,,Statul asigură drepturile atât ale copiilor, cât și cele ale părinților de a interacționa și de a menține legături familiale adecvate.”
,,…este unul dintre cei mai importanți factori psihologici pentru dezvoltarea copiilor și pentru protejarea legăturii emoționale dintre copii și părinții lor”.
Preambulul legislației care oferă o descriere a alienării parentale după cum urmează:
,,În orice caz, în timp ce statul asigură acest drept, există momente în care una dintre părți devine un obstacol în relația dintre copii și celălalt părinte, în unele cazuri, transformând conștiința copiilor prin folosirea unor strategii cu scopul de a denigra, de a interveni pentru blocarea sau distrugerea relației copilului cu celălalt părinte. Acest fapt este cunoscut ca alienare parentală, și apare în principal din contextul disputelor pentru câștigarea custodiei și îngrijirii minorilor.
V-ar mai putea interesa și:
Cel mai bun divort pentru copii
Există copii fericiţi după divorţ?
Divorț din străinătate cu copii minori
Divort la notar fara sa avem un acord
Regulile divorţului scrise de copii pentru părinţi
Amendamentul continuă prin descrierea daunelor psihologice și prejudiciul cauzate de alienarea parentală:
“Efectele asupra copiilor și părintelui alienat sunt considerate a fi o formă de abuz emoțional și psihologic, fiind una dintre multele forme subtile de abuz asupra copilului, care la rândul lor pot provoca daune psihologice permanente relației dintre părinte și copil, precum și dezvoltării copiilor implicați. “
Mulțumim doamnei Gladys Monge pentru activitatea sa ca membru PASG, care, din momentul alienării copiilor săi, actuali adulți, a demarat o campanie publicitară în anul 2008, împotriva alienării parentale din Puerto Rico. Campania sa, care va culmina în cadrul audierii de pe data de 21 ianuarie 2015 a început cu publicarea, în anul 2008, a primei sale cărți intitulate ,, O mamă fără copii, copii fără mamă “.
Așa cum se întâmplă adesea cu părinții alienați, Gladys a descoperit o misiune nouă și un scop pentru viața ei: crearea unei organizații non-profit “Fundația împotriva alienării parentale, Puerto Rico (Fundación nr a la Alienación parental en Puerto Rico, Inc.)” accesibilă la adresa http://www.facebook.com/alienacionparental
Misiunea și scopul fundației sunt de a:
• educa publicul, profesioniștii, părinții, și autoritățile competente cu privire la prevenirea abuzului psihologic asupra copilului,
• apăra drepturile copiilor de a avea o relație cu ambii părinți, și,
• de a avea o legislație relevantă care să adopte legea cu privire la alienarea parentală, pentru a fi considerată o infracțiune și să instituie o Comisie pentru Prevenirea Alienării Parentale din cadrul Departamentului de Sănătate.
Autoarea a publicat, de asemenea, un ghid practic online: ,,Mamă, tată, unde sunteți? Sindromul alienării parentale “.
În anul 2011, Gladys prezintă declarații legislatorilor, pentru ca alienarea parentală să fie privită drept o infracțiune (Rezoluția 1839).
După o schimbare de guvern, Gladys a influențat din nou legislatorii. În cele din urmă, în august 2013, activitatea sa și cea a fundației au dus la introducerea unui proiect de lege ce categorizează alienarea parentală drept infracțiune și o formă de abuz asupra copilului.
Gladys își continuă activitatea sa și intenționează să publice în anul 2015 următoarea carte a sa, “Copii pierduți – Alienarea parentală este un abuz asupra copilului”. Vă rugăm să accesați pagina www.pasg.info pentru publicațiile lui Gladys.
W. Bernett (coordonator PASG)
V-ar mai putea interesa și:
Cel mai bun divort pentru copii
Există copii fericiţi după divorţ?
Divorț din străinătate cu copii minori
Divort la notar fara sa avem un acord
Regulile divorţului scrise de copii pentru părinţi
ARPCC Ref. [ngo2747] -http://blog.arpcc.ro/2015/01/alienarea-parentala-fenomen-luat-in.html