “Chiar si mama ta spune…”

Tratati-va fostul sot cu respect si abtineti-va de la provocari. Nu tipati, nu insultati, nu folositi un limbaj obscen si nu recurgenti la jigniri. Jignirea celeilalte persoane va crea doar probleme.
Implica-te fizic si emotional in discutia inceputa pana la capat. Nu te retrage sau parasi camera pentru a evita conflictul fara a-ti anunta fostul sot mai intai. Retragerea este de multe ori o strategie manipulativa. Daca alegi sa iesi, mai intai ofera-i celeilalte persoane sansa sa schimbe subiectul. De exemplu, “Invoc semnalul acum si tu nu raspunzi. Daca nu te opresti din discutie acum, plec.” sau “Nu imi place cum ma tratezi acum. Opreste-te imediat ori plec.”
Hotara-ti amandoi momentele potrivite pentru discutie. Nu negociati sub influenta alcoolului sau drogurilor.
Concentrati-va doar asupra problemelor ce trebuiesc rezolvate. Nu incercati sa va intimidati fizic fostul sot sau sa exploatati nesigurantele lui.
Asculta cu atentie punctul celuilalt de vedere. Nu pretinde ca asculti cand de fapt tipi si iti formulezi propria contrazicere.
Comunicati despre comportamente specifice fara a face uz de etichete peiorative. De exemplu: “Ai intarziat 20 de minute sa o iei de la scoala azi” este mult mai eficient decat a spune “Tot timpul intarzii sa o iei de la scoala; esti mult prea egoista ca sa iti pese de nevoile altora.” Nu folositi generalizari de tipul “tu intotdeauna” sau “tu niciodata”.
Acceptati responsabilitatea pentru ce ati facut dvs. gresit. Nu pasati vina, rezistati punctului de vedere al fostului sot si nu insistati asupra faptului ca perceptia dvs. asupra evenimentelor este unica versiune a adevarului.

Aplicand aceste zece reguli, cuplurile aflate in divort vor ocoli cele mai comune capcane ale necocierii conflictelor. Bineinteles, succesul acestor reguli depinde ca ambele parti sa fie de acord sa se supuna lor cat de mult cu putinta (nici unul nu poate face bine tot timpul). Un mediator neutru va fi necesar daca una din parti nu doreste sa coopereze, daca un a din parti se simte fizic amenintata, ori daca emotiile sunt prea nestatornice. Un mediator profesionist in divort este de obicei la indemana in cadrul Departamentului de Drept al Familiei.

EXPRIMAREA CONFLICTULUI PARENTAL PRIN INTERMEDIUL COPIILOR

Unul dintre cei mai puternici determinanti ai gradului de adaptabilitate al copilului dupa divort este modul in care fostii soti se sprijina reciproc in relatia lor ca parinti. Desi aceasta coperare este esentiala pentru o sigura adaptare a copilului, este foarte greu de atins pentru parinti. Cand doua persoane divorteaza exista multa durere, manie si neincredere intre ei. Amandoi trebuie sa faca fata unor sentimente dificile de tradare, refuz si esec.

Ca rezultat, fostii soti pot continua sa-si reverse mania si amaraciunea catre celalalt pentru multi ani de la divort. Din pacate, insa, unul dintre cele mai obisnuite moduri de exprimare a ostilitatii dintre parinti este acela prin copii. In particular, aceste ostilitati sunt materializate iresponsabil prin subminarea relatiei fostului sot cu copiii sau prin defaimarea fostului sot in fata copiilor. Fara exceptie, copiii dezvolta probleme psihice de lunga durata atunci cand un parinte isi exprima mania catre fostul sot in moduri in care se erodeaza autoritatea celuilalt parinte.

Ce poate insemna acest lucru in realitate? Trebiue parintii sa se iubeasca in continuare, sa fie prieteni sau chiar sa seplaca? Nu. Mai mult decat atat, nu este nevoie ca parintii sa pretinda in fata copiilor lor ca au sentimente pozitive fatat de fostul sot. Totusi, parintii au nevoie sa se sprijine reciporc in relatia cu copiii. In alte cuvinte, fiecare sot trebuie sa comunice copiilor ca celalalt inca este unul din parintii lor, care tine mult la ei si care trebuie respectat si ascultat. Acest pas este foarte dificil pentru unii parinti, deoarece sunt foarte furiosi pe fostul sot; totusi, este in interesul copiilor a avea o relatie pozitiva cu ambii parinti, decat sa aibe doar un parinte ca model.

COPIII SUFERA CAND PARINTII SE SUBMINEAZA RECIPROC

Este distructiv cand un parinte submineaza pe celalalt cu comentarii ca: “Mama ta nu stie ce face. Vino la mine daca incearca sa-ti spuna ce sa faci.” sau “Tatal tau este un nenorocit. Ce vrei sa vezi la el?”

De ce aceste critici sunt foarte greu de acceptat de catre copii? Sunt multe motive, dar unul dintre cele mai importante este acela ca ei se identifica cu parintii lor. Cand parintii se defaimeaza reciproc, este aproape la fel ca in cazul in care ar critica copilul. Copiii se identifica atat de aproape cu parintii incat este greu pentru ei sa separe respingerea tatalui de catre mama de respingerea lor de catre mama. Intr-un sens psihologic, copiii se simtca si cum ar fi la fel ca parintii lor.

Chiar daca parintii vor sa se defaimeze reciproc, copiii reactioneaza ca si cand aceste critici le-ar fi fost adresate. Aceasta identificare va fi cu atat mai puternica fata de parintele de acelasi sex. De exemplu, este aproape imposibil pentru o fiica sa creasca si sa se simta multumita de ea ca femeie, daca tatal ei in permanenta ii jignea mama spunandu-i “garsa” sau “proasta”. Baietii care isi aud mama criticandu-le tatal subtil, vor suferi consecinte similare. Pornind de la aceasta identificare dintre parinte si copil la nivel mintal, sa consideram un scenariu tipic de familie in care Bob submineaza autoritatea de parinte a lui Carrie in fata copiilor.

Carrie si Bob sunt divortati de 18 luni. Copiii au stat cu Carrie in timpul saptamanii si cu Bob si noua sa sotie in week-end-uri. Lucrurile nu au mers bine pentru Carrie de la divort. Fiind singur ca parinte a fost mai greu decat si-a imaginat si s-a simtit trasa in prea multe directii in acelasi timp. Lucra cu jumatate de norma, invata la seral si incerca sa mentina o relatie cu un barbat cu care ii placea sa se intalneasca.

La toate aceste solicitari ar fi fost usor de facut fata daca nu ar fi fost cei doi copii ai sai, care nu cooperau cu ea in nici o privinta. Ii era imposibil sa colaboreze cu ei. De fapt, Carrie s-a gandit de multe ori ca acestia conspira ca sa-i ruineze viata. De exemplu, Bobby, in varsta de 7 ani, il lua peste picior pe prietenul lui Carrie de fiecare data cand acesta venea in vizita. Chiar daca ea l-a amenintat si l-a pleznit pe Bobby si l-a trimis in camera lui, el tot a reusit sa le faca seara ingrozitoare, de nesuportat. Ca urmare, prietenul lui Carrie nu a mai dorit sa o viziteze la ea acasa de atunci inainte, asa ca a trebuit sa plateasca o babysitter de fiecare data cand iesea sa se intalneasca cu el. Carrie era furioasa si suparata pe fiul ei, dar in acelasi timp se simtea neajutorata. Parea ca fiul ei incearca sa indeparteze singura sursa de sprijin emotional si placere din viata ei.

