Schimbările demografice şi sociale din Europa ultimilor 20 de ani reclamă o mai amplă implicare a părinţilor nerezidenţi (în general taţii) în creşterea şi educarea copiilor post-divorţ. România a făcut câţiva paşi remarcabili prin
1) abrogarea vechilului cod al familiei din 1954,
2) introducerea prezumţiei de autoritate părintească comună (custodie comună legală) post divorţ pentru toţi părinţii
3) schimbările legislative ale legii protecţiei copilului (legea 272/2004) – datorată intrării în vigoare a legii 257/2013.
Cu toate acestea, egalitatea parentală nu poate fi atinsă decât prin introducerea în legislaţia romană a prezumţiei de custodie comună fizică. Această prezumţie este din ce în ce mai răspândită în Europa, Australia şi SUA. State ca Suedia, Canada, Norvegia, Danemarca, Belgia şi Franţa au o astfel de prezumţie în situaţia în care părinţii nu se înţeleg altfel, judecătorul putând sau chiar fiind obligat să acorde custodie comună fizică chiar atunci când unul dintre părinţi este împotriva acestei idei. În multe ţări europene (Lituania, Grecia, Elveţia, Italia, Germania, etc.) iniţiative în derulare care au ca scop instituirea unor astfel de prezumţii în legislaţia respectivelor state.
Custodia comună fizică implică faptul că, pentru situaţiile în care părinţii locuiesc relativ aproape unul de altul şi de unitatea de învăţământ, aranjamentele de îngrijire părintească vor implica faptul că minorul va locui alternativ cu fiecare dintre cei doi părinţi pentru perioade de timp relativ egale (minimul 35 % cu oricare dintre cei doi părinţi).
Studiile ştiinţifice de peste 20 de ani din ţările care au implementat acest model de îngrijire parental au demonstrate cât se poate de clar avantajele pentru copil din punctul de vedere al dezvoltării emoţionale şi al păstrării relaţiilor personale cu ambii părinţi. Din contră literatura de specialitate confirmă cât se poate de clar dauna pe care copiii o resimt post divorţ prin separarea abuzivă (aranjamentele de tip un weekend din două) a copiilor de una dintre cele două figuri principale de ataşament. De asemenea studiile au demonstrat o corelare extrem de importantă între introducerea prezumţiei de custodie comună fizică şi reducerea conflictelor inter-parentale inclusive reducerea drastic a numărului de cazuri care se rezolvă judiciar, prin faptul că o astfel de prezumţie descurajează divorţul pe cale judiciară în favoarea aranjamentelor negociate (mediere, tranzacţie avocaţială, divorţ notarial). Prin urmare o atare prevedere va implica o reducere semnificativă a încărcării instanţelor de minori, o reducere a costurilor sistemului judiciar în ansamblu şi o creştere a performanţei justiţiei care va putea procesa cu celeritate acele dosare ce nu se pot media.

V-ar mai putea interesa si:

Mediere divort cu copil minor

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Cat costa un divort la notar?

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Oficiere logodna Bucuresti

Sursa:https://secure.avaaz.org/en/petition/Parlamentul_Romaniei_Introducerea_prezumtiei_de_custodie_comuna_fizica_in_legislatia_romana/?dRbxKib&pv=3

(Acest articol a fost citit de 238 persoane, 1 vizite astăzi)