Participarea minorului la sedinta de mediere
Una dintre problemele controversate, in cazurile de separaţie a părinţilor, este accea a participării minorului la şedinţa de mediere.
În acestă privinţă legislaţia diferă de la o ţară la alta.
În România nu există norme explicite cu privire la participarea sau neparticiparea minorului la procedura de mediere.
Din acest motiv în rândul mediatorilor şi a specialiştilor în drept există opinii şi poziţii diferite.
Astfel, s-a conturat un curent potrivit căruia minorul nu trebuie să participe la şedinţa de mediere, deoarece discuţiile în contradictoriu dintre părinţi nu ar face altceva decât să adâncească trăirile emoţionale ale acestuia.
De asemenea, susţinătorii acestei poziţii consideră că nici ascultarea minorului de către mediator nu este benefică dezvoltării normale a copilului.
Cei în cauză opinează
Citeste mai mult




