Divorţul – drama familiei

Share Button
Divorţul – fenomen psihosocial complex
Disoluţia familiei sau divorţul este un fenomen psihosocial complex care în forma sa finală se soldează cu desfacerea unei căsătorii.
În procesul de divorţ sunt angrenaţi partenerii de cuplu – soţul şi soţia – dar, după caz, şi terţe persoane precum descendenţii acestora (copii), părinţi, rude, colegi de serviciu, prieteni sau vecini (în calitate de martori). In comunităţile tradiţionale şi la anumite etnii divorţul este o problemă care implică neamuri sau chiar  întreaga comunitaţe.
După caz, pe lângă instanţele judecătoreşti, divorţul antamează acţiunea şi altor instituţii ale statului care se ocupă de protecţia mamei şi copilului, ocrotirea minorilor, organe de stabilirea ordinei şi linistei publice şi altele.
De regulă fenomenul de divorţ în toate fazele sale, latente sau manifeste, anterior sau după pronuţarea instanţei judecătoreşti, este acompaniat de stări tensionale, conflicte, frustări şi insatisfacţii, un adevărat război între parteneri. Puţine sunt acele divorţuri care, cel puţin în aparenţă, sunt “amiabile”.
Divorţul este un fenomen psihosocial complex, determinat de trăsăturile de personalitate ale partenerilor, dar şi de o serie de factori economici, sociali, politici şi culturali.
Divorţul afecteză în plan psihologic şi social cuplul, copiii, părinţii, în general întreaga familie, consecinţele acestuia fiind de cele mai multe ori dramatice.
Cauzele divorţului
 
Cazuistica din domeniu şi cercetările multidiscipliare evidenţiază ca principale cauze de divorţ următoarele:
Violenţa. Aceasta poate fi fizică (lovire, mutilare), de natură sexuală (violul marital, perversiuni sexuale), psihologică (şantaj, denigrare, umilire, ignorare, abandon, izolare, calomie, persecuţie), verbală (insultă, calomnie, injurii, ameninţare) sau economică (lăsarea partenerului fără mijloace şi bunuri vitale de trai).
► Viciul. Cel mai frecvent viciu invocat ca motiv de divorţ este alcoolismul şi consecinţele acestuia, care se pot concretiza adesea în acte de violenţă, irosirea mijlocelor de subzistenţă ale familiei, afectarea relaţiilor intime de cuplu şi de familie, lipsa de comunicare si altele.
Alte vicii cu efecte negative asupra vieţii de familie pot fi consumul de droguri sau jocurile de noroc.
► Infidelitatea. Situaţia de infidelitate cea mai  gravă este adulterul, comis de soţ sau de soţie, determinată de o complexitate de factori care ţin  în primul rând de trăsăturile de personalitate ale partenerilor.
Nu sunt puţine cazurile în care acuzaţia de infidelitate este rodul bănuielilor, suspiciunilor şi geloziei exacerbate, aceste manifestări fiind generate de lipsa de încredere şi de comunicare a celor doi soţi.
Adulterul aduce în ecuaţie o a treia persoană, importanta in procesul de divort, amantul sau amanta.
► Motivaţia căsătoriei. Este o cauză de divorţ la cuplul în care căsătoria s-a realizat din interese materiale sau a fost impusă, situaţie în care familia nu este întemeiată pe   afecţiune şi sentimente. Astfel de căsătorii sunt numite generic “căsătorii de consum”   şi sunt de cele mai multe ori caracterizate prin diferenţe mari de vârstă între parteneri, nepotriviri de caracter, incompatibilităţi de ordin sexual. Familia se destramă atunci când interesul a fost satisfăcut, când nu se intrevăd şanse că va fi satisfăcut sau când se acutizează una din diferenţele dintre cei doi parteneri.
► Cunoaşterea premaritală superficială. Este o cauză de divorţ pentru cea mai mare parte a căsătoriilor bazate pe “dragoste la prima vedere”, cînd în scurta perioadă de la cunoaştere, la căsătorie, partenerii nu reuşesc să se cunoască pe deplin, iar pe parcurs realizează că nu se potrivesc.