Lucrurile stateau la fel de rau cu fiica ei in varsta de 13 ani, Sara. Sara ii spunea cu regularitate mamei ei “grasa”, “proasta”, “urata”, la fel ca si fratele ei de altfel. Era ca si cand fiica ei poseda o stranie abilitate de a simti de insulta o va atinge pe Carrie si o va rani cel mai tare. Ca si in cazul lui Bobby, Carrie nu putea controla comportamentul incapatanat al fiicei ei. Eforturile lui Carrie de a vorbi cu fiica ei si de a incerca sa o inteleaga nu au avut succes, ca si amenintarile, restrictiile si pedepsele. Dupa multe luni de esec, Carrie de abia daca a mai incercat sa faca ceva sa-si schimbe copiii. Ea simtea ca acestia o urau si a intrat intr-o stare de depresie accentuata.

Prietena ei buna si vecina ei, Jean, a ajutat-o la inceput pe Carrie sa realizeze ce nu era in regula. Jean a observat ca Bobby si Sara au inceput sa se poarte urat cu mama lor imediat de s-au intors dintr-un week-end petrecut cu tatal lor, week-end in care copiii au ras si si-au batut joc de Carrie. Jean stia ca Carrie si Bob nu s-au inteles dupa divort, dar nu a ralizat faptul ca Bob ii incuraja pe copiii in comportamentul lor. Rasul lor la telefon facea clar faptul ca Bob se amuza de problemele pe care copiii le creau mamei lor.

“Bun, acum stiu. Dar ce pot sa fac in aceasta privinta?” a intrebat-o Carrie pe Jean cand aceasta I-a marturisit ce se petrece cu adevarat. “Ma uraste si acum i-a determinat si pe copii sa ma urasca. Nu pot sa-l fac sa se opreasca, va rade de mine. Toti trei probabil se vor intalni si vor rade de mine.”

In acest scenariu comun, viata lui Carrie este dureros scapata de sub control datorita faptului ca Bob a subminat relatia ei cu copiii. Si, chiar daca inca nu este clar, copiii lui Carrie sufera de asemenea. Sunt la inceputul unei calatorii lungi de o viata, calatorie plina de probleme legate de increderea de sine si intimitate. Haide sa privim mai intai la ce se intampla copiilor si mai apoi sa vedem ce poate face Carrie sa-si rezolve problema.

In acest exemplu, Bobby si Sara isi privesc mama ca pe o persoana pe care o pot abuza si controla. Tatal lor ii invata ca este permis sa iti provoci si sa iti sfidezi mama. Cand copiilor le este permis sa isi trateze un parinte in acest mod sfidator si lipsit de respect, atitudinea lor se va extinde si asupra altor adulti din viata lor.

Bobby si Sara isi vor privi probabil profesorii, directorii, consilierii de campus si antrenorii cu aceeasi dispret. Acesti copii invata ca nu trebuie sa trateze pe altii cu respect sau sa se supuna regulilor, un mesaj antisocial care este foarte serios deoarece de multe ori conduce copiii catre un comportament ilegal, exploatativ sau abuziv fizic atunci cand vor fi mai mari. Aceasta tendinta antisociala este exacerbata de catre parintele ca model, care arata ca furia si sfidarea sunt permise in relatiile cu ceilalti. Abilitatea copiilor sa buna bazele unor relatii bazate pe atentie si respect reciproc va fi deteriorata de-a lungul vietii daca acest pattern nu va fi rectificat.

Sara si Bobby pierd de asemenea un model in momentul in care mama lor este perceputa ca o persoana ce nu merita luata in considerare. Ca fiica, Sara ar trebui sa respinga o mama slaba si neputincioasa si sa incerce sa nu devina ca ea. Facand acest lucru, ea va pierde cel mai important model pentru a invata ce inseamna cu adevarat a fi femeie. In acelasi timp in care Sara incearca sa-si indeparteze mama, este probabil ca ea sa adopte aceleasi caracteristici negative pe care I le atribuia mamei ei si va creste simtind ca si ea este de asemenea “grasa, proasta si urata”. In mod tipic, va alege un partener de casatorie care o va trata in acelasi mod sfidator.

