Observăm cu toții că, litigiile pentru stabilirea condițiilor de exercitare a autorității părintești creează concurență între părinți. Conduși de frica de a nu pierde copilul, aceștia uită adesea de nevoile și sentimentele acestuia.

Odată cu introducerea ca regulă în noul cod civil a exercitării drepturilor părintești în comun, soții ajung la mediator din dorința de a-și soluționa problemele în mod privat și rapid, evitând publicitatea problemelor interne. Medierea în cazurile de continuare sau nu a căsătoriei cu minori este recomandată atunci când suferința, dezămăgirea, orgoliile personale din relație  sunt adevăruri însă nu primează în fața interesului copilului. Această procedură se adresează părinților care pun pe primul loc sănătatea psiho-emoțională a copilului lor în raport cu relația dintre ei.

Însă, DA, copiii pot fi fericiți după divorțul părinților! Dacă părinții îi iubesc îndeajuns încât să nu îi transforme într-o unealtă personală de răzbunare. Părinții au, inconștient de cele mai multe ori, un comportament manipulator cu copilul lor. Adeseori, în cazurile de separație, acesta este folosit în scop de răzbunare, pentru a-i face rău celuilalt. Prin acest comportament care aparține unui părinte sau ambilor, se dorește controlul, întrucât se mizează pe faptul că din dragoste pentru copil, părintele celălalt va accepta abuzurile. În mod paradoxal, acest părinte alienator își va motiva comportamentul  tot prin  dragoste si grijă pentru copilul său. Ceea ce se întamplă însă,  este un abuz emoțional asupra copilului, în primul rând. În mod evident, dragostea și grija au alți parametri de măsurare.

V-ar mai putea interesa si:

Divort rapid cu copil minor

De altfel, sentimentul de ură nu este specific unui copil, el este alimentat și educat în permanență în astfel de cazuri de către părintele care dorește răzbunare. Soții în prag de separație care au ajuns la mediator, au realizat că o familie nu presupune o locuință comună. O locuință comună care generează  tensiuni și neînțelegeri prezintă, de fapt, un pericol real pentru stabilitatea și dezvoltarea emoțională a copilului. O familie presupune că părinții sunt iubitori cu copilul lor, indiferent că sunt căsătoriți sau separați, indiferent că locuiesc sau nu împreună. Pentru că, în definitiv, copilul nu este vinovat pentru separația părinților săi. O spunem adeseori, dar, de cele mai multe ori, nu vrem să înțelegem sensul acestei remarci.

După cum arătam mai sus, sindromul alienării părintești este foarte des întâlnit însă din punct de vedere legal nu există o definiție suficient de clară a abuzului emoțional pentru uzul instanțelor. Astfel că, în nenumărate cazuri, interesul copilului nu poate fi stabilit foarte clar de către aceasta. O mamă care nu va respecta de cele mai multe ori programul de vizită stabilit prin  hotărâre judecătorească, nu va fi sancționată deoarece se va considera că “nu este în interesul minorului” acest lucru. Pe de altă parte, prejudecățile societății în care trăim vor susține același lucru: “mama știe ce este mai bine pentru copilul său”. Însă omitem un singur amănunt: nevoile și sentimentele copilului. Un copil își iubește părinții în mod egal. Un copil fericit are și mamă și tată. Nu separația dintre părinți este factorul ce amenință sănătatea psihică a copilului, ci modul în care părinții aleg să o facă. Acolo unde legea nu interzice, este necesar să existe legături personale între copil și părintii săi, pentru ca acesta să se dezvolte armonios și sănătos. Există părinți care își iubesc copilul și pentru care acesta  nu a intervenit în viața lor ca o modalitate de constrângere și control în viata de cuplu.

O ședință la mediator și un plan parental bine reprezentat este o soluție eficientă pentru părinți de a-și stabili prioritățile după separație și de a ajuta la menținerea echilibrului lor emoțional. Planul parental încheiat de părinți împreună cu mediatorul este cel care stabilește în mod real și eficient adevăratul interes al copilului.  Acesta cuprinde aspecte privind domiciliul copilului după separație, programul de legături personale pe care îl are copilul cu fiecare părinte în parte, programul de vizită, transportul copilului între părinți, educația acestuia, activități extrașcolare, obligația de întreținere a copilului, decizii în problemele curente, îngrijirea medicală, îngrijirea copilului în lipsa părinților, decizii cu privire la religia copilului, evenimente speciale,  legăturile copilului cu membrii familiei extinse sau cu alte persoane apropiate familiei, menținerea contactului cu copilul când acesta este cu celălalt părinte și alte aspecte deosebit de importante pentru creșterea și educarea copilului.

V-ar mai putea intereasa si:

Divort de comun acord

Planul parental se stabilește împreună cu ambii părinți, poate cuprinde orice aspect care nu contravine legii, urmărește interesul copilului dar și pe cel al părinților. Planul parental poate interveni nu doar în cazul separației, ci în orice moment în care părțile consideră necesar.

La ședințele de mediere poate participa și copilul, cu acordul ambilor părinți și numai dacă vârsta acestuia permite.

Să nu uităm: copiii devin ceea ce părinții lor le arată că sunt!

Mențiunile de mai sus sunt făcute la adresa părinților care doresc separația în cuplu,  dar care nu sunt decăzuți din drepturile părintești sau puși sub interdicție prin punerea în pericol a sănătății psihice, a creșterii și educației minorului.

V-ar mai putea interesa si:

Cat costa partajul dupa divort?

Sursa: http://7est.ro/component/k2/item/50878-da-copiii-pot-fi-fericiti-dupa-divort-stabilire-plan-parental-la-mediator.html#sthash.82WuztNb.dpuf-Maria Păduraru Vicepreședinte Corpul Profesional al Mediatorilor din Județul Iași –

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti –