Aceasta masa de grasime de pe burta este singura care mi se pare oribila“, spune Nicoleta, 39 de ani.
Ea nu gaseste cuvinte indeajuns de dure pentru a se autoimprosca cu dezgustul pe care il are fata de burta care i-a ramas dupa sarcina.
Sotul sau nu mai indrazneste sa-i spuna ca rotunjimile sale i se par senzuale. Nu numai ca ea nu crede asta, dar nu mai suporta nici cea mai mica aluzie la aceasta parte a corpului sau.
„Macar atunci cand am fost insarcinata, reprezenta ceva, avea un scop! Acum strica totul! Nu mai imi vine bine nicio rochie, nicio fusta niciun pantalon!“
Ana, 33 de ani, isi detesta gura. „Este prea… mica si nu ma avantajeaza deloc, avand in vedere structura fetei mele. Cand am vazut poze cu Monica Bellucci in Psychologies noiembrie, cat de frumoasa este, ce gura senzuala are, imi venea sa rup paginile, de invidie…“
Este inutil sa incerci sa le convingi pe Nicoleta sau Ana ca lucrurile nu stau chiar asa de rau. Certitudinea rusinii este atat de profund ancorata in mintea lor, incat toate argumentele care ar putea sa le demonstreze contrariul sunt in van.
Cercetarea corpului pentru a identifica defectele ori sarcina a constituit dintotdeauna o caracteristica foarte raspandita a masochismului feminin.
Dar doamnele sunt „razbunate“, caci fenomenul este astazi intr-o expansiune constanta si la celalalt sex.
O angoasa care o ascunde pe alta
Se considera ca „insatisfactia corporala“ este prezenta la aproximativ 90% dintre femei si la 70% dintre barbati. Atentia asupra propriei persoane, cultura performantei
si cultul aparentei cantaresc foarte greu in parerea pe care o avem despre noi.
Cel mai mic defect presupus, cea mai mica asa-zisa lipsa este amplificata pana intr-un punct exagerat. Ne imaginam ca asta ne strica sansa de a fi fericiti, de a duce o viata infloritoare, fara a uita faptul ca parerea celorlalti nu a contat niciodata atat de mult.
Trebuie sa spunem ca referintele corporale actuale lasa putin spatiu lipsei de perfectiune fizica. Duo-ul „slabire-fermitate“ domneste cu o putere tiranica de neegalat asupra reflectiilor din oglinzile noastre.
„Cu cat mai mult trece timpul, cu atat mai putin imi iert anumite lucruri“, marturiseste Amalia, 41 de ani. „Este, probabil, frica de a fi pus pe tusa din punct de vedere fizic. Acum trei ani, mi se parea ca am bratele putin
prea groase. Azi ma simt ca un halterofil. Sa aleg o bluza sau un tricou este ca o proba de foc“.
Fixatia pe un defect, la fel ca si fantezia unei perfectiuni inaccesibile, este adesea expresia unei insatisfactii difuze, a unei nelinisti existentiale care poate fi legata de frica de a imbatrani sau de fi abandonat.
V-ar mai putea interesa si:
–Mediere divort cu copil minor
–Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti
–Cat costa un divort la notar?
–Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate
–Oficiere logodna Bucuresti
Dar aceasta privire negativa asupra propriei persoane poate exprima, de asemenea, o suferinta mai veche, constanta, aceea de a fi dus lipsa de o privire parentala iubitoare si sustinatoare. Copilul isi construieste stima de sine din ceea ce vede in privirea parintilor sai.
Daca ei se simt bine in corpul lor, impacati cu imaginea lor si bine ancorati in datoria lor de parinti, copilul va fi valorizat in corpul sau si in imaginea sa. In caz contrar, va avea un sine fragil, fara aparare. Identitatea sa va fi instabila, iar aceasta vulnerabilitate se va manifesta prin tulburari ale imaginii de sine.
Daca anumite femei si anumiti barbati se focalizeaza progresiv pe o parte a corpului, acest lucru se datoreaza rareori unei pure intamplari. Alegem o parte a corpului pentru a exprima un defect, o stare de rau sau o suferinta. Vorbim de o deplasare a subestimarii, care nu este constientizata de persoana si care se repercuteaza asupra unei parti anatomice.