In paralel, Bobby va invata ca femeile si sotiile nu merita afectiune si respect. El va avea o mare dificultate in a dezvolta o relatie afectiva bazata pe egalitate cu o femeie cand va atinge varsta maturitatii. Identificandu-se cu tatal sau, este probabil ca si el sa generalizeze aceasta atitudine sfidatoare si asupra altor femei si sa le priveasca in acelsi mod aspru, crud.

Parintii ne sunt cei mai buni profesori in ceea ce privesc relatiile. Multi dintre noi ne-am facut sperante legate de relatii uitandu-ne la parintii nostri in interactiunile lor zilnice, timp de multi ani. Pornind de la modelul oferit de parintii nostri dezvoltam “scheme” generale legate de ceea ce se petrece intre doua persoane intr-o relatie durabila si apropiata si ne formam sperante si asteptari privind lucrurile pe care pot sau nu sa le faca impreuna. Cat de apropiati putem fi impreuna? Caror nevoi le dam curs si care dintre ele raman nerostite? Putem noi de cele mai multe ori sa ne incredem si sa depindem de altcineva? Candva? Niciodata? Putem fi apropiati de mai mult de o persoana in acelasi timp, ori intotdeauna trebiue sa luam parte si sa alegem intre relatii? Pot avea oamenii diferente si totusi sa ramana impreuna, sau conflictele inevitabil forteaza oamenii sa se desparta? Pot oamenii sa-si rezolve problemele si sa gaseasca solutii mutual satisfacatoare, sau oamenii trebuie sa ramana prizonierii durerii si maniei pentru totdeauna?

Aflam raspunsurile la aceste intreabri si la multe altele crescand in familiile noastre. Chiar daca putem reinvata sau modifica aceste “scheme” pe masura ce dezvoltam noi relatii, aceste prime medele reprezinta cei mai importanti determinanti ai satisfactiei pe care o vom gasi in relatiile viitoare. Daca un parinte isi exprima furia catre fostul sot prin subminarea autoritatii sale ca parinte, copii ca Bobby si Sara vor avea o “harta” incompleta pentru a se ghida pe calea vietii.

CAND DOAR UN PARINTE COOPEREAZA

Problemele dificile apar cand un parinte sincer incearca sa coopereze, dar celalalt parinte nu cooperreaza. Nu exista raspunsuri usoare la aceasta situatie exasperanta, dar ghiduri folositoare sunt la indemana si pot fi de folos. Sa continuam ilustratia anterioara.

Deoarece sotul lui Carrie, Bob, i-a incurajat pe copii sa fie neascultatori si nerespectuosi fata de mama lor, atat Carrie cat si copiii sufereau datorita acestui distructiv si antagonostic comportament. Carrie se simtea neajutorata, neputand sa schimbe situatia. “Nu pot sa-l opresc pe Bob sa-mi ruineze relatia cu copiii. Lui nu-I pasa de ce simt. Daca ii spun sa inceteze, ma va ignora si va rade. Nu m-a ascultat niciodata si niciodata nu a facut ce l-am rugat.”

Carrie, ca multe altele in situatii similare, s-a simtit neputincioasa. Acest sentiment de inutilitate este acelasi pe care l-au simtit si cand erau casatorite, cand nu crdeau ca sunt respectate, ascultate sau suportate de sot. Este teribil de frustrant sa parasesti o casnicie din cauza unui astfel de tratament, doar ca sa te gasesti confruntandu-te cu aceleasi probleme si dupa divort. In majoritatea cazurilor, totusi, nutrebuie sa induri aceleasi probleme. Carrie poate folosi aceasta situatie ca o oportunitate de a depasi vechiul rol submisiv pe care il avea alturi de sotul ei si de a invata sa-i raspunda imperativ si direct.

Cum poate face ea acest lucru? Initial Carrie dorea ca prietenul ei sa vorbeasca cu Bob in locul ei, dar aceasta abordare ar fi amplificat sentimentele de competitie si gelozie. Partea subminata trebuie sa se adresese direct fostului sot in legatura cu problema; confruntarea problemei fata in fata ofera singura posibilitate reala de schimbare. Chiar daca consilierii, iubitii, bunicii, prietenii sunt interesati, ei nu pot interveni efectiv pentru si in numele parintelui. Parintele subminat trebuie sa faca caest lucru in mod personal. Parintele a carui autoritate si pozitie a fost erodata trebuie sa contacteze fostul sot si sa-i solicite o intalnire pentru a vorbi despre dificultatile din relatia lor parentala. In cadrul intalnirii, parintii ar trebui sa spuna fostului sot ceea ce nu le place si ceea ce ar dori schimbat. Parintii pot comunica cum se simt fiind sumbinati si cum aceasta problema face lucrurile dificile pentru copii. Atunci fostul sot ar trebui sa raspunda, deoarece de cele mai multe ori au griji legitime care pot fi adresate. In tot cazul, parintii nu ar trebui sa initieze o disputa despre ce este bine si ce este gresit. Mai degraba, parintele subminat ar trebui sa mentioneze inca o data pur si simplu tipul de conduita pe care si-o doresc.

In plus, parintele subminat trebuie sa-si reasigure fostul sot ca ei la randul lor nu vor submina relatia celuilalt cu copiii. De exemplu, un parinte poate spune “Nu voi raspunde subminand si relatia ta cu copiii. Te voi sptijini in rolul tau de parinte, si vreau ca si tu sa ma sprijini pe mine.” De multe ori, dupa confruntarea directa in cadrul caruia s-au asigurat de sprijinul reciproc, multi soti vor reduce criticismul si manipularea.

Daca aceasta prima confruntare nu rezolva problema, parintele subminat va trebui sa se intalneasca atat cu copiii cat si cu fostul sot impreuna. De fata cu toti cei implicati direct, parintele poate repeta cererea catre foatul sot de a inceta subminarea relatiei lui cu copiii. Parintele poate ruga atunci pe copiii sa nu mai participe la aceasta confruntare, chiar daca fostul sot continua sa-I provoace. Prezentand problema in mod deschis se diminueaza de obicei alianta distructiva intre parintele intarator si copiii. Inca o data, parintele poate asigura copiii si fostul sot ca nu va mai exista o subminare reciprica a relatiilor dintre ei. Daca un parinte se simte amenintat fizic de catre fostul sit, o a treia persoana poate asista in tacere (de exemplu, un bunic sau un prieten comun – nu un nou partener, iubit).

Carrie a reusit sa puna capat acestui pattern distructiv. A avut curajul sa il confrunte pe Bob si pe copii cu aceasta problema. Aceasta actiune, coroborata cu stabilirea si trasarea unor limite mai ferme ale comportamentului copiilor si prezentarea optiunii de a sta cu tatal lor daca prefera, a rezolvat situatia pe larg. Carrie a pus stapanire pe viata ei din nou si a incetat sa-I permita fostului ei sot sa o transforme intr-o victima. Doar in momentul in care a solicitat drepturi egale in aceasta relatie, sotul ei si copiii au inceput sa o trateze cu respect. Carrie a trebuit sa-si revendice egalitatea, pentru ca nimeni nu putea sa faca acest lucru pentru ea.
PUNAND CAPAT CASNICIEI

Parintii care nu se pot opri din cearta nu pot pune capat casniciei. Desi este o conexiune odioasa, parintii combativi se mentin legati unul de celalalt ramanand invrajbiti emotional. Pentru acesti parinti combativi, in particular, fostul sot ramane centrul emotional al universului lor, lumile lor interioare fiind organizate in jurul lucrurilor nedrepte si dureroase pe care le-a savarsit celalalt. Inainte sa poata incheia lupta si sa stabileasca o relatie parentala mai cooperativa, ei trebuie sa puna capat acestei casatorii, fie psihic, fie intern. Aceasta este o sarcina dificila pentru fiecare, dar in mod special pentru parintii combativi. Psihologic, a incheia o casatorie este mai greu decat pare deoarece este implicat mult efort in acest tip de separare decat daca s-ar parcurge un proces legal de divort.

