Foaie de scoring pentru stabilirea locuintei minorului

O problemă importantă la care instanțele de judecată vor trebui să răspundă, în cazul unui divorț, este aceea a stabilirii locuinței copilului după divorț, în măsura în care părinții nu se înțeleg cu privire la acest aspect. Recomandarea manualului nostru este de a se lua această decizie în mod obiectiv așa cum recomandă și Manualul judecătorilor editat de către ANPDC:
„ “Pentru a determina interesul superior al copilului, trebuie să se utilizeze criterii obiective, iar judecătorul trebuie să țină seamă de ele, evitând să decidă doar pe baza sentimentelor sau a convingerilor personale.” ”
—Rolul judecătorilor și al procurorilor în protecția și promovarea drepturilor copilului – pagina 43, manual editat de ANPDC
De aceea, actualul manual propune ca în stabilirea deciziei cu privire la locuința minorului să se utilizeze o foaie de scoring. Foaia de scoring trebuie văzută ca un ghid de orientare obiectiv cu privire la alegerea părintelui care este mai potrivit să găzduiască în mod statornic pe minor. Ideea de a se utiliza un scoring nu este nouă. Vine din practica judiciară a altor state care au aplicat-o cu succes (de exemplu SUA[1] [2]) dar care a fost vehiculată și de către judecătorii români[3] mai ales în domeniul penal.
Este important ca judecătorii implicați să verifice rezultatele foii de scoring iar apoi, în cazul în care foaia de scoring propune alt rezultat decât cel intuit de către instanță, să încerce să explice detaliat în motivarea sentinței, deciziei sau hotărârii pe care o emit, de ce instanța ia o decizie contrară celei sugerate de către foaia de scoring.
Un exemplu practic de foaie de scoring, pentru uzul instanțelor, se poate descărca de aici (format Word)
Este util a fi menţionat faptul că aceste criterii propuse de către manualul de implementare a custodiei comune au fost preluate în legea 272/2004 republicată, primind de asemenea un aviz extrem de pozitiv din partea CSM

CRITERII DE SCORING

În conformitate cu Art. 496 litera (3) și Art. 400 litera (1) stabilirea locuinței minorului va trebui să țină seama de aspectele prezentate mai jos. Decizia trebuie să fie luată în baza unor criterii obiective. De aceea recomandăm judecătorilor implicați utilizarea foii de scoring disponibilă aici și care cuprinde următoarele criterii:

1. Disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a implica pe celălalt părinte cu privire la deciziile legate de copii

Instanța trebuie, în baza actelor de la dosar și a atitudinii pe care fiecare dintre părinți o afișează în timpul procesului de divorț, să emită o opinie cu privire la disponibilitatea fiecăruia dintre cei doi părinți de a colabora cu celălalt părinte în aspectele care țin de minor. Capacitarea fiecăruia dintre părinți de a comunica și coopera cu celălalt părinte în chestiunile care privesc copilul reprezintă de altfel unul din indicatorii propuși de către ANPDC în deciziile relativ la copii[6]. Conform principiului californian [7], pentru stimularea concilierii între părinți și descurajarea conflictelor inter-parentale instanțele ar trebui sp favorizeze în mod strategic părintele care pare mai dispus la colaborare și la implicarea celuilalt părinte în viața copilului.

Notare din punctul de vedere al scoring-ului:

  • Dacă părintele în cauză pare să fie deschis unei colaborări se vor acorda 2 puncte (exemple practice: părintele acceptă fără ezitare medierea propusă de instanță sau propune cu bună credință medierea, părintele semnează declarația de bune intenții a părintelui în mod voluntar)
  • Dacă părintele în cauză pare să fie capabil să colaboreze cu celălalt părinte, dar cu o oarecare reticență, se va acorda 1 punct (exemple practice: părintele acceptă medierea propusă de instanță, părintele semnează cu anumite rezerve declarația de bune intenții a părintelui)
  • Dacă părintele în cauză nu pare să fie capabil să colaboreze cu celălalt părinte se vor acorda 0 puncte (Refuzul medierii propuse de instanță, refuzul părintelui de a permite celuilalt accesul în locuința copilului, boicotul programelor de legături personale sunt indicatori a unei atitudini de ne-colaborare)

2. Disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a permite celuilalt părinte accesul în locuința sa.

Conform cu Art. 496 litera 5 relațiile personale ale minorului cu părintele nerezident trebuie să se poate realiza inclusiv la domiciliul părintelui rezident. Aceasta implică necesitatea ca instanța de judecată să strângă date pe parcursul procesului cu privire la disponibilitatea fiecăruia dintre cei doi părinți în a permite accesul fizic al celuilalt părinte în locuința sa. Recomandarea este să se chestioneze în mod formal părinții în instanță, cu privire la acest aspect și să se înscrie în încheierea de ședință răspunsurile fiecăruia dintre cei doi părinți. De asemenea se vor lua în considerare orice alte informații furnizate de probele de la dosar (mărturii, interogatoriu, procese verbale realizate de autoritățile statului, ancheta socială a autorității tutelare, etc.). Capacitarea fiecăruia dintre părinți de a comunica și coopera cu celălalt părinte în chestiunile care privesc copilulreprezintă de altfel unul din indicatorii propuși de către ANPDC în deciziile relativ la copii[6].

Notare din punctul de vedere al scoring-ului:

  • În cazul în care ambii părinți confirmă acceptul lor ca celălalt părinte să acceseze copilul inclusiv la domiciliul lor, vorbim de o egalitate din acest punct de vedere, fiecărui părinte acordându-i-se câte 2 puncte.
  • De asemenea vorbim de egalitate în cazul în care ambii părinți refuză ideea ca celălalt părinte să acceseze copilul la domiciliul său. În acest caz fiecărui părinte i se vor acorda 0 puncte.
  • Dacă însă unul dintre părinți confirmă în mod formal acceptul ca celălalt părinte să acceseze copilul inclusiv la domiciliul său dar celălalt refuză formal acceptul sau refuză să răspundă cu privire la acest aspect (se vor acorda 2 puncte pentru primul dintre cei doi părinți și respectiv 0 puncte pentru cel de al doilea)

3. Situația locativă a fiecăruia dintre cei doi părinți

Este important să se asigure o anume stabilitate și continuitate copilului din punctul de vedere al condițiilor de locuire. Nu doar acesta este un deziderat care vine din nevoia de stabilitate a minorului ci astfel se evită și desele apeluri către instanță, în cazul în care părintele rezident și-ar schimba frecvent reședința. Prin urmare, este important ca în baza actelor de la dosar să se încerce a se evalua cât mai corect dintre situațiile în care cei doi părinți se pot afla din punct de vedere locativ. De altfel nevoia copilului de stabilitate a copilului este unul dintre criteriile propuse de către ANPDC în deciziile relativ la copii[6].

Notare din punctul de vedere al scoring-ului:

  • Dacă părintele respectiv (sau familia extinsă din partea sa) deține în proprietate locuința respectivă se vor acorda 2 puncte
  • Dacă părintele respectiv are închiriată respectiva locuință, cu forme legale, de mai mult de 2 ani de zile se vor acorda 1 punct
  • Dacă părintele respectiv locuiește fără forme legale în respectiva locuință sau a schimbat mai multe locuințe în ultimii doi ani zile, se vor acorda acelui părinte 0 puncte

4. Istoricul îngrijirii copilului

Capacitatea demonstrată de istoricul îngrijirii copilului de către fiecare dintre cei doi părinți inclusiv istoricul expunerii copilului la forme de abuz, neglijare sau la violențe reprezintă un criteriu important ce trebuie luat în considerare de către instanță. Acest concept a fost introdus în jurisprudența română de către Manualul Judecătorilor [6] editat de cătreANPDC. Pentru aceasta, în baza tuturor actelor de la dosar ce cercetează istoricul îngrijirii copilului de către fiecare dintre cei doi părinți, până la înaintarea actelor de divorț.

Notare din punctul de vedere al scoring-ului:

  • Dacă părintele în cauză s-a îngrijit de copil îndeaproape și nu i se pot reproșa violențe, abuzuri sau neglijențe se vor acorda 2 puncte
  • Dacă părintele în cauză s-a îngrijit de copil relativ dar mai puțin decât celălalt părinte, i se va acorda 1 punct
  • Dacă părintele în cauză nu s-a îngrijit de copil, se vor acorda 0 puncte
  • Dacă există în istoricul îngrijirii copilului orice episoade violență asupra copilului (indiferent de modul în care părintele s-a îngrijit de copil din alte puncte de vedere) se vor acorda -2 puncte

5. Dorința exprimată de minor cu privire la stabilirea locuinței sale la reședința unuia sau altuia dintre părinți.

În măsura în care opinia minorului poate fi cercetată într-un mod rezonabil este util ca minorul să fie chestionat cu privire la preferința sa de a locui la unul sau la altul dintre părinți. Opiniile și preferințele copilului în măsura în care acestea pot fi verificate în mod rezonabil reprezintă unul din indicatorii propuși de către ANPDC în deciziile relativ la copii[6].

Notare din punctul de vedere al scoring-ului:

6. Apropierea locuințelor fiecăruia dintre cei doi părinți de școală și respectiv grădiniță:

Unul element important în decizia cu privire la alegerea locuinței copilului este oferit de distanța care există între locuința fiecăruia dintre cei doi părinți și unitatea de învățământ. Pentru copii școala și grădinița reprezintă locul unde își desfășoară activitatea zi de zi, fiind în interesul lor să locuiască cât mai aproape de școală sau grădiniță. Mai ales pentru copiii de vârstă școlară suficient de mari pentru a parcurge neînsoțiți distanța dintre locuința lor și unitatea de învățământ, greutatea ghiozdanului și pericolele potențiale legate de traficul mașinilor pe străzile pe care trebuie să le străbată sugerează un beneficiu în a locui mai aproape de școală. Siguranța și bunăstarea copilului reprezintă unul din indicatorii propuși de către ANPDC în deciziile relativ la copii[6].

Notare din punctul de vedere al scoring-ului:

  • Dacă locuința părintelui este situată la mai puțin de 1000 metri de școală/grădiniță se vor acorda 2 puncte respectivului părinte
  • Dacă locuința părintelui este situată la mai mult de 1000 metri de școală/grădiniță dar mai puțin de 5 kilometri, se va acorda 1 punct respectivului părinte
  • În mod excepțional, dacă locuința părintelui este situată la mai mult de 5 kilometri de școală/grădiniță se vor acorda 0 puncte respectivului părinte.

7. Concluziile raportului autorității tutelare cu privire la locuințele celor doi părinți

Raportul de evaluare de către autoritatea tutelară este deosebit de important deoarece reprezentanții autorității tutelare verifică în mod nemijlocit condițiile de locuire pe care fiecare dintre părinți le oferă copilului (cameră separată, curățenie, facilități generale ale locuinței, loc dedicat pentru studiu – în cazul elevilor de vârstă școlară). Siguranța și bunăstarea copilului precum și capacitatea fiecărui părinte de a îngriji copilul reprezintă indicatorii propuși de către ANPDC în deciziile relativ la copii[6].

Notare din punctul de vedere al scoring-ului:

  • Părintelui care oferă condiții mai bune de locuire i se vor acorda 2 puncte în timp ce părintelui care oferă condiții mai puțin bune de locuire i se va acorda 1 punct.
  • În mod excepțional, dacă condițiile de locuire sunt nerecomandate unui minor se vor acorda 0 puncte respectivului părinte

8. Dorința exprimată de fiecare dintre cei doi părinți cu privire la stabilirea locuinței minorului la reședința lor.

Cel mai important element în stabilirea locuinței copilului îl reprezintă dorința fiecăruia dintre cei doi părinți de a găzdui sau nu copilul în mod statornic, situație care implică o foarte mare responsabilitate pe umerii celui ce face lucru. Capacitatea fiecărui părinte de a îngriji copilul reprezintă de altfel unul dintre criteriile cele mai importante propuse de cătreANPDC în deciziile relativ la copii[6].

Notare din punctul de vedere al scoring-ului:

Dacă părintele în cauză a cerut în mod formal stabilirea locuinței minorului la reședința sa se vor acorda 2 puncte

  • Dacă părintele în cauză nu a cerut stabilirea locuinței minorului la reședința sau a precizat în mod expres că nu se poate oferi să găzduiască copilul, sa se vor acorda -20 puncte

9. Intuiția judecătorului

Orice scoring nu poate descrie în mod perfect o situație reală de viață. Judecătorul trebuie întotdeauna să își folosească intuiția cu privire la deciziile pe care le da. De aceea se recomandă să se dea posibilitatea judecătorului să exprime o opinie personală justificată mai degrabă pe intuiție decât pe probele din dosar.

Notare din punctul de vedere al scoring-ului:

http://blog.arpcc.ro/2014/05/pentru-judecatori-foaie-de-scoring.html?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+CustodieComun-Arpcc+%28Custodie+Comun%C4%83+-+ARPCC%29

Analiză jurisprudențială: Stabilirea locuinței copilului minor. Criterii care au fost avute în vedere de instanțele de judecată

Rezumat

Prezentul articol urmărește să evidențieze câteva dintre criteriile care au, în mod frecvent, rolul de linii directoare în hotărârile instanțelor de judecată sesizate să se pronunțe asupra măsurii privind stabilirea locuinței copilului minor.

Printre acestea se numără aspecte care fie țin de persoana părintelui ori legătura de atașament dintre părinte și copil, fie privesc nevoile concrete ale copiilor în raport de etapele de dezvoltare fizică, psihică și intelectuală în care ei se regăsesc.

I. ASPECTE PREALABILE

Problema stabilirii locuinței copilului minor se pune, cel mai frecvent, în cazul divorțului părinților căsătoriți ori a separării celor aflați în concubinaj.

Deși este ideal ca locuința copilului minor să fie determinată în funcție de acordul părinților, există o serie de ipoteze când acest deziderat este imposibil de realizat. În aceste situații, soluția este reprezentată de intervenția instanței de judecată care va tranșa acest diferend, luând în calcul o serie de criterii pe care urmează să le exemplificăm în rândurile de mai jos.

Un principiu de notorietate ce trebuie să guverneze toate procedurile privind copilul este reprezentat de respectarea interesului superior al acestuia. Despre noțiunea de interes superior al copilului, analizată în doctrina juridică[1], s-a statuat că „pornește în primul rând de la ideea că acesta are nevoi și drepturi diferite de cele ale părinților, care, uneori pot intra în conflict. De aceea, Codul civil proclamă aplicarea cu prioritate a interesului superior al copilului față de interesele părinților sau ale oricărui alt adult.”

Aplicarea în concret a acestui principiu se raportează la o serie de criterii detaliate în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Acestea sunt avute în vedere de către instanțele de judecată atunci când dispun asupra măsurilor cu privire la minori, printre care și stabilirea locuinței acestora. Astfel, conform art. 2 alin. (6) din acest act normativ, în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele:
– nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie;
– opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate;
– istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor;
– capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
– menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.

Pe lângă aceste criterii generale, instanțele au la dispoziție și o serie de criterii speciale pentru determinarea interesului superior al copilului în situația particulară a necesității stabilirii locuinței acestuia, instituite cu caracter orientativ prin art. 21 alin. (1) din legea indicată:

 „În cazul în care părinții nu se înțeleg cu privire la locuința copilului, instanța de tutelă va stabili locuința acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil. La evaluarea interesului copilului instanța poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. (6) și aspecte precum:
– disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copii și de a respecta drepturile părintești ale acestuia din urmă;
– disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a permite celuilalt menținerea relațiilor personale;
– situația locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte;
– istoricul cu privire la violența părinților asupra copilului sau asupra altor persoane;
– distanța dintre locuința fiecărui părinte și instituția care oferă educație”

În cele ce urmează vom analiza o parte din aceste criterii, avute în vedere de-a lungul ultimilor ani de către instanțele naționale învestite cu cereri având ca obiect stabilirea locuinței copilului. Ab initio trebuie însă evidențiat faptul că raportul de anchetă psihosocială joacă un rol important în astfel de cauze, facilitând orientarea instanțelor de judecată în luarea deciziilor privind copilul implicat în proceduri judiciare.

II. ANALIZA TENDINȚELOR JURISPRUDENȚIALE ÎN ACEASTĂ MATERIE. CRITERII AVUTE ÎN VEDERE DE INSTANȚELE DE JUDECATĂ

1. Locuința avută de copil până la data pronunțării hotărârii judecătorești. Acordul pârâtului

Într-o speță în materia stabilirii locuinței copilului[2], Judecătoria Drăgășani a dispus exercitarea în comun a autorității părintești și a stabilit locuința minorei la mama acesteia. În acest sens, instanța a avut în vedere atât situația locativă a minorei de până atunci, precum și consimțământul tatălui cu privire la acest aspect.

Prin cererea adresată instanței, reclamanta a solicitat exercitarea exclusivă a autorității părintești cu privire la minoră, stabilirea locuinței minorei la domiciliul acesteia din comuna Șutești, precum și stabilirea contribuției pârâtului la creșterea și educarea minorei.

În fapt, părțile au avut o relație de concubinaj din care a rezultat minora PSD. Minora a locuit împreună cu mama sa încă de la naștere, având în vedere că cei doi concubini aveau locuințe separate. Reclamanta a arătat că ea era cea care, la momentul promovării acțiunii adresate instanței de judecată, se ocupa de creșterea minorei.

La termenul la care a fost prezent personal în fața instanței, pârâtul și-a dat acordul cu privire la toate capetele de cerere formulate de către reclamantă. În mod specific, a arătat că este de acord ca domiciliul minorei să fie stabilit la reclamantă, întrucât minora (în vârstă de doi ani la acel moment) a locuit alături de aceasta încă de la naștere.

Astfel, în stabilirea locuinței minorei, instanța a avut în vedere nevoile materiale și afective ale acesteia, precum și faptul că pârâtul, tatăl minorei, a fost de acord cu această împrejurare. În lumina acestor considerente s-a constatat că reclamanta prezenta garanțiile necesare creșterii și educării minorei în bune condiții, motiv pentru care a stabilit locuința acesteia la domiciliul mamei.

2. Legătura puternică de afecțiune dintre copil și mama acestuia

Printr-o decizie pronunțată în apel[3], Tribunalul Mehedinți a stabilit domiciliul minorei la mama acesteia, în considerarea legăturii puternice de afecțiune care se instalase între cele două.

Reclamantul a arătat, prin cererea adresată Judecătoriei Vânju Mare, că părțile au avut o relație de concubinaj din care a rezultat minora BACR. Date fiind neînțelegerile ce au existat între cei doi, pârâta a plecat cu un alt bărbat în străinătate, părăsind domiciliul conjugal. În urma acestui incident, minora a rămas la locuința tatălui său, conviețuind alături de acesta și de bunicii paterni.

Pârâta a indicat că susținerea privind plecarea sa în străinătate corespunde realității. Cu toate aceasta, a mai arătat că a fost supusă, în timpul relației cu reclamantul, la violențe de natură fizică și verbală pe care nu le-a mai putut tolera atunci când a decis să părăsească locuința comună.

Prin sentința primei instanțe a fost stabilită locuința minorei la tatăl acesteia, având în vedere o serie de aspecte, precum:
– faptul că imobilul în care minora ar fi locuit alături de mama sa și concubinul acestuia se afla, parțial, în construcție;
– situația materială a reclamantului care era mai bună în comparație cu cea a pârâtei;
– faptul că atitudinea violentă a tatălui nu a fost confirmată prin materialul probator administrat în dosar;
– faptul că stabilirea locuinței minorei în mediul familial în care a fost crescută încă de la naștere reprezenta o soluție adecvată pentru dezvoltarea acesteia.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel mama minorei, soluția dispusă în calea de atac fiind în favoarea sa. Astfel, Tribunalul Mehedinți a stabilit că interesul major al minorei este de a locui alături de mamă, având în vedere o serie de considerente pe care urmează să le expunem infra.

În primul rând, încă de la naștere, fetița a fost crescută de mama sa, având sprijinul bunicii paterne cu care cei doi concubini au locuit până la separare.

În al doilea rând, lipsa ocazională și pentru perioade scurte de timp a pârâtei din locuința respectivă nu a constituit un element care să conducă la concluzia că relațiile de afecțiune dintre mamă și fiica sa sunt mai slab conturate. Apelanta, deși intrase într-o altă relație de concubinaj ulterior despărțirii dintre părți, s-a preocupat în continuare de creșterea și educarea minorei, luând-o alături de ea în străinătate.

În fine, din declarațiile martorilor audiați în apel, a rezultat că fetița are o atitudine de reținere în ceea ce îl privește pe tatăl său, plângând cu ocazia fiecărei despărțiri de mamă. Aceeași atitudine a fost observată și cu ocazia ascultării minorei de către instanța de apel. Pentru aceste motive s-a apreciat că mama este cea care îi oferă minorei stabilitate psihică și emoțională, legătura de afectivitate dintre cele două fiind mai pronunțată decât cea dintre minoră și tată.

Faptul că intimatul reclamant dispunea de condiții materiale mai bune nu a reprezentat un criteriu care să fie avut în vedere de instanță pentru determinarea interesului superior al minorei în vederea stabilirii locuinței acesteia.

3. Ordonanță președințială. Necesitatea de a fi îngrijit de mamă, având în vedere nevoile specifice vârstei fragede a minorului

Într-o hotărâre pronunțată în apel în procedura ordonanței președințiale, Tribunalul Vâlcea[4] a confirmat soluția dispusă de prima instanță, ținând cont de nevoia de îngrijire (în special, prin procesul de alăptare) pe care o avea minorul în vârstă de nouă luni, atunci când a stabilit domiciliul acestuia la mama sa.

În fapt, părțile au avut o relație de concubinaj din care a rezultat minorul MP. Mama copilului, minoră la rândul său (în vârstă de 15 ani), a fost alungată din domiciliul comun, pe fondul violențelor fizice și verbale aplicate acesteia de către tatăl minorului.

Cu toate acestea, fiul lor (în vârstă de nouă luni la acel moment), a fost „oprit” la locuința tatălui, fiind privat de alăptarea pe cale naturală din partea mamei sale, acest proces reprezentând o nevoie firească în raport cu etapa de dezvoltare în care se afla.

În cauză, instanța a ținut cont de actul medical depus la dosar, din care a rezultat că minorul era încă alăptat de mamă, iar „dependența sa de relația maternă, atât din punct de federe fiziologic, biologic, dar și afectiv” putea fi susținută cu argumente de ordin medical, fiind valabilă cu titlu general, pentru orice copil.

Astfel, instanța a statuat că stabilirea locuinței copilului la mamă reprezintă o soluție justă în cauză, întrucât, în raport de nevoile enunțate anterior, prezența mamei era indispensabilă în contextul ocrotirii stării de sănătate a minorului.

4. Ordonanță președințială. Lipsa de relevanță a anumitor neînțelegeri dintre minor și părintele la care acesta locuiește

Printr-o decizie dispusă în faza apelului, Tribunalul Galați[5] a stabilit că „neînțelegerile invocate între minoră și mama ei sunt specifice vârstei acesteia, neavând o gravitate de natură să afecteze creșterea și dezvoltarea armonioasă a minorei.”

În fapt, divorțul părților a fost dispus prin sentința Judecătoriei Galați din data de 05.07.2018. Instanța a stabilit, prin hotărârea pronunțată, ca autoritatea părintească asupra minorei să fie exercitată în comun și domiciliul minorei să fie stabilit la locuința mamei, obligându-l pe tată la plata unei pensii de întreținere.

Invocând schimbarea împrejurărilor în ceea ce o privește pe minoră, tatăl fetei a formulat o cerere de emitere a unei ordonanțe președințiale prin intermediul căreia a solicitat schimbarea locuinței minorei la domiciliul tatălui. Reclamantul a învederat faptul că minora dorește să se mute la acesta, întrucât se simte neînțeleasă de mamă, aceasta din urmă acordând mai mult timp altor activități decât creșterea și educarea fetei. Prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului, acesta formulând apel împotriva hotărârii.

Tribunalul Galați, judecând apelul, a constatat că interesul minorei a rămas neschimbat, astfel cum s-a arătat și în cadrul judecății din primă instanță. Din probatoriul administrat în dosar a rezultat că mama oferă o îngrijire adecvată minorei și surorii acesteia, susținându-le procesul educațional. De asemenea, instanța a apreciat că neînțelegerile minore dintre cele două pot fi remediate printr-o mai bună comunicare părinte-copil și printr-o înțelegere aprofundată, de către mamă, a nevoilor pe care vârsta de tranziție a fiicei sale le reclamă.

5. Ordonanță președințială. Afecțiunea psihică a mamei. Atașamentul față de tată

Într-o cerere privind emiterea unei ordonanțe președințiale, reclamantul, tatăl minorului, a solicitat instanței de judecată ca, prin hotărârea ce o va pronunța[6], să stabilească locuința minorului la acesta, în mod provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului având ca obiect divorțul. Pentru a dispune astfel, reclamantul a pus în vedere instanței tulburarea psihotică acută de care suferea reclamanta, aceasta nefiind aptă să aibă grijă nici măcar de propria persoană.

Cererea a fost admisă, instanța reținând faptul că afecțiunea psihică de care suferea mama minorului este probată cu acte medicale, iar această refuză constant să accepte atât faptul că este bolnavă, cât și tratamentul prescris de cadrele medicale.

De asemenea, instanța a avut în vedere atașamentul pe care l-a exprimat minorul față de tatăl său, precum și o serie de lacune existente în relația cu mama sa. Având în vedere aceste motive, instanța a dispus ca locuința minorului să fie stabilită la tatăl acestuia, până la soluționarea dosarului de fond.

6. Starea de temere manifestată de minoră față de mama acesteia. Timpul scurt petrecut împreună. Achiesare

Într-o cauză având ca obiect modificarea măsurilor privind minorul, Judecătoria Sectorului 4[7], constatând că, în speță, condițiile locative de care dispun fiecare dintre părinți sunt similare, a avut în vedere o serie de criterii suplimentare atunci când a stabilit locuința minorei la tatăl acesteia.

În fapt, reclamantul și pârâta au fost căsătoriți, căsătoria acestora fiind desfăcută pe cale judiciară în anul 2012. Prin sentința de divorț, instanța de judecată a dispus ca autoritatea părintească în ceea ce o privește pe minora PNS să fie exercitată în comun de către ambii părinți, iar locuința minorei să fie stabilită la mamă.

Reclamantul a solicitat schimbarea locuinței minorei la domiciliul acestuia și instanța, ascultând-o pe minoră în camera de consiliu, a constatat atașamentul acesteia față de tatăl ei, în timp ce timp ce față de mamă a manifestat o stare de temere.

Totodată, s-a evidențiat faptul că cele două au locuit împreună o perioadă redusă de timp (din iarna anului 2020 până în luna mai 2021), de la vârsta de 3 ani până la vârsta de 13 ani minora locuind la bunica maternă. De asemenea, începând cu luna mai a anului 2021 minora a locuit efectiv la tatăl său.  

Instanța a dispus modificarea locuinței minorei în sensul stabilirii acesteia la tată, constatând că minora „este bine integrată familial și social în acest mediu, unde beneficiază de un echilibru socio-afectiv necesar în acest moment al adolescenței.”. Este important de menționat și faptul că la adoptarea acestei hotărâri a cântărit, de asemenea, și acordul manifestat de către pârâtă.

III. CONCLUZII

În ceea ce privește determinarea interesului superior al copilului în procesul stabilirii locuinței minorilor, observăm că instanțele, cu toate că sunt ținute de respectarea criteriilor prevăzute în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, au un drept de apreciere suficient de larg, astfel încât soluțiile pe care le pronunță să aibă în vedere particularitățile fiecărei spețe în parte, în scopul creării unui climat favorabil creșterii și educării copiilor.

[1] A se vedea Cercel Sevastian, Ghiță Oana, „Interesul superior al copilului”, articol publicat în Revista Română de Drept Privat 3/2018.
[2] A se vedea sentința civilă nr. 199/2019 din data de 19.02.2019, pronunțată de Judecătoria Drăgășani, rămasă definitivă prin neapelare sub aspectul stabilirii locuinței minorei.
[3] A se vedea decizia nr. 148/2019 din data de 01.10.2019, pronunțată de Tribunalul Mehedinți.
[4] A se vedea decizia nr. 326/2020 din data de 12.06.2020, pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
[5] A se vedea decizia nr. 519/2021 din data de 13.05.2021, pronunțată de Tribunalul Galați.
[6] A se vedea sentința civilă nr. 1506/2021 din data de 03.08.2021, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, rămasă definitivă prin neapelare;
[7] A se vedea sentința civilă nr. 954/2022 din data de 26.01.2022, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4, București,rămasă definitivă prin neapelare;

Av. Raluca Costache, VOINESCU LAWYERS
Av. Călina Bichescu, VOINESCU LAWYERS

Sursa:Analiză jurisprudențială: Stabilirea locuinței copilului minor. Criterii care au fost avute în vedere de instanțele de judecată – JURIDICE

Ne scrieți, distribuiți, sau vreți ca să mai citiți?