Separarea de partener sau de familie este o situatie din ce în ce mai des întâlnita în societatea noastra.Despartirea se poate face prin parasirea unuia dintre parteneri a domiciliului fara a depune actele de divort fie legal prin introducerea actelor de divort.  Divortul antreneaza o multime de efecte psihologice negative asupra membrilor familiei. Lisa Parkinson, definea divortul ca un “complex psihosocial urmat de un proces juridic”. In urma divortului Lisa spune ca au de suferit 6 laturi cum ar fi cea: emotionala, legala, economica, parentala, comunitara si psihologica. Cuplurile aflate în divort pot sa se confrunte cu probleme din toate aceste laturi în acealasi timp, iar conflictul poate sa se raspandeasca repede dintr-un domeniu în altul. Unele cupluri nu pot sa se bucure de intimitate sau nu pot sta separati prea mult timp. Aceste probleme pot duce la o instrainare permanenta, iar înstrainarea poate duce pana la despartire. Incapacitatea de a tolera schimbarea si dezvoltarea unuia dintre parteneri poate produce un divort emotional, fie ca este sau nu însotit de un divort legal.

Conflictul determinat de distrugerea casatoriei este asociat cu dispute legate de alte probleme si cu incapacitatea de adaptare dupa divort. Un indicator foarte des intalnit intr-un  divort dificil, si poate singurul, este nerabdarea unuia dintre soti de a termina casnicia cuplata cu lipsa de dorinta a celuilalt. Negarea faptului ca si casnicia este terminata, adesea contribuie la mentinerea conflictului, de vreme ce, chiar si o lupta apriga este preferabila variantei de a lasa partenerul sa plece. Cel care pleaca la rândul sau, se poate comporta cotradictoriu, în modalitati care sugereaza ca are unele dubii cu privire la terminarea  definitiva a relatiei. Aceasta ambivalenta poate cuprinde nu numai cuplul care divorteaza, ci si copiii, noii parteneri.

Partenerii la care persista suferinta provocata de pierderea celui de langa el au deseori dificultati în implicarea în relatii si activitati, fie ele noi sau obisnuite. De multe ori ei trebuie sa învete sa se descurce fara a mai depinde de altcineva, ceea ce este foarte greu, daca nu chiar imposibil pentru cei care nu au mai cunoscut un alt fel de trai. Aceasta implica autocunoasterea si autoevaluarea ca fiinta umana independenta. Pentru divortati, aceasta înseamna a învata sa se descurce cu problemele practice de care pâna atunci se ocupa fostul partener.

Barbatii divortati tind sa duca o viata mai mult haotica decât cei casatoriti, dormind mai putin si intampinand mereu noi dificultati. Femeile divortate, de asemenea, sunt gata sa se simta dezorientate si multe cauta ajutor unui psiholog in urma depresiei sau a  dificultatilor de somn si alimentatie, mai ales în primele faze ale separarii. Desi unii se pot agata cu nerabdare de independenta care le lipsise anterior, multi simt o frica profunda de a fi singuri.

V-ar mai putea interesa si:

–Divort rapid cu copil minor

–Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

–Divort la notar fara sa avem un acord

–Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

–Divort cetatean strain

Pierderea unui partener prin divort a fost adesea comparata cu pierderea prin moarte. Exista multe similaritati între sentimentele divortatilor si cele ale vaduvilor, desi faptul ca partenerul a plecat de buna voie va lasa pe unii divortati sa se simta umiliti si cu mai multa amaraciune decât suporta în general vaduvii. Cei divortati tind adesea sa fie considerabil mai tineri decât cei ramasi vaduvi si deci cu o posibilitate mai mare sa se casatoreasca, dar neadaptarea este complicata în ambele situatii când acestia mentin sentimente puternice de mânie, respingere sau vinovatie.
Oricât de mult ar fi dorit divortul, el induce o serie de consecinte psihologice, morale, materiale asupra partenerilor si asupra familiei implicate în divort. Cauzele cele mai frecvente ale aparitiei divortului sunt:emanciparea economica a femeii, modernizarea, schimbarea mentalitatii despre divort, infidelitatea, consumul exagerat de alcool, nepotrivirile de caracter etc.

Cuplurile care se casatoresc astazi asteapta sa obtina prin casatorie fericire personala; tocmai de aceea sperantele ridicate se transforma mult mai repede in reprosuri si deziluzii pentru ca realitatea nu se potriveste asteptarilor. O alta cauza pare a fi boala, infirmitatea sau somajul.
Majoritatea barbatilor se casatoresc mai repede decât femeile, în special dupa divort. Femeile par a fi dominate mai mult de procese de constiinta si de tulburari psiho-fiziologice, care transforma mai degraba in perioada de pauza decat dorinta de a intra intr-o alta relatie noua. Atat barbatii, cât si femeile care intra într-un nou mariaj întâmpina mari dificultati si daca nu gasesc persoana potrivita ajung la un nou divort, traind sentimentul de singuratate. Exista însa si persoane care nu se implica mult în casatorie si din aceasta cauza despartirea se produce mai usor.

Sunt o multime de motive pentru care oamenii divorteaza. Fiecare cuplu are propriile motive de divort. Însa, indiferent de motive, un lucru este sigur: copiii nu pot fi motiv de divort. Multi copii ai caror  parinti au  divortat cred ca ei sunt motivul pentru care parintii lor nu mai sunt împreuna. Ei cred ca parintii lor ar fi ramas împreuna daca ei s-ar fi comportat mai bine sau ar fi primit note mai bune sau daca ar fi ajutat mai mult la treburile gospodaresti. Aceasta atitudine culpabilizatoare este prezenta la majoritatea copiilor ai caror parinti au divortat din diverse motive.

Divortul antreneaza modificari la nivelul tuturor functiilor familiei. Functiile economice si functiile de socializare cunosc o restructurare de cele mai multe ori negativa. Disfunctiile din familie se reflecta în egala masura asupra sotilor, asupra copiilor si asupra relatiilor familiei cu mediul exterior.
Divortul are ca efect pierderea functiei psiho-afective a familiei, stabilirea sau ruperea relatiilor formale si informale ale partenerilor. O serie de teorii psihologice afirma ca socializarea este un proces de maturizare progresiva a normelor si a valorilor, a modului de a interactiona cu ceilalti. În  procesul de maturizare progresiva, comportamentele si atitudinile parintilor, complementare cu ale altor persoane din mediu apropiat, reprezinta experiente de socializare decisive pentru evolutia ulterioara a copilului. În mod ideal familia ar trebui sa îndeplineasca toate functiile, însa în realitate aceste functii sunt îndeplinite diferit. În urma rupturii, capacitatea de a exercita adecvat sarcina de parinte este puternic diminuata, parintii intampina dificultati in comunicarea cu cei mici,nu mai sunt atat de afectuosi, nu le mai acorda atata atentie cum o faceau odinioara.
Divortul afecteaza foarte mult copiii. În societatea moderna, urbana, acest aspect aproape ca nu mai conteaza, desi unii copii înca mai reactioneaza agresiv fata de copiii din familiile destramate. Desi divortul presupune desfiintarea casatoriei, multi parteneri renunta în acelasi timp si la rolul lor de parinti. Este necesar pentru buna dezvoltare a copilului ca amândoi parintii sa fie implicati în mod egal în procesul educativ al familiei. Ei sunt din acest punct de vedere, dar si din cel al copilului, indispensabili evolutiei psihice a copiilor. De cele mai multe ori, copiii cu parinti divortati prezinta dificultati de adaptare scolara si sociala, labilitate si regresie emotionala, stari de anxietate, tendinte exagerate spre izolare sociala sau violenta.
Copiii ai caror parinti divorteaza trebuie sa faca fata unor schimbari majore, provocate de acest fenomen: schimbarea orasului si a locuintei, schimbarea scolii si a colectivului de elevi, schimbarea grupului de prieteni etc. De asemenea ei pot fi raniti în razboiul pentru custodie, fiind implicati în conflictele dintre parinti referitoare la aceasta problema si nevoiti sa-si împarta loialitatea fata de acestia, ca urmare a absentei unuia dintre ei.

Copiii fac fata divortului mult mai greu decât parintii. La început copiii nu vor ca parintii sa divorteze; conflictul este mai mult al parintilor decât al copiilor. In timp ce parintii au motive reale pentru separare, copiii (în special cei mici) înteleg rareori aceste motive, însa nu detin nici un control asupra divortului. Decizii referitoare la persoana cu care vor locui sau cât de des îsi pot vedea celalalt parinte nu sunt în mainile lor. Copiii, în special cei mici, nu au suficienta maturitate emotionala pentru a putea trece printr-o asemenea experienta care s-ar putea dovedi coplesitoare.

V-ar mai putea interesa si:

–Divort rapid cu copil minor

–Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

–Divort la notar fara sa avem un acord

–Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

–Divort cetatean strain

Copilul incepe sa-si puna o serie de intrebari carora nu le poate da un raspuns si nici nu este ajutat sa o faca. Poate cea mai tulburatoare întrebare pe care si-o poate pune un copil aflat în aceasta situatie este: “Eu cui apartin?”. El se vede nevoit sa ramâna cu un parinte chiar daca îl doreste pe celalalt. Daca ramâne cu parintele dorit, copilul îl poate culpabiliza pe celalalt, dar se si poate autoculpabiliza, simtindu-se neiubit, respins, vinovat, fapt care-l poate face complexat, revoltat sau chiar antisocial.

Trebuie specificat insa ca divortul si familiile dezbinate sunt cauze ale multor probleme ale copiilor. Cei mai multi copii cu tulburari de comportament provin din familii dezbinate sau destramate, iar acest lucru va trebui sa ridice un mare semn de intrebare si sa-i determine pe parinti sa acorde mai multa atentie acestui subiect. Pe de alta parte nici continuarea unei relatii insuportabile in cuplu nu este recomandata pentru copii, o atmosfera incarcata de teroare, violenta psihologica sau/si fizica este de cele mai multe ori mult mai daunatoare pentru echilibrul afectiv, emotional al copilului decât un divort.
Conflictele din familie creaza terenul favorabil aparitiei si dezvoltarii carentelor afective si morale, afecteaza procesul de maturizare psihosociala a copiilor. Copiii, din cauza gradului ridicat de sensibilitate crescutei lor sensibilitati, recepteaza si-si traiesc deosebit orice conflict dintre parinti.
Efectul imediat si principal al relatiilor interpersonale conflictuale din cadrul familiei asupra personalitatii copiilor îl constituie devalorizarea modelului parental si, totodata, pierderea identificarii cu acest model. Modelul parental în aceste situatii poate fi respins in mod “activ” de copii, devenind model “negativ” care, treptat, poate conduce la stimularea si dezvoltarea agresivitatii si a comportamentului antisocial.

Cei mai multi copii reactioneaza la divortul parintilor prin manifestarea unor semne de suferinta, mai mult sau mai putin vizibile. Uneori au accese de furie mai prelungite sau pot plânge mai usor decât in mod obisnuit. Devin dintr-o data mai tematori cu privire la clipele separarii, cum ar fi momentul lasarii la gradinita sau atunci când trebuie sa mearga la culcare. Pot aparea chiar si schimbari in obiceiurile culinare, semn ca cei mici trec printr-un moment dificil. Divortul parintilor este o trauma majora pentru copii, care nu inteleg de ce unul dintre parinti trebuie sa-i paraseasca. Iar psihologii spun foarte limpede: copiii ai caror parinti s-au despartit au mari sanse sa treaca printr-un divort la rândul lor.

Copilul se simte eliminat din aria centrului de interes al familiei, reactioneaza, îsi pierde încrederea în parinti, se simte lipsit de protectia împlicita pe care i-o ofereau acestia si se vede pe sine ca abandonat, slab si vulnerabil în fata unei vieti din care a luat cunostinta doar cu partea intunecata. Trauma divortului parintilor este ampla si se poate dezvolta impredictibil. Nici unul din parinti nu îsi recunoaste culpa, fapt care repercuteaza asupra inteligibilitatii pentru copil a propriei situatii. Situatia devine si mai dramatica atunci când copilul este pus sa aleaga între mama si tata. Copilul nu este o fiinta rationala, pentru ca nici parintii nu sunt. El va fi de partea celui care-i ofera mai mult sau mai concret. Iar instanta e obligata prin lege sa consemneze partajul afectiv al copilului.

Cele mai importante consecinte s-ar putea sintetiza in:
– tendinta de stigmatizare a copilului cu parinti divortati (mai mare în societatile traditionale);
– efecte psihologice în legatura cu identificarea de rol de sex si formarea unor atitudini fata de familie si munca;
– fenomenul de supraprotectie materna la baiatul ramas cu mama.

Investigand efectele divortului asupra copilului s-a ajuns la urmatoarele concluzii:

– In cazul in care dupa divort copilul continua sistematic si pozitiv sa interactioneze cu celalalt parinte nu exista diferente pentru profilul psihocomportamental al copilului cu un parinte si cel din familia biparentala;
– Stima de sine a copilului este afectata mai mult (negativ) la familiile cu conflicte decât la cele comportamentale. Ca familia monoparentala sa functioneze bine, intre parintii divortati nu mai trebuie sa existe conflicte;
– Comportamentul social (antisocial) al copilului si performantele sale scolare nu sunt afectate radical de lipsa unui parinte, în particular a tatalui;
– Facând insa comparatie între copii biparentali si monoparentali se observa ca ultimii au performante scolare mai slabe , în cazul lor existând si cazuri mai multe de devianta

Impactul negativ al divortului asupra copilului depinde de mai multi factori:
– gradul de conflictualitate al familiei care s-a destramat;
– sanatatea mintala a parintilor;
– densitatea retelei sociale a actualei familii a copilului;
– vârsta pe care o au copiii la divort .

In afara de sugari si copiii mici care înca nu constientizeaza ce se întampla, pentru copii separarea este perceputa ca pe un fenomen extrem de neplacut: sunt îngrijorati ca nu stiu ce se va întampla cu ei daca îsi vor mai vedea bunicii si rudele parintelui care nu mai sta cu ei, daca trebuie sa schimbe scoala si locuinta etc. Unii îsi asuma vina despartirii parintilor, altii ii învinovatesc pe parinti: pe tatal care pleaca, pe mama care l-a facut sa-si paraseasca familia.
Pentru copiii din familia în care exista diferite forme de violenta, divortul reprezinta o eliberare. De multe ori din exterior este vazuta despartirea ca o eliberare dar în sufletul copiilor ramane ca o amaraciune pentru tot restul vietii.
Cu toate ca sistemul juridic lucreaza conform principiului ca-i mai bine pentru copil, el rezolva doar partial situatia, mai ales cu privire la litigiile legate de custodia si intretinerea copiilor. Pentru acest motiv s-a cazut de acord pentru binele persoanelor implicate, mai ales pentru copii sa functioneze institutia numita medierea divortului formata din persoane specializate (asistenti sociali, consultanti si terapeuti maritali) ce au drept sarcina asistarea cuplului în timpul si dupa proces pentru a-si rezolva problemele personale, juridice, legate de custodia si întretinerea copiilor .
Copiii mici sunt puternic marcati de divortul parintilor, unii devin mai neascultatori, agresivi, sau mai putin afectuosi. Unii copiii de vârsta prescolara pot reactiona devenind foarte dependenti de parinte sau tematori cu privire la momentele sapararii. (de ex. atunci când sunt lasati la gradinita sau la scoala sau când trebuie sa mearga la culcare).  Schimbarile în obiceiurile lor de a mânca sau dormi sunt adesea un semn ca un copil trece printr-un moment dificil. Uneori au accese de furie mai prelungite sau pot plânge mai usor decât în mod obisnuit.

Comportamentul regresiv cum ar fi suptul degetului mare sau folosirea din nou a unui limbaj de bebelus sunt de asemenea manifestari frecvente. Enurezisul  este de asemenea un semn obisnuit de suferinta emotionala si poate fi expresia anxietatii sau furiei. Uneori copiii manifesta probleme fizice, cum ar fi dureri de cap sau dureri de stomac. Aceste simptome nu trebuie trecute cu vederea iar atunci când ele persista copilul trebuie dus la medic si la psiholog.

Divortul parintilor îi afecteaza în mod diferit pe copii, în functie de vârsta acestora. Astfel, copiii mici, de 6-8 ani, nu au capacitatea de a face diferenta dintre propriile nevoi si nevoiile parintilor, neîntelegând de ce acestia nu mai pot convietui. Despartirea de un parinte produce tristete, frustare si sentimentul pierderii, chiar daca parintele absent îsi petrece o parte din timp cu copilul aflat în custodia caluilalt sot. Adesea, acesti copii se simt abandonati, considera ca nu mai sunt iubiti de parintele absent. Reactiile lor sunt însotite de stari de tristete si, în anumite cazuri, chiar de furie fata de parintele plecat, pentru ca au fost parasiti. Nestiind cum sa-si manifeste nemultumirea, acesti copii au reactii nepotrivite fata de parintele custode, fata de alti membri ai familiei, fata de alti copii sau chiar fata de profesori.
Fiind pusi în situatia de a alege sa fie alaturi de unul dintre parinti, acesi copii simt un disconfort generat de „împartirea” loialitatii fata de ambii parinti.
Situatia devine mai complicata atunci când între parinti exista conflicte, inclusiv în ceea e privestecustodia, fapt care genereaza tensiuni si conflicte intrapsihice la nivelul personalitatii copilului.
Copiii de vârsta scolara pot manifesta unele din aceleasi semne ca si copiii mai mici, dar pot de asemenea sa arate semne mai clare de mânie, îngrijorare sau tristete. Altii pot actiona ca si cum “nu le pasa” si îsi iau un aer de indiferenta, în timp ce alti copii vor nega în mod fatis ca parintii lor divorteaza. Uneori copiii de aceasta vârsta încearca sa fie “foarte cuminti”, ca si cum s-ar purta perfect, si poate asa parintii lor nu se vor desparti. Acest lucru vine din convingerea adesea întâlnita la copii ca divortul parintilor este într-un fel vina lor. Adesea este bine sa le spunem ca divortul este “o treaba de adulti” si cu siguranta nu e vina lor. În contrast cu copilul care se straduieste foarte tare “sa fie cuminte” exista copii care încep sa fie în mod fatis agresivi, sau chiar ostili parintilor, probabil dând vina pe unul dintre ei pentru divort. Unii copii sunt mai subtili în a-si arata resentimentul si pot manifesta comportamente pasiv-agresive, cum ar fi faptul ca varsa lucruri, pierd obiecte, si uita în mod frecvent sa faca anumite lucruri.
Copiii aflati într-o asemenea situatie încep sa aiba probleme de adaptabilitate la cerintele scolii, iar performantele lor scolare scad. Uneori, au reactii nervoase si provoaca mici incidente. Acesti copii au nevoie de sprijin afectiv, care sa le confere încredere si sa-i ajute sa depaseasca situatia generata de divortul parintilor. Adeseori, se ataseaza de un adult pentru a compensa lipsa parintelui plecat.
La o vârsta mai mare 9-12 ani, copiii sunt capabili  sa înteleaga mai bine situatia provocata de divortul parintilor. Pot sa separe trebuintele si nevoile personale de cele ale parintilor si, ca atare, suporta mai usor consecintele divortului. Uneori, se simt rusinati si stânjeniti de faptul ca parintii au divortat, nemaifiind la fel ca ceilalti copii. Ei îl acuza pe unul dintre parinti  pentru producerea divortului si îsi îndreapta nemultumirea si chiar mânia asupra acestuia, demonstrându-si astfel, implicit, loialitatea fata de celalalt parinte, cu care convietuieste.
Copiii din aceasta categorie manifesta, adesea, dificultati de concentrare si participare la activitatile scolare.Sunt irascibili si, uneori, intra în conflict cu colegii, cu profesorii sau cu alte persoane.
Este dificil chiar si pentru un copil de 14 ani sa înteleaga de ce parintii lui au ales divortul. Chiar daca în mintea lui, rational, accepta despartirea, afectiv nu este dispus sa accepte, deoarece pentru el înseamna ruperea familiei. La copil, divortul îsi poate pune amprenta asupra relatiilor de cuplu viitoare, deoarece, dupa cum se stie, copiii duc mai departe “modelul de acasa”.
Adolescentii au capacitatea de a întelege de ce parintii nu mai pot convietui si chiar încearca sa gaseasca explicatii ale divortului. Uneori adolescentii devin mai ambitiosi si mai tenace, depunând eforturi pentru obtinerea unor rezultate scolare superioare, încercând compensator, sa depaseasca situatia generata de divortul parintilor, în timp ce altii folosesc prilejul de a scapa de sub tutela parintilor si pentru a adopta calea delicventei, a deviantei comportamentale, a promiscuitatii, fenomene carora li se asociaza consumul de alcool, de droguri, prostitutia.
Adoloscentii care beneficiaza de un suport extrafamilial adecvat pot depasi situatia generata de divortul parintilor si reusesc sa faca fata cerintelor scolii si ale vietii în general.
Indiferent de vârsta la care se afla, copilul supus stresului cauzat de despartirea parintilor trebuie sprijinit pentru a putea trece cu mai multa usurinta peste aceasta situatie. Ceea ce trebui sa suporte copilul este extrem de dureros si de traumatizant. Pentru ca trecerea peste acest eveniment sa fie suportata cât mai usor, parintii trebui sa se respecte si sa discute asemenea unor adulti responsabili.
Chiar si în cazul unei despartiri pasnice, nu exista o formula magica pentru rezolvarea acestei situatii. Fiecare copil îsi manifesta suferinta diferit. Maniera în care copilul simte si exprima aceasta situatie depinde de vârsta, temperamentul, afectivitatea fiecarui copil. Reactiile cele mai frecvente sunt: furie, închidere în sine, tulburari de somn, probleme alimentare sau scolare etc.
Copii sunt adesea cei mai afectati atat de divort, cat si de o sittuatie tensionata in casa. Astfel, chiar daca nu abordeaza subiectul direct asa cum adultii sunt obisnuiti, ei transmit nonverbal, atitudinal ceea ce simt.
Adesea copilul simte cand ceva este in neregula; ceea ce este poate pentru noi ceva nesemnificativ, pentru el poate lua proportii catrastrofale si asta pentru ca el inca nu are stabilite acele puncte de reper care sa il ajute sa relativizeze conflictul familial sau situatia tensionata resimtita. De aceea este neaparat necesar sa i se explice clar ce se intampla sau s-a intamplat si care ar fi solutiile cele mai potrivite (mai ales cand se pune problema unui divort) pentru a-i forma o imagine potrivita/ reala.
Parintii adesea considera ca, jucandu-se si fiind pierdut in lumea “jocurilor”, (un martor indirect), copilul nu aude si nu vede.
Cand este vorba de voi ca si adulti, de voi ca si parinti, este vital sa va reamintiti ca inainte de drepturile si orgoliile voastre sunt drepturile si zambetul/ fericirea/ binele copilului dumneavoastra!
Evitati sa va mintiti copilul. In cazul unui divort este de preferat sa argumentati corect cu informatii reale.Amintiti-va ca era si este langa voi! De exemplu: “Ne enervam din orice!”; “Mama se intristeaza si se supara cand tata lipseste de acasa sau bea prea mult” etc.
In acelasi timp evitati expunerea copilului in ceea ce priveste posibilitatea unui divort pana acesta nu este o certitudine. Oscilatiile, revenirile si recaderile nu fac decat sa il destabilizeze pe copil. El poate deveni nesigur pe el, timid, timorat. Comportamentul lui se poate schimba: devine tacut in prezenta voastra, agresiv cu ceilalti copii (scoala, gradinita), sfidator negand regulile pana atunci valabile, incepe sa minta, sa se ascunda etc).
Cand luati hotararea de a-i vorbi despre divort, este necesar sa o faceti gradat, in timp, de-a lungul unor mai multe discutii tocmai pentru a-i putea transmite esentialul, cat si de a-i da posibilitatea de a intelege, de a-si explica ce se intampla, ce s-a intamplat si ce se va intampla. Este o invitatie la dialog in care voi, ca si parinti (se impune sa ii comunicati impreuna decizia) este de preferat sa fiti deschisi si receptivi la eventualele neclaritati si temeri ale copilului. Oferiti-i ocazia de a se exprima! Daca se izoleaza de voi, ramaneti atenti la comunicarea nonverbale (gesturilor si atitudinilor) acestuia. Jocul si desenul pot scoate la iveala multe aspecte. Evitati intrebarile inchise, interogatoriul!

Ce este important pentru copil cand divortati?Copii mici au un univers personal in care sunt inclusi ambii parinti deopotriva. Vestea ca acestia se despart/lipsa unuia dintre parinti poate insemna (metaforic) distrugerea acestui univers de care este atat de atasat.
Din cauza egocentrismului, copii isi pot atribui vinovatia tuturor “relelor” care se intampla in jurul lor cu persoanele importante pentru ei. Astfel ei pot crede ca din cauza ca ei exista sau din cauza a ceva ce ei au facut, parintii lor nu se mai iubesc. Aceasta vina este traita ca o tragedie si poate fi agonizanta pentru copil.
Este foarte important ca si copilul sa inteleaga ca desi mami si tati nu vor mai locui impreuna, ei vor ramane in continuare parintii lui si ca nimic si nimeni nu va schimba acest lucru, ca il vor iubi in continuare la fel de mult si ca va avea posibilitatea sa petreaca timp cu ambii, ca vor putea sa isi trimita scrisori, email-uri, sa vorbeasca la telefon etc.
Continutul informational transmis va fi adaptat in functie de varsta si particularitatile copilului de intelegere si acomodare. Accentul se va pune pe faptul ca nu este vina lui ca asa s-au incheiat lucrurile. Acest lucru este posibil daca ii permiteti sa va intrebe ce il framanta in ceea ce va priveste si ideea de divort.
Este important sa ii explicati pastrandu-va calmul. Copilul este fara vina, el nu doreste decat sa inteleaga.
In acelasi timp este posibil sa treaca printr-o faza de refuz, de revolta, sa nu accepte chiar daca le-ati explicat si tot explicat. Este nevoie sa va inarmati cu multa rabdare. Este in joc numit siguranta si echilibrul emotional-afectiv al copilului d-voastra.

Simptome posibile asociate divortului la copil
Toti copiii pot arata semne de tensiune interioara – in functie de varsta, pot manifesta anumite temeri si simptome.
Nu va bucurati daca copilul pare sa inteleaga din prima, nu pune intrebari si se comporta ca si cum nimic nu s-a intamplat. Nu il fortati, dar nici nu va relaxati, ramaneti vigilenti si mereu receptivi!

Ce simptomatologie poate aparea?
– copiii sub 6 ani pot prezenta tulburari de somn, crize de isterie (asociate fals ideii de rasfat), regresia controlului asupra sfincterelor, izbugniri agresive, teama de a nu fi abandonati – devin anxiosi si tematori;
– la 7-8 ani, se adauga sentimente de insingurare si tristete;
– la 9-10 ani, copii incep sa inteleaga mai clar divortul parintilor, dar au tendinta de a fi ostili fata de unul sau de ambii parinti, minte, se pot plange de dureri de cap sau burta (somatizeaza), prezinta probleme de concentrare, pierderea interesului pentru scoala, uneori poate fugi de acasa; adolescentii se confrunta cusentimente de rusine, manie, tristete si durere; unii – mai ales fetele- pot dezvolta dificultati in stabilirea de relatii cu persoane de sex opus sau viceversa, libertinism sexual, abandon scolar chiar si tinerii adulti pot incerca sentimente contradictorii, fiindu-le dificila acceptarea din prima a divortului parintilor(demitