Familia – celula canceroasa a societatii

Share Button

De mai multa vreme, de fapt de foarte multi ani, ma obsedeaza ipocrizia cu care 99% dintre noi insistam ca am trait in sau ca avem familii fericite. Dar noi traim in familii care se invaluie in aparente, in perdelele de voal ale datului bine in societate, in draperiile care ascund secretele lipsite de importanta, care noua, insa, ni se par colosale si pe care nu vrem sa ni le vada altii, in cearsafurile bunei intelegeri sexuale, intelegerea aia in care facem dragoste de Paste si de Craciun, in hainele minciunii de zi cu zi in care tu te prefaci ca stai langa mine iar eu ma prefac ca te iubesc.

Nu exista familie fara probleme, ba chiar as insista sa spun ca 99% dintre familiile pe care le cunosc au mari probleme de structura, de relationare, de comunicare.

O sa scriu mai multe lucruri in viitor despre acest subiect, dar astazi o sa ma limitez la familiile parintilor nostri. Celulele de baza ale societatii, asa cum ne inculcau comunistii sentimentul, celule bolnave care ne-au trimis si pe noi, copiii lor, in lume la fel de bolnavi.

Fiti sinceri si priviti-i pe ei, de la departare, din spatele monitoarelor, priviti-i cu realism daca aveti puterea si veti gasi cu deosebire femei singure, alaturi de barbati inerti.

Femeia singura dintr-o familie “fericita” este femeia care isi asteapta barbatul sa vina acasa si care se multumeste cu asteptarea ani de zile. Este femeia care traieste in aceeasi casa cu un barbat care, desi e prezent, nu e acolo. Mintindu-se ca asa trebuie sa fie lucrurile, femeia singura din familia “fericita” incearca in continuu si inutil sa capteze atentia partenerului.

Nu e vina ei ca nu reuseste, e vina parintilor ei care au crescut-o, de asemenea, in singuratate, ea nefacand acum decat sa incerce sa replice modelul familial trait. Certurile, lipsa de comunicare, ingrasatul, slabitul, cadourile, acceptarea faptului ca el bea sau e neatent, nu sunt decat succese temporare si esecuri temporare ale incercarilor disperate facute de femeia singura pentru a se recupera pe sine.

Nu sunt decat un fel de sinucidere sufleteasca lenta, cu mici exceptii (si atunci vorbim de un proces de supravietuire chinuitoare) a unor oameni care nu sunt in stare sa inteleaga ca au o problema si sa reuseasca sa se schimbe.

Barbatul inert sentimental afiseaza o raceala specifica celor nesiguri pe sine. Purtand aceleasi traume ale mediului familial din care provine, barbatul inert sentimental gaseste scuze pentru comportamentul sau:

  • Nu se apropie afectiv de baiat, “pentru ca isi dorea o fetita”;
  • Nu vrea sa discute despre problema bauturii, fiinca “e doar o iesire cu prietenii”;
  • Nu vrea sa vorbeasca despre relatia sexuala cu partenera deoarece “e o prostie, asemenea lucruri nu se discuta”.

Cel mai ciudat este ca aceste scuze sunt coplesitor de acceptate de cei din jur, mai ales de partenera, care ii acorda inca un plus de intelegere cu speranta eterna ca EA poate sa il schimbe si e doar o chestiune de timp pana cand acest lucru se va intampla.

V-ar mai putea interesa si:

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Divort on-line pt romanii din diaspora

Divort amiabil Bucuresti

Ce drepturi am in casnicie?

Genul acesta de oameni, daca reusesc sa imbatraneasca impreuna si sa nu isi dea in cap sau sa divorteze, devin niste fantome intre peretii unui apartament de bloc. Fantome care trec una prin alta in drum spre baie, in drum spre frigider si care capata consistenta carnala doar atunci cand trebuie sa mearga la serviciu, la alimentara, la inmormantari si botezuri. Doar atunci e important sa devina carne si sa stea impreuna, “sa ii vada lumea”.

Tu nu ai un tata care a baut ani de zile de-a lungul devenirii tale sufletesti, care ti-a pleznit mama si obrajii, dupa care s-a imbolnavit si a devenit propovaduitor al iertarii? Tu nu ai un tata coplesit de pasiunea pescuitului, de pasiunea cititului sau a profesiei, care face orice sa stea mai mult in visul sau decat in realitatea din care si tu faci parte? Tu n-ai mama care se plictiseste traind fara un tel anume, decat acela de a se gandi la tine, copilul ei, si de a-si astepta moartea? Tu mai ai parinti care se saruta? Care se tin de mana ori isi fac sotii?

O sa imi spui ca gresesc, dar iti relatez doar un episod general in care tu, cel ce ma citesti, te asemuiesti cu 99% dintre copiii celor 99% dintre familiile “fericite”.

Cand doi parinti se cearta cu violenta, iar copilul intreaba de ce e suparata mama sau tata, iar ei raspund “matur” ca nu sunt suparati si ca nu s-a intamplat nimic, copilul care aude asta are doua dileme – fie lacrimile si supararea de pe fata parintilor sunt minciuni, desi el a fost invatat sa interpreteze corect asemenea trasaturi, pe viitor isi va atenua perceptia, fiindca parerea parintilor e mai importanta pentru el; – fie va trai tot o diluare a perceptiei in ce priveste felul in care parintii se raporteaza la el – o persoana mica, proasta, care nu are cum sa inteleaga aceste lucruri. Iar asta e numai un exemplu, e numai o pereche de chiloti din bagajul cu sentimente alterate cu perceptii confuze, cu care noi iesim sa ne traim viata.

O sa va intrebati cine e de vina pentru asta si, citind acest text, veti crede ca am insinuat ca parintii sunt cu siguranta de blamat. Raspunsul e mai complicat si tine mai mult de cum vrei tu sa te raportezi la aceasta vina, ce poti tu sa faci ca sa arati parintilor tai ca au gresit si cat de puternic esti ca sa schimbi aceste tipare comportamentale pe care le-ai exersat ani de zile, incontinuu, crezand ca asta e Viata.

Dar despre toate acestea, vorba Teleenciclopediei, intr-unul dintre episoadele urmatoare.

P.S.: O sa scriu aceste lucruri nu pentru ca sunt descoperiri epocale, nici pentru ca sunt adevaruri universale, ci pentru ca voi sa aflati un punct de vedere diferit, ca voi sa intelegeti ca s-ar putea sa existe niste explicatii pentru lucrurile pe care noi nu dorim sa le discutam cu noi insine. Bolnavi de negare, omitem adeseori pacatul grav al sinuciderii sentimentale. Faptul ca doar una din cinci familii decid sa divorteze, nu inseamna ca restul de patru cincimi sunt fericite. Faptul ca facem asociatii impotriva violentei familiale nu inseamna ca stim numarul de copii loviti sau de femei maltratate. Faptul ca avem o varsta sau o situatie familiala mai complicata nu inseamna ca trebuie sa ne suprimam dreptul la fericire, oricat de inform ar fi acest cuvant.

P.S. 1: Exista vindecare? Da, acest cancer poate fi invins, familia poate fi vindecata. Nu am gasit eu solutia, ci altii. Se pare ca familiile pot fi vindecate atunci cand cu totii inteleg ca au o problema si pot sa se schimbe. Atentie, ideea e nu sa ii schimbam noi pe altii, ci sa ne schimbam noi insine!

V-ar mai putea interesa si:

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Divort on-line pt romanii din diaspora

Divort amiabil Bucuresti

Ce drepturi am in casnicie?

– See more at: http://liviualexa.ro/2012/04/10/familia-celula-canceroasa-a-societatii/#sthash.lMYkj7Tw.dpuf

Daca doriti sa solicitati un mediator din echipa noastra o puteti face apeland  unul din numerele de telefon afisate la datele de contact !

Share Button
(Acest articol a fost citit astazi de 35 persoane, 1 vizite azi)