Obligația legală de cunoaștere a clientelei

Nu doar în interesul propriu se impune cunoașterea clientelei, ci și într-un context mai amplu, cum ar fi cel al prevenirii actelor de spălare de bani și finanțării terorismului. Un ansamblu de obligații deloc nou în legislația română are la bază cunoașterea clientelei prin aplicarea, de la caz la caz, a unor măsuri minime sau mai extinse de cunoaștere a clientelei de către bănci, contabili, avocați, notari, asociații, fundații, agenți imobiliari ș.a.

Obligația de cunoaștere a clientelei, îndeplinită prin aplicarea unor măsuri-standard, simplificate sau suplimentare, de la caz la caz, se realizează în scopul prevenirii spălării banilor și a finanțării terorismului, potrivit Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului.

“Persoanele prevăzute la art. 10 sunt obligate ca, în desfășurarea activității lor, să adopte măsuri de prevenire a spălării banilor și a finanțării terorismului și, în acest scop, pe bază de risc, aplică măsuri-standard, simplificate sau suplimentare, de cunoaștere a clientelei, care să le permită identificarea, după caz, și a beneficiarului real“, scrie în legea menționată.

Care sunt entitățile obligate să respecte aceste diligențe în cunoașterea clientelei în contextul spălării banilor și terorismului? Potrivit legii, vorbim de:

  • instituțiile de credit și sucursalele din România ale instituțiilor de credit străine;
  • instituțiile financiare, precum și sucursalele din România ale instituțiilor financiare străine;
  • administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu și pentru fondurile de pensii private pe care le administrează, agenții de marketing autorizați/avizați în sistemul pensiilor private;
  • auditorii, persoanele fizice și juridice care acordă consultanță fiscală sau contabilă;
  • notarii publiciavocații și alte persoane care exercită profesii juridice liberaleîn cazul în care acordă asistență în întocmirea sau perfectarea de operațiuni pentru clienții lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acțiuni sau părți sociale ori elemente ale fondului de comerț, administrarea instrumentelor financiare sau a altor bunuri ale clienților, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcționării sau administrării unei societăți comerciale, constituirea, administrarea ori conducerea societăților comerciale, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare ori desfășurarea, potrivit legii, a altor activități fiduciare, precum și în cazul în care își reprezintă clienții în orice operațiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile;
  • furnizorii de servicii pentru societățile comerciale și alte entități sau construcții juridice, alții decât cei de mai sus, care prestează oricare dintre următoarele servicii pentru terți:
    • constituie societăți comerciale sau alte persoane juridice;
    • exercită funcția de director ori administrator al unei societăți sau are calitatea de asociat al unei societăți în comandită ori o calitate similară în cadrul altor persoane juridice sau intermediază ca o altă persoană să exercite aceste funcții ori calități;
    • furnizează un sediu social, un domiciliu ales sau orice alt serviciu legat de o societate comercială, o societate în comandită sau orice altă persoană juridică ori construcție juridică similară;
    • are calitatea de fiduciar în derularea unor activități fiduciare exprese sau a altor operațiuni juridice similare ori intermediază ca o altă persoană să exercite această calitate;
    • acționează sau intermediază ca o altă persoană să acționeze ca acționar pentru o persoană, alta decât o societate ale cărei acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată care este supusă unor cerințe de publicitate în conformitate cu legislația comunitară sau cu standarde fixate la nivel internațional;
  • cazinourile;
  • persoanele cu atribuții în procesul de privatizare;
  • agenții imobiliari;
  • asociațiile și fundațiile;
  • alte persoane fizice sau juridice care comercializează bunuri și/sau servicii, numai în măsura în care acestea au la bază operațiuni cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacția se execută printr-o singură operațiune sau prin mai multe operațiuni ce par a avea o legătură între ele.

Lista este destul de lungă, prin urmare. Numai că nu toate entitățile de mai sus au aceleași obligații în privința cunoașterii clientelei. Legea menționează trei categorii de măsuri: cele standard, cele simplificate și cele suplimentare, detaliate într-un alt act normativ – Hotărârea Guvernului nr. 594/2008 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a prevederilor Legii nr. 656/2002.

Situațiile în care minimele diligențe sunt obligatorii

Toate entitățile enumerate sunt obligate să aplice măsurile-standard de cunoaștere a clientelei (de la identificarea și verificarea identității, a beneficiarului real, obținerea de informații despre scopul și natura relației de afaceri ș.a.m.d.).

Nu intrăm momentan în detalierea acestor măsuri, pentru că asta face deja obiectul unei discuții mai ample, dar e necesar să vedem când anume se impune ca acestea să fie luate:

  • la stabilirea unei relații de afaceri;
  • la efectuarea tranzacțiilor ocazionale în valoare de cel puțin 15.000 euro ori echivalent, indiferent dacă tranzacția se realizează printr-o singură operațiune sau mai multe operațiuni ce par a avea o legătură între ele;
  • când există suspiciuni că operațiunea în cauză are drept scop spălarea banilor sau finanțarea terorismului, indiferent de incidența prevederilor derogatorii de la obligația de a aplica măsurile-standard de cunoaștere a clientelei stabilite în prezenta lege și de valoarea operațiunii;
  • dacă există îndoieli privind veridicitatea sau pertinența informațiilor de identificare deja deținute despre client;
  • la cumpărarea sau schimbarea în cazinouri de jetoane a căror valoare minimă reprezintă echivalentul în lei a 2.000 euro.

Legea prevede că măsurile-standard de cunoaștere a clientelei trebuie aplicate în cazul fiecărui client nou.

Riscul la care se expun entitățile care nu depun nici măcar aceste minime diligențe în cunoașterea clientelei este vizita reprezentanților Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. Vizită care se poate termina cu aplicarea unei amenzi între 15.000 și 50.000 de lei. Iar mecanismul prevenirii nu se aplică în cazul contravențiilor din această lege. Sursa.

(Acest articol a fost apreciat de 40 persoane. 1 cititori astăzi)