O suferinta reala
Decalajul intre imaginea ideala si corpul real apare adesea in adolescenta. Tot in aceasta perioada, privirile dure, scrutatoare sau criticile si glumele fac rau si se intiparesc pe carnea celui sau celei care le primeste.
Luiza, 46 de ani, a avut nevoie de mult timp pentru a trai in armonie cu soldurile sale rotunde si cu coapsele generoase. „Timp de multi ani, m-am simtit vulgara, ma camuflam in spatele hainelor neutre. Numai dupa terminarea analizei, am inteles ca, pentru mama mea, filiforma si eleganta, «rotunjime» insemna ceva «ordinar». Ea era cea care facuse o fixatie legata de soldurile mele mari. Obsesia mea a inceput, desigur, la pubertate si a tinut pana acum vreo zece ani. Intre timp… cata suferinta! Ma vedeam prin ochii ei si ma dispretuiam teribil.“
A te detasa de consecintele unei insatisfactii corporale nu este niciodata simplu. Urmarile sunt complexe, uneori inconstiente. Barometrul este intotdeauna suferinta, deci handicapul.
Cand avem impresia ca nasul, burta sau picioarele ne umbresc viata, este mai bine sa ne tratam. Terapiile comportamentale sau cognitive dau in acest domeniu rezultate foarte bune. Se lucreaza pe convingeri si pe radacinile lor, invatand sa abandonam limitele lor, sa ne descoperim progresiv.
Simona, 38 de ani, a ezitat mult timp, ca, in final, acum doi ani, sa spuna „nu“. „ Am decis pana la urma sa nu imi operez nasul incovoiat, impozant, nasul majoritatii femeilor din familia mea. M-am gandit ca daca as avea o fata si aceasta ar avea nasul meu, nu mi-as asuma faptul ca l-am modificat. Eu am un baiat care are nasul drept al tatalui sau, deci problema nu s-a pus in realitate, insa acesta a fost un declic important pentru mine.“
O reconciliere blanda
Daca acest refuz se poate face de pe o zi pe alta, este din cauza ca, in majoritatea timpului, fortele din noi lucreaza in subconstient. O intalnire amoroasa, o investitie intr-un proiect motivant sau chiar sentimentul unei urgente fata de timpul care trece, pot, fara a face „magie“, sa diminueze fixatiile negative.
Este de ajuns uneori, ne amintesc terapeutii psihocorporali, sa gasim multumiri personale care vin sa ne intareasca stima de sine sau sa modifice – prin activitati
fizice si senzoriale – relatia pe care o avem cu corpul nostru. Cu cat acesta ne ofera mai multa placere, cu atat mai mult este iubit.
Sa invatam sa facem pace
Pentru a ne impaca cu partile din noi lasate in suferinta, aceste doua exercitii de desensibilizare sunt de mare ajutor.
Triunghiul care vorbeste (pentru a intelege natura privirii rauvoitoare)
Intinde-te. Dupa ce te-ai destins, imagineaza-ti ca partea pe care o respingi ia forma unui triunghi, inzestrat cu o… gura. Apoi intreaba-l: „Cum te simti? Cine te-a facut sa simti prima data ca nu esti frumos? Ce ma impiedici sa fac in viata?“. Lasa raspunsurile sa vina, apoi identifica-le pe cele care vin dintr-o lipsa de satisfactie proiectata asupra corpului („Daca as fi avut alti sani, viata mea afectiva ar fi fost reusita…“) sau dintr-o convingere negativa („Nasul meu este oribil!“).
Parintele binevoitor (pentru a schimba atitudinea)
Asaza-te in fata unei oglinzi si priveste o fotografie cu tine. Cu voce tare, ca si cum ai fi parintele sau, spune-i persoanei pe care o vezi tot binele pe care il gandesti despre ea din punct de vedere fizic. Fa acest exercitiu in mod regulat, incercand sa simti de-adevaratelea bunavointa pe care o exprimi.
V-ar mai putea interesa si:
–Mediere divort cu copil minor
–Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti
–Cat costa un divort la notar?
–Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate
–Oficiere logodna Bucuresti
Editare de Andreea Radulescu-http://www.psychologies.ro/sanatate-2/iubeste-fiecare-particica-din-tine-2-1743695/2
