Mediatorii din toată ţara i-au desemnat, vineri, pe cei mai buni dintre ei, în cadrul celei de a treia ediţii a Galei Excelenţei în Medire.
Organizatorul galei, mediatorul Anca Lucia Stancu, a declarat că în acest an evenimentul de care s-a îngrijit a fost organizat cu câteva zile înainte de alegerile pentru Consiliul de Mediere, forul de conducere al mediatorilor.
„Cluj-Napoca s-a dovedit a fi, şi în acest an, un oraş extrem de generos cu mediatorii, motiv mai mult decât suficient pentru a fi declarat o adevărată capitală a medierii. (…) Peste câteva zile au loc alegerile pentru desemnarea unor noi membri în Consiliul de Mediere. De aceea, am dorit să eliminăm total orice suspiciune cu privire la potenţiala promovare a candidaţilor în cadrul galei. (…) Scopul fundamental al acestui eveniment a fost şi va rămâne unul singur: acela de a-i premia pe mediatorii care au dovedit perseverenţă şi abnegaţie în profesia lor”, a menţionat Anca Stancu.
Printre invitaţii speciali care au participat la Gală s-au numărat prof. Aurel Codoban, procurorul şef Ramona Bulcu, preşedintele Consiliului de Mediere din Republica Moldova, Tatiana Ciaglic, procurorul Mirel Toader, rectorul Universităţii Bogdan Vodă, Mohammed Jaradat, preşedintele judecătoriei Cluj-Napoca, Lucian Marian.
Pemianţii au fost: Premiul pentru perseverență și implicare în realizarea cadrului legislativ în domeniul medierii din România: Paul Aghiniță; Premiul pentru promovarea medierii în rândul studenților: Christian Radu Chereji; Premiul pentru cel mai prezent mediator în mass-media: Darius Mihail Olei; Premiul pentru asociația/organizația/mediatorul care a realizat raporte/statistici privind medierea și profesia de mediator: Boly Issore; Premiul pentru spirit practic în realizarea unei cărți pentru mediatori: Flavius George Păncescu; Premiul pentru activitatea depusă pentru mediere și mediatori: Elena Badea; Premiul pentru Business Mediatorul – biroul/societatea civila de mediatori cu cel mai mare număr de mediatori/asociați: Asociația Mediatorilor Autorizați Caraș- Severin; Premiul pentru implicare si abnegație în mediere: Dorin Ilie; Premiul pentru propuneri inedite în organizarea profesiei de mediator: Iuliu Ursan; Premiul pentru cea mai creativă abordare a profesiei de mediator; Mihai Benchis; Premiul „Mediatorul Mediatorilor”: Constantin Adi Gavrilă;Premiul „Stiloul mediatorului”: Petru Mustățeanu; Premiul pentru cel mai tânar mediator: Doina Morari.
De asemenea, au primit Premii de Excelență din partea organizatorilor, în afara competiției, pentru susţinerea medierii şi a mediatorilor: Vasile Dâncu, presedintele IRES; Prof. Aurel Codoban, Universitatea Babes – Bolyai; Prof. univ. dr. Mohammad Jaradat, rector al Universitatii Voda Cluj-Napoca; Transilvania Reporter, premiu onorific pentru partener media; Consiliul Judetean Cluj, reprezentat prin Vakar Istvan președinte interimar al Consiliului Județean Cluj.
Cu ocazia Galei a fost prezentat şi un sondaj realizat de IRES. Potrvit sondajului, mediatorii din România susţin mai degrabă că medierea se îndreaptă într-o direcţie greşită şi că n-au încredere în forul lor de conducere, Consiliul de Mediere. „Aproximativ jumătate dintre cei intervievaţi consideră că medierea se îndreaptă într-o direcţie greşită şi doar 33% cred că medierea se îndreaptă într-o direcţie bună. Tendinţa este similară în ceea ce priveşte încrederea în instituţia Consiliului de Mediere (indiferent de componenţa acestuia): 48% dintre respondenţi au multă încredere în această instituţie, iar 50% au puţină încredere”, se arată în concluziile cercetării IRES.
În perioada 27-28 februarie, la Cluj-Napoca este organizată a treia ediţie a Galei Excelenţei în Mediere.
Printre altele, în cadrul galei va fi organizată conferinţa profesională „Medierea în România. Abordare naţională versus abordare europeană”, unde vor susţine conferinţe universitarii prof. Aurel Codoban şi conf.dr. Ioan Hosu, precum şi preşedintele Consiliului de Mediere din Republica Moldova, Tatiana Ciaglic.
Sursa:http://transilvaniareporter.ro/cluj/gala-excelentei-in-mediere-i-a-premiat-pe-cei-mai-buni-mediatori-din-romania/
V-ar mai putea interesa și: