IULIANA ALEXA, redactor sef Psychologies : „Rămân cu soțul/soția mea, chiar dacă suntem în conflict, dar e pentru copil.“ Care e greșeala în acest caz?

CRISTIAN PETRESCU, psiholog: Așa cred unele persoane, că, dacă avem un copil sau mai mulți, atunci viața este în totalitate dedicată creșterii și îngrijirii acestora. Însă dacă un copil are mama tristă, nemulțumită în permanență de viața ei, ce model de comportament va avea? Copilul are nevoile lui, dar majoritatea sunt satisfăcute de către părinți. Dacă parinții sunt frustrați și nefericiți, este imposibil să nu se reflecte aceasta și în relația părinte-copil. Acest lucru va afecta sigur copilul.

Răspunderea pentru fapta altuia este o formă a răspunderii civile delictuale care constă în obligația de a repara prejudicul cauzat prin fapta ilicită comisă de alte persoane.

Răspunderea presupune că persoana care în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătorești este obligată să supravegheze un minor sau o persoană pusă sub interdicție, răspunde de prejudiciul cauzat de către aceste persoane, ceea ce înseamnă că persoana respectivă poate să fie obligată să repare în natură prejudiciul sau să plătească despăgubiri. De asemenea, răspunderea subzistă chiar în cazul când făptuitorul nu are discernământ și nu răspunde pentru fapta proprie.

Convenţia matrimonială, care în limbajul obişnuit ar fi “contractul prenupţial”, este prevăzută de noul Cod civil şi reprezintă, practice, modalitatea prin care părţile îşi separă bunurile.

Un contract prenupţial este un document legal care se încheie între cei doi soţi înainte de oficializarea căsătorie. Clauzele incluse într-un astfel de contract pot varia de la un caz la altul, dar, în general, acestea stipulează modul în care vor fi împărţite bunurile în cazul unui eventual divorţ.

În realitate, acest contract reprezintă o măsură de precauţie pentru care veţi fi recunoscători în situaţia unui divorţ.

Din momentul în care instanţă pronunţa desfacerea căsătoriei, intervin mai multe probleme, printre care şi încredinţarea copiilor. Acest eveniment afectează, adesea, nu numai părţile între care la un moment dat s-a încheiat căsătoria, ci şi pe cei mici.

Sunt foarte multe cazurile în care din căsătoria ce se desface au rezultat unul sau mai mulţi copii minori şi se pune problema încredinţării spre creştere şi educare unuia dintre părinţi.

Autoritatea părintească sau responsabilitatea părintească (numită și autoritate parentală sau responsabilitate parentală) reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri pe care un părinte le are cu privire la copilul său.

Autoritatea părintească include printre altele încredințarea copilului, supravegherea acestuia, deciziile cu privire la religia copilului, la intervențiile medicale, întreținerea și educația copilului.

Ea se poate defini ca puterea atribuită părinților prin care li se permite acestora să decidă în privința întreținerii, supravegherii, educației și locuinței copilului.

Autoritatea părintească desemnează un cumul de drepturi și obligații, care au drept scop promovarea și protejarea bunăstării copilului.

Din perspectiva reglementarilor Noului Cod Civil, putem reţine regula posibilităţii alegerii de către părţi, a legii incidente în cazul divorţului, convenţie care trebuie pe de o parte să fie  încheiată sau modificată cel mai târziu până la data sesizării autorităţii competente să pronunţe divorţul, iar pe de altă parte, din punct de vedere al formei, se cere a fi încheiată în scris, semnată şi datată de soţi

Astfel, soţii pot alege de comun acord una dintre următoarele legi aplicabile divorţului:

a)       legea statului pe teritoriul căruia soţii au reşedinţa obişnuită comună la data convenţiei de alegere a legii aplicabile;

b)       legea statului pe teritoriul căruia soţii au avut ultima reşedinţa obişnuită comună, dacă cel puţin unul dintre ei mai

Această egalitate dintre copii se reflectă în toate drepturile (şi/sau obligaţiile) dintre părinte(i) şi copil(i). Spre exemplu, în raporturile de moştenire, în cazul în care ar veni la moştenire doar copiii defunctului, moştenirea se va împărţi între aceşti copii în mod egal.

Astfel, atât copilul din afara căsătoriei (sau adoptat) va avea o cotă egală cu a copilului din căsătorie. Însă, trebuie precizat că această egalitate se reflectă în ce priveşte relaţia cu părintele biologic, deoarece un copil din afara căsătoriei nu ar putea moşteni soţia tatălui său (sau soţul mamei sale). În acest ultim caz, copilul din căsătorie îi va moşteni pe ambii soţi ca urmare a legăturii de rudenie cu amândoi.