Doua persoane pot ramane legate emotional – de fapt, tot casatorite – ani buni dupa ce s-a pronuntat divortul. Angajara unui avocat, mutarea si semnatul actelor constituie componentele externe ale divortului. Cineva poate parcurge aceasta procedura si a nu fi cu adevarat divortat, cum si cineva poate pargurge ceremonialul de nunta si a nu deveni casatorit in sensul angajamentului emotional. Foarte putina atentie este acordata faptului ca adevaratul proces de divort este intern.

Exista cateva aspecte legate de modul intern de a incheia o casatorie. In primul rand, unul trebuie sa planga si sa sufere. O tristete inevitabila trebuie simtita inainte ca mariajul sa fie lasat in urma. Unii parinti trebuie sa planga pentru persoana care a plecat; toti parintii trebuie sa sufere pentru toate dorintele neimplinite si pentru toate visele legate de aceasta relatie. Parintii trebuie sa-si gaseasca lacrimile pentru aceasta pierdere, dar de prea multe ori parintii doresc sa evite tristetea lor. Daca asa este cazul, ei vor fi mult mai probabil macinati de mania resimtita fata de fostul sot si, intr-un mod foarte neintelept, vor folosi copiii ca arme in batalia care va urma.

Lucrurile bune vor fi lasate in urma, la fel ca si cele rele. Unii soti vor incerca sa evite constientizarea acestor aspecte pozitive ale relatiei cu scopul de a micsora vina despartirii ori de a reduce din durerea se a fi parasit. Chiar cuplurile invrajbite au impartasit momente placute impreuna, precum si experienta procrearii. Revenind la realitatea divortului, acest lucru cere parintilor sa constientizeze si sa accepte sentimentele lor contradictorii.

Pentru a pune capat cu adevarat unei casnicii, parintii trebuie sa-si vada propria contributie la problemele aparute in relatie. Exista putine exceptii la vechiul proverb care spune ca este nevoie de doi pentru a avea un argument. Cand parintii incep sa realizeze ca impart responsabilitatea pentru casnicie si inceteaza sa-l invinovateasca total pe celalalt de despartire, atunci vor putea cu adevarat sa puna capat casniciei. Chiar daca prietenii bine intentionati isi vor exprima de multe ori suportul pentru unul din perteneri, criticandu-l pe celalalt, astfel de comentarii nu sunt de ajutor pentru nici un sot deoarece arunca respunsabilitatea doar pe umerii unuia si face mult mai dificil pentru celalalt sa vada cum el sau ea a contribuit la problemele aparute pe parcursul relatiei.

Parintii nu pot, psihologic, incheia o casnicie rapid, totusi. Intregul proces poate dura cativa ani, in special daca este vorba de o casnicie lunga. Daca parintii incep munca interioara de incheiere a casniciei, totusi, ii va ajuta sa castige distanta emotionala necesara stabilirii unei relatii parentale cooperative si dupa divort.

V-ar mai putea interesa si:

–Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

–Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

–Divort on-line pt romanii din diaspora

–DIVORT LA NOTAR SAU DIVORT LA MEDIATOR ?

–Mediere divort cu copil minor

Psihoterapeut Iulia Florea
Sursa: Psihologie Online

Daca doriti sa solicitati un mediator din echipa noastra o puteti face apeland  unul din numerele de telefon afisate la datele de contact !