Conform Legii medierii pot fi rezolvate prin mediere neînţelegerile dintre soţi privitoare la continuarea căsătoriei,  partajul de bunuri commune, exerciţiul drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor, alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.

Divorţul la mediator presupune posibilitatea stabilirii de către soţi a tuturor aspectelor privind încetarea căsătoriei.

În situaţia în care relaţiile de familie sunt grav şi iremediabil vătămate, soţii hotărăsc să divorţeze amiabil şi  să stabilească prin acordul de mediere toate aspectele accesorii divorţului. Astfel, urmare a medierii părţile pot decide:

 – desfacerea de comun acord a căsătoriei;

– stabilirea numelui soţiei după desfacerea căsătoriei, respectiv dacă sotia va păstra numele din căsatorie sau va reveni la numele anterior;

Având în vedere interesul superior al copiluluicând părinţii doresc să asigure copiilor minori liniştea sufletească şi emoţională de care au nevoie, luând în  considerare şi condiţiile pe care ambii parinti le pot oferi pentru creştere şi educare, mediul în care vor creşte şi se vor dezvolta, relaţiile personale pe care le au  cu copiii, precum şi vârsta acestora, aceştia pot hotărî şi cu privire la următoarele aspecte:

– custodia copiilor – autoritatea părintească se va exercita de către ambii părinţi, in comun pentru copiii minori;

– domiciliul stabil al copiilor la unul din părinţi, inclusiv exercitarea drepturilor părinteşti de către celălalt părinte, programul de vizită şi luarea copiilor în domiciliul celuilalt părinte;

– contribuţia la întreţinerea copiilor a ambilor părinţi prin stabilirea întreţinerii în natură sau prin plata unei pensii de întreţinere în bani;

– alte înţelegeri privind creşterea şi educaţia copiilor.

În vederea stingerii tuturor drepturilor si obligaţiilor patrimoniale dintre soţi, aceştia pot stabili prin acordul de mediere şi partajarea bunuri imobile, mobile sau financiare.

Soţii se pot prezenta la mediator împreună sau doar unul din ei, situaţie în care mediatorul, în baza contractului de pregătire a medierii va invita partea cealaltă în vederea acceptării procedurii de mediere.

Pentru contractarea parcurgerii procedurii medierii de către părţile interesate, în urma semnării contractului de pregătire a medierii, cei doi soţi trebuie să pună la pună la dispoziţia mediatorului spre observare şi în vederea redactării actelor specifice procedurii medierii, certificatul de căsătorie, certicatul de naştere al copiilor minori, după caz, şi eventualele documente privind proprietatea bunurilor, care se restituie părţilor.

Participarea ambilor soţi este obligatorie în faţa mediatorului, cu excepţia cazului când aceştia îşi mandatează o altă persoană cu mandat special autentificat la notar, pentru toate aspectele divorţului.

Costurile pentru parcurgerea procedurii de mediere se stabilesc de către mediator prin negociere cu părţile implicate, în baza dificultăţii conflictului, a timpului ce urmează să fie alocat, a numărului de şedinţe de mediere, etc. În general, costurile procedurii de mediere care pleacă de la câteva sute de lei, sunt simţitor mai mici în raport de toate costurile văzute sau nevăzute ale derulării litigiului în faţa instanţei de judecată, cu tot ce presupune aceasta.

În cazul partajului bunurilor comune rezultate în timpul căsătoriei, părţile îşi pot negocia după nevoile şi interesele amândurora preluarea în proprietate exclusivă anumite bunuri, cu plata, după caz, a unor sume de bani cu titlu de sultă.

Conform prevederilor legale privind taxa de timbru datorată la instanţa de judecată, în cazul în care acordul de mediere are ca obiect partajul, la taxa fixă de 20 lei pentru încuviinţarea acordului de mediere se adaugă 50% din valoarea taxei calculate de 3% din valoarea bunurilor supuse împărţelii .

Aşa cum am arătat, la mediere se pot prezenta soţii indiferent dacă au sau nu copii minori, însă din experienţa mea, cuplurile cu copii minori sunt de fapt cele mai pretabile la mediere, având în vedere şi necesitatea stabilirii prin bună înţelegere a aspectelor privind minorii, atunci când se urmăreşte obţinerea celor mai bune soluţii în interesul acestora.

Avantajul fundamental al rezolvării divorţului prin mediere este în primul rând la nivel emoţional, constituind în fapt primul ACORD la care părţile ajung atunci când iau decizia să apeleze la un mediator. Sub condiţia ca soţii să fie de bună credinţă şi să îşi dorească încetarea amiabilă a căsătoriei şi stabilirea detaliilor privind copiii minori, rata de succes a medierii divorţului este covârşitoare.

Odată ajunse părţile la o înţelegere în faţa mediatorului, după redactarea acordului de mediere, timpul în care acesta va fi încuviinţat de instanţa de judecată se reduce foarte mult.

În plus, un acord asumat prin bună înţelegere de către părţi va fi aproape întotdeauna respectat de către aceştia, autentificarea la notarul public sau încuviinţarea de către instanţa de judecată reprezentând simple formalităţi.

V-ar mai putea interesa si:

Mediere divort cu copil minor

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Cat costa un divort la notar?

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Oficiere logodna Bucuresti

Sursa:http://www.mediatorserban.ro/2014/04/25/medierea-divortului-un-avantaj-emotional-pentru-soti/

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2014