– Mama, tu ai putea sa stai atat de departe de mine si sa ma vezi asa de rar cum face tata, m-a intrebat Maya acum cativa ani.
– Nu, mama! Doamne, cum sa pot asa ceva?!…
Vezi, tata e puternic a conchis ea, iar replica m-a lasat fara cuvinte.
A devenit bancul preferat al gradinitei la care mergea Maya, iar teacher Lili de la Mell il povestea tuturor mamicilor.

Mi s-a parut nedrept, incorect sa creada ca tatal ei e mai puternic decat mine. Am retrait toate noptile in care ea era bolnava si el in alta parte, toate diminetile in care m-am trezit sa o pregatesc pentru gradinita, toate serile in care am adormit-o si i-am citit povesti, toate vizitele la stomatolog, toate ocaziile in care am refuzat invitatii in cluburi, la petreceri, intalniri. Ca sa-mi spuna acum ca el este cel puternic, iar eu sunt slaba si incapabila sa stau departe de ea si sa o vad atat de rar.

Apoi mi-am amintit ca Maya era exact ce mi-am dorit: un copil cu suflet intreg, pe care sa nu-l implic cu nimic in problemele noastre nerezolvate. Mi-am amintit cat de mult mi-am dorit-o si cum eu am fost cea care a purtat sarcina. Si cum m-am simtit cea mai norocoasa femeie din lume cand m-am uitat la testul acela cu doua liniute gandindu-ma: Sa-i spun, sa nu-i spun… Oare cum o sa reactioneze? E momentul potrivit? Sper sa-si doreasca si el…

Plecand de la momentul acela in care aflam ca suntem insarcinate si ne apartine exclusiv decizia de le spune asta si altora, am dezvoltat o teorie: cred ca FEMEIA nu este insarcinata doar sa aduca pe lume copii. Ea primeste o sarcina pe care o duce singura 9 luni. Nu stiu de ce unele femei cred ca sarcina lor dureaza doar 9 luni. Eu cred ca un copil ramane sarcina femeii pana la capat si trebuie sa-i poarte grija toata viata. Asa cum Fecioara Maria a ramas langa copilul cu care a fost insarcinata, impotriva intregii lumi, uneori avand pe cineva langa ea, alteori nu. Unele dintre noi au norocul sa-l primeasca pe „Ïosif”( un tata responsabil si prezent in viata lor si a copiilor lor), altele nu.

Au fost momente in care l-am urat pe tatal copilului meu din toata fiinta mea. Au fost zile in care as fi vrut sa dispara din viata mea pentru totdeauna. Dar mi-am inghitit toate cuvintele nepotrivite, am tras aer in piept si m-am gandit la un singur lucru: daca mie mi se intampla maine o tragedie, copilul meu va ramane cu el. Si am incercat sa-mi imaginez cum isi face copilul meu bagajul si se muta cu un om despre care a auzit numai mizerii, pe care il considera cel mai mare dusman, barbatul pe care mama ei il urase si pe care, la randul ei, a invatat sa-l urasca. Nu m-a lasat sufletul sa-i fac asta. Si chiar daca pe mine ma zgaria fiecare cuvant nerostit, chiar daca fiecare jignire inghitita imi statea in gat, ea a auzit in fiecare zi ca tatal ei e minunat, ca sigur nu reuseste s-o vada mai des doar pentru ca e foarte ocupat, altfel ar cauta-o in fiecare zi si ca singurul motiv pentru care nu raspunde la telefon este pentru ca i s-a descarcat bateria.

N-a fost usor sa-mi reprim toate insultele pe care i le-as fi adresat, sa-mi ascund nemultumirile si sa-mi fardez lacrimile. Mi-am urlat greutatea in masina, cu muzica data la maximum in difuzoare. Le-am interzis tuturor celor din apropierea mea sa spuna vreun cuvant urat despre el sau sa faca vreo afirmatie nepotrivita. I-am construit o imagine la fel de frumoasa ca aceea pe care o vedeam in ziua in care mi-am dorit un copil cu acel barbat. Si asta a ramas imaginea mea despre tatal copilului meu.

Ura dintre noi s-a stins. I-am dat timpului timp sa ne iertam si azi copilul meu are o relatie minunata cu el. Eu stiu ca, in afara de mine, nimeni nu o iubeste pe lumea asta mai mult decat el. Ca orice-ar fi fost intre noi, el e tatal copilului meu si ar face orice pentru ea. Iar Maya are dreptul sa fi crescut cu sufletul intreg: libera sa-l iubeasca la fel de mult cum ma iubeste pe mine.

Viata mi-a dat multe exemple. Prietena mea draga a respectat dorinta fetitei ei de a locui cu tatal la 600 de km distanta, chiar daca ea avea custodia copiilor. Fetita ei a considerat-o pe ea cea puternica si a dorit sa ramana sa-si sustina tatal. Eu i-am stiut prietenei mele toate framantarile, toate noptile nedormite, i-am vazut ochii plansi in fiecare dimineata, i-am fost aproape ani intregi in care ea a trait toate grijile unui parinte fara a putea fi langa copilul ei. Cunosc un barbat care, desi nu locuieste impreuna cu copilul lui, traieste zilele fara el asteptand intalnirile stabilite printr-o sentinta judecatoreasca.

Si-atunci nu pot sa nu ma intreb: Care dintre noi e cel puternic? Cine imi da mie dreptul sa dau verdicte, de ce ma cred eu superioara? De ce cred eu c-ar trebui sa-mi fac altar? Habar nu am. Nu am de unde sa stiu nici ce-a fost in sufletul lui cand a plecat, nu am eu dreptul sa judec. EU am primit o sarcina. Si-am inteles ca o mama nu e insarcinata doar noua luni, ci ramane insarcinata toata viata! Si ca sarcina mea e sa am grija nu doar la ce mananca, unde doarme sau cu ce se imbraca, ci tot in sarcina mea intra si sufletul ei. In sarcina mea cade ca ea sa-si iubeasca tatal.

Sursa:http://www.mirelaretegan.ro/blog/post.php?s=2013-06-03-mame-ajutati-va-copiii-sa-si-iubeasca-tatii