DIVORŢUL PRIN MEDIERE SAU CUM SĂ-ŢI PROTEJEZI COPIII

Specialiştii în dezvoltarea psihosocială a copiilor atrag atenţia asupra pericolului la care este supus minorul atunci când are loc decizia părinţilor de a divorţa într-o manieră adversativă.

Se recomandă parcurgerea acestei perioade, total neplăcute, prin utilizarea tuturor mijloacelor menite să protejeze şi să ţină cât mai departe copiii, de problemele adulţilor precum şi de metodele sau acţiunile pe care ei înţeleg să le folosească pentru a pune capat căsniciei.

Apariţia în legislaţia noastră a Instituţiei Medierii, oferă posibilitatea soţilor sa-şi dispute problemele legate de căsnicie, într-un cadru intim, relaxant şi absolut confidenţial –  numesc aici biroul mediatorului – astfel încât minorii să nu aibă acces la enunţarea problemelor care au apărut în viaţa părinţilor, dar nici la numeroasele soluţii, uneori

Citeste mai mult