Cu alte metode de predare şi cursuri ţinute de cele mai multe ori într-o limbă străină, şcolile particulare prind teren în România. De la an la an, numărul elevilor care freventează cursurile unei şcoli particulare a crescut considerabil. Dacă în 2010 erau aproximativ 60.000 de elevi, în 2013numărul elevilor care care urmează cursurile la particular a ajuns la aproape 100.000.
Mai exact, conform Registrului Naţional al Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar Particular din România, în ţara noastră sunt acreditate 985 de şcoli particulare la care învaţă peste 98.000 de elevi.
Multe dintre aceste şcoli orgranizează toate formele de învăţământ, în timp ce altele au numai învăţământ preşcolar.
Cei mai mulţi elevi care învaţă la particular sunt înmatriculaţi la grădiniţă – 20.444, la învăţământul liceal – 20.922 şi la învăţământul postliceal- 47.911.
Cele mai scumpe şcoli particulare, în Bucureşti
Chiar dacă funcţionează după aceeaşi programă şcolară ca şi şcolile de stat, şcolile particulare îşi stabilesc fiecare costurile anuale pe care le plătesc elevii, dar şi modul în care sunt admişi elevii.
„Fiecare şcoală îşi stabileşte taxele, mai ales că ele sunt toate unităţi non-profit”, a spus Şerban Iosifescu, preşedintele ARACIP, autoritatea care acrediteaza şcolile.
Cele mai scumpe şcoli particulare sunt în Capitală, unde costul unui an de studiu ajunge pentru liceu şi la 19.000 de euro/an.
Şcoala Internaţională Americană din Bucureşti, Şcola Internaţională „Mark Twain”, Şcoala Genesis, Şcoala Cambridge din Capitală, Liceul Internaţional de Informatică sunt în topul şcolilor cu cele mai mari preţuri.
La Şcoala Internaţională Americană din Bucureşti, părinţii plătesc 18.300 de euro pe an pentru clasele I-VIII şi 19.500 euro pentru liceu.
La Şcoala Internaţională Mark Twain, un an de studiu la gimnaziu costă 8.500 de euro, în timp ce pentru liceu ajunge la 9.000 de euro.
Grădiniţă de 5.400 de euro/an
O altă şcoală scumpă este Şcoala Internaţională din Bucureşti, unde costurile pentru un an de studiu cresc progresiv odată cu anii de studiu. Dacă la grădiniţă un an de studiu ajunge la 5.400euro, la gimnaziu părinţii vor plăti între 7.500 de euro şi 8.000 de euro, iar la liceu 8.950 de euro.
Costurile unui an de studiu la Cambridge School of Bucharest pornesc de la 3.800 euro/an la grădiniţă şi ajung la 5.800 euro/an la liceu.
O altă şcoală particulară cu preţuri mari este Şcoala Internaţională pentru Educaţie Primară, unde un an la clasele primare ajunge la 12.950 euro.
Pentru Şcoala Lauder-Reut, părinţii plătesc pentru o lună de cursuri între 550 euro/lună pentru a şcoala primară şi peste 600 euro la gimnaziu şi liceu.
Un an de studiu la Şcoala Little London variază în funcţie de nivelul de studii – de la 3.250 la 6.400de euro/an.
V-ar mai putea interesa si:
–Divort rapid – procedura
–Cum pot obtine custodia unica asupra copilului?
–Pot divorta in Bucuresti daca sunt din alta localitate?
–Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate
–Ce drepturi am daca traiesc in concubinaj?
Sursa:http://adevarul.ro/news/bucuresti/cele-mai-scumpe-scoli-bucuresti-3000-euro-19000-euro-an-1_50bdecd47c42d5a663d028d1/index.html