CONSULTANȚĂ PSIHO-JURIDICĂ DIVORȚ – Legile unui nou început.

Contact: +40768511900 ; E-mail: [email protected]; RO-U.E. Dreptul Familiei București-Petru Mustățeanu 
Acasa 9 2020

An: 2020

Soluționarea dosarelor în contextul pandemiei Covid 19 – 2020-2021-2022

Update: Ianuarie – 2022. Avem o redactare în termen a hotărârilor judecătorești de consfințire pe care vi le putem expedia în termenele contractuale.

Întârzierea în redactarea hotărârilor judecătorești definitive, cu care avocații noștri colaboratori s-au confruntat în ultima perioadă și care a determinat unele întârzieri în expediere către clienții acestora, a fost depășită iar de astăzi activitatea se desfășoară în termene rezonabile.

Citeste mai mult

REGULAMENTUL (CE) NR. 2201/2003 AL CONSILIULUI din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000

URNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

REGULAMENTUL (CE) NR. 2201/2003 AL CONSILIULUI
din 27 noiembrie 2003
privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 61 litera (c) și articolul 67 alineatul (1),
având în vedere propunerea Comisiei (1),
având în vedere avizul Parlamentului European (2),
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (3),
întrucât:

(1)

Comunitatea Europeană și-a stabilit ca obiectiv crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție în cadrul căruia se asigură libera circulație a persoanelor.

Citeste mai mult

Se mai poate divorța la mediator?

Se mai poate divorța prin mediator în urma deciziei 33/2019 a ÎCCJ publicată în M.O. sub nr.144 din 24.02.2020?

Răspunsul scurt, la această întrebare, este DA. Cetățenii români, care aleg să beneficieze de serviciile de mediere, în vederea stabilirii condițiilor desfacerii căsătoriei, pot angaja cu încredere un mediator, în aceleași condiții existente de la apariție legii 192/2006 privind exercitarea profesiei de mediator. Din punctul de vederea al beneficiarului serviciilor de mediere nimic nu s-a schimbat.

Citeste mai mult

DECIZIE nr. 33 din 9 decembrie 2019 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (4), art. 59 alin. (2) şi art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare

DECIZIE nr. 33 din 9 decembrie 2019 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (4), art. 59 alin. (2) şi art. 64 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL PENTRU SOLUŢIONAREA RECURSULUI ÎN INTERESUL LEGII
Dosar nr.

Citeste mai mult

Art. 352 Noul Cod Penal Zădărnicirea combaterii bolilor Infracţiuni contra sănătăţii publice

De interes!

CAPITOLUL V
Infracţiuni contra sănătăţii publice.
Art. 352 NCP

Zădărnicirea combaterii bolilor

(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin.

Citeste mai mult

Când oamenii divorțează este o mare tragedie. În același timp, dacă rămân împreună, poate fi mai rău!-Monica Bellucci

„Nu în puţine cazuri, femeia şi bărbatul nu ştiu să se despartă la vreme. Aşteaptă să dispară tot ce i-a apropiat şi legat, până ajung să le fie silă de ei. În loc să transforme despărţirea însăşi în ceva deosebit, de care să-şi aducă aminte cu duioşie mai târziu, târăsc un rest de dragoste ca un hoit care miroase urât.” 

Octavian Paler

Articole recente