(Tribunalul Cluj, dec. civ. nr. 10 din 12 ianuarie 2021)
„Munca în gospodărie şi pentru creşterea copiilor reprezintă incontestabil contribuţii indirecte la dobândirea bunurilor comune. Astfel, prin prestarea acestor activităţi de către unul sau ambii soţi, se realizează la nivelul familiei economii pentru sumele care, în cazul prestării acestor activităţi de către persoane străine, soţii ar achita diferite sume de bani.”
I. Soluția instanței de fond și apelul formulat
Pe fondul cauzei, instanța a stabilit contribuția egală a soților la dobândirea bunurilor comune, deși doar reclamantul a obținut venituri din salarii, în timp ce pârâta s-a ocupat de munca în gospodărie și creșterea copiilor. Prin apelul formulat, reclamantul solicită stabilirea în favoarea sa a unei cote de 94,4% și 5,6% pentru pârâtă, criticile vizând cuantificarea de către instanță a muncii în gospodărie.
Redăm parte din criticile reclamantului din cererea de apel:
„Aceste cheltuieli ale căsătoriei au un conţinut variabil care depinde de nivelul de trai al soţilor şi de posibilităţile lor materiale şi cuprind cu titlu exemplificativ întreţinerea imobilului, plata chiriei/ratelor, a utilităţilor, procurarea de alimente, îmbrăcăminte, mobilier, ustensile, aparatură, etc. Aşadar, munca în gospodărie este potrivit legii o cheltuială a căsătoriei pe care soţii trebuie să o îndeplinească potrivit înţelegerii dintre ei.
Doctrina precizează că munca în gospodărie şi creşterea copiilor, adică îndeplinirea în natură a unor cheltuieli ale căsătoriei pot fi considerate contribuţii indirecte la dobândirea bunurilor comune. Aşa cum şi instanţa de fond a reţinut în prezenta cauză, dacă soţia nu ar fi prestat această muncă, cei doi soţi ar fi fost nevoiţi să suporte ca şi cheltuieli angajarea unei bone şi a unei menajere.
Prin urmare, această contribuţie a soţiei poate fi cuantificată prin raportare la costurile pe care angajarea unor persoane care să se ocupe de această muncă le-ar fi presupus. Ceea ce instanţa de fond a apreciat în mod greşit este faptul că această muncă a intimatei reprezintă o cotă de 44,4%, adică diferenţa dintre cota de 50% stabilită în favoarea sa şi cota procentuală a venitului realizat şi dovedit de 5,6%.
Cu alte cuvinte, din moment ce el a realizat venituri în cuantum de 890.246 lei, iar pârâta intimată a dovedit doar 52.952 lei, instanţa de fond a considerat că aceasta din urmă ar fi contribuit prin munca sa în folosul familiei cu echivalentul sumei de 837.294 lei, adică o medie de 11.163 lei/lună pentru cele 75 de luni de căsătorie.
În mod evident această sumă este excesiv de mare prin raportare la sumele cu care munca în gospodărie şi cea de îngrijire a copiilor este răsplătită financiar în România. Astfel, cu titlu de exemplu arată faptul că în cazul angajării unei menajere care să facă curăţenie pentru un apartament de 3 camere şi mâncare de costurile s-ar fi ridicat la maxim 2000 lei pe lună, iar angajarea unei bone cu program întreg nu ar fi depăşit 2000 lei pe lună.”
II. Soluția tribunalului
În primul rând, tribunalul reţine că în cauză nu s-a contestat faptul că apelantul a realizat venituri din muncă net superioare faţă de intimată. Aşa cum rezultă din înscrisurile ataşate cererii de apel, se reţine că apelantul a realizat venituri în cuantum de 890.246 lei, iar intimata a dovedit doar 52.952 lei. Există, aşadar o diferenţă de venituri, însă nicidecum de 837.294 lei cum afirmă apelantul. Instanţa de apel reţine că munca în gospodărie şi pentru creşterea copiilor, reprezintă incontestabil contribuţii indirecte la dobândirea bunurilor comune. Astfel, prin prestarea acestor activităţi de către unul sau ambii soţi, se realizează la nivelul familiei economii pentru sumele care, în cazul prestării acestor activităţi de către persoane străine, soţii ar achita diferite sume de bani contravaloare a prestării de servicii. Pe de altă parte, tribunalul reţine că intimata a realizat venituri pe toată durata căsătoriei, fiind angajată în muncă sau beneficiind de indemnizaţia pentru îngrijirea copilului, pe perioada în care s-a aflat în concediu de maternitate pentru cele două fiice minore ale păţilor. Apoi, nu se poate ignora faptul că avansarea în carieră a apelantului se datorează şi sprijinului din partea intimatei, în condiţiile în care aceasta s-a ocupat de gospodărie şi de copii, iar apelantul a continuat să îşi desfăşoare activitatea profesională.
Sub acest aspect, prima instanţă a reţinut faptul că intimata a renunţat la carieră pentru a se ocupa de copii şi a-şi susţine soţul în carieră. De altfel, aceste aspecte au fost recunoscute de către apelant prin răspunsurile date la interogatoriu. Astfel, la întrebarea nr. 13 apelantul a arătat că părţile şi-au asumat ca el să contribuie mai mult financiar, iar intimata să aibă grijă de casă şi copii, iar la întrebarea nr. 7 apelantul a recunoscut faptul că intimata se ocupa singură de gospodărie şi de copii.
Cu privire la susţinerile apelantului privind costurile cu angajarea unei menajere şi a unei bone, tribunalul le va reţine diferenţiat.
Astfel, în privinţa unei menajere, suma de 2000 lei/lună avansată de apelant pentru angajarea unei menajere care să facă curăţenie pentru un apartament de 3 camere şi mâncare, este o sumă acceptabilă, dar în privinţa unei bone, situaţia este diferită.
Astfel, suma avansată de către apelant privind suma de 2000 lei/lună ce ar fi achitată unei bone nu poate fi acceptată ca echivalent pentru implicarea intimatei în tot ce ţine ce creşterea şi educarea celor două fiice minore ale părţilor. În acest sens, tribunalul reţine că, aşa cum judicios a subliniat intimata, în primul rând, serviciile prestate de o bonă nu se pot compara cu grija şi atenţia pe care o mamă le acordă copiilor săi. Sub acest aspect, serviciile prestate de o bonă se rezumă la supravegherea, hrănirea şi eventual plimbarea/scoaterea în parc a copiilor şi ceea ce este extrem de important de reţinut, doar pentru o durată limitată de timp, în timp ce un părinte implicat realizează mult mai mult, de la satisfacerea necesităţilor fiziologice la educaţie, respectiv îi învaţă să vorbească, să mănânce, să umble, să îşi facă prieteni, se preocupă de sănătatea copiilor cu tot ce implică acest aspect, etc.
Apoi, angajarea unei bone cu o indemnizaţie de aproximativ 2000 lei, acoperă o perioadă limitată din zi, de regulă 6 sau 8 ore/zi, în condiţiile în care intimata a fost, aşa cum de altfel impune statutul de mamă, implicată zi şi noapte. Apoi, instanţa de apel reţine că este evident că în situaţia în care se apelează la o bonă pe timp de weekend sau după ora 20, tariful este mult mai mare.
Prin urmare, suma avansată de către apelant în cuantum de 2000 lei/lună pentru angajarea unei bone, acoperă o perioadă de 6-8 ore/zi, iar în condiţiile în care ziua are 24 de ore este evident că pentru asigurarea supravegherii minorelor exclusiv de către o bonă, suma aferentă plăţii serviciilor se dublează sau triplează.
Apoi, în afară de implicarea intimatei în tot ce a vizat creşterea, îngrijirea şi educarea celor două minore, din probatoriul administrat rezultă că aceasta era la fel de implicată şi în treburile casnice, fără a benefica de ajutorul vreunei menajere.
Pe de altă parte, corect a reţinut judecătorul de primă instanţă cu privire la faptul că intimata s-a implicat şi în ceea ce priveşte realizarea construcţiei cu destinaţia de casă familială, umblând după documente (avize, autorizaţii), stat la cozi cu copiii în braţe, supravegheat muncitorii, amenajare casa etc.
Nu se poate ignora, de asemenea, faptul că, aşa cum a reţinut prima instanţă, raportat la declaraţiile testimoniale, apelantul se afla acasă 2-3 zile pe săptămână, fiind plecat în delegaţii.
Tribunalul reţine că şi dacă s-ar lua în calcul doar sumele de bani avansate de către apelant pentru angajarea unei bone şi a unei menajere, familia a realizat o economie de cel puţin 4000 lei/lună prin activităţile ce au fost desfăşurate de către intimată, fără vreo contraprestaţie, însă aşa cum rezultă din considerentele de mai sus, economia făcută de familie este în realitate mult mai mare (aproximativ 6000-8000 lei/lună).
Instanţa de apel reţine că însuşi apelantul a arătat că nu a avut aceeaşi implicare ca şi intimata în creşterea fetelor pentru nici nu avea cum să aibă şi asta deoarece ataşamentul copiilor faţă de mamă la vârste fragede este foarte puternic. Mai mult, a recunoscut şi faptul că locul său de muncă a presupus deplasări, aspect care nu este reţinut în contra apelantului şi doar pentru cuantificarea, aşa cum a solicitat, a muncii depuse de către intimată în gospodărie şi cu creşterea şi educarea copiilor.
Cu privire la asigurarea de către apelant a locuinţei conjugale, tribunalul reţine că şi în această privinţă apelantul procedează la un calcul a sumei cu care a contribuit, arătând că la o chirie de 300 Euro, pentru cele 75 de luni cât a durat căsnicia, ar rezulta un aport propriu de aproximativ 22.500 Euro, echivalent a 100.000 lei.
Din nou, apelantul se rezumă a face un calcul al chiriei pe care doar apelanta ar fi trebuit să o achite, ignorând faptul că în locuinţa conjugală au locuit inclusiv fiicele minore ale părţilor şi pentru care ambii părinţi au obligaţia de a presta întreţinere, cu tot ce presupune acest aspect – hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, asigurarea locuinţei etc. Prin urmare, şi cu privire la această sumă, tribunalul reţine că nu se poate lua în considerare întregul cuantum de 100.000 lei ca aport propriu la dobândirea bunurilor comune.
Av. Paula-Alina Lupu, Baroul Iași
RECOMANDARE!
Înainte să ne angajați este important să ne cunoașteți. În acest scop vă invităm să ne descoperiți citind:
FAQ – Q&A – ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI DIVORȚ ONLINE
CINE ESTE MEDIATORUL PETRU MUSTĂȚEANU?
MEDIATOR MUSTĂȚEANU – CONTACT
V-ar mai putea interesa si:
