Îmi place să răsfoiesc cărţile înainte de a le cumpăra, îmi aleg un fotoliu şi, dacă am timp, mă bucur de lectura furată în librărie, unde mă înconjoară amestecul de voci şi muzică în surdină, arome de ceai sau mirosul hârtiei tipărite…

Lângă mine a apărut un căpşor ciufulit care mă privea, fără să spună nimic. Era un băieţel de vreo 5-6 ani, am aproximat eu, şi avea în mână o carte despre dinozauri.

– Hei, salut! L-am privit amuzată. Vrei să stai şi tu? A dat din cap că da, şi-a scos cizmuliţele şi s-a cuibărit în alt fotoliu, de parcă asta era o ”veche” obişnuinţă pentru el. Nu i se mai vedeau decât buclişoarele.

A rămâne împreună “de dragul copiilor” nu este o dovadă de iubire
Nimic pe lume nu va putea şterge definitiv rănile provocate de certurile crunte dintre părinţii mei. Gândul că ele nu se vor opri niciodată mă transformă de fiecare dată într-un copil speriat şi neputincios, chiar şi acum. A rămâne împreună şi a evita divorţul „de dragul copiilor” nu mi s-a părut niciodată a fi o dovadă de iubire.

Suntem imperfecti, dar perfectibili. Cel putin mie asta imi place sa cred. In fiecare zi avem libertatea sa devenim o versiune mai buna a noastra. Titu Maiorescu spunea ca omul trebuie inteles ca un element de evolutie. „Sa nu ne intrebam ce este cineva. Sa ne intrebam ce devine”, continua el. Celor care nu au ajuns inca la cea mai buna versiune a lor, le propun azi un indemn. La a fi mai mult. La a face mai bine. La a deveni… niste oameni mai frumosi.