Necunoaşterea partenerilor este specifică şi căsătoriilor “cu peţitori” din comunităţile profund tradiţionaliste, precum şi la anumite etnii, însă rata de divorţialitate este încă redusă, datorită cutumelor şi presiunilor impuse de familie.
 Erodarea sentimentelor. Este situaţia în care deşi cuplul s-a întemeiat pe sentimente de iubire, stimă şi respect, pe parcurs acestea au dispărut şi relaţia s-a transformat în plictiseală şi monotonie. Studiile de sociologia familiei au relevat faptul că în multe familii există o astfel de convieţuire, pe tot parcursul vieţii, din varii motive. Totuşi atunci când apare “singuratate în doi”, după unii cercetatori mai dramatică decât singuratatea în sine, partenerii ajung la divorţ şi au curajul să “ia viaţa de la început”.
► Sărăcia. Cercetările relevă faptul că familiile cu nejunsuri materiale se destramă într-o proporţie mai mare decât cele care au mijloace decente de existenţă, la care tensiunile generate de astfel de probleme sunt mult diminuate.
In  condiţiile actuale când o mare parte a populaţiei trăieşte sub pragul de sărăcie, supravieţuirea unei familii a devenit o problema vitală, în special la cele care au în întreţinere copii. Starea de sărăcie, grijile materiale generează în familiile celor mai mulţi români stres, stări conflictuale, migrarea unuia din parteneri în occident pentru un loc de muncă, recurgerea la gesturi disperate (vinderea copiilor, sinuciderea, furtul din proprietatea privată şi publică, tâlharii şi altele). Toate acestea conduc la o instabilitate accentuată a cuplului, care, în multe cazuri, se finalizează cu separarea partenerilor şi ajungerea la divorţ. Din cauza imposibilităţii plăţii taxelor de divorţ şi a avocaţilor, multe cupluri deşi efectiv sunt separate, oficial rămân căsătorite.
Din cauza stării de sărăcie, dar nu numai, mulţi români trăiesc în concubinaj, renunţând la a-şi mai oficia legal căsătoria. Acest gen de legatură exonerează partenerii de obligaţiile reciproce impuse de legitimarea căsătoriei, inclusiv cele faţă de copiii născuţi din acest tip de mariaj.
► Incompatibilităţi generate de disfuncţionalităţi sexuale. Este o problemă a vieţii de cuplu frecvent abordată în zilele noastre de o nouă ramură ştiinţifică “sexologia”, care încearcă să deceleze cauzele fizice, fiziologice şi psihologice ale unor astfel de fenomene şi să găsească soluţii pentru ameliorarea lor. De regulă aceste anomalii induc alţi factori care pot să favorizeze opţiunea pentru divorţ.
Multe dintre cauzele care determină disfuncţionalităţile sexuale sunt tratabile, dar din păcate există o “jenă” a românilor de a se prezenta la medic sau la psiholog cu astfel de afecţiuni.
► Incompatibilităţi de personalitate. Acestea sunt definite prin diferenţele de temperament, caracter, atitudini şi aspiraţii ale partenerilor. Este un domeniu vizat cu obstinenţă de specialiştii în psihosociologia familiei.
A devenit o cauză generică, utilizată frecvent în sentinţele judecatoreşti de divorţ, nepotrivirea de caracter, invocată şi în situaţiile in care partenerii vor să ascundă opiniei publice adevăratele cauze.
► Alte cauze, cu o frecvenţă mai redusă în cazuistica, divorţurilor sunt:
– Bolile fizice sau psihice. Sunt situaţii în care unul dintre soţi suferă de o boală gravă fizică sau psihică, care face imposibilă continuarea căsătoriei. Potrivit unor opinii, gestul de divorţ din partea partenerului sănătos este unul de laşitate şi egoism. Sunt însă situaţii obiective, în special la bolile psihice grave (paranoia, schizofrenie) când viaţa de cuplu nu mai poate continua.
– Infertilitatea. Este cazul în care cuplul, din motive obiective sau subiective, nu poate avea copii, deşi unul din parteneri are aceasta dorinţă.
– Diferenţe de ordin religios. Pot fi o cauză de divorţ în familiile mixte din punct de vedere al apartenenţei la un cult religios, în special când la unul dintre soţi credinţa ia forme paroxistice, fanatice sau se exprimă în cadrul unor colectivităţi interzise legal (secte).
– Separarea. Este situaţia în care familia există din punct de vedere juridic, dar în fapt cei doi soţi sunt separaţi, prin părăsirea domiciliului de către unul din ei. Fenomenul poate fi favorizat şi de job-ul unuia dintre parteneri, care face ca soţii să fie despărţiţi efectiv perioade lungi de timp.
– Situaţia locativă a familiei. Este o cauză care se regăseşte în situaţia cuplurilor care nu au o locuinţă a lor, stau cu părinţii şi (sau) cu alte rude. Lipsa de intimitate, conflictele între generaţii şi gestionarea comună a resurselor poate duce la părăsirea locuinţei de către unul din parteneri şi la crearea premizelor de divorţ.
– Situaţii de ilegalitate. Unul dintre parteneri încalcă în mod frecvent şi grav normele legale şi este pedepsit cu privarea de libertate.
– Influenţe exterioare cuplului. Este cazul în care căsătoria se destramă ca urmare a influenţelor negative ale părinţilor, rudelor, prietenilor, colegilor, anturajului. Este mai frecvent în cazul cuplurilor tinere, de cele mai multe ori supuse unor fenomene de manipulare.
– Migraţia. Este o cauză de divorţ specifică familiilor din ţările slab dezvoltate, din cauza sărăciei unul din parteneri migrând în ţările dezvoltate pentru un câştig mai bun. Este şi cazul României, după anul 1990, câteva milioane de români plecând la muncă în Spania, Italia, Franţa, Germania, Anglia sau alte ţări. Sunt frecvente cazurile partenerilor separaţi în fapt perioade lungi de timp, la care relaţiile conjugale sunt compromise, chiar dacă divorţul nu este hotărât de o instanţă de judecată.
– Menţinerea locului de muncă. Este o “inovaţie” de ultim moment, a unor familii din ţările Europei de Est (Bulgaria, România) pentru menţinerea locului de muncă, în cazul concedierilor colective. Legislaţia de protecţie socială din aceste tari pun in ultima instanta pe listele de concedieri salariatii divortati care au copii in ingrijire.
Stabilitatea familiei şi rata de divorţialitate sunt influenţate şi de factorii politici, macroeconomici, macrosociali, de obiceiuri, tradiţii, norme şi cutume. Este motivul pentru care fenomenul are conotaţii diverse la nivel regional şi statal şi a avut varii evoluţii de-alungul timpului.
Implicaţii psihosociale ale divorţului.
 
Studiile din domeniu relevă următoarele aspecte privind profilul psihologic postdivorţ al fostului soţ (soţie):
 • Persoana divorţată manifestă teama de viitor, de o noua relaţie, de un nou eşec. De altfel din situatiile statistice rezultă că 55 – 60% din familiile formate din parteneri aflaţi la a doua căsătorie eşuează. Din disperare, din lipsa mijloacelor materiale de trai, din orgoliu sau poate din teama de singurătate se intră fără discernământ într-o altă relaţie;
• La unele persoane apar sentimente de ură faţă de sexul opus;
• Sentimentele de iubire se îndreaptă mai mult ca înainte spre copii, spre părinţi. In cazul în care cuplul nu a avut urmaşi, pe primul plan trec nepoţii (copiii fraţilor, surorilor);
• Singuratatea este apăsătoare şi este resimţită mai mult în week-end-uri şi la sărbători;
•  Relatiile sociale sunt afectate, dispar o parte din foştii prieteni de familie, aceştia rămân simple cunoştinţe, iar cu unii chiar se întrerupe orice legătură;
• Dispar o serie de obiceiuri, preocupări, tabieturi şi hobby-uri avute în timpul vieţii de familie;
• In unele cazuri apare sentimentul de autoinvinovăţire pentru situaţia creată, faţă de copii, păriniţi, rude, colegi. In altele, din contră, persoana se martirizează, etalând la rude, colegi, vecini toate relele îndurate în timpul căsniciei;
• Apare grija şi teama pentru nerezolvarea în totalitate a problemelor gospodăreşti, anterior divorţului existind o oarecare diviziune a rolurilor în acest sens;
• La unele persoane apare sentimentul de jenă, generat de faptul că în etapele desfăşurării procesului de divorţ a trebuit să îşi expună, mai mult sau mai puţin public, o parte din viaţa intimă ;
• Sunt situaţii în care se convieţuieşte după divorţ cu fostul (a) soţ (soţie) din cauza lipsei locuinţei, care generează în continuare stări tensionate;
• Viata intimă este afectată, pot aparea boli provocate de stress;
• Unele persoane se apleacă mai mult spre biserică, iar în unele cazuri aceasta se transformă în fanatism;
• Persoana poate fi “roasă” de amintiri, regrete, coşmaruri;
• Chiar şi schimbarea numelui poate fi un element de stress;
• In mare masură este afectată activitatea profesională : scade randamentul în muncă, creşte numărul de învoiri sau chiar zile de incapacitate temporară de muncă, colegii te ocolesc sau te denigrează;
• Sunt situaţii în care divorţul este perceput ca o eliberare dintr-un mariaj ratat şi ca premiză pentru un nou început sub auspicii mai bune. Nu sunt însă eliminate o serie de traume, care pot acţiona sub formă latentă sau subconştientă.
Divorţul are un impact negativ, de cele mai multe ori deosebit de grav, pentru copiii cuplului. Aceştia sunt “martori tăcuţi” la toată disputa dintre părintii lor, pre şi post divorţ. La un moment dat ei devin obiect de negociere între părinţi şi sunt “ademeniţi” pentru a trece într-o tabără sau alta. In viitor, fără unul dintre părinţi, ei vor avea mijloacele de existenţă diminuate, vor avea cu un educator mai puţin. Devin mai liberi, mai nesupravegheaţi, mai atraşi de alte medii exterioare familiei, dar şi mai expusi la vicisitudinile vieţii de zi cu zi.
Angrenarea părintelui care îl are în încredintare într-o altă relaţie poate genera alte traume psihice sau chiar fizice, generate de relaţiile cu mama, tata, sora sau fratele vitreg.
Relaţiile cu părintele cu care nu mai locuieşte sunt rare, sporadice, de cele mai multe ori după programul impus de instanţa de judecată. Sunt şi situaţii mai grave în care dispare orice contact cu acesta. Din statistici rezultă că în 50% din cazuri unul dintre părinţi se va distanţa tot mai mult de propriul copil.
Statistici triste.
Statisticile ne indică faptul că în Europa divorţurile s-au dublat în ultimii 30 de ani. Au crescut în special în Danemarca, Suedia, Norvegia, Marea Britanie, Elvetia, Olanda, Ungaria, Rusia, Polonia.
Pondere mare o au divorţurile la familiile care au 2 ani de căsătorie şi la famillile cu parteneri în vârstă, după ce nu mai au nicio obligaţie faţă de copii.
Rate foarte ridicate de divortialitate se înregistrează în următoarele ţări:
– Belgia                     71%;
– Olanda                    70%;
– Austria                    66%;
– Polonia                   33%;
– Irlanda                    17%;
– Italia                      17%.
In Statele Unite ale Americii una din două căsătorii nu rezistă şi se finalizează cu divorţ.
Chiar şi în ţările cu religie musulmană se manifestă o creştere exponenţială a divorţurilor, fenomen care era destul de redus până în urmă cu câţiva ani, datorită faptului că femeiile erau lipsite de drepturi şi fără cale de a ieşi dintr-o relaţie de abuz fizic, psihic şi emoţional.
In România, deşi rata divorţurilor este pe departe mai mică decât în alte state europene, tendinţa este de creştere, studiile evidenţiind că una din patru căsătorii sfârşeşte în divorţ. Din statisticile Consiliului Superior al Magistraturii rezultă următoarele:
– 335.420 de procese de divorţ aflate pe rolul instanţelor de judecată în perioada 2000 – 2008;
– In anul 2007 s-a înregistrat un record în materie de divorţuri în România, înregistrându-se tot atatea dosare de divorţ ca şi în perioada 2000-2006;
– Anul 2008 s-a caracterizat printr-o evoluţie a proceselor de divorţ în limite normale;
– Bucureştiul şi judeţele Iaşi şi Timiş sunt zonele din România în care se înregistrează cele mai multe divorţuri;
–  Cele mai puţine divorţuri sunt în judeţele Harghita şi Covasna, la populaţia de etnie maghiară ;
Cercetări realizate în România.
 
European Values Survey şi World Values Survey realizează periodc la un interval de 5 ani sondaje de opinie privind modul cum percep oamenii propria viaţa lor personală. In România cercetarea European Values Survey 2008 a avut în vedere un esantion de 1488 repondenţi, investigaţia fiind realizată în perioada aprilie – iunie 2008, în parteneriat cu MetroMedia Transilvania, Fundaţia Soros şi Agenţia pentru Strategii Guvernamentale.
Sondajul de opinie realizat in ţara noastră pe problematica familiei relevă următoarele:
–         75% dintre români nu sunt de acord cu avortul;
–         63% se pronunţă împotriva divorţului ;
–         91% nu sunt de acord cu homosexualitatea.
Potrivit datelor European Values Survey 2008, centralizate de Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii, în România se manifestă o intoleranţă radicală faţă de aceste fenomene, în comparaţie cu restul ţărilor din Uniunea Europeană.
Deşi 63% dintre români s-au pronunţat împotriva divorţului datele  Institutului Naţional de Statistică arată că în 2007 rata divorţialităţii era de 1,69 la mia de locuitori, în condiţiile în care au fost înregistrate 8 căsătorii la mia de locuitori. Astfel anual se înregistrează în medie 37.000 de divorţuri.
Sondajele arată că românii rămân în continuare adepţii căsătoriei, 75% dintre ei fiind în prezent căsătoriţi sau divortaţi, deşi în anul 2007 statistica consemna 1,8 divorţuri la o căsătorie.
Românii, spre deosebire de Europa occidentală, nu agrează concubinajul, doar 5,7% dintre ei aflându-se în această situaţie, potrivit studiului “Viaţa de familie – 2008” realizat de Fundaţia Soros Romania.
Dintre subiecţii care au participat la realizarea studiului 57% au răspuns că sunt decişi să se căsătorească, iar 19% au fost căsătoriţi şi sunt în prezent separaţi, divortaţi sau văduvi. Motivele pentru care este preferat concubinajul sunt: dificultăţile financiare, lipsa unei locuinţe proprii (90% dintre repondenţi), comoditatea şi lipsa de încredere în relaţie.
Pentru majoritatea românilor foarte importante sunt familia, munca şi religia, conform aceluiaşi studiu.
Principalele cauze de divorţ rezultate din cercetările efectuate sunt următoarele:
–         Infidelitatea – pentru 27% dintre subiecţi;
–         Neînţelegerile în familie – 18%;
–         Abuzul fizic sau emoţional – 17%;
–         Alte cauze – criza de la mijlocul vieţii, dependenţa de alcool, munca în exces.
In urma proceselor de divorţ 60% dintre femei obţin hotărâri favorabile, în schimb doar 10% sunt favorabile bărbaţilor, iar în 30% din cazuri culpa este comună.
Din statistici reiese că femeile intentează acţiuni de divorţ dublu faţă de bărbaţi, iar în 90% din cazuri copiii rămân în îngrijirea lor.
Se estimează că 60% dintre persoanele care trăiesc sub limita sărăciei sunt mamele divorţate şi copii acestora.
Bărbăţii se recăsătoresc de două ori mai repede decât femeile după divorţ, fiind mai dipuşi de a se implica într-o nouă relaţie conjugală.
O mare parte dintre românii divortaţi (60%) recunosc că nu au făcut suficient pentru a-şi salva mariajul, iar 25% dintre persoanele divortaţe rămân necăsătorie pentru tot restul vieţii.
Sociolog Gheorghe Geantăhttp://www.asociatia-zamolxe.ro/node/693
Daca doriti sa solicitati un mediator din echipa noastra o puteti face apeland  unul din numerele de telefon afisate la datele de contact !
Share Button
(Acest articol a fost citit astazi de 32 persoane, 1 vizite azi)