Copilul alienat refuză persistent și neîntemeiat să petreacă timp cu un părinte față de care are sentimente negative.
Copilul care se înstrăinează de un părinte se îndepărtează în mod realist de acesta ca urmare a istoricului de violență, abuz, neglijare sau deficiențe parentale severe: abuz de alcool, tulburări psihiatrice sau stil parental marcat de furie și rigiditate.
Cercetările și practica clinică a psihologilor experți sugerează că alienarea părinte – copil, în timpul și după divorț, este un amestec complex a dinamicilor familiale.
Un studiu realizat pe o perioadă de 10 ani (Johnston, Walters & Olesen, 2005) în care au fost implicați 215 copii ai căror părinți au divorțat și care aveau vârstele cuprinse între 5-14 ani a identificat principalele cauze directe și indirecte de alienare a copilului:
a. Cauze directe:
– Mamele foloseau copilul pentru propriul sprijin emoțional și acționau pentru a sabota relația copilului cu tatăl;
– Părinții respinși de copil (atât mame cât și tați) s-au implicat puțin în viața copilului (nu au manifestat apropiere și căldură în relația cu acesta).
b. Cauze indirecte:
– Un proces juridic prelungit de stabilire a autorității parentale;
– Atributele copiilor: tulburări emoționale și competențe sociale scăzute.
Interesant, de remarcat, este că studii realizate în USA și UK au arătat că atât mamele cât și tații sunt frecvent implicați în comportamente de alienare a copilului față de celălalt părinte, ceea ce expune copilul la stres crescut și intensifică conflictele între părinți.
În timp ce 20% dintre copiii cu părinți divorțați, studiați Johnston (2005), aveau o părere negativă față de unul dintre părinți, numai 6% dintre acești copii au declarat că resping extrem pe unul dintre părinți. Acești copii care respingeau extrem un părinte afișau furie cronică, antipatie, dispreț, denigrare și atunci când se plângeau de părinții lor spuneau legende sau făceau acuzații de abuz de multe ori însoțite de refuzul de a-și vizita părintele pe care-l respingea.
Atât fii cât și fiicele, în proporție sensibil egală, respingeau pe unul dintre părinți însă tații au fost identificați ca fiind respinși de către copii în proporție mai mare decât mamele.
Această rată surprinzător de scăzută a copiilor care resping extrem un părinte (6%) poate sugera că în rândul preadolescenților legăturile dintre aceștia și părinții lor sunt reziliente în contextul conflictului familial și divorțului.
Johnston și colaboratorii (2005) au identificat trei cauze principale a ale înstrăinării copilului față de unul dintre părinți sau alienare parentală:
a. Abuzul asupra copilului și violență domestică;
În 27% din familiile implicate în cercetare s-au produs abuzuri asupra copilului (fizic, psihic sau sexual) în care mama și tata au fost implicați în proporții relativ egale. În 44% din familii a fost violență domestică (40% tați autori și 15% mame autori);
b. Comportamentul de alienare a fost văzut ca fiind normal de părinții cu abilități parentale sărace;
c. Respingerea unui părinte de către copil creștea conflictul intrafamilial.
Copilul care se înstrăinează de un părinte are motive ce-i justifică această atitudine (abuz, violență domestică etc.) în timp ce copilul alienat refuză contactul cu un părinte ca urmare a manipulării exercitate de celălalt părinte.
V-ar mai putea interesa si:
–Cum pot să divorțez dacă sunt plecat în străinătate?
–Cea mai bună variantă de divorț pentru copii
-Divorț ieftin și rapid în București
Sursa:http://www.catalinluca.ro/?q=node%2F111
Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .
