Daca pana de curand, in cele mai multe dintre cazuri, mama castiga in instanta custodia copilului dupa divort, acum in legea 257/2013 este specificata exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti. Copilul va fi in custodia unuia dintre parinti, doar daca celalalt are boli psihice, alcoolism, dependenta de droguri si alte probleme la fel de grave. O noua lege stabileste criteriile de determinare a interesului superior al copilului. Adica, in dosarele in care se stabilesc masuri privind minorii, mai ales in situatia in care parintii nu se inteleg cu privire la locuinta copilului se tine cont de antecedentele partilor aflate in litigiu, dar si de gradul de atasament al copiilor fata de fiintele dragi din jurul lor.

Model de recurs la CA Bucuresti privitor la refuzul instantelor inferioare (judecatorie/tribunal) de a acorda unui parinte nerezident dreptul de a plati in natura pensia de intretinere, desi instantele au confirmat autoritatea parinteasca comuna pentru respectivul parinte.

Documentul se poate consulta aici.

Pentru alte astfel de modele propuse de ARPCC puteti consulta aici.

Sugeram tututor parintilor aflati in aceasta situatie (de refuz nejustificat al possibilitatii platii pensiei „in natura”) sa utilizeze toate caile legale (apel, recurs) pentru a obtine acest drept dat de legiuitor dar extrem de des (si pe motive nelegale) refuzat de catre instante (care din pacate nu inteleg inca esenta ideii de autoritate parinteasca comuna).

Sugeram de asemena avocatilor si mediatorilor implicati in cauze pentru minori

„Ajută-mi Doamne şi arată-mi-l pe soţul meu — sau pe soţia mea — pe care mi l-ai dat, aşa cum Tu însuţi îl vezi”.

Vederea soţului sau a soţiei prin ochii lui Dumnezeu e un dar care neîncetat trebuie cerut în rugăciunea împreună: „Ajută-mi Doamne şi arată-mi-l pe soţul meu — sau pe soţia mea — pe care mi l-ai dat, aşa cum Tu însuţi îl vezi”. E o cerere esenţială pentru viaţa cuplului, deoarece depăşeşte orice înţelepciune şi orice raţionament omenesc, viciate de căderea adamică prin lucrarea prinţului acestei lumi. Privirea dumnezeiască e deasupra păcatului, deasupra obscurităţii şi dezvăluie întotdeauna potenţialitatea sufletească a celuilalt. Nimeni nu e perfect.

Richard Alan Gardner (1931 – 2003) a fost profesor de psihiatrie în Secţia de Psihiatrie a Copilului din cadrul Universităţii Columbia – USA, din 1963 până în anul morţii sale. A publicat peste 40 de cărţi şi 250 de articole într-o varietate de domenii ale psihiatriei copilului. Principalul său domeniu de interes este modul în care sunt afectaţi copiii de divorţul părinţilor. Astfel, Gardner a scris prima carte de auto-ajutorare pentru copiii afectaţi de divorţ, care s-a tipărit în mai multe ediţii şi a conceput o nouă modalitate psihoterapeutică pentru aceşti copii. În 1985, prof. Gardner a introdus conceptul de Parental Alienation Syndrome (PAS) – sindromul alienării parentale (sindromul alienării copilului faţă de un părinte).

„Familia, ca formă specifică de comunitate umană, desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, care se caracterizează prin comunitate de viată, interese şi întrajutorare”. Astfel familia este unită prin căsătorie, iar divorţul este procesul desfacerii căsătoriei. Familia este unitatea în care copiii se dezvoltă armonios, având modele parentale pe care şi le pot însuşi. Lipsa unuia dintre părinţi nu face altceva decât să dezechilibreze întreg sistemul familial, apărând o încărcătură de rol atât a părintelui rămas singur cât şi a copiilor. De asemenea se modifică curba ascendentă a formării personalităţii copiilor, apărând o carenţă atât în educaţie cât şi în structura afectivă a copiilor.