Armonizarea permanenta a legislatiei Romaniei cu legislatia europeana ofera cetatenilor romani o suma de alternative cand este vorba despre desfacerea casatoriei. Stim cu totii despre divortul la Oficiul Starii Civile, divortul la notariat sau clasicul divort in instanta, dar mai putin mediatizat este divortul cu ajutorul unui mediator.
Cadrul legislativ:
– Mediatorul este abilitat, potrivit legii (art. 64, art. 65, art. 66 din Legea nr. 192/2006), sa rezolve prin mediere neintelegerile dintre soti privitoare la continuarea casatoriei si a tuturor celorlalte aspecte ce rezulta din decizia de a pune capat unei casnicii:
Art. 64 (1) Pot fi rezolvate prin mediere neintelegerile dintre soti privitoare la: a) continuarea casatoriei; b) partajul de bunuri comune; c) exercitiul drepturilor parintesti; d) stabilirea domiciliului copiilor; e) contributia parintilor la intretinerea copiilor; f) orice alte neintelegeri care apar in raporturile dintre soti cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.
(1^1) Acordurile de mediere incheiate de parti, in cauzele/conflictele ce au ca obiect exercitiul drepturilor parintesti, contributia parintilor la intretinerea copiilor si stabilirea domiciliului copiilor, imbraca forma unei hotarari de expedient.
(2) Intelegerea sotilor cu privire la desfacerea casatoriei si la rezolvarea aspectelor accesorii divortului se depune de catre parti la instanta competenta sa pronunte divortul.
Art. 65 Mediatorul va veghea ca rezultatul medierii sa nu contravina interesului superior al copilului, va incuraja parintii sa se concentreze in primul rand asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilitatii parintesti, separatia in fapt sau divortul sa nu impieteze asupra cresterii si dezvoltarii acestuia.
Art. 66 (1) Inainte de incheierea contractului de mediere sau, dupa caz, pe parcursul procedurii, mediatorul va depune toate diligentele pentru a verifica daca intre parti exista o relatie abuziva ori violenta, iar efectele unei astfel de situatii sunt de natura sa influenteze medierea si va decide daca, in asemenea circumstante, solutionarea prin mediere este potrivita.
In urma lecturarii textului de lege, intelegem ca orice cuplu poate solicita serviciile unui mediator pentru divort si ca “mediatorul divorteaza” la fel cum avocatii infiinteaza firme sau ONG-uri sau cum consilierii de proprietate intelectuala protejeaza marci.
V-ar mai putea interesa și:
Cel mai bun divort pentru copii
Există copii fericiţi după divorţ?
Divort la notar fara sa avem un acord
Divorț on-line pt românii din străinătate
Petru Mustățeanu în presa internațională – interviu
Divorțul în contradictoriu în afara instanței de judecată
Fac vorbire despre acest lucru pentru a pune capat unei polemici in care anumiti filosofi ai medierii inteleg sa se exprime mai mult despre forma decat despre fondul procedurii de divort, aruncand in spatiul public informatii incorecte, atat fata de cetateni, cat si fata de procedura de mediere.
Renuntand la a face referire la avantajele incontestabile ale procedurii de divort cu ajutorul unui mediator, ma simt dator sa explic in detaliu procedura legala a divortului prin mediere.
Ce inseamna divort?
Mergem la Dictionarul Explicativ al Limbii Romane si gasim fix la pagina 312 a editiei din ’89, emisa de Academia Romana, definitia:
Divort: Desfacere pe cale legala a unei casatorii. Din latinescul divortium.
Nici nu intru bine in detalii si constat ca termenii divort si ilegal in aceeasi fraza, in conditiile in care divort inseamna desfacere pe cale legala au unei casatorii, este un nonsens lingvistic, dar, pe care il putem tolera avand in vedere faptul ca, de multe ori, obisnuinta cu termenii ne poate conduce spre pierderea sensului exact al acestora.
Mergem, mai departe, la latinescul divortium si aflam din dictionarul latin ca: Divortium denota actul prin care o sotie poate parasi sotul ei, sau prin care sotul poate respinge sotia sa.
Interesant este ca una dintre modalitatile de divort in Roma Antica era divortium bona gratia, care se traduce prin divort prin buna intelegere.
La o prima citire, divort prin buna intelegere poate fi considerat divortul prin acordul sotilor pe care il intalnim in art. 373, art. 374 sauart. 375 din NCC, articole in care nu exista nicio referire expresa la mediere. Daca expresia latina “divortium bona gratia” nu ar fi continut si termenul” bona”, as fi fost intru totul de acord. Cautarea sensului corect al ideii juridice ne conduce la Legea nr. 192/2006 care ne ajuta sa intelegem ca “bona” din expresia latina este ceea ce se poate obtine in special cu ajutorul unui mediator:
Art. 65 din Legea nr. 192/2006: “Mediatorul va veghea ca rezultatul medierii sa nu contravina interesului superior al copilului, va incuraja parintii sa se concentreze in primul rand asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilitatii parintesti, separatia in fapt sau divortul sa nu impieteze asupra cresterii si dezvoltarii acestuia.
Art. 66 alin. (1) … mediatorul va depune toate diligentele pentru a verifica daca intre parti exista o relatie abuziva ori violenta, iar efectele unei astfel de situatii sunt de natura sa influenteze medierea…”.
Textul de lege de mai sus imi intareste convingerea ca, in zilele noastre, divortium bona gratianu poate fi altul decat divortul cu ajutorul unui mediator.
V-ar mai putea interesa și:
Cel mai bun divort pentru copii
Există copii fericiţi după divorţ?
Divort la notar fara sa avem un acord
Divorț on-line pt românii din străinătate
Petru Mustățeanu în presa internațională – interviu
Divorțul în contradictoriu în afara instanței de judecată
Nu contest faptul ca un divort se poate obtine si cu o intelegere despre care nu avem intotdeauna garantia ca este o buna intelegere ori cu o intelegere standard, la notar sau la starea civila, la fel cum divortul din culpa, conform art. 379 NCC se poate obtine si in baza unei cereri scrise de o grefiera amabila fara sa fie nevoie neaparat de serviciile unui avocat.
Prezenta avocatului in cazul divortului in contradictoriu sau a mediatorului in cazul divortului prin acordul sotilor este garantia calitatii deciziei finale, a faptului ca felul in care se desface casatoria este unul care sa ofere liniste pentru tot restul vietii si nu un conflict perpetuu, pe viata, in care intelegerea este doar despre renunatarea la casatorie si nu una despre cum se vor raporta fostii soti unul la celalalt dupa ce nu vor mai fi impreuna. La mediator, oamenii constientizeaza faptul ca pot oricand sa renunte la a mai fi sot si sotie, dar nu pot renunta niciodata la a mai fi parinti.
De unde legalitatea divortului la mediator?
Legalitatea divortului la mediator vine de la Legea nr. 192/2006
Art. 64: (1^1) Acordurile de mediere incheiate de parti, in cauzele/conflictele ce au ca obiect exercitiul drepturilor parintesti, contributia parintilor la intretinerea copiilor si stabilirea domiciliului copiilor, imbraca forma unei hotarari de expedient.
(2) Intelegerea sotilor cu privire la desfacerea casatoriei si la rezolvarea aspectelor accesorii divortului se depune de catre parti la instanta competenta sa pronunte divortul.
Daca este nevoie, completam amintind ca hotararea de expedient este o hotarare a instantei de judecata care consfinteste invoiala partilor consemnata in acordul de mediere.
Vom intra si mai mult in detalii. Mediatorul desface casatoria? Nu! Se poate divorta la mediator? Sigur ca da! Divortul este o actiune care are un inceput, un parcurs si un sfarsit. Odata cu participarea la sedinta de mediere in care se discuta conditiile desfacerii casatoriei ne aflam in procedura de divort. Aceasta se continua cu depunerea documentatiei la instanta competenta care va emite o hotarare de expedient, fara ca partile sa fie supuse unui proces.
Divortul, asa cum am aflat din Dex, este desfacerea pe cale legala a unei casatorii.
Calea legala de desfacere a casatoriei poate incepe in biroul mediatorului, unde se stabilesc conditiile desfacerii casatoriei si se continua prin depunerea unei cereri de desfacerea a casatoriei insotita de acordul de mediere care contine conditiile desfacerii casatoriei la instanta competenta.
Putem spune, fara sa ne fie teama, ca divortul la mediator este legal si posibil? Categoric da! La ce se refera alin. (2) al art. 64 din Legea nr. 192/2006 cand spune “intelegerea sotilor cu privire la desfacerea casatoriei si la rezolvarea aspectelor accesorii divortului se depune de catre parti la instanta competenta sa pronunte divortul.”?
Putem spune ca actiunea prin care se stabilesc aspectele accesorii divortului este altceva decat procedura de divort? Consider ca nu! Cand ne exprimam public spunand daca exista divort la mediator sau nu, avem in vedere aspectele sociale, lingvistice, legale, sau totalitatea acestor aspecte?
Privind problema dintr-un singur unghi, ar insemna ca persoanele care pretind ca au divortat de fostul sot sa isi corecteze exprimarea si sa spuna ca fosta lor casatorie a fost desfacuta de un judecator si nu ca au divortat, pentru ca legal nu au puterea sa divorteze, ci doar sa solicite instantei sa pronunte desfacerea casatoriei. Insa, desfacerea casatoriei, inainte de a fi pronuntata, incepe cu un act de vointa. Iar instanta, oricat de competenta ar fi aceasta, nu poate pronunta un divort fara sa ia act de vointa ceteanului consemnata intr-un document, oricum s-ar numi acela.
Divortium, spuneam, denota actul prin care „o sotie poate parasi sotul ei, sau prin care sotul poate respinge sotia sa”. Desfacerea casatoriei se face in fapt si in drept. Odata ce doi oameni nu mai convietuiesc si convin ca vor sa puna capat casniciei in care nu se mai regasesc, sunt in plin proces de divort, fie ca au depus sau nu o cerere la un organ competent. Daca au inspiratia sa convina la mediator despre felul in care va decurge viata lor dupa desfacerea casatoriei, vor avea un avantaj, dar, ce trebuie retinut este ca divortul este o procedura socio-juridica, nu una strict juridica si ca aceasta incepe odata cu exprimarea de vointa, adica din momentul in care separatia se produce in fapt sau din momentul in care unul dintre soti se adreseaza unei autoritati cu o cerere in acest sens. Pronuntarea divortului de catre o instanta reprezinta finalizarea divortului, sfarsitul procedurii de desfacere a casatoriei, si nu divortul in sine. Convenirea tuturor aspectelor referitoare la desfacerea casatoriei in procedura de mediere reprezinta o parte a divortului, reprezinta faptul ca oamenii, stabilind in cadru institutionalizat acele detalii, parcurg o etapa a divortului, pe scurt, divorteaza la mediator.
Exista mediatori specializati in divorturi? Da! Eu sunt unul dintre acestia, iar tabloul mediatorilor contine detalii despre tipurile de conflicte in care fiecare mediator intentioneaza sa activeze. Oricand va puteti alege de pe tablou un mediator din localitatea dumneavostra specializat in litigii de familie.
De ce exista voci care au o parere diferita despre acest subiect?
V-ar mai putea interesa și:
Cel mai bun divort pentru copii
Există copii fericiţi după divorţ?
Divort la notar fara sa avem un acord
Divorț on-line pt românii din străinătate
Petru Mustățeanu în presa internațională – interviu
Divorțul în contradictoriu în afara instanței de judecată
In lumea avocatilor se spune ca acolo unde sunt doi jurisiti sunt trei pareri, iar in lumea mediatorilor oamenii sunt evaluati dupa interesele pe care acestia le au. Dar aceasta este o alta discutie.
Interesul meu este sa stiu ca cetatenii au cunostinta despre faptul ca divortul, procedura legala prin care se pune capat unei casnicii, poate dura o sedinta sau doua de mediere, apoi o intalnire in camera de consiliul, sau o viata intreaga cu certuri, reprosuri, traume si neliniste. Legal, casatoria se poate termina rapid si in multe modalitati. Practic, insa, depinde de felul in care fiecare dintre noi alegem ni se intample acest lucru.
Mediator Petru Mustateanu
Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .