Vă prezentăm pe scurt principalele modificări aduse de noile reglementări adoptate de Parlamentul României la Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.

În primul rând, modificările legislative adoptate  ieri, 26 iunie 2018, se constituie într-o primă etapă de armonizare a legislației interne  cu legislația europeană din domeniul medierii.

I      Sub aspectul beneficiilor obținute de cetățeni / justițiabili:

  1. noile dispoziții facilitează accesul cetățenilor la un serviciu calitativ superior și prin faptul că interacțiunea mediator-cetățean este mult mai lesnicioasă prin intermediul structurilor profesionale teritoriale;
  2. noile reglementări asigură accesul liber la justiție pentru cetățeni, atât la cea clasică, cât și la cea restaurativă;
  3. sunt asigurate și garantate drepturile și libertățile cetățenilor, inclusiv dreptul la o apărare eficientă.

II   Sub aspectul beneficiilor obținute de magistrați, de actul de justiție și de sistemul de justiție din România:

  1. în concordanță cu normativele europene, noile reglementări naționale din domeniul medierii ajută la degrevarea instanțelor judecătorești de numărul mare de dosare, astfel fiind eficientizat actul de justiție;
  2. este clarificată procedura de trimitere la mediere, astfel fiind mai bine protejat dreptul justițiabililor de a deveni subiecți ai medierii, precum și mai clară practica de urmat de către magistrat, în vederea asigurării respectării legii.

III   Sub  aspectul consolidării procedurii de mediere:

  1. sunt reglementate cu acuratețe etapele procedurale de urmat în vederea soluționării unei dispute prin mediere;
  2. este reglementată încercarea de mediere – procedură regulară pentru cauzele pretabile medierii;
  3. acordului de mediere i se conferă putere de titlu în anumite situații strict prevăzute de lege.

IV   Sub aspectul organizării profesiei de mediator:

  1. sunt reglementate prevederile Statutului Profesiei de Mediator în ceea ce privește organizarea teritorială a Corpului Profesional;
  2. se instituie mentoratul, perioadă atât de utilă pentru mediatorii nou-veniți în profesie;
  3. este reglementată, și la acest nivel, înființarea Institutului Național pentru Formarea Continuă a Mediatorilor.

Stimați colegi,

Ziua de  26 iunie 2018 va rămâne în istoria profesiei de mediator ca un moment istoric de referință, în care toți cei care au făcut din mediere un mod de viață au dovedit că prin perseverență și spirit de echipă pot să-și atingă și cele mai dificile scopuri.

Doresc să-mi exprim recunoștința pentru eforturile conjugate depuse de colegii mei din Consiliul de Mediere și consider ca fiind necesar să nominalizez  fiecare membru implicat al echipei ce a reușit ca prin coeziune, tenacitate și speranță să confere muncii ultimilor 3 ani un caracter pragmatic și rodnic. Astfel, aduc mulțumiri domnului Zeno Daniel Șuștac, Vicepreședintele Consiliuluidoamnelor Gabriela Ichim și Anca Iacob, precum și domnului Ion Dedu, toți trei ocupând funcția de membru în Comisia Permanentă, dar și celorlalți colegi membri, doamna Nicoleta Ionescu, domnii Mihai Munteanu și Dorin Valeriu Bădulescu.

Aduc mulțumiri și felicitări colegilor din Secretariatul Tehnic, angajaților instituției noastre, care, deși puțini fiind la număr și încărcați cu multe alte îndatoriri de serviciu, printr-un formidabil spirit de echipă au reușit să furnizeze întregul suport solicitat în vederea susținerii muncii noastre.

De asemenea, gândul meu de recunoștință se îndreaptă spre toți acei colegi mediatori care au crezut în reușita acestui proiect și l-au susținut prin neobosite eforturi depuse în teritoriu, prin discuții directe cu factori politici locali, cu parlamentari, cu exponenți ai presei, precum și cu alți formatori de opinie. În mod deosebit, doresc să le mulțumesc colegilor Ene Petre, Petru Mustățeanu, Alexandru Cordoș, Bianca Pintea, Victoria Graur, Aurora Cîrlig, Claudia Azgur, Rodica Cociu-Anghel, Niculina Mocanu, Elena Liliana Aldea, Tudor Maftei, Ana-Maria Tuluc, toți aceștia, împreună cu ceilați colegi, dovedind că mediatorii din România formează o mare familie.

Grație și eforturilor lor, astăzi profesia a primit o șansă spre un viitor mai bun!

Nu în ultimul rând, doresc să-mi exprim întreaga recunoștință față de cei fără de a căror  ajutor Legea 192/2006 ar fi rămas o veritabilă “Cenușăreasă” a legislației naționale. Mă refer la parlamentarii coaliției PSD-ALDE, inițiatorii acestui proiect de lege, care au dovedit că, prin seriozitate și asumare, promisiunile programului de guvernare sunt îndeplinite cu succes.

Mulțumesc, în mod deosebit, domnului Liviu Dragnea, Președintele Partidului Social Democrat și al Camerei Deputaților, domnului Călin Popescu Tăriceanu, Președintele ALDE și al Senatului României, domnului Eugen Nicolicea, Președintele Comisiei juridice, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților, domnului senator Claudiu Manda, domnului Robert Marius Cazanciuc – Președintele Comisiei juridice a Senatului, doamnelor deputat Doina Pană și Alina Elena Tănăsescu, domnului Florin Iordache – Vicepreședinte al Camerei Deputaților, domnului Suciu Vasile Daniel – Liderul Grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților, domnului Lupașcu Costel, Vicelider al Grupului parlamentar PSD din Camera Deputaților.

În aceste momente pline de speranță și de emoție,  cei 11.000 de mediatori din România adresează mulțumiri coaliției de guvernământ pentru sprijinul acordat până în prezent și așteaptă semnătura de promulgare a legii de la mediatorul constituțional, Președintele României, care este rugat să complinească idealul acestei categorii profesionale, acela de a avea la dispoziție un cadru legislativ modern și adaptat  realităților normative europene, astfel pentru ca profesia de mediator, în care s-a investit  multă speranță, curaj, muncă, timp și considerabile eforturi financiare, să poată fi exercitată în mod real și eficient.

Mugur Bogdan MITROI

Președintele Consiliului de Mediere