Procedura de mediere este una dintre cele mai facile solutii de desfacere a unei casatorii si rezolvare a problemelor incidentale care apar la momentul desfacerii casatoriei, si anume minorii si bunurile achizitionate.
Ce inseamna divortul si cum se poate trata acesta in mediere?
Din punct de vedere juridic, divortul sau desfacerea casatoriei reprezinta modalitatea de stingere a unei relatii contractuale intre doua persoane de sex diferit.
Actul juridic pe care se intemeiaza contractul este reprezentat de certificatul de casatorie, iar acesta se poate anula prin instanta de judecata.
Se ridica urmatoarea intrebare: Ce se intampla la mediator cu partile care doresc desfacerea casatoriei?
Raportat la explicatiile anterioare, la mediator se poate desface casatoria la nivelul vointei partilor perfectarea actelor fiind de competenta institutiilor limitativ prevazute de lege. Astfel, in aceasta procedura a medierii se realizeaza doar acordul de vointa al partilor cu privire la incetarea relatiilor de casatorie. Ulterior, acest acord de vointa va fi analizat de instanta de judecata, iar magistratul se va pronunta pe aceasta cerere, fiind cel imputernicit de lege sa o judece si sa emita o hotarare prin care se pronunta asupra desfacerii casatoriei.
In mediere, partile pot discuta si cu privire la alte aspecte conexe desfacerii casatoriei: reluarea numelui avut anterior, exercitarea autoritatii parintesti asupra minorului ori partajul bunurilor comune. Acestea sunt aspecte si drepturi de care partile pot dispune, iar acordul de mediere va consemna intelegerea lor.
Astfel, daca pe langa cererea principala de desfacere a casatoriei, la instanta se prezinta un acord de mediere in care se regasesc si cererile accesorii mentionate mai sus, instanta va lua act de vointa partilor si va pronunta o hotarare care consfinteste intelegerea lor.
Se poate concluziona ca, in procedura de mediere, partile impreuna cu mediatorul pot parcurge toate etapele unui divort, adica desfacerea casatoriei, reluarea numelui, stabilirea modalitatii de exercitare a autoritatii parintesti, impartirea bunurilor comun, iar acordul de mediere la care partile ajung, solutia acestora, va fi tratat de instanta pe doua planuri – si anume: sub aspectul desfacerii casatoriei instanta se va pronunta, iar sub aspectul celorlalte cereri, instanta va lua act.
Rezultatul final – si anume hotararea judecatoreasca – va cuprinde cele doua etape in mod distinct, aceasta urmand regulile comune de transpunere in practica, hotarea reprezentand atat actul in baza caruia partile revin in situatia anterioara incheierii casatoriei, cat si actul translativ sau constitutiv de drepturi reale prin care partile isi pot transcrie bunurile.
Sub aspectul timbrajului, acordul de mediere care va cuprinde atat acordul partilor cu privire la desfacerea casatoriei, cat si partajarea bunurilor comune, se realizeaza prin aplicarea dispozitiilor art. 11 si art. 15 din O.U.G. nr. 80/2013 coroborate cu dispozitiile Legii nr. 192/2006, adica se achita distinct taxa datorata pentru fiecare capat de cerere: 200 de lei pentru desfacerea casatoriei (art. 15 lit. a din O.U.G. nr. 80/2013); 20 de lei incuviintarea acordului de mediere; taxele datorate pentru partaj (raportat la valoarea masei partajabile si tipul de bunuri partajate) conform art. 11 alin. 1 lit. a coroborat cu art. 5 din O.U.G. nr. 80/2013.
Instanta competenta pentru solutionarea cererii de incuviintare a acordului de mediere avand drept obiect divort si cererile accesorii acestuia este, conform competentei alternative stabilite de art. 59 alin. 2 din legea nr. 192/2006, instanta de la locul incheierii acordului sau de la domiciliul/sediul uneia dintre parti.
Situatia descrisa mai sus se refera la ipoteza in care partile se prezinta la mediator inainte de a introduce actiunea la instanta de judecata.
Exista si situatia in care partile au introdus actiunea la instanta – caz in care medierea poate avea loc in aceleasi limite descrise mai sus. Diferenta apare la taxare – partile vor achita integral taxele judiciare la momentul introducerii actiunii, insa, prin incheierea acordului de mediere, pot solicita restituirea acestora in limitele prevazute la art. 63 alin. 2 si 3 din legea nr. 192/2006.
V-ar mai putea interesa si:
–Divort rapid cu copil minor
–Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti
–Divort la notar fara sa avem un acord
–Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate
–Divort cetatean strain
Mugur Mitroi
Fondator FMMM Romania
Presedinte S.T.A.R.S.
Presedinte U.C.M.R.
Sursa:http://www.mugurmitroi.portalmediere.ro/?tag=acordul-de-mediere-intelegerea-la-mediator
Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact prezente pe acest site .
Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti