Dragă mamă, care crezi că te-ai sacrificat şi te sacrifici în continuare pentru copilul tău, aş vrea să-ţi răspunzi sincer la următoarele întrebări:

  • Ce te-a determinat să-ţi doreşti un copil?
  • Ce te-a făcut să aduci pe lume o nouă viaţă?
  • În momentul când tu (şi partenerul tău probabil) v-aţi decis să aveţi un copil, v-aţi spus ceva de genul: ”Hai să ne sacrificăm şi să facem un copil?!”
  • Te-ai gândit vreodată, înainte de-a fi mamă, ce presupune aceasta? Care sunt responsabilităţile asociate creşterii unei noi vieţi?
  • Ţi-ai imaginat oare, înainte de-a-ţi dori un copil, că viaţa ta se va desfăşura la fel după aceea?!
  • Te-ai gândit dacă ai capacitatea şi disponibilitatea necesare creşterii şi dezvoltării unui copil? Dacă ai depăşit stadiul egocentrismului infantil pentru a putea să-ţi asumi această miraculoasă misiune? Sau copilul era ceva făcut pentru satisfacerea nevoilor proprii?! Iar când acesta a început să dea semne de independenţă şi nu s-a mai mulat perfect pe ce vrei tu, ai ieşit la înaintare cu şantajul sacrificiului de sine?!

Acum câţiva ani, dragă mamă ”sacrificată”, eram terapeutul unui grup de terapie (vreo 10 femei făceau parte din grup). Câteva aveau mame care le vorbiseră constant, le ameninţaseră, le şantajeaseră cu ideea sacrificului. Iar una dintre acestea a zis la un moment dat ceva, ce mi-a rămas întipărit în minte peste ani: ”Aici în acest grup sunt şi femei mame. Le rog să-mi spună dacă există ceva frumos în a da viaţă şi a creşte un copil, pentru că, pornind de la ceea ce am auzit de la mama, eu am rămas cu impresia că un copil presupune doar sacrificii, dezavantaje, probleme”. Atunci mamele din grup au început să vorbească: frumos, sincer, autentic. Cea care solicitase părerea lor asculta (avea deja lacrimi în ochi) şi nu-i venea să creadă. La finalul discuţiei a zis: ”N-am bănuit niciodată că a fi mamă poate fi ceva atât de frumos!”.

Vezi, dragă mamă ”sacrificată”, ce imagine poţi crea în sufletul copilului tău! Şi e oare una adevărată?! Hai, fii sinceră! Eu una te bănuiesc de victimizare şi de faptul că profiţi de atribuţiile rolului de mamă pentru a acumula beneficii emoţionale şi a avea control pe viaţa copilului tău! Cred că te joci ”psihologic” şi nu vrei să recunoşti ce minunat e să creşti un copil. Pentru că a recunoaşte ar însemna, nu-i aşa, să-l descătuşezi pe copil de povara vinovăţiei create! Iar asta l-ar elibera. L-ar lăsa să se manifeste aşa cum îşi doreşte. Înfricoşătoare perspectivă pentru tine, nu-i aşa?!

V-ar mai putea interesa si:

Mediere divort cu copil minor

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Cat costa un divort la notar?

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Oficiere logodna Bucuresti

Cei mai mulţi adulţi, dragă mamă, avem un serviciu (un job, cum se spune în prezent). Nu prea aud oameni care să spună: ”M-am sacrificat pentru serviciu.” De ce oare? Pentru că sunt conştienţi că un job presupune un schimb: dai ceva – timp, efort, cunoştinţe, abilităţi – pentru a primi altceva de care ai nevoie şi anume, banii. Când te-ai hotărât să ai un copil, te-ai gândit oare doar la beneficiile de-a fi mamă? Ai uitat de responsabilităţi?!

Dragă mamă, ţin să-ţi spun că nu eşti singură în această postură: mulţi părinţi se dau şi se simt sacrificaţi. Eu cred însă că n-au crescut suficient, pentru că astfel ar reacţiona mai matur. Iar o persoană matură îşi asumă consecinţele acţiunilor sale.

Motivele invocate pentru sacrificul personal sunt multiple, unele chiar hilare. Te rog să mă scuzi că uneori mă apucă râsul când le aud, dar cred că ai avea nevoie să devii mai creativă când te victimizezi. Astfel rişti să bufneşti chiar tu în râs când pui în scenă reprezentaţia sacrificiului. Tu n-ai râde dacă cineva ţi-ar spune: ”M-am sacrificat că te-am ţinut 9 luni în burtă?” sau ”M-am sacrificat că te-am alăptat?”?

Dragă mamă, cel mai rău simte ”sacrificiul” tău copilul pe care pretinzi că-l iubeşti. De fapt, sunt sigură că-l iubeşti. Dar cam infantil, pentru că te gândeşti doar la tine când spui în stânga şi-n dreapta ce sacrificată eşti tu!

Copilul unei mame ”sacrificate” are mai puţină încredere în sine, pentru că elanul personal al exprimării de sine îi e umbrit de multă vinovăţie, lui îi e teamă constant să se exprime, să fie el nu numai faţă de tine, mamă, dar şi faţă de toate figurile cu autoritate!

Copilul tău, mamă, va fi mai deprimat, iar uneori chiar depresiv. Îi va fi greu să trăiască şi să se bucure de viaţă. Cum ar putea să facă asta dacă licăririle lui de autonomie înseamnă suferinţa ta? Ar însemna că e un copil rău. Iar ca orice copil, preferă să fie bun cu părinţii săi, sacrificându-şi (da, el îşi sacrifică) bucuria de-a fi.

Am scris această scrisoare către tine, mamă care te crezi sacrificată, pentru că te întâlnesc frecvent, prin intermediul copiilor tăi, care-mi vizitează constant cabinetul. Îmi doresc, legat de tine, să-ţi faci timp să te gândeşti la bucuria de-a fi mamă, la binele (real) al copilului tău, la cât de binecuvântată eşti că ţi s-a dat această posibilitate. Ştii oare că sunt multe femei care nu pot avea copii?! (nu vreau să fiu rea, dar unele dintre ele au o mamă ca tine!). Aş mai vrea, de asemenea, să te plângi mai puţin şi să te bucuri mai mult! De viaţa ta în primul rând. Ca să te poţi bucura apoi şi de cea a copilului tău!

P.S. Rog mamele care simt că nu se sacrifică pentru copiii lor să spună câteva cuvinte, la comentarii, despre bucuria de-a fi mamă. Pentru toţi copiii care au crescut cu ideea că mamele lor s-au sacrificat pentru ei şi nu s-au bucurat deloc!

V-ar mai putea interesa si:

Mediere divort cu copil minor

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Cat costa un divort la notar?

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Oficiere logodna Bucuresti

Sursa:http://ioanastancu.ro/2014/08/31/scrisoare-deschisa-catre-toate-mamele-care-considera-ca-se-sacrifica-pentru-copiii-lor/

(Acest articol a fost citit de 23 persoane, 1 vizite astăzi)