Mi s-a spus ca o mama n-are cum sa-si iubeasca toti copiii la fel. Chiar daca inima ei i-ar spune sa imparta egal sentimentele, ratiunea n-o lasa si ii ofera mereu argumente pe tava pentru a portiona afectiunea indreptata catre odraselele sale. Cheia fericirii si a armoniei familiale, mi s-a mai spus, este disimularea: orice diferente de iubire ar simti mama, sa nu lase niciun strop de inegalitate sa se vada; copiii ar suferi teribil daca ar simti injustetea iubirii ei.

Una dintre intrebarile care ma enervau la maxim in copilarie era faimoasa „Pe cine iubesti mai mult? Pe mama sau pe tata?”. Desi poate ca as fi avut destule motive sa raspund „pe mama”, din pricina contextului familial, cu o eleganta mai putin obisnuita pentru un copil evitam sa dau un verdict si mutam discutia catre alte directii. Acum, de cand am copii, si nu doi, ci chiar trei, primesc frecvent (poate chiar prea des) intrebarea „Pe cine iubesti mai mult? Pe fetita cea mare, pe mijlocie sau pe mezina?”

Eu pe cine iubesc mai mult?

Din fericire, un oarecare dram de eleganta am pastrat si acum, la varsta adulta, dar asta nu ma impiedica sa raspund, totusi, la astfel de interpelari. Accentuez si pe aceasta cale ca intrebarea mi se pare realmente nepotrivita, desi as putea eufemistic s-o incadrez la categoria „ratacire de moment a interlocutorului”. Cum adica, pe cine iubesc mai mult? Nu cred ca exista o cantitate de iubire care se imparte nici aleatoriu si nici pe alte considerente, cum am auzit ca s-ar intampla in alte familii. Nu pot fi la fel ca Tanti Zoica din provincie, vecina bunicii, care-mi marturisea candva ca ea si-a iubit intaiul-nascut cu toata puterea de care este o mama in stare, mai ales ca acesta a fost un bebelus multa vreme asteptat.

Totusi, gandindu-ma indelung la faptul ca mi-as putea iubi copiii amestecat, mi-am dat seama ca as avea motive sa fac si eu lucrul acesta. Pana la urma, copiii nu sunt nici ei la fel, iar aceste diferente ar putea determina sentimente distincte din partea mea. Sa va spun si de ce.

Copii diferiti, sentimente diferite

Prima fetita este ca o poezie, suava si sensibila, desi uneori pozeaza in omul puternic si hotarat pe umarul caruia se pot sprijini toate greutatile lumii. E gingasa si uneori fricoasa, melodioasa sau alteori belicoasa, incapatanata si calina, o fire contradictorie care te surprinde zi de zi. Alaturi de ea, viata e un iures de nestavilit sau o acalmie rara, asa ca iubirea pentru ea e intensa si mistuitoare si stiu ca o voi iubi la fel si azi, si maine, si peste 100 de ani, chiar daca incalzirea globala sau alte calamitati ar schimba pe vecie cursul lumii si inima mea.

Mijlocia e de basm. Atat de diferita de sora sa cea mare, ea are universul ei plin de oameni, animale si lucruri vazute si nevazute, gaze si scoici, flori si parfumuri, podoabe si eroi, totul intr-o ordine fara sir, dar, culmea, fara cusur, care-i furnizeaza zi de zi noi si noi aventuri. E prototipul copilului oniric, metaforic si poznas, gata sa scoata oricand o sturlubaticenie din buzunar sau din minte. O iubesc fara suflare si inchid ochii de fiecare data cand vad ca imi citeste cele mai ascunse taine ale sufletului si o voi iubi si cand eu, ea, noi, voi nu vom mai fi.

Mezina, in schimb, este ca un curcubeu. Nu, stati linistiti, nu e colorata aidoma acestui fascicul luminos, desi sunt zile in care cariocile surorilor mai mari isi gasesc suportul pe propriul sau corp, dar e plina de o sumedenie de ghidusii care apar pe nepusa masa, asa cum apare minunatul fenomen al naturii pe bolta cereasca. Nu mai spun ca optimismul si buna sa dispozitie au menirea de a sterge orice tristete din familie, cum se intampla cand dupa o ploaie se intrezare pe cel mai innorat cer un caleidoscop ultracolorat. E neobosita si mereu afectuoasa, delicata ca domnisoara balerina-iepuras care ii e prietena nedespartita, e un vis de fetita pe care il iubesc pana la curcubeu si de milioane de ori inapoi, chiar daca as afla maine ca acel curcubeu e numai o inventie a unor astronomi poznasi.

Acum, fiindca am reusit sa-mi clarific sentimentele pentru copiii mei si ca sa nu par nepoliticoasa, cu nasul pe sus sau enervant de incapatanata, m-am hotarat sa le raspund tuturor celor care se vor grabi sa-mi adreseze intrebarea de neintrebat de mai sus. Asadar, sa stiti ca eu nu-mi iubesc toti copiii la fel. Il iubesc pe fiecare in parte mai mult decat pe celalalt. Iar viceversa este perfect valabila.

V-ar mai putea interesa si:

Mediere divort cu copil minor

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Cat costa un divort la notar?

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Oficiere logodna Bucuresti

Sursa:http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_38795/Iti-iubesti-copiii-in-mod-diferit.html

(Acest articol a fost citit de 30 persoane, 1 vizite astăzi)