Ce drepturi am daca traiesc in concubinaj?

Share Button

Casatorie, logodna sau concubinaj? Trei modalitati de convietuire in cuplu, fiecare din ele fiind caracterizata de o serie de avantaje si dezavantaje fata de care este util sa tinem cont. Se spune ca in concubinaj nimeni nu are nici un drept, in casatorie toti au numai obligatii iar varianta de mijloc este aceea in care fiecare are drepturile si obligatiile pe care si le asuma. Gandirea clasica recomanda casatoria, modernismul prefera concubinajul iar cei echilibrati aleg calea de mijloc – Logodna. Vom analiza in continuare din perspectiva juridica cele trei forme de convietuire pentru ca dumneavostra sa puteti alege variata potrivita.

Legea concubinajului:

Conform, avocatnet.ro, relația de concubinaj ridică întrebări dintre cele mai diverse în practică. De cele mai multe ori, concubinii sunt induși în eroare de prevederi legale care par să li se aplice, fără să știe că, de fapt, legea română nu conferă recunoaștere legală acestei relații. Ce se întâmplă cu bunurile concubinilor, cum poate fi obligat concubinul-tată să se achite de obligațiile sale de părinte, cine moștenește pe cine, sau cum se pot recupera anumite cheltuieli făcute de concubini sunt câteva dintre subiectele pe care ne-am hotărât să le tratăm în cele ce urmează.

Sa să definim în mod unitar concubinajul nu avem la dispoziție decât Dicționarul Explicativ al Limbii Române, dar, în realitate, fiecare dintre cei care-l practică îl definește așa cum crede. Legiuitorul, în schimb, nu i-a oferit o șansă la reglementare, nici în Codul civil, nici în vreun alt act normativ, motiv pentru care vom pleca, în cele ce urmează, de la o premisă sigură și lipsită de echivoc: concubinajul NU este reglementat în prezent în România, cu toate că el este amintit în anumite locuri, așa cum vom vedea în cele ce urmează, și îi sunt acordate, măcar indirect, câteva beneficii juridice.

România este, în prezent, unul dintre cele cinci state membre ale Uniunii Europene care nu aprobă parteneriatele sau uniunile civile de niciun fel (nici între persoane de sex diferit, nici între persoane de același sex): „Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România” (art. 277*).

Cât despre cele înființate și care au produs chiar efecte juridice în alte state, putem spune că poziția statului român este aceeași: nu sunt recunoscute din punct de vedere juridic și nu produc efecte juridice pe teritoriul României. Dacă și în ce măsură alte state membre ale Uniunii au ales să le recunoască efecte juridice este o chestiune lăsată la latitudinea statului în cauză. Acestuia nu-i revine, nici din dreptul Uniunii Europene, nici din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nicio obligație de a asigura un cadru legislativ pentru parteneriatele și uniunile civile.

*Notă: Toate articolele dintre paranteze fac parte din Codul civil.

V-ar mai putea interesa si:

Oficiere logodna Bucuresti

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Concubinaj – Drepturi – Noul Cod Civil

Cine raspunde de copiii din relatiile de concubinaj?

 

Cum e mai bine: în concubinaj ori în căsătorie?

Firește că răspunsul la această întrebare nu ne interesează, pentru scopul materialului de față, decât din punct de vedere juridic: în căsătorie, există mai multe avantaje juridice pe care partenerii le pot avea, avantaje de care concubinul nu beneficiază; dar în același timp, căsătoria vine la pachet și cu anumite obligații și reprezintă, lăsând la o parte uniunea afectivă a două persoane, și o uniune de interese a acestora – da, exact ca într-un business.

Codul civil ne definește căsătoria ca „uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii, în scopul de a întemeia o familie” (art. 259). În ceea ce privește scopul căsătoriei, reglementarea din Codul civil lasă clar de înțeles faptul că o căsătorie încheiată în alt scop decât acela al întemeierii unei familii poate fi anulată, în instanță, pe baza probelor în acest sens. Or, legiuitorul este prea puțin interesat de scopul în care doi oameni doresc să trăiască până la adânci bătrâneți în concubinaj.

În continuare, aflăm că „soții trebuie să ia deciziile de comun acord în tot ceea ce privește căsătoria” (art. 308), ceea ce înseamnă că oricare dintre ei va putea să denunțe un act făcut de celălalt în lipsa acordului său și care îi afectează mai serios interesele (în lipsa unui mandat convenit, desigur). De asemenea, aceștia „își datorează reciproc respect, fidelitate și sprijin moral, având îndatorirea de a locui împreună” (art. 309). Aceste obligații nu incumbă însă concubinilor, astfel că un concubin nu va putea niciodată să ceară în instanță daune morale pentru părăsirea domiciliului comun.

Între concubini practic, uniunea de interese – astfel cum este trasată în căsătorie de regimul matrimonial ales și de restul prevederilor legale aplicabile – nu există. Cu alte cuvinte, cei doi nu au drepturi și obligații reciproce, nu trebuie să dea socoteală de gestiunea financiară proprie, pot să ascundă valoarea reală a salariilor câștigate, iar bunurile aparțin fiecăruia după cum le-a cumpărat fiecare. Dacă unul dintre concubini, în calitate de unic proprietar, dorește să-și ipotecheze casa în care locuiesc cei doi de 7 ani, nu va trebui să dea seamă și nici să ceară acordul concubinului său.

Practic, orice înlesniri sau îngrădiri asociate calității de soț sunt inaplicabile calității de concubin. De fapt, acele avantaje indirecte pe care le-am menționat mai devreme și de care beneficiază un concubin, nu sunt oferite de lege în considerarea calității de concubin și în scopul protejării relației dintre parteneri, ci în scopul protejării unor alte persoane, după cum vom vedea în cele ce urmează.

Cei doi soți au posibilitatea de a opta, dacă nu doresc regimul matrimonial al comunității legale, pentru separația de bunuri sau pentru un regim de comunitate convențională, așa cum prevede art. 312, însă pentru oricare dintre acestea ar opta, dispozițiile legale prevăzute de Codul civil trebuie obligatoriu respectate. Cu toate acestea, pentru concubini, felul în care aleg să își pună la comun bunuri (sau nu) este lipsit de orice constrângeri legale, cu alte cuvinte, de orice drepturi și de orice obligații juridice.

Regimul matrimonial ales de către cei doi soți este convenit (dar nu în mod definitiv, el putând oricând, pe parcursul căsătoriei, să fie modificat) prin declarația de căsătorie (art. 281) și consemnat de ofițerul de stare civilă în actul de căsătorie (art. 291). Așadar, dovada căsătoriei se face cu actul de căsătorie și cu certificatul de căsătorie eliberat pe baza acestuia, însă în anumite situații prevăzute de lege, se poate dovedi cu orice mijloc de probă (art.292). În schimb, starea de concubinaj poate fi dovedită în orice situație cu orice mijloc de probă.

Între concubinaj și logodnă există diferențe

Atunci când noul Cod civil a intrat în vigoare (1 octombrie 2011), multe voci s-au grăbit să felicite reglementarea juridică a logodnei și s-a creat impresia că, prin aceasta, concubinii ar fi dobândit vreun avantaj. În realitate însă, concubinajul și logodna nu sunt totuna. Logodna este o „promisiune reciprocă de a încheia căsătoria” (art. 266), ceea ce înseamnă, din start, că logodna este o etapă premergătoare căsătoriei (cu toate că încheierea căsătoriei nu este condiționată de încheierea logodnei). Cel mai important lucru în legătură cu logodna îl reprezintă intenția celor care se logodesc: intenția de a încheia o căsătorie, cândva, mai devreme sau mai târziu, intenție care trebuie să aparțină însă ambilor parteneri. Cât timp pot două persoane să stea logodite, însă, Codul civil nu precizează.

V-ar mai putea interesa si:

Oficiere logodna Bucuresti

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Concubinaj – Drepturi – Noul Cod Civil

Cine raspunde de copiii din relatiile de concubinaj?

-Legea logodnei

Spre deosebire de logodnici, concubinii nu intenționează să se căsătorească și, de cele mai multe ori, nu conviețuiesc în ideea că vor face următorul pas – căsătoria. Practic, această intenție este cea care face distincția fină, dar clară, dintre logodnă și concubinaj.

În continuare, Codul civil ne spune că „pentru încheierea logodnei este necesară îndeplinirea condițiilor de fond pentru încheierea căsătoriei” (art. 266), dintre care ne interesează în special, în această discuție, următoarele condiții: logodnicii trebuie să fie de sex diferit, cineva nu poate fi logodit cu mai multe persoane în același timp, iar logodna alienatului mintal și a debilului mintal este interzisă. Concluzia pe care putem să o tragem de aici este că concubinajul, nefiind reglementat, nu comportă astfel de constrângeri legale. Cu alte cuvinte, nimic nu împiedică o persoană să aibă mai mulți concubini, nu împiedică concubinajul între persoane de același sex, iar un debil mintal poate să trăiască în concubinaj cu un alt debil mintal fără să aibă, per se (în sine), o problemă cu legea.

Logodna poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, iar încheierea logodnei nu necesită îndeplinirea vreunei formalități” (art. 266). În situația în care logodna se rupe, „darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, sunt supuse restituirii(art. 268) – excepție fac darurile obișnuite. Problematica restituirii darurilor de către logodnici îi plasează pe aceștia într-o situație în care concubinii nu se vor regăsi niciodată. Cu alte cuvinte, concubinii nu sunt obligați să-și restituie darurile, pentru că tot ceea ce se dăruiește între cei doi, indiferent de motiv și de scop, se înscrie în noțiunea de donație, despre știm că este, în general, irevocabilă.

Notă: Prin excepție de la principiul potrivit căruia donația este irevocabilă, donațiile între soți sunt revocabile, însă numai în timpul căsătoriei (art. 1031).

În fine, pentru a lăsa fără drept de apel discuția pe tema presupusei identități dintre logodnă și concubinaj, ne vom referi la o prevedere legală unde intenția legiuitorului român a fost cât se poate de clară: art. 315 din Codul de procedură civilă amintește atât logodnicul cât și concubinul printre persoanele care nu pot fi ascultate ca martori în procesul civil, ceea ce înseamnă că, dacă nu ar fi vrut să le distingă, de ce le-ar mai fi menționat pe amândouă în aceeași propoziție?

O privire critică asupra reglementării logodnei ne lasă destul de clar de înțeles faptul că pentru concubini asimilarea cu logodnicii nu ar fi tocmai avantajoasă, iar aceasta tocmai din pricina condițiilor impuse pentru încheierea acesteia. Ne referim aici, desigur, la concubinii de același sex, dar și la concubinii care sunt deja „angajați” într-o căsătorie. Practic, pentru ca logodna să fie considerată valabil încheiată și să producă acele efecte juridice prevăzute de lege, partenerii din aceste tipuri de concubinaj nu ar putea să funcționeze ca logodnici pentru că nu poți fi logodit cu o persoană de același sex sau cu o persoană care este deja logodită sau căsătorită cu altcineva. În altă ordine de idei, dacă condițiile de la logodnă nu sunt îndeplinite, atunci relația dintre cei doi parteneri poate fi ușor caracterizată drept concubinaj.

V-ar mai putea interesa si:

Oficiere logodna Bucuresti

Ce se întâmplă cu copiii din relațiile de concubinaj?

Apariția copiilor în relațiile de concubinaj pune diverse problemele părinților, întrucât se întâmplă frecvent ca micuțul să nu fie recunoscut de tată. Iar de cele mai multe ori, acesta fie are pretenții în legătură cu copilul, fie refuză să-și asume obligațiile parentale. Pentru a încerca să tratăm cât mai multe dintre aceste probleme, le vom aborda în ordinea în care Codul civil ne oferă răspunsurile.

O să începem cu discuțiile referitoare la filiație – care este legătura de rudenie stabilită între copil și părinte, așa cum o numește legea. Pentru că filiația față de mamă nu pune probleme – întrucât ea se stabilește prin simplul fapt al nașterii – vom avea în vedere problematica filiației față de tată. În această privință, Codul civil ne spune că filiația față de tatăl din afara căsătoriei se stabilește „prin recunoaștere sau prin hotărâre judecătorească, după caz” (art. 408).

V-ar mai putea interesa si:

Oficiere logodna Bucuresti

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Concubinaj – Drepturi – Noul Cod Civil

Cine raspunde de copiii din relatiile de concubinaj?

„Copilul conceput și născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său„, iar„recunoașterea poate fi făcută prin declarație la serviciul de stare civilă, prin înscris autentic sau prin testament și este irevocabilă” (art. 415 și 416). Dacă însă copilul a fost doar conceput în afara căsătoriei, dar s-a născut ulterior, el va beneficia de efectul prezumției de paternitate și filiația sa va fi stabilită față de tatăl din căsătorie – prezumție care, firește, poate să fie răsturnată de către cel interesat, așa cum prevede legea.

„Dacă tatăl din afara căsătoriei nu îl recunoaşte pe copil de bunăvoie, paternitatea acestuia se poate stabili prin hotărâre judecătorească” (art. 424). Această acțiune în stabilirea paternității copilului poate să fie formulată în instanța civilă „de către copil, de către mamă în numele lui sau de către reprezentantul legal  și chiar și de către moștenitorii copilului” (art. 425). Dacă însă pretinsul tată a decedat între timp, iar acțiunea nu a fost pornită până la decesul său, cel interesat poate să intenteze procesul și împotriva moștenitorilor pretinsului tată, potrivit aceluiași articol.

În continuare, legea îi mai oferă copilului din afara căsătoriei și o prezumție în ajutor:„paternitatea se prezumă dacă se dovedeşte că pretinsul tată a convieţuit cu mama copilului în perioada timpului legal al concepţiunii„, însă și această prezumție poate fi răsturnată ulterior (art. 426). Pentru a înțelege la ce se referă timpul legal al concepțiunii, Codul civil ne spune că este „intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului” și că acesta se calculează zi cu zi (art. 412). Ceea ce este important de știut în legătură cu stabilirea paternității în acest caz, este că pe parcursul vieții copilului, acțiunea poate fi exercitată oricând – cu alte cuvinte, „nu se prescrie în timpul vieții copilului” (art. 427).

Autoritatea părintească se exercită diferit

Cine și cum exercită autoritatea părintească este însă problema cea mai mare a părinților concubini. Pe scurt, autoritatea părintească înseamnă toate drepturile și obligațiile pe care un părinte le are în legătură cu copilul său. În continuare, pentru a simplifica cât mai mult explicațiile, vom considera mai multe situații, potrivit art. 505 din Codul civil:

Copiii din afara căsătoriei au aceleași drepturi cu cei din căsătorie sau cu cei adoptați

Un aspect deosebit de important pe care trebuie să-l precizăm este faptul că „copiii din afara căsătoriei sunt egali în faţa legii cu cei din căsătorie, precum şi cu cei adoptaţi” (art. 260). În completarea acestui principiu, Codul civil mai menționează și că „copilul din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită are, faţă de fiecare părinte şi rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi aceea a unui copil din căsătorie” (art. 448).

“Copiii din flori”, așa cum îi numim în termeni populari de cele mai multe ori, au posibilitatea să vină la dezbaterea moștenirii pretinsului tată și – pe calea acțiunii în stabilirea paternității – să își câștige drepturile de moștenitor, micșorând astfel proporțional cotele succesorale care le reveneau „copiilor din căsnicie” ai celui decedat. Într-un final, toți copiii au dreptul la aceeași parte din moștenirea tatălui.

Ceea ce trebuie reținut aici este că un copil din afara căsătoriei nu beneficiază, potrivit legii, de mai puține drepturi decât fratele sau sora acestuia născuți într-o căsătorie, iar modalitatea în care părintele acestor copii își exercită obligațiile față de aceștia trebuie să fie identică.

Dar nu înainte de a încheia acest subiect, trebuie să mai menționăm o prevedere legală foarte importantă, legată de chestiunea adopției: potrivit Codului civil, concubinii nu pot adopta, întrucât „două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan și nici succesiv, cu excepția cazului în care sunt soț și soție” (art. 462). Motivul din spatele reglementării este relativ simplu de înțeles: legiuitorul s-a preocupat să stabilească la nivel de principiu interesul superior al copilului (art. 263), iar concubinajul nu poate să reprezinte pentru un copil altceva decât un mediu relativ instabil, unde planează mai mereu incertitudinea, mai ales dacă vorbim de un copil adoptat. La acesta s-ar mai adăuga, la nivel ideologic, și concepția profund tradițională potrivit căreia familia este celula de bază a societății românești.

V-ar mai putea interesa si:

Oficiere logodna Bucuresti

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Concubinaj – Drepturi – Noul Cod Civil

Cine raspunde de copiii din relatiile de concubinaj?

Există partaj în concubinaj?

Pentru a tranșa subiectul partajului în relația de concubinaj, o să apelăm, din rațiuni de ușoară asemănare, tot la comparația cu căsătoria. În cazul soților – ca regulă generală, întrucât majoritatea se află sub regimul comunității de bunuri – bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune ale acestora. În ceea ce-i privește pe concubini însă, tot ceea ce ei dobândesc în timpul relației de concubinaj aparține în mod exclusiv celui care a dobândit, de principiu.

Singura situație în care putem vorbi despre bunuri comune (în sensul că există un drept de proprietate comună al celor doi) este atunci când ambii concubini au participat la dobândirea unui anumit bun, într-o mică/mare măsură. Dacă cei doi cumpără, spre exemplu, un apartament împreună, fiecare va fi proprietar asupra acelui apartament proporțional cu contribuția acestuia la prețul de cumpărare. Astfel că, pentru a pune capăt proprietății comune, concubinii pot solicita partajul, care poate fi efectuat oricând (art. 669) și în urma căruia fiecare devine proprietar exclusiv pe ceva (o parte din bunul respectiv, dacă este ușor partajabil, sau o sumă de bani ca echivalent).

Proprietatea comună se referă la toate acele situații în care un bun aparține mai multor persoane, indiferent de modul de dobândire (putem vorbi de o moștenire, de o donație, de o vânzare sau de un schimb etc.). Proprietatea comună poate să fie întâlnită sub două forme: coproprietatea/proprietatea pe cote-părți și devălmășia. În cazul coproprietății obișnuite, fiecare proprietar este titularul exclusiv al unei cote-părți din bun, de care poate dispune în mod liber (cotele sunt inițial prezumate a fi egale, până la proba contrară), pe când proprietatea comună în devălmășie presupune că bunul este deținut de mai multe persoane, fără ca vreuna dintre ele să știe care este cota sa determinată din bun.

Devălmășia caracterizează, în general, regimul de proprietate al soților (dar mai poate să apară și în alte situații) și nu este aplicabilă în cazul concubinilor. Cu alte cuvinte, atunci când concubinii dobândesc împreună un bun (chiar și printr-o donație), cotele lor din bunul respectiv sunt delimitate și efective. Partajul este necesar pentru a face trecerea de la acele „cote ideale” ale proprietarilor bunului respectiv la „cotele efective” din bun ori, dacă bunul nu permite o împărțire fizică ușoară și care să nu-i afecteze însăși substanța, unul dintre ei va primi un echivalent al bunului respectiv (în bani). Cu alte cuvinte, fiecare va deține, în mod exclusiv, ceva din bunul inițial.

Nu este exclus, așa cum ne demonstrează practica, faptul ca doi concubini să contracteze împreună un credit ipotecar, situație în care drepturile și obligațiile fiecăruia sunt destul de clare în raportul cu banca. Dar în situația în care creditul ipotecar este făcut doar de unul dintre concubini și, din când în când, celălalt contribuie cu plata ratei la bancă, se întâmplă oare ca acesta din urmă să înceapă să devină un mic proprietar al bunului? Răspunsul este foarte simplu: nu, întrucât modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate sunt foarte clar enumerate în art. 557 al Codului civil, iar aceasta nu este nici pe departe una dintre ele.

În general, orice astfel de “contribuții” ale unuia dintre concubini la bunurile celuilalt(plata unor rate la bancă, zugrăvirea apartamentului, schimbarea sistemului de încălzire a unui imobil, a ferestrelor, reviziile la mașină etc.) ar putea fi recuperate de cel care a făcut investițiile respective dacă și numai dacă nu au fost făcute cu titlu de donație (intenția de a dona este prezumată, până la proba contrară). Dacă nu este acesta cazul, atunci concubinul are la dispoziție un drept de creanță pentru recuperarea acelor cheltuieli, dar care prezintă un mic dezavantaj: se prescrie în termen de trei ani de la efectuarea fiecăreia dintre acestea.

În plus, de cele mai multe ori, mai ales în cadrul relațiilor de concubinaj de lungă durată, recuperarea unor astfel de cheltuieli este aproape imposibilă. Cei mai mulți practicieni de drept ar spune aici că dificultatea în cazurile de genul acesta o reprezintă, de fapt, cum ajungi să probezi în instanță că ai făcut acele cheltuieli. Ar însemna ca cel care le-a făcut să păstreze o mică contabilitate a lor, să nu arunce bonurile fiscale sau alte facturi ș.a.m.d., ceea ce nu se întâmplă aproape niciodată.

Din păcate pentru cel care a făcut cheltuielile, acesta trebuie să-și asume că orice cadou făcut în considerarea acelei relații este un lucru pierdut: bijuterii, mobilier, obiecte de artă, inclusiv mașini. Ultima speranță a concubinului cheltuitor este să le primească înapoi din bunăvoința celuilalt.

V-ar mai putea interesa si:

Oficiere logodna Bucuresti

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Concubinaj – Drepturi – Noul Cod Civil

Cine raspunde de copiii din relatiile de concubinaj?

Pretențiile la moștenire

Posibilitatea de a moșteni pe cineva îmbracă doar două forme: fie te numeri printre acele persoane cărora legea le recunoaște un drept la moștenire – ceea ce numim moștenire legală – fie beneficiezi de acest drept pentru că defunctul s-a gândit în mod deosebit la tine, prin testamentul său – moștenire testamentară. Singurul mod în care un concubin poate spera să-l moștenească pe celălalt este dacă acesta din urmă i-a lăsat ceva prin testament.

În cadrul moștenirii legale, legea ne spune că dreptul la moștenire îl au rudele defunctului (descendenții, ascendenții privilegiați și ordinari, colateralii privilegiați și ordinari ) și soțul supraviețuitor (art. 963 și 964). Dar nici în privința testamentului, legea nu-i permite celui care lasă-l să procedeze după cum dorește cu bunurile sale. În acest sens, legea civilă a instituit ceea ce se cheamă rezerva succesorală și s-a asigurat astfel că anumite persoane dintre moștenitorii legali la care ne-am referit mai devreme vor primi totuși ceva din averea defunctului (mai exact jumătate din cât i se cuvine fiecăruia în mod normal), în pofida oricăror dorințe contrare ale testatorului. Moștenitorii care au dreptul la această rezervă sunt, potrivit art. 1087 din Codul civil, soţul supravieţuitor, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi ai defunctului (adică părinții).

Concret, dacă concubinul care a decedat lăsase mare parte din averea sa celuilalt concubin și “uitase” de copiii și soția sa, ori chiar de părinții săi, dacă e cazul, legea îl sancționează, într-un fel. Astfel că, până la urmă, concubinul supraviețuitor va rămâne doar cu acea parte a moștenirii care nu afectează rezerva succesorală a celor în drept să beneficieze de ea. Singurul care are un drept de moștenire legală, bine delimitat de lege, este copilul dintr-o relație de concubinaj, întrucât acesta îl va moșteni pe tatăl său indiferent de faptul că tatăl său avea o soție și alți copii, dintr-o căsătorie. Cota copilului din afara căsătoriei este egală cu a celorlalți copii, întrucât legea nu face diferențe între aceștia.

V-ar mai putea interesa si:

Oficiere logodna Bucuresti

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Concubinaj – Drepturi – Noul Cod Civil

Cine raspunde de copiii din relatiile de concubinaj?

Concluzie

În final, chestiunea se reduce de fapt la opoziția căsătorie – concubinaj – logodna. Oricâte situații practice am analiza, vom observa că atât una cât și cealaltă comportă riscuri cu implicații juridice. Riscuri implicite, situații neprevăzute, însă aproape întotdeauna reglementate de lege. Dincolo de preceptele morale – care se schimbă, oricum, de la epocă la epocă –concubinajul este o stare de fapt (dar nu și de drept) care a existat dintotdeauna. Fără îndoială, cei care trăiesc în concubinaj fac alegerea – spun ei – cea mai ușoară, dar odată cu aceasta, renunță la anumite privilegii juridice destinate exclusiv căsătoriei. Însă dacă ar fi să punem într-o balanță ce drepturi și ce îndatoriri juridice aduce o relație de concubinaj, vom vedea că ea presupune mai mult beneficii, decât obligații – ceea ce nu se poate spune și despre căsătorie.

V-ar mai putea interesa si:

Share Button

Se face ancheta sociala la divortul prin acord de mediere?

Share Button

Este necesara ancheta sociala pentru divortul prin acordul sotilor pe cale judiciara solicitat in urma unui acord de mediere?

Aparent o forma de protectie a interesului superior al minorului, ancheta sociala a devenit in timp o procedura birocratica desueta, in care uneori functionarii zelosi intra in casele oamenilor pentru a face niste verificari dupa criterii doar de ei stiute, creand disconfort si ingreunand timpul in care oamenii asteapta cu sufletul la gura hotararea de divort. Dincolo de realitatea neplacuta, ancheta sociala pentru divortul prin acordul sotilor pe cale judiciara, cu sau fara un acord de mediere, nu pare a avea o sustinere legala expresa, asa cum reiese din analiza Noului Cod Civil. Articolul 374NCC consacrat divortului prin acordul sotilor nu face nicio mentiune despre ancheta sociala, singura obligatie mentionata in sarcina instantei fiind aceea de a verifica existenta consimtamantului liber si neviciat al fiecarui sot. De altfel, se pare ca singura mentiune clara a anchetei sociale obligatorii in NCC o gasim la articolul 375.2 in care se vorbeste exclusiv despre felul in care se constata divortul prin acordul partilor de catre notarul public. Retinem astfel ca singura institutie tinuta expres de NCC sa solicite un raport de ancheta sociala pentru divortul prin acord este institutia notarului public. Restul sunt optionale sau discutabile.

Divortul prin acordul sotilor pe cale judiciara solicitat in urma unui acord de mediere

Nejustificarea anchetei sociale pentru divortul solicitat in baza unui acord de mediere este sustinuta de legea 192/2006, prin care legiuitorul prevede expres faptul ca: Art 64.(1^1) „Acordurile de mediere încheiate de părţi, în cauzele/conflictele ce au ca obiect exerciţiul drepturilor părinteşti, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor şi stabilirea domiciliului copiilor îmbracă forma unei hotărâri de expedient.

Mai mult decat atat, pentru ca instanta sa poata emite o hotarare de expedient in baza acordurilor de mediere, legiuitorul a avut grija sa nu neglijeze nici intersul superior al minorului prin ART. 65:” Mediatorul va veghea ca rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al copilului, va încuraja părinţii să se concentreze în primul rând asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilităţii părinteşti, separaţia în fapt sau divorţul să nu impieteze asupra creşterii şi dezvoltării acestuia.” Tot aici mentionam si art ART. 66 .2″Dacă, în cursul medierii, mediatorul ia cunoştinţă de existenţa unor fapte ce pun în pericol creşterea sau dezvoltarea normală a copilului ori prejudiciază grav interesul superior al acestuia, este obligat să sesizeze autoritatea competentă.”

Concluzia care se impune analizand logica textelor mentionate este ca legea nu prevede necesitatea anchetei sociale in cazul unui divort pe cale judiciara, solicitat in urma unui acord de mediere, legiuitorul punand in sarcina mediatorului supravegherea interesului superior al copilului.

Ducand si mai departe logica discutiei, sa ne imaginam ca parintii stabilesc locuinta minorului la domiciliul tatalui, iar in urma anchetei sociale reiese ca in interesul copilului este ca locuinta acestuia sa fie la mama. Sa ne imaginam si faptul ca in urma raportului de ancheta sociala instanta stabilieste locuinta minorului la mama, chiar daca intelegerea parintilor este sa locuiasca copilul la tata. Intrebarea care se naste este cum se va putea pune in executare aceasta hotarare peste vointa partilor? Sau, sa ne imaginam ca parintii stabilesc locuinta copilului doua saptamani la mama si doua la tata, formula recomandata de toate forurile juridice si de psiholgie, iar ancheta sociala concluzioneaza ca la domiciliul mamei nu sunt suficiente perne de puf, in aceasta situatie ce va stabili instanta? Ce imbunatateste, ce schimba, care este plusul adus de ancheta psihosociala? Ce scop are efectuarea anchetei sociale daca ea nu schimba nimic in realitatea de dupa divort? Mergand pe firul logic, in cazul divortului la notariat, daca din raportul de anchetă socială rezultă că acordul soţilor privind exercitarea în comun a autorităţii părinteşti sau cel privind stabilirea locuinţei copiilor nu este în interesul copilului, exista sanctiunea prevazuta de art. 376 alin. (5). Dar in cazul in care suntem in fata unui divort prin acordul sotilor pe cale judiciara solicitat in urma unui acord de mediere nu exista prevedere clara, nu exista sanctiune si nu exista nici macar un efect concret in viata parintilor care isi vor creste copiii asa cum au convenit, indiferent de rezultatul raportului anchetei, o hotarare judecatoreasca contrara vointei partilor neputand fi pusa in executare!

In plus, principiul interesului superior al copilului prevazut la art 263 NCC, nu face nicio referire la necesitatea unui raport de ancheta sociala, in schimb prevede in alin 2: „Pentru rezolvarea cererilor care se referă la copii, autorităţile competente sunt datoare să dea toate îndrumările necesare pentru ca părţile să recurgă la metodele de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă. Culmea este ca indrumarile spre calea amiabila sunt sporadice, in timp ce solicitarea raportului de ancheta sociala este frecvent. Pentru a nu exista echivoc, importanta deciziei parintilor cu privire la copii este sustinuta si de Art. 106.1 NCC, in care se prevad măsurile de ocrotire: „Ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecţie specială anume prevăzute de lege.” Pentru a ne asigura despre intentia legiuitorului cautam  in ce alte situatii deciziile majore ale parintilor cu privire la propriii copii sunt conditionate de o ancheta psihosociala si gasim art 114NCC in care se vorbeste despre faptul ca „Părintele poate desemna, prin act unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă autentică, ori, după caz, prin testament, persoana care urmează a fi numită tutore al copiilor săi.” Avand in vedere faptul ca ocrotirea minorului conform art 106 NCC se face in primul rand prin parinti, si ca parintele poate desemna conform art 114.N.C.C. persoana care urmeaza a fi tutore al copiilor sai, fara ca aceasta procedura sa fie conditionata de o ancheta sociala, cerinta fiind sa faca dovada conditiilor materiale si a garantiilor morale, intreb,  parintii pot desemna un strain sa fie tutore copiilor lor, dar nu pot stabili la care dintre parinti sa aiba copiii locuinta, decat daca trec prin procedura anchetei sociale?

Curios este ca, in lipsa unei prevederi legale precise, precum si in lipsa unei logici jurdice, unele instante continua sa solicite raportul de ancheta sociala in cazul divortul prin acordul sotilor pe cale judiciara solicitat in urma unui acord de mediere, dar evita sa puna in aplicare prevederile art 227.3.NCC.

Sigur ca  imi veti spune sa iau in calcul si prevederile art 396-400 NCC unde se face vorbire despre raportul de ancheta psihosociala, dar fara sa se mentioneze daca este vorba despre divortul prin acord sau divortul in contradictoriu. Ba chiar unele articole sunt peste puterea mea de intelegere. Daca acceptam ca sintagma ” interesul superior al copilului” se refera la prevederile art 263 NCC care defineste principiul interesului superior al copilului, iar acest articol insista pe respectarea dorintelor si intereselor parintilor obtinute pe cale amiabila de care autoritatile trebuie sa tina cont intr-un timp rezonabil, atunci cum este posibil ca o intelegere intre parinti sa fie contrara interesului superior al copilului, asa cum exprima art 400NCC?

V-ar mai putea interesa si:

Mediere divort cu copil minor

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

DIVORT LA NOTAR SAU DIVORT LA MEDIATOR ?

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Oficiere logodna Bucuresti

In alta ordine de idei, dialectica despre necesitatea anchetei sociale pentru divortul prin acordul sotilor pe cale judiciara solicitat in urma unui acord de mediere este data de prevederile art 396NCC care enumera factorii de care va tine cont instanta atunci cand stabileste raporturile dintre parintii divortati si copiii lor minori, separand prin virgula urmatoarele: interesul superior al copilului, concluziile raportului de ancheta sociala si, daca este cazul, invoiala parintilor pe care ii asculta. Intrebarea fireasca este daca instanta trebuie sa tina cont de toti acesti factori, de numai unul din ei luati in ordinea enumerarii, sau de unul oarecare la alegerea instantei? Pentru ca, daca alegem ca toti factorii enumerati sunt indispensabili, atunci incepem cu interesul superior al minorului si cu indrumarile pe care instanta este datoare sa le dea pentru ca partile sa recurga la metodele de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, asa cum prevede art263.2 si cum am explicat in articolul:Sunt datoare instantele sa indrume partile la mediere in cazul divortului cu copii minori? si numai dupa aceea la concluziile raportului de ancheta sociala.

Iar daca criteriile prevazute de art 396NCC nu sunt toate obligatorii, ci numai unul, atunci propun sa il alegem pe cel care ne impaca constiinta si nu pe cel care ne umple dosarele cu hartii.

Poate pentru ca vechiul cod avea o orientare mai comunista, in care statul trebuia sa hotarasca pentru individ peste vointa acestuia, iar obisnuinta cu spiritul noul cod se face mai greu, poate ca tendinta noastra este sa ne incredem mai mult in autoritatii si mai putin in deciziile parintesti, apreciind  parintele drept „parintele aligator ” dar, dragostea parinteasca nu poate fi inlocuita de un document, iar „Acordurile de mediere încheiate de părţi, în cauzele/conflictele ce au ca obiect exerciţiul drepturilor părinteşti, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor şi stabilirea domiciliului copiilor, îmbracă forma unei hotărâri de expedient. Legea:192/2006.Art 64.(1^1) .

Mediator Petru Mustateanu 

V-ar mai putea interesa si:

Mediere divort cu copil minor

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

DIVORT LA NOTAR SAU DIVORT LA MEDIATOR ?

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Oficiere logodna Bucuresti

Share Button

Petru Mustățeanu în presa internațională – interviu

Share Button

Sursa: http://mediere.gov.md/ro/content/interviu-cu-petru-mustateanu-mediator-bucuresti-romania

Interviu cu Petru Mustateanu, mediator, Bucureşti

  • Ce a stat la baza motivației dvs. de a deveni mediator? 

In general mirajul medierii este seducator pentru toti cei care afla despre aceasta profesie, asa cum este ea prezentata ca modalitate legala de a oferi oamenilor aflati in dispute libertatea de a-si alege propriul bine, mediatorul deblocand dialogul acestora prin tehnici de comunicare. Acest miraj a coincis cu dorinta de reorietare profesionala pe care mi-o doream la acea vreme si, in ciuda obstacolelor pe care aceasta profesie le-a avut, am insistat sa cred in ea si sa o vad ca pe o sansa a societatii de a schimba perceptiile oamenilor, de a-i face mai buni, mai toleranti, si in acelasi timp o sansa pentru mine sa ma exprim profesional in zona de transformare a omului interesat de raul celuilalt in omul concentrat pe propriul bine.

  1. Cum decurge o zi din viața unui mediator? 

Mi-ar fi placut sa spun ca o zi din viata unui mediator decurge doar ca in filmele despre mediere pe care le-am vazut la tv, ca merg la birou unde imi savurez cafeaua, apoi clientii incep sa vina, iar sedintele de mediere sunt unele in care se produc minuni,  clientii au revelatia binelui si odata cu ea si transformarea filosofiei de viata. In realitate, lupta cea mare este pentru promovarea profesiei si a profesionistului, iar  promovarea se face cel mai bine relationand. Stim bine ca justitiabilii sunt educati sa se adreseze prima data unui avocat, iar o relatie buna cu cat mai multi avocati poate fi cheia catre o agenda plina a biroului de mediere. In egala masura notarii, executorii judecatoresti, practicienii in insolventa pot fi niste factori de promovare a serviciilor de mediere. Dar, pentru acest lucru trebuie in primul rand noi insine sa fim convinsi ca suntem mediatori. Daca suntem mediatori doar in orele de program, iar in afara biroului suntem indiferenti sau mai rau, intoleranti, ne va lipsi si succesul profesional pe care ni-l dorim. Daca ajungem ca atunci cand se fac glume despre mediere toate privirile din grup sa se intoarca spre noi suntem pe drumul cel bun. Sigur ca la inceput oamenii vor fi reticenti, dar cand vor fi martorii rezultatelor noastre vor incepe sa prinda incredere si vor vrea sa beneficieze de serviciile noastre. Sunt zile in care viata de mediator decurge si asa ca in filme, iar acele zile ne ofera satisfactii cat pentru toate celelate. In zilele in care nu am clienti si nici intalniri scriu articole despre mediere pe care le propun spre publicare ziarelor on-line cu specific juridic, iar cand iau pauza de la scris articole, invat. Formarea continua este esentiala pentru a putea obtine rezultate in mediere. Situatiile de viata sunt complexe, iar oamenii asteapta de la mediator sa faca o minune, sa le deschida o cale de comunicare pe care ei isi doresc sa o vada. Librariile sunt pline cu carti despre comunicare si psihologie aplicata,  carti care ofera instrumente utile unui mediator interesat. In egala masura notiunile de drept si noutatile juridice sunt utile pentru solutionarea cazurilor complexe in care partile se afla deja intr-un proces aflat pe rolul instantelor de judecata. Continue reading “Petru Mustățeanu în presa internațională – interviu” »

Share Button

Cum pot obtine custodia unica asupra copilului?

Share Button

Intrebare:

Este posibila exercitarea autoritatii parintesti de catre un singur parinte daca celalalt este de acord? Daca sotul/sotia este de acord imi poate oferi custodia unica asupra copiilor?

Raspuns:

Discutia asupra felului in care se exercita autoritatea parinteasca este una complexa si nu intotdeauna trebuie purtata in termeni juridici. Daca am reformula intrebarea insistand asupra nevoilor vietii si nu a limbajului juridic am intelege ca atunci cand ambii parinti ajung la un acord pot hotari ca deciziile asupra copiilor minori sa fie luate de un singur parinte, legal, prin acordul oferit de parintele care din motive obiective nu poate participa efectiv la viata copiilor si care delegand competentele decizionale celuilalt parinte evita blocajele care pot aparea in viata copiilor din cauza lipsei sale concreta. Aceasta forma prin care unul dintre parinti poate avea singur imputernicirea de a intocmi documente necesare minorului, inclusiv cartea de identitate sau pasaportul, de a putea lua deciziile privind educatia, sanatatea sau iesirea din tara este forma in care se usureaza felul in care se desfasoara activitatile copiilor dar nu inlatura de la obligatiile parintesti niciunul dintre parinti. Trebuie inteles faptul ca, exercitarea autoritatii parintesti este o obligatie si nu un drept al parintilor, iar obligatia de a fi tata sau de a fi mama nu poate fi inlaturata doar pentru ca parintii isi exprima acordul la momentul divortului. Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte in sensul juridic absolut este o exceptie in sistemul drp_vev-movie.pnge drept romanesc si  se poate face conform Art. 398 NCC doar:”Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi” Chiar si atunci „Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.

Exercitarea exclusiva a autoritatii parintesti ar presupune ca unul dintre parinti sa nu mai aiba nici o obligatie fata de copii iar acest lucru ar fi nedrept in primul rand fata de copii care au in egala masura dreptul de a se bucura de ambii parinti chiar daca unul dintre ei nu se afla in apropiere. Fie ca dorim incredintarea minorului catre mama sau incredintarea copiilor catre tata, trebuie avut in vedere ca o custodie exclusiva fata de minor, nu poate fi sustinuta de catre lege atata timp cat contravine interesului superior al minorului.

In schimb, o custodie restransa prin delegarea puterii decizionale catre celalat parinte poate fi varianta in care  parintii isi pastreaza obligatiile fata de copii fara sa ingreuneze felul in care se desfasoara viata copiilor. Pentru acest lucru este nevoie de acordul ambilor parinti si de un mediator cu experienta in intocmirea acestui demers. Oricand va putem da mai multe informatii pe aceasta tema daca ne sunati la numarul:0768.511.900.  In egala masura pentru acest demers este nevoie ca situatia de viata sa impuna aceasta decizie ca fiind cea mai buna optiune privind interesul superior al minorului. Prin tehnicile specifice mediatorul se va asigura ca parintii vor lua in calcul toate optiunile posibile concentrandu-se pe nevoile copiilor. Continue reading “Cum pot obtine custodia unica asupra copilului?” »

Share Button

Sunt datoare instantele sa indrume partile la mediere in cazul divortului cu copii minori?

Share Button

Mediere obligatorie pentru divortul cu copii minori?

În România statul este obligat să sprijine, prin măsuri economice şi sociale, încheierea căsătoriei, precum şi dezvoltarea şi consolidarea familiei, sau cel putin asa se pretinde. Mai grav este ca protectia asupra familiei se face declarativ prin masuri economice si sociale si atat. Masuri legale de protectie a familiei nu par a fi necesare conform celor mentionate in Cartea a II-a a Noului Cod Civil. Tocmai de aceea exista o singura modalitate de incheiere a casatoriei si cel putin trei modalitati de a o desface.  In acest sens, voi insista in continuare asupra divortul in cazul familiilor cu copii minori pe cale judiciara, in care raporturile dintre parintii divortati si copiii lor minori se hotaraste de catre instanta, tinand seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de ancheta psihosociala si, daca este cazul, de invoiala parintilor pe care ii asculta conform art 396 NCC. Interesant este ca formalitatea raportului de ancheta psihosociala, o procedura in  care functionarii zelosi, uneori chiar si fara studii de specialitate, intra in casele oamenilor pentru a face niste verificari dupa criterii doar de ei stiute, este nelipsita in procedura divortului pe cale judiciara, iar interesul superior al copiilor este doar o optiune, in ciuda amplasarii de catre legiuitor ca prim criteriu de stabilire a raporturilor intre parintii divortati si copiii lor minori.

Principiul interesului superior al copilului

Reglementat prin art 263 in NCC, principiul interesului superior al copilului, mentioneaza explicit faptul ca „ Pentru rezolvarea cererilor care se referă la copii, autorităţile competente sunt datoare să dea toate îndrumările necesare pentru ca părţile să recurgă la metodele de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă.”  Pentru a nu exista dubii asupra metodelor de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, avem completarea data de art 227 NCPC (2) …Când consideră necesar, ţinând seama de circumstanţele cauzei, judecătorul va recomanda părţilor să recurgă la mediere, în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, în orice fază a judecăţii. … Limpede ca lumina zilei!

Singura incertitudine in acest caz poate aparea asupra intelesului pe care il are termenul dator/datoare. Daca consultam D.E.X. intelegem ca dator= obligat (moralicește sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – Lat. debitorius.

In egala masura retinem ca „să dea toate îndrumările necesare pentru ca părţile să recurgă la metodele de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă  este tradus de NCPC ca insemnand „judecătorul va recomanda părţilor să recurgă la mediere, în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă” . Daca nu este suficient, adaugam si faptul ca Directiva Europeană 2008/52/CE spune, de două ori, și în preambul și în textul ei, că nu se opune ca Statele să-și stabilească cu caracter obligatoriu încercarea părților de a soluționa conflictul pe cale de mediere, cu condiția să nu împiedice accesul liber la Justiție, de unde intelegem ca legiuitorul a avut acest lucru in vedere si ca actele normative din Romania prevad aceasta obigativitate, doar ca ea nu este pusa constant in aplicare! De retinut este faptul ca interpretarea europeana este aceea ca medierea nu este o impiedicare a accesului la justitie, ci o conditionare ca si plata taxei de timbru, care in egala masura este o conditie in vederea accesului la justitie.

O replica des intalnita este aceea ca instantele recomanda medierea, dar justitiabilii o refuza. Nu contrazic pe nimeni pana la proba contrarie. Insa, 227.3 NCPC spuna ca,”in cazul în care judecătorul recomandă medierea, părţile se vor prezenta la mediator, în vederea informării lor cu privire la avantajele medierii. După informare, părţile decid dacă acceptă sau nu soluţionarea litigiului prin mediere. Până la termenul fixat de instanţă, care nu poate fi mai scurt de 15 zile, părţile depun procesul-verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul şedinţei de informare.”  Asadar, afirmatia cu refuzul medierii de catre justitiabili ar trebui insotita si de un document care sa ateste acest lucru la dosarul cauzei. Stiu ca unele articole din legea 192/2006 au fost invalidate de CCR, dar art 227 din NCPC este cat se poate de valabil.

Daca agream aceasta interpretare a actelor normative, se naste intrebarea, de ce in realitate instantele nu pun in aplicare in cele mai multe cazuri aceasta datorie prevazuta de lege?  Poate pentru ca persoanele sau organismul interesat de punerea in aplicare a legii nu solicita in mod expres si repetat acest lucru? Care este valoarea sociala protejata de acest act normativ?  Asa cum am mentionat mai sus, valoarea sociala care ar trebui protejata este interesul superior al copilului. Pe langa parintii neinformati si avocatii neinteresati, cine mai are in grija protejarea interesului superior al copilului? Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie , cea care spune pe propriul site ca indeplineste funcţia de autoritate de stat  prin care se asigură urmărirea și controlul aplicării și respectării reglementarilor din domeniul protecției drepturilor copilului și adopției, precum și coordonarea activităților desfășurate de persoane juridice de drept public sau privat în acest domeniu; Sa intelegem ca interesul superior al copilui, este o valoare sociala neglijata, atat de instante, cat si de ANPDCA? Sau ca ancheta psihosociala este asimilata intr-un mod eronat interesului superior al copilului care este cu totul altfel definit de legiuitor?

Dincolo de textul legii care trebuie respectat, fie ca ne este sau nu pe plac, inteleg ca exista o lipsa de incredere din partea instantelor fata de mediere, iar acest lucru duce la neaplicarea legii, chiar daca ea este concreta si utila, mai ales cand vorbim despre divortul familiilor cu copii minori. Poate ca si graba unor colegi mediatori de a intocmi acorduri de mediere incomplete, poate si promovarea medierii ca alternativa la instanta de judecata si nu ca instrument de facilitarea a actului de justitie, au condus la aceasta stare, dar indiferent de simpatii si antipatii, spiritul legii conduce clar spre dorinta legiuitorului national si european de a ajuta parintii sa hotarasca singuri ce este mai bine pentru propriii copii, dincolo de suferinta si ambtiile pe care le presupune un divort. Insist sa cred ca dragostea parintilor fata de propriul copil este mai importanta decat raportul anchetei psihosociale, si ca o intelegere detaliata obtinuta prin mediere a doi oameni care nu mai vor sa fie soti, dar vor continua sa fie parinti, fata de felul cum vor convietui dupa divort este mai utila copiilor decat o hotarare judecatoreasca obtinuta prin audierea martorilor, administrarea problelor, audierea copilului intrebat ,,cu cine vrei sa stai, cu mama sau cu tata”, vizita la domiciliul a unui strain care efectueaza o ancheta si o ura continua intre cei doi parinti care nu se va sfarsi odata cu judecarea cauzei. O simpla recomandare din partea judecatorului de a incerca solutionarea litigiului prin mediere va transforma doi oameni concentrati pe ura reciproca in doi oameni focusati pe dragostea fata de copil. Dorinta de a-i lua celuilalt copilul „pentru ca nu il merita” va deveni ingaduinta de a nu isi priva copilul de dreptul de a se bucura de ambii parinti. Poate ca eu am interpretat mai sus textul legii intr-o maniera subiectiva, iar datoria/obligativitatea nu este chiar atat de categorica pe cat o vad eu, dar judecatorul isi desfasoara activitatea conform legii si a propriei constiinte si daca nu legea, atunci poate ca propria dumnealor constiinta va putea da o sansa copiilor ai caror parinti divorteaza, sa le aduca parintii la aceeasi masa, unde sa intelega ca ura unuia unuia fata de celalat scade considerabil manifestarea dragostei fata propriul copil!

Mediator Petru Mustateanu

V-ar mai putea interesa si:

Mediere divort cu copil minor

Divort rapid cu copil minor

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Mediere divort cu copil minor

DIVORT LA NOTAR SAU DIVORT LA MEDIATOR ?

Divort de comun acord

Divort rapid – procedura

Divort amiabil Bucuresti

Există copii fericiţi după divorţ?

Share Button

Acte necesare pentru divort cu copil minor

Share Button

In dorinta de a facilita un acces liber si rapid la actul de justitie,  Portalul Instantelor de Judecata, a gasit de cuviinta sa puna la dispozitia publicului modele de actiuni in instanta pe care le veti gasiti publicate mai jos. Cu toate acestea, inainte de a completa o cerere pentru divort cu copil minor, va recomandam sa cititi si articolele recomandate care va pot oferi o imagine mai detaliata astfel incat sa puteti lua cea mai buna decizie:

Divort la notar fara sa avem un acord

Divorțul în contradictoriu în afara instanței de judecată

Mediere divort cu copil minor

-Divorț din străinătate cu copii minori

-Cum pot să divorțez dacă sunt plecat în străinătate?

Aceste modele de actiune de divort sunt postate pe Portalul Instantelor de Judecata si sunt actualizate la zi conform Noului Cod Civil si al Noului Cod de Procedura civila.

Actiune de divort din cauza starii sanatatii unui sot.docx
Meniu deschis
Actualizat Conform NCPC
Actiune de divort din culpa , pentru motive temeinice.docx
 
Actualizat Conform NCPC
Actiune de divort din culpa exclusiva a reclamantului.docx
Actualizat Conform NCPC

In cazul in care doriti un divort pe cale amiabila, recomandarea noastra este sa utilizati serviciile unui mediator pentru divort.

Daca vreti sa aflati mai multe despre mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact .

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti –0768.511.900.

Share Button

Cat costa un divort la notar?

Share Button

Costurile divortului sunt evaluate de cele mai multe ori in bani fara a fi luate in calcul si restul costurilor pe care le implica desfacerea unei casnicii si ma refer aici in special la familiile cu copii minori. Concret, felul in care se desface casatoria si modalitatea de exercitare a autoritatii parintesti convenita este cheia spre o viata mai buna sau mai rea dupa divort. Daca ceea ce cautati este doar cat costa un divort la notar va propunem sa consulati Tabloul Notarilor Publici. Ca o nota de subsol, onorariul pentru divort la notariat si onorariul pentru divort la mediator sunt sensibil egale.

Daca preocuparea dumneavostra este legata de ceea ce se va intampla concret in viata copiilor dupa divort, daca preocuparea dumneavostra este legata de felul in care va decurge viata dumneavostra dupa desfacerea casatoriei, atunci discutia este putin diferita. Divortul nu este sfarsitul unei casnicii, ci inceputul unei noi vieti, care poate fi mai buna sau mai rea, in functie de deciziile luate de soti odata cu desfacerea casatoriei. De aici se naste intrebarea:

DIVORT LA NOTAR SAU DIVORT LA MEDIATOR ?

Daca pentru familiile fara copii minori divortul notarial este varianta idela, cand vorbim despre divortul familiilor cu copii minori, este recomandat ca divortul se se efectueze cu ajutorul unui mediator. Citeste mai departe>>

Share Button

Divort la notar fara sa avem un acord

Share Button

Divort la notar fara sa fim de acord

Avantajele incontestabile ale divortului prin notariat  prin comparatie cu divortul pe cale judecatoreasca face ca procedura simplificata de divort pe cale amiabila sa fie preferata in foarte multe situatii de familiile care au decis sa renunte la viata in cuplu, in conditiile in care acestea au ajuns la un acord cu privire la conditiile desfacerii casatoriei. Cu toate acestea, situatiile de viata sunt complexe, incarcatura emotionala puternica, iar simpla decizie de a divorta nu este suficienta, in special in varianta in care sunt necesare decizii cu privire la viata copiilor dupa divort. O simpla prevedere de exercitare in comun a autoritatii parintesti nu este suficienta avand in vedere ca minorii au nevoie de predictibilitate, iar o intelegere bine detaliata, gandita corect de la inceput, elimina orice discutie in contadictoriu ce poate aparea pe parcurs din lipsa unei intelegeri concrete. Trebuie avut in vedere faptul ca notarul public este abilitat potrivit legii (art. 375 din noul Cod Civil) să constate desfacerea căsătoriei prin acord a soţilor şi să dispună eliberarea certificatului de divorţ, indiferent dacă soţii au sau nu copii minori născuţi din căsătorie, din afara acesteia sau adoptaţi, doar in conditiile in care acestia sunt perfect de acord cu privire la toate aspectele presupuse de desfacerea casatoriei.

Art. 375 

( (2) Divorţul prin acordul soţilor poate fi constatat de notarul public şi în cazul în care există copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, dacă soţii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei copiilor după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii, precum şi stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.

 

Asadar legiuitorul a prevazut ca notarul public este abilitat sa constate desfacerea casatoriei daca sotii au conventi deja asupra acestui lucru si nu ajute partile sa obtina un acord cu privire la conditiile desfacerii casatoriei.

In cazul acesta, se naste intrebarea, ce putem face daca vrem sa divortam la notariat, dar nu suntem de acord in toate privintele, sau, ce facem daca nu suntem siguri ca intelegerea noastra cu privire la modul de exercitare a autoritatii parintesti este cea mai buna si totusi dorim sa divortam pe cale notariala?

Divortul cu copii minori la notariat

Varianta ideala de divort cu copii minori este aceea in care inainte de a merge la notariat pentru a oficializa desfacerea casatoriei avem o intalnire cu un mediator. Mediatorul – este abilitat potrivit legii (art 64,65,66, din legea 192/2006) sa rezolve prin mediere neintelegerile dintre soti privitoare la continuarea casatoriei si a tuturor celorlalte aspecte ce rezulta din decizia de a pune capat unei casnicii: Continue reading “Divort la notar fara sa avem un acord” »

Share Button

Cum se impart bunurile obtinute in timpul concubinajului?

Share Button

Partaj in urma unei relatii de concubinaj

Cum se împart bunurile între concubini?

Oficiere logodna Bucuresti

Continue reading “Cum se impart bunurile obtinute in timpul concubinajului?” »

Share Button

Copiii români care locuiesc în străinătate nu trebuie să mai aibă la vamă declaraţii de la părinţi

Share Button

Copiii românilor care locuiesc în străinătate şi călătoresc însoţiţi către ţara în care au domiciliul nu mai trebuie să prezinte, începând de joi, la frontieră, acordul legat de călătorie din partea părinţilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat transmis de Poliţie de Frontieră, pentru copiii cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, care se deplasează însoţiţi în ţara în care locuiesc nu mai este necesară, începând de joi, prezentarea acordului părintelui sau al părinţilor privind călătoria, la ieşirea din România.

Începând de joi, dovada domiciliului sau a reşedinţei în străinătate se face cu documente oficiale care atestă acest fapt.

Până acum, copiii cetăţeni români cu domiciliul în străinătate nu putea părăsi România în lipsa acordului părintelui (în cazul în care călătorea cu un singur părinte), al părinţilor sau al reprezentantului legal. Declaraţia autentificată care trebuia prezentată la ieşirea din România a minorilor trebuia să cuprindă statul sau statele de destinaţie, data plecării şi data sosirii din călătorie.

În situaţia în care copiii călătoresc în altă ţară decât în cea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa, însoţiţi de către un părinte sau o altă persoană majoră, acordul trebuie prezentat în continuare la frontieră.

O altă noutate constă în faptul că acordul este valabil pe maxim 3 ani, nu pe un an, cum era până acum.

De asemenea, de joi se elimină şi obligativitatea menţionării scopului deplasării şi a rutei din cuprinsul declaraţiei notariale privind acordul părintelui pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către copil, însoţit de o altă persoană.

V-ar mai putea interesa si:

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Divorț fără prezentare pentru românii din străinătate

Divorţul la distanţă

-Cum pot să divorțez dacă sunt plecat în străinătate?

Share Button