Modalitățile de a divorța
Doi oameni care au decis să divorțeze au trei posibilități: divorțul la starea civilă, divorțul la notar și divorțul prin judecată. Majoritatea celor care divorțează, însă, doresc să evite instanța pentru a nu se expune public, pentru a nu implica rudele, cunoscuții, vecinii și copiii (prin audieri de martori) și pentru a scurta cât mai mult cel mai stresant eveniment din viața lor. În unele cazuri este posibilă evitarea instanței, eventual cu participare în prealabil la o mediere, în alte cazuri însă nu este posibil.

Condițiile care trebuie îndeplinite

La pasul 1, soții trebuie să se întrebe dacă sunt de acord să divorțeze cu acordul părților. Dacă răspunsul este nu sau dacă unul din soți e pus sub interdicție, atunci soții trebuie să meargă la judecată , nefiind posibil în această situație divorțul la notar sau la starea civilă. Soții ar putea prefera această variantă în cazul în care unul dintre ei dorește ca divorțul să fie pronunțat exclusiv din culpa celuilalt.

Dacă soții sunt de acord să divorțeze cu acordul părților, aceștia trebuie să fie fără copii minori în momentul divorțului . Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, soții trebuie să depună o cerere la starea civilă  și în 30 de zile să revină pentru a confirma dorința de a divorța. O dată parcurși acești pași, divorțul este finalizat .

Dacă soții au copii minori, lucrurile devin ceva mai complicate. Pentru a evita instanța, soții trebuie în primul rând să fie de acord cu exercitarea autorității părintești în comun , cu alte cuvinte, chiar dacă domiciliul copilului va fi stabilit la unul dintre părinți, cei doi vor trebui să decidă împreună și de comun acord aspectele legate de educația, creșterea, învățătura și alte aspecte importante din viața copilului.

De asemenea, soții trebuie să cadă de acord asupra următoarelor aspecte ale divorțului:
• numele de familie purtat de către soți după căsătorie
• locuința fiecărui copil minor după divorț
• modalitatea de păstrare a legăturilor personale între părintele separat și fiecare dintre copii
• modalitatea prin care părinții vor contribui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor

Odată ce aceste condiții sunt îndeplinite, Autoritatea Tutelară va întocmi un raport din care trebuie să reiasă că ceea ce au agreat soții este cea mai bună variantă posibilă pentru copil. Cu alte cuvinte, raportul este favorabil  dacă exercitarea autorității părintești în comun și domiciliul copilului, așa cum au fost agreate de către părinți, sunt în interesul copilului. În aceste condiții divorțul se poate finaliza la notar . Dacă raportul nu este favorabil, soții vor trebui să meargă pe calea divorțului la judecată  sau să convină altfel privind cele două aspecte.

Dacă însă soții nu sunt de acord cu aspectele privind divorțul sau cu exercitarea autorității părintești în comun , atunci aceștia au posibilitatea să participe la o mediere . În cadrul medierii, mediatorul va ajuta părțile să ajungă la un acord amiabil și să evite judecata. Dacă în urma medierii soții au ajuns la un acord total , se continuă cu raportul de anchetă socială și, dacă acesta este favorabil, divorțul se finalizează la notar . Dacă medierea a eșuat, soții vor merge la judecată . În urma medierii este posibil ca soții să ajungă la un acord doar pentru unele dintre aspectele enumerate mai sus. În acest caz, judecătorul va lua în considerare cele agreate de către soți și va judeca doar punctele asupra cărora încă există neînțelegeri.

În orice moment pe durata unui proces, soții pot merge la o mediere pentru a încerca sau a reîncerca o împăcare pe cale amiabilă. În urma medierii, poate rezulta :
• acord de mediere total – caz în care procesul se întrerupe
• acord de mediere parțial – caz în care judecata continuă pe aspectele asupra cărora mai există un conflict .
• eșuarea medierii – caz în care se revine la judecată .

Rolul medierii în derularea divorțului
În cadrul unui divorț, medierea poate interveni în mai multe puncte cu scopul de a scurta procedura divorțului și de a ușura din punct de vedere emoțional acest eveniment dificil:
• în caz de neînțelegeri, pentru a le depăși și a putea divorța la notar
• pe durata unui proces pentru a scurta procesul sau pentru a finaliza imediat procesul .

Acordul de mediere rezultat va fi supus verificării notarului public sau, după caz, judecătorului.
Avantajul de a participa la o mediere pe durata unui divorț este că soții ajung prin negocieri amiabile la acea variantă de divorț care le este cea mai potrivită în situația dată, cu care să fie împăcați și cu care să poată trăi în continuare. Un acord de mediere are șanse mult mai mari să fie respectat decât o hotărâre judecătorească impusă și, în acest fel, să-i scutească pe cei doi de neplăceri ulterioare.

V-ar mai putea interesa si:

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Divort on-line pt romanii din diaspora

Divort amiabil Bucuresti

Ce drepturi am in casnicie?

Sursa:http://www.juridice.ro/263902/medierea-scurteaza-divortul.html

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact  .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2013