I. Reglementarea caracterului executoriu al acordului de mediere prin Legea 192/2006, modificată prin Legea 154/2019
Pentru a fi eficace, acordul de mediere trebuie să producă efecte juridice și să fie executoriu în toate sistemele de drept relevante.
Acordul de mediere poate deveni titlu executoriu, în sistemul juridic românesc, prin mai multe modalități reglementate distinct.
Acordul de mediere poate deveni titlu executoriu dacă legalitatea sa a fost consfințită de un avocat, un notar sau de către instanța de judecată, în virtutea rolului lor de autoritate publică, îmbrăcând diferite forme juridice, în toate raporturile juridice dintre părți prin care dispun de drepturi, de care potrivit legii pot dispune.
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 623 din 26 iulie 2019 a fost publicată Legea nr. 154/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, care prevede modificări semnificative care vizează caracterul executoriu al acordului de mediere și asigură o transpunere amplă a art. 6 din Directiva 52/CE/2008.
Potrivit art. 58 din Legea nr. 192/2006, modificată prin Legea nr. 154 /2019:
(1) Când părţile aflate în conflict au ajuns la o înţelegere, se poate redacta un acord scris, care va cuprinde toate clauzele consimţite de acestea şi care are valoarea unui înscris sub semnătură privată. De regulă, acordul este redactat de către mediator, cu excepţia situaţiilor în care părţile şi mediatorul convin altfel. (alineat modificat prin art. I pct. 27 din Legea nr. 370/2009, în vigoare de la 6 decembrie 2009).
(2) Acordul părţilor nu trebuie să cuprindă prevederi contrare legii şi ordinii publice. În condiţiile în care legea impune îndeplinirea unor condiţii de fond şi formă, legalitatea acordului de mediere poate fi verificată şi atestată fie de avocaţii părţilor sau de către un notar public, în situaţia în care acestea au fost asistate pe parcursul procedurii de mediere, fie de un alt avocat sau notar public ales de mediator cu acordul părţilor. (alineat modificat prin art. I pct. 10 din Legea nr. 154/2019, în vigoare de la 29 iulie 2019).
(21) Acordul de mediere verificat şi atestat de către avocaţii părţilor, de către notarul public sau de către un avocat sau notar public ales de mediator cu acordul părţilor este titlu executoriu. (alineat introdus prin art. I pct. 11 din Legea nr. 154/2019, în vigoare de la 29 iulie 2019).
(22) În situaţia menţionată la alin. (21) sunt aplicabile şi prevederile art. 16 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările şi completările ulterioare. (alineat introdus prin art. I pct. 11 din Legea nr. 154/2019, în vigoare de la 29 iulie 2019).
(3) Înţelegerea părţilor poate fi afectată, în condiţiile legii, de termene şi condiţii.
(4) În cazul în care conflictul mediat vizează transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile, precum şi al altor drepturi reale, partaje şi cauze succesorale, sub sancţiunea nulităţii absolute, acordul de mediere redactat de către mediator va fi prezentat notarului public sau instanţei de judecată, pentru ca acestea, având la bază acordul de mediere, să verifice condiţiile de fond şi de formă prin procedurile prevăzute de lege şi să emită un act autentic sau o hotărâre judecătorească, după caz, cu respectarea procedurilor legale. Acordurile de mediere vor fi verificate cu privire la îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă, notarul public sau instanţa de judecată, după caz, putându-le aduce modificările şi completările corespunzătoare cu acordul părţilor. (alineat modificat prin art. I pct. 8 din Legea nr. 115/2012 – publicată la 9 iulie 2012, în vigoare de la 1 octombrie 2012).
(41) Mediatorul este ţinut de obligaţiile prevăzute la alin. (4) şi în cazul în care prin acordul de mediere se constituie, se modifică sau se stinge orice drept real imobiliar. (alineat introdus prin art. I pct. 9 din Legea nr. 115/2012 – publicată la 9 iulie 2012, în vigoare de la 1 octombrie 2012).
(5) Obligaţia prevăzută la alin. (4) se aplică în toate situaţiile în care legea impune, sub sancţiunea nulităţii, îndeplinirea unor condiţii de fond şi de formă. (alineat introdus prin art. I pct. 28 din Legea nr. 370/2009, în vigoare de la 6 decembrie 2009).
(6) În cazul în care legea impune îndeplinirea condiţiilor de publicitate, notarul public sau instanţa de judecată va solicita înscrierea contractului autentificat, respectiv a hotărârii judecătoreşti în Cartea Funciară. (alineat introdus prin art. I pct. 28 din Legea nr. 370/2009, în vigoare de la 6 decembrie 2009).
(7) Înţelegerea părţilor are caracter obligatoriu pentru ele. (alineat introdus prin art. I pct. 12 din Legea nr. 154/2019, în vigoare de la 29 iulie 2019).
Reglementarea națională asigură o transpunere a art. 6 – Caracterul executoriu al acordurilor rezultate în urma medierii din DIRECTIVA 2008/52/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE, potrivit căruia:
(1) Statele membre asigură părților, sau uneia dintre părți cu consimțământul expres al celorlalte, posibilitatea de a solicita dobândirea caracterului executoriu al conținutului acordului scris rezultat în urma medierii. Conținutul unui astfel de acord dobândește forță executorie, cu excepția cazului în care fie conținutul acordului este contrar dreptului statului membru în care este făcută solicitarea, fie dreptul acelui stat membru nu prevede posibilitatea conferirii acestuia un caracter executoriu.
(2) Conținutul acordului poate dobândi caracter executoriu printr-o hotărâre, decizie sau act autentic emise de o instanță sau de o altă autoritate competentă în conformitate cu dreptul statului membru în care a fost făcută solicitarea.
(3) Statele membre comunică Comisiei denumirile instanțelor judecătorești sau ale altor autorități competente să primească cereri în conformitate cu alineatele (1) și (2).
(4) Nicio dispoziție a prezentului articol nu aduce atingere normelor aplicabile recunoașterii și executării în alt stat membru a unui acord al cărui conținut a dobândit caracter executoriu în conformitate cu alineatul (1).
II. Perspectivă europeană asupra caracterului executoriu al acordului de mediere
A. CUM ESTE MEDIEREA ÎN ITALIA?
Decretul legislativ (decreto legislativo) nr. 28/2010 a introdus în Italia un sistem de mediere civilă și comercială pentru soluționarea litigiilor în ceea ce privește orice drept la care părțile sunt libere să renunțe sau pe care pot să îl transfere.
Articolul 12 din Decretul legislativ nr. 28/2010 prevede că acordurile la care s-a ajuns în urma medierii, cu condiția ca acestea să nu fie contrare ordinii publice sau normelor de drept, pot fi autorizate, la cererea oricăreia dintre părți, de către președintele instanței inferioare (tribunale) în a cărei rază teritorială își are sediul organizația de mediere. În cazul unui litigiu transfrontalier de tipul celui prevăzut la articolul 2 din Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului, acordul este aprobat de către președintele instanțe inferioare în raza teritorială a căreia este pus în aplicare acordul.
Acordul astfel aprobat reprezintă un titlu executoriu în caz de expropriere forțată (espropriazione forzata), executare în formă specifică (esecuzione în forma specifica) sau înregistrare a unei ipoteci judiciare (ipoteca giudiziale).
B. CUM ESTE MEDIEREA ÎN SPANIA?
Legea nr. 5/2012 din 6 iulie 2012 privind medierea în materie civilă și comercială transpune Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 în legislația spaniolă. Legea respectivă instituie un cadru minim pentru practicarea medierii, fără a afecta dispozițiile adoptate de Comunitățile Autonome.
Legea nr. 5/2012 prevede că, în cazul în care părțile ajung la un acord prin intermediul unei proceduri de mediere, acestea pot să înregistreze în mod oficial acordul respectiv.
Atunci când acordul de mediere se aplică într-un alt stat, pe lângă înregistrarea oficială, este necesar să se respecte cerințele convențiilor internaționale la care Spania este parte, în cazul în care există astfel de cerințe, precum și normele Uniunii Europene.
În cazul în care s-a ajuns la un acord în cadrul unui proces de mediere care s-a desfășurat după inițierea procedurii judiciare, părțile trebuie să solicite instanței să aprobe acordul în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă.
Posibilitatea de a obține executarea unui acord rezultat din mediere depinde de libertatea de acțiune a părților cu privire la obiectul acordului.
C. CUM ESTE MEDIEREA ÎN GRECIA?
În temeiul Legii 4640/2019 (Monitorul Oficial, seria I, nr. 190, 2019), care transpune Directiva 2008/52/CE, un mediator trebuie să fie: (a) absolvent de învățământ superior sau titular al unei diplome echivalente eliberate de o instituție recunoscută de talie internațională; (b) pregătit de un furnizor de formare pentru mediatori recunoscut de către Comisia Centrală de Mediere sau titular al unui certificat de acreditare eliberat într-un alt stat membru al Uniunii Europene și (c) acreditat de către Comisia Centrală de Mediere și înscris în registrele mediatorilor.
Oricare dintre părți poate depune procesul-verbal al acordului încheiat, în orice moment, la grefa instanței competente din punct de vedere material și teritorial pe rolul căreia cauza este pendinte sau urmează a fi introdusă. După depunerea la instanță a procesului-verbal al procedurii de mediere, o acțiune pentru același litigiu este inadmisibilă atât timp cât obiectul acesteia este reglementat de acordul dintre părți, iar orice proces pendinte se va încheia. După depunerea procesului-verbal al procedurii de mediere la grefa instanței competente, acest proces-verbal devine titlu executoriu în sensul articolului 904 alineatul (2) litera (c) din Codul de procedură civilă, în cazul în care acordul poate face obiectul executării. Copia oficială este eliberată gratuit de către judecător sau de către președintele instanței competente.
În cazul în care acordul cuprins în procesul-verbal al procedurii de mediere conține, de asemenea, dispoziții referitoare la acte juridice care, potrivit legii, fac obiectul unor acte notariale, va fi necesară prezentarea acestor acte notariale, după caz. În acest caz se aplică normele care reglementează întocmirea și transcrierea unor astfel de acte notariale.
După depunerea la grefa instanței competente, procesul-verbal al procedurii de mediere poate fi utilizat ca document juridic pentru înscrierea sau radierea unei ipoteci, în conformitate cu articolul 293 alineatul (1) litera (c) din Codul de procedură civilă.
D. CUM ESTE MEDIEREA ÎN ESTONIA?
Concilierea se referă la activitățile desfășurate de un conciliator sau un organism de conciliere în cadrul cauzelor civile. Concilierea este reglementată de Legea privind concilierea. Legea privind concilierea a fost elaborată pentru transpunerea în legislația estonă a Directivei 2008/52/CE privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială.
În temeiul Legii privind concilierea, conciliator poate fi orice persoană fizică căreia părțile i-au supus dezacordul lor spre conciliere. Avocații și notarii pot acționa în calitate de conciliatori. În temeiul legii respective, rolul de conciliator poate fi atribuit, de asemenea, unui organism administrativ central sau local.
În temeiul Legii privind concilierea, acordul încheiat în urma unei proceduri de conciliere poate constitui titlu executoriu după desfășurarea procedurii corespunzătoare pentru încuviințarea executării, pe baza unei cereri (articolul 6271 sau 6272 din Codul de procedură civilă).
De asemenea, un notar poate declara executoriu un acord încheiat în urma unei proceduri de conciliere desfășurate de un notar sau un avocat în conformitate cu normele prevăzute de Legea privind autentificarea actelor. Articolul 563 din Codul de procedură civilă prevede normele speciale privind caracterul executoriu al acordurilor privind modalitățile de exercitare a dreptului de vizită a unui copil.
Acordurile încheiate în urma procesului de conciliere și care sunt aprobate de Cancelarul justiției sunt executorii.
Un acord încheiat cu ajutorul Conciliatorului public pentru soluționarea unui conflict colectiv de muncă este obligatoriu din punct de vedere juridic pentru ambele părți și este valabil de la data semnării acestuia, cu excepția cazului în care s-a convenit un alt termen de intrare în vigoare.
Cu toate acestea, un astfel de acord nu constituie titlu executoriu.
E. CUM ESTE MEDIEREA ÎN PORTUGALIA?
Medierea este una dintre metodele de soluționare alternativă a litigiilor (SAL) din Portugalia, alături de instanțele de arbitraj și de instanțele care instrumentează plângeri minore (julgados de paz – instanțele de pace). Legea nr. 29/2013 din 19 aprilie 2013 („Legea privind medierea”) stabilește cadrul național al medierii ca reprezentând una dintre metodele SAL.
Acordul rezultat în urma medierii este executoriu cu condiția ca:
a) acordul să vizeze un litigiu care să poată face obiectul medierii și ca legea să nu impună consfințirea acordului în instanță;
b) părțile să aibă capacitatea juridică de a încheia un astfel de acord;
c) acordul să fi fost obținut prin mediere acordată în condițiile prevăzute de lege;
d) acordul să aibă un conținut care să nu contravină ordinii publice;
e) acordul să se fi realizat cu ajutorul unui mediator înscris pe lista mediatorilor ținută de Ministerul Justiției.
Un acord de mediere obținut în urma medierii efectuate într-un alt stat membru al UE și care respectă dispozițiile alineatelor a) și d) de mai sus este executoriu în condițiile în care are caracter executoriu și în temeiul sistemului juridic al țării în care a fost încheiat.
F.CUM ESTE MEDIEREA ÎN AUSTRIA?
În temeiul Directivei 2008/52/CE, părțile trebuie să beneficieze de posibilitatea de a solicita ca acordul scris rezultat în urma medierii să fie declarat executoriu. Statele membre au obligația de a desemna instanțele sau alte organisme publice care au competența de a primi astfel de cereri.
În Austria, un acord obținut prin mediere devine executoriu numai dacă este încheiat sub formă de tranzacție judiciară (Vergleich) în instanță sau sub formă de act notarial, încheiat în fața unui notar.
G. CUM ESTE MEDIEREA ÎN UNGARIA?
Conform Legii 2002 LV privind medierea (a közvetítői tevékenységről szóló 2002. évi LV. Törvény), Ministerul Justiției și Aplicării Legii (Igazságügyi és Rendészeti Minisztérium)este responsabil de înregistrarea mediatorilor și a persoanelor juridice care folosesc mediatori.
În temeiul Directivei 2008/52/CE, părțile pot solicita dobândirea caracterului executoriu al conținutului acordului scris rezultat în urma medierii. Statele membre trebuie să comunice Comisiei denumirile instanțelor judecătorești sau ale altor autorități competente să primească astfel de cereri.
Părțile pot cere ca acordul la care au ajuns prin mediere să fie declarat executoriu. Ei pot solicita instanței sau unui notar public să încorporeze acordul într-o tranzacție judiciară sau într-un document autentic, care poate fi executat ulterior.
H. CUM ESTE MEDIEREA ÎN CROAȚIA?
Medierea poate fi organizată în orice tip de instanță, ordinară ori specializată, de prim grad de jurisdicție ori de al doilea grad de jurisdicție (municipală, regională, comercială, precum și la Înalta Curte Comercială), în orice etapă a procedurii și, prin urmare, pe durata procedurii de recurs. Medierea este condusă de un judecător al instanței în cauză, acesta având formarea necesară în materie de mediere și figurând pe lista de judecători-mediatori, stabilită de președintele instanței care atribuie această competență pe bază anuală. Un judecător-mediator nu poate fi numit să soluționeze un litigiu pentru care a fost numit ca judecător.
Medierea extrajudiciară a fost realizată cu succes timp de mulți ani de centrele de mediere din cadrul Camerei de Economie a Croației, al Camerei de Meserii și Artizanat a Croației și al Asociației Patronale din Croația, precum și de Asociația de Mediere din Croația, de Ordinul Avocaților din Croația, de Biroul de Asigurări din Croația și de Biroul pentru Parteneriat Social al Guvernului Republicii Croația. Cu toate acestea, medierea cu mediatori aleși se poate realiza în afara acestor centre.
În temeiul Legii privind medierea (Narodne novine – Monitorul Oficial al Republicii Croația) nr. 18/11 și Normele privind registrul mediatorilor și standardele de acreditare a instituțiilor de mediere și a mediatorilor (NN, nr. 59/11), registrul mediatorilor este administrat de Ministerul Justiției.
Un acord încheiat în cadrul unei proceduri de mediere este obligatoriu pentru părțile care l-au semnat. Dacă părțile și-au asumat anumite obligații în cadrul acordului, acestea trebuie să le îndeplinească în termenele prevăzute. Un acord încheiat în cadrul unei proceduri de mediere este un document cu forță executorie dacă prevede o obligație ce trebuie îndeplinită și în legătură cu care părțile ar putea ajunge la un compromis și dacă prevede o declarație de autorizare directă de executare (clauză de încuviințare a executării).
I. CUM ESTE MEDIEREA ÎN FRANȚA?
În Franța nu există o autoritate centrală sau guvernamentală responsabilă de reglementarea profesiei de mediator.
Fiecare curte de apel (cour d’appel) publică liste de mediatori în materie civilă, socială și comercială. Aceste liste au fost instituite prin articolul 8 din Legea nr. 2016-1547 din 18 noiembrie 2016 privind modernizarea sistemului judiciar din secolul XXI. Deși scopul lor principal este de a informa judecătorii, acestea pot fi, de asemenea, partajate cu justițiabilii prin orice mijloace. În special, acestea sunt disponibile pe site-urile curților de apel relevante.
Părțile pot recurge la mediere în orice moment și în toate domeniile dreptului, cu excepția domeniilor care intră sub incidența normelor de ordine publică care reglementează conduita socială și economică (ordre public de direction). De exemplu, medierea nu poate fi utilizată pentru a eluda normele obligatorii privind căsătoria sau divorțul.
Atunci când părțile ajung la un acord, acesta este obligatoriu pentru ele, la fel ca în cazul oricărui contract. În cazul în care acordul este încheiat în cadrul unei proceduri extrajudiciare, articolul 1565 din Codul de procedură civilă prevede că acesta poate fi înaintat instanței care ar avea competență în litigiu, pentru ca acesta să devină executoriu.
Atunci când medierea are loc într-un cadru judiciar, conform articolului 131-12 din Codul de Procedură Civilă, judecătorul sesizat este cel care omologhează, la cererea părților, acordul pe care acestea i-l prezintă.
Conform articolului L.111-3 1 din Codul de Procedură Civilă (Code des procédures civiles d’exécution), constituie titluri executorii acordurile la care s-a ajuns în urma medierii judiciare sau extrajudiciare dispuse de instanță cărora instanțele de drept comun sau de contencios administrativ le conferă forță executorie.
De remarcat că majoritatea statelor membre respectă caracterul consensual al medierii și al soluției asumate de părți prin acord, acordând forță juridică acordului de mediere, în funcție de percepția fiecărei societăți cu privire la valoarea asumată contractual, fără a impune o constrângere drastică în caz de neexecutare a obligațiilor asumate prin acordul de mediere, scopul reglementării fiind doar acela de a-i acorda eficacitate juridică, pentru a asigura trăinicia soluției obținută prin mediere.
III. ACORDUL DE MEDIERE – TITLU EXECUTORIU ÎN MATERIE PENALĂ
Potrivit art. 67 din Legea 192/2006 – (1) Dispoziţiile din prezenta lege se aplică şi în cauzele penale, atât în latura penală, cât şi în latura civilă, după distincţiile arătate în prezenta secţiune.
În latura penală a procesului, dispoziţiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, dacă autorul a recunoscut fapta în faţa organelor judiciare sau, în cazul prevăzut la art. 69, în faţa mediatorului. (alineat modificat prin art. II din O.U.G. nr. 24/2019, în vigoare de la 10 aprilie 2019):
(21) În cauzele penale în care medierea este posibilă în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), aceasta trebuie să se desfăşoare astfel încât victima să nu se găsească în contact cu făptuitorul, cu excepţia cazului în care părţile îşi exprimă acordul la încheierea contractului de mediere. (alineat introdus prin art. II din Legea nr. 97/2018, în vigoare de la 5 mai 2018);
(22) Încheierea unui acord de mediere în latura penală a unei infracţiuni, conform alin. (1), constituie o cauză sui – generis care înlătură răspunderea penală. Încheierea unui acord de mediere în latura penală, în condiţiile prezentei legi, poate interveni până la citirea actului de sesizare a instanţei. (alineat introdus prin art. II din Legea nr. 97/2018, în vigoare de la 5 mai 2018);
(3) Părţile şi subiecţii procesuali nu pot fi constrânşi să accepte procedura medierii.
În materie penală, acordul de mediere a dobândit caracter executoriu atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.
Formele practice ale acordului prin care se poate soluționa atât latura penală, cât și latura civilă în cadrul procesului penal oferă soluții utile justițiabililor.
Modificări utile în acest sens au fost asigurate prin art. II din OUG 24/2019 și art. II din Legea 97/2018 care au modificat art 67 din Legea 192/2006 într-un mod util utilizării medierii ca modalitate alternativă de soluționare, chiar și a litigiilor marcate de principiul oficialității.
În latura penală a procesului penal, procedura de mediere poate fi utilizată doar cu privire la infracțiunile pentru care legiuitorul a stabilit că retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală, având în vedere caracterul consensual al medierii.
O condiții interesantă, în astfel de cauze, în care încheierea unui acord de mediere constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală este ca autorul faptei să fi recunoscut fapta în fața organelor judiciare sau a mediatorului și are efectul juridic al înlăturării răspunderii penale, dacă acordul de mediere a intervenit până la citirea actului de sesizare a instanței.
Pe cale de consecință, acordul de mediere depus în termenul prevăzut de lege pentru a constitui o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală poate fi atestat de avocat, notar public sau doar semnat de părți în fața mediatorului, având în vedere că potrivit al 7 din art. 58 din Legea 192/2006 înțelegerea părților are caracter obligatoriu pentru ele.
Aptitudinea de a fi pus în executare, respectiv de a deveni titlu executoriu în condițiile al. 2, 2¹ ale art. 58 din forma actuală a Legii 192/2006 este necesară doar cu privire la acordul de mediere privind latura civilă a procesului penal, care poate fi afectat de termene și condiții, astfel că protecția juridică a caracterului de titlu executoriu conferit acordului de mediere e absolut necesară.
Lipsa plângerii prealabile este o cauză care înlătură răspunderea penală, iar din punct de vedere al dreptului procesual penal, lipsa plângerii prealabile reprezintă o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale conform art. 10 lit. f din Codul de proc. Pen., astfel că în toate aceste infracțiuni împăcarea părților intervenită după recunoașterea faptei de către vinovat și realizarea medierii, depusă până la citirea actului de sesizare duce la încetarea procesului penal în temeiul art. 16, al. (1), lit. g) C.Pr.Pen.
IV. ACORDUL DE MEDIERE – TITLU EXECUTORIU ÎN MATERIE CIVILĂ
Acordul de mediere titlu executoriu este o necesitate în reglementarea raporturilor de drept civil unde varietatea drepturilor protejate impune ca această formă a înțelegerii obținută prin mediere să fie aleasă pentru a asigura respectarea înțelegerii, pe termen lung și asigură facil coerciția executării silite a titlului executoriu, în caz de neîndeplinire a obligațiilor asumate prin acord.
Un element interesant de analizat este acela al acordurilor de mediere – titlu executoriu, având ca obiect obligația de a face, care permit terților inclusiv exercitarea acțiunii oblice asupra oricăreia dintre părți în temeiul acordului de mediere titlu executoriu, în condițiile în care aceste acorduri de mediere sunt cunoscute terților.
În materia raporturilor de familie, acordul de mediere-titlu executoriu are o eficacitate deosebită deoarece confidențialitatea și caracterul consensual al medierii determină părțile să găsească soluții optime în rezolvarea unor conflicte delicate, iar forța juridică sporită a unui astfel de acord, asigură trăinicia soluției construită de către părți.
Din această perspectivă, atributul recunoscut mediatorului de a solicita și primi de la autoritatea publică competentă raportul de anchetă psihosocială în cauzele privind minorii asigură cel mai bun cadru socio-juridic pentru stabilirea raporturilor dintre părinți cu privire la drepturile minorilor prin mediere.
Astfel legiuitorul a statuat că autoritatea tutelară competentă întocmeşte şi eliberează, la cererea mediatorului cu care părţile au încheiat contractul sau la cererea oricăreia dintre părţi, raportul de anchetă psihosocială, care este comunicat solicitantului, art. 65, al. 2 din Legea 192/2006 – alineat introdus prin art. I pct. 18 din Legea nr. 154/2019, în vigoare de la 29 iulie 2019.
V. ACORDUL DE MEDIERE – TITLU EXECUTORIU ÎN DOMENIUL LITIGIILOR DE MUNCĂ
Atât în raporturile de muncă dintre persoane fizice, cât și în raporturile de muncă dintre persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat sau public acordul de mediere titlu executoriu asigură executarea obligațiilor asumate prin contractul sau acordurile colective dintre părți.
Un element important în raporturile dintre persoanele fizice și persoanele juridice de drept public pot face obiectul medierii, doar drepturile legale de care acestea pot dispune, neputându-se modifica pe calea medierii drepturi sau obligații pe care legea le stabilește în mod expres ca făcând obiectul raportului de muncă dintre părți, chiar dacă acestea regăsesc în contractul de muncă dintre părți.
De remarcat, în acest sens Decizia I.C.C.J. nr. 79/2018- RIL privind sesizările conexate referitoare la prevederile Legii nr. 192/2006 şi stabilirea că nu pot face obiect al medierii negocierile cu privire la acordarea/încadrarea în grupele I şi/sau a II – a de muncă, respectiv condiţii deosebite şi/sau condiţii speciale.
VI. ACORDUL DE MEDIERE – TITLU EXECUTORIU ÎN MATERIA CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV
În cazul medierilor din raporturile de contencios administrativ este semnificativ de remarcat că legiuitorul prin Legea 554/2004 a statuat că în cadrul acestor raporturi de drept public, posibilitatea găsirii unei soluții amiabile, anterior adresării persoanei nemulțumite de o activitate sau decizie publică către instanța de judecată este o condiție prealabilă și obligatorie.
Din acest punct de vedere medierea în etapa plângerii prealabile formulate în temeiul art. 7 din Legea 554/2004 devine o modalitate de găsire a unei soluții legale impusă de legiuitor. Astfel că persoana de drept public este obligată să analizeze nemulțumirea petentului putând să admită plângerea prealabilă și dacă situația juridică o impune să revoce actul administrativ prejudiciabil.
Astfel că în această etapă de analiză a legalității și oportunității unei activități sau decizii a unei autorități publice medierea este recomandabilă.
Sub aspect practic, acolo unde medierea vizează drepturi patrimoniale este important ca mediatorul pentru a avea o mediere de succes să recomande autorității publice să consulte Curtea de Conturi a României, cu privire la legalitatea soluției financiare pe care autoritatea publică este dispusă să și-o asume, pentru a garanta astfel securitatea raportului juridic nou creat prin soluția la care s-a ajuns prin mediere.
VII. PROPUNERI DE LEGE FERENDA
În aprilie 2013, Parlamentul European a lansat o cerere de propuneri în vederea realizării unui studiu comparativ cu privire la implementarea directivei cadru 2008/52/CE privind medierea. Obiectivul studiului era obținerea unui feedback la nivelul statelor membre UE cu privire la experienta dobândită în urma transpunerii directivei în sistemele legislative naționale, în condițiile în care art. 5 al directivei permite statelor membre să introducă elemente obligatorii ale medierii, inclusiv sancțiuni. Astfel, a fost lansat un chestionar la nivel european în vederea stabilirii impactului legislației în vigoare actualmente în Statele Membre, cât și a eventualelor soluții legislative și a propunerilor non-legislative.
Cea mai largă sferă de abordări în implementare a rezultat în țările care au depus efort în vederea atingerii unui echilibru între folosirea medierii și apelarea la instanța de judecată pentru soluționarea conflictelor, obiectiv urmărit de Directivă.
Studiul confirmă că singurele măsuri care s-au dovedit utile în generarea de medieri sunt o combinație între ședințele de informare obligatorii, obligativitatea medierii în anumite categorii de cazuri și obligativitatea medierii în cazuri specifice cu posibilitatea retragerii (opt-out).
Necesitatea unei inițiative legislative privind medierea și organizarea profesiei de mediator se fundamentează pe exemple legislative funcționale în prezent din cadrul unor state-membre ale U.E.
Astfel, la 20 septembrie 2013, prin Decretul 69/2013 al „medierii obligatorii“ a reintrat în vigoare în sistemul juridic italian, motivația fiind “dispoziții urgente pentru relansarea economiei”. Legea 98 din 9 august 2013, convertește Decretul-Lege nr. 69/2013 într-un nou act normativ care reglementează și promovează utilizarea medierii în litigii civile și comerciale. Noua lege a fost adoptată cu scopul de a ușura volumul copleșitor de lucru al instanțelor italiene și, de asemenea, pentru a evita întârzieri suplimentare în procedurile judiciare, întârzieri care nu mai sunt tolerabile.
În ianuarie 2002, Curtea de Apel din Londra a pronunțat o hotărâre în cazul Dunnett vs. Railtrack (2002) 1 WLR 2434 refuzând să acorde despăgubirile în favoarea unui justiţiabil care a avut succes, pe motiv că refuzase fără justificare să participe la mediere. Jurisprudența de mai sus a fost urmată şi însuşită ulterior în cadrul sistemului judiciar britanic.
În legislația română avem un prim raționament legal din această perspectivă în art. 16, al. (2) din O.U.G. 51/2008.
În acest sens propun modificarea art. 2 din Legea nr. 192/2006, astfel:
(1) Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau juridice, îşi pot soluţiona conflictele de orice natură prin procedura medierii, chiar şi după declanşarea unui proces în faţa instanţei de judecată. (alineat modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 154/2019, în vigoare de la 29 iulie 2019);
(11) Dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Dacă una dintre părţi refuză în scris participarea la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei prevăzute la art. 43 alin. (1) ori nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces – verbal, care se depune la dosarul instanţei. (alineat introdus prin art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 90/2012, în vigoare de la 21 decembrie 2012)
(1²) Instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca prematur introdusă, în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a face dovada încercării de a soluționa conflictul prin mediere în condițiile art. 61, al. (3) și (4).
O astfel de reglementare asigură liberul acces la justiție și implicit dreptul părților implicate într-un conflict de a găsi o soluție optimă în condiții de costuri și timp eficiente, degrevând instanțele de judecată de cauzele care pot fi soluționate amiabil.
Avocat & Mediator Angelica Elisabeta Jurca – https://www.juridice.ro/808304/acordul-de-mediere-titlu-executoriu-aspecte-teoretice-si-practice.html
RECOMANDARE!
Înainte să ne angajați este important să ne cunoașteți. În acest scop vă invităm să ne descoperiți citind:
