Bărbații, doamnelor, așa nesuferiți cum îi vedem uneori, egoiști sau perfecționiști, sunt suma modelelor din copilărie. Știți asta foarte bine. Dar parcă atunci când o trăiți pe propria piele, vă vine să le spargeți acelor mame farfuriile în cap, pentru educația dată cu cuțitul și cu furculița, mai degrabă, decât cu inima! Mamele acelea care i-au învățat că dragostea înseamnă masă pusă, strânsă, curățenie perfectă, farfurii spălate perfect, ordine compulsivă, mâncare pregătită exact așa cum dorește ”puișorul”. Care din obsesie au ajuns să-i transforme în detectori de greșeli și de imperfecțiuni. Care le-au indus ideea că dragostea înseamnă de fapt confort. TREBUINȚE PRIMARE SATISFĂCUTE.

Bărbații ăștia, minunați de-a dreptul unii, au fost ”stricați” de mame care le-au anticipat toate mișcările, dorințele și nevoile, le-au îmbrățișat mofturile și le-au dat totul pe de-a gata, de frica respingerii. Fiind ele însele nefericite în propriile copilării sau în relațiile cu tații absenți emoțional. Le-au făcut atunci copiilor lor altare pe care au jertfit viața lor, timpul și nervii. N-au putut suporta lacrima băiețelului care se agăța de fusta lor când trebuia să fie lăsat singur la grădiniță și-au găsit soluții salvatoare, angajându-le bone, evitând durerile puiului din frica de separare, aruncându-și la gunoi nevoile proprii pentru salvarea copiilor, fără să știe că toate evitările duc la anxietăți și răsfăț, la concepții greșite, la tipare comportamentale distructive, la șantaje emoționale.

Mamele acestea n-au avut de unde să știe că mâncarea și curățenia nu alungă teama copilașului de monștrii de sub pat, de tramvaie, de zgomote, de strigoi, de moarte, de separare. Dacă oferi trebuințele de bază, nu înseamnă că ai rezolvat trebuințele de dragoste, atașament, siguranță. Și-atunci copilul crește cu falsa credință că dragostea înseamnă satisfacerea dorințelor, a nevoilor bazale și cam atât.

Și-apoi ne mirăm cum de bărbatul acela șarmant, plin de bun simț și drăgăstos are lângă el o femeie rece, care are grijă să fie cât mai frumoasă pentru a atrage privirile altor bărbați, care n-a fost în stare să-și găsească un job care s-o împlinească sau să-și consolideze un drum în viață pe propriile-i picioare?!

O are, dragilor, pe ea, pentru că îl așteaptă cuminte cu masa pusă, cu toate cămășile călcate, cu friptura caldă, cu ordinea compulsivă pe care el a învățat-o în copilărie și pe care ea, de frica părăsirii, i le dăruiește zilnic, căci fără el nu e în stare să-și lege nici măcar șireturile. Sau e în stare, dar n-are cu ce să-și cumpere pantofii.

M-am revoltat eu ani la rând pe ”pipițele cu aer de doamne”, dar am aflat într-un târziu că aceste femei n-au nici o vină pentru că au găsit bărbați care habar n-au ce-i aceea o relație adevărată, o femeie adevărată. Ei cred că dragostea este egală cu gustul cartofilor prăjiți, dorul – cu patul aranjat la dungă, și lista poate continua.

V-ar mai putea interesa si:

Mediere divort cu copil minor

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Cat costa un divort la notar?

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Oficiere logodna Bucuresti

M-am întrebat așa, de-a lungul anilor, cum de rămân acești bărbați în relații dependente cu femei care nu-i ajută să-și împlinească visele (tot de teama de a nu fi părăsite! și-atunci mai bine îi fac dependenți de mâncarea lor!), care nu le oferă susținere morală și încredere în forțele proprii și nu le dăruiesc grija și atenția necesară supraviețuirii emoționale.

Și-am aflat într-un târziu că acești bărbați n-au aflat în copilărie cum stă treaba cu dragostea adevărată, au asociat-o cu mâncarea și curățenia și n-au știut niciodată că acestea pot fi făcute împreună cu femeia lor sau de alte femei specializate în așa ceva. Și tare revoltată am fost când am văzut bărbați nemulțumiți de femeile lor tandre, afectuoase, grijulii, pline de dragoste reală. Ce nu înțelegeam era cum de pot ei prefera ceea ce pot cumpăra simplu de la un restaurant – mâncarea- în locul a ceea ce nu pot cumpăra de la nimeni: iubirea adevărată, susținerea, blândețea, gingășia?

Nu înțelegeam de ce nu pot ei să fie mulțumiți când femeile astea tandre le făceau mâncare când aveau timp, curățenie când puteau să-și răpească din timpul petrecut pentru a citi și învăța? Cum de le reproșau că nu fac NIMIC? Păi, fiindcă pentru ei Nimic însemna mai puțin ca acele mame care făceau totul pentru casă și mai nimic pentru suflet. Și-atunci, modelul din familie, transmis la băieții deveniți bărbați se perpetuează :) și ne mirăm de ce vedem cupluri – în care ambii sunt inteligenți și frumoși – destrămate, și cupluri în care ea e o parvenită, devenită doamnă peste noapte, bine sudate?

Bine sudate spun de ochii lumii, căci bărbatul al cărui suflet e hrănit cu cartofi și fripturi e mereu flămând. Dar cum să vadă el asta sau cum să își dea seama că există și alt tip de femeie pe lumea asta, când a fost obișnuit cu satisfacerea nevoilor primare? Cum să nu arunce acest bărbat în femeia caldă și iubitoare cu reproșuri:” Ceri prea multă afecțiune, vrei mereu îmbrățișări, ce e atâta dragoste? ai probleme grave din copilărie, de asta vrei atâta să te țin în brațe!”

De unde să știe el că un bărbat care a crescut cu o mamă care i-a explicat caraghios mereu că monștrii de sub pat pot fi izgoniți cu spray ”antimonști”, îl iubește chiar dacă trebuie să plece la serviciu și-l lasă la grădiniță până se întoarce? De unde să știe el că mama nu e aceeași cu femeia, că bărbatul face dragoste cu femeia lui, nu integrame? De unde să știe el că femeia se împlinește prin carieră, dezvoltare personală, și nu doar prin grija excesivă pentru copiii ei și curățarea zilnică a casei până lucește? (lucruri de care se poate ocupa o dată pe sapătămâna, și dacă nu poate ea, plătește pe cineva care are acest job!)

De unde să învețe bărbatul crescut după standardele ”stomacului” că dragostea nu se cumpără, dar mâncarea da? De unde să știe el că o femeie care muncește PSIHIC cu oamenii 10 ore pe zi e mai obosită ca una care muncește FIZIC tot atâtea ore? Dacă în familia lui femeia a avut rolul de menajeră și bucătăreasă, înainte de soție?

De unde să știe bărbatul crescut dub semnul grijii excesive că pe lumea asta mai există și soluții pe care trebuie să le găsească singur, că o femeie nu te salvează, ci te liniștește? De unde să știe el că femeia care te salvează făcându-ți numai mâncare te face dependent excesiv de ea, și cea care te liniștește când ești îngrijorat în privința lipsei banilor, te face independent și sigur pe tine, când te asigură că și ea muncește, și ea aduce bani în casă, și ea simte, și mai presus de toate TE IUBEȘTE?

Cum să știe un astfel de bărbat ce-i aia dragoste, când n-a auzit niciodată de la femeia-menajeră aceste cuvinte, ci doar: NU EȘTI ÎN STARE SĂ CÂȘTIGI MAI MULT, NU POȚI SĂ TE INTEGREZI, NU EȘTI BĂRBAT? Apoi, cum să știe el să trăiască lângă o femeie care îl liniștește cu dragostea ei fără a-i oferi zilnic doza de drog numită OBSESIA CURĂȚENIEI, A ORDINII ȘI A MÂNCĂRII CALDE PE MASĂ la ora la care el ajunge?

De unde să știe un astfel de bărbat ce înseamnă să mănânci împreună cu femeia ta la masă, când el a fost obișnuit SA I SE PUNĂ MASA sau să mănânce la Tv, fără a ști vreodată că cina este prilej de a-ți asculta iubita, de a revărsa sentimente pozitive și negative spre a le liniști ea, prilej de a discuta despre proiecte, concedii, week-end-uri în afara orașului? De unde să știe bărbatul acesta că un cuplu merge la mare să se bucure ÎMPREUNĂ de apă, de soare, de viață, când el nu a trăit niciodată o îmbrățisare în apă, un sărut sărat, căci a avut lângă el femei-mamă surogat, care foloseau concediile la mare pentru a se bronza și a scăpa o săptămână de stressul gătitului?

Cum să nu alunge un astfel de bărbat o femeie care își dorește o familie reală, nu un bărbat care doar să aducă bani acasă, lipsind cu nopțile, angajat fiind în joburi care îi subminează orgoliul? Cum să o iubească pe femeia tandră, dacă el nu știe de fapt ce înseamnă dragostea adevărată, ci doar aceea mascată sub înfățișarea prăjiturii și a cuptorului aburind?

Mama lor de bărbați dependenți de femei mai dependente ca ei! :)

* Orice asemănare cu personaje din viața reală este pur întâmplătoare!

Sursa:http://www.catchy.ro/mamelor-nu-mai-cresteti-barbati-defecti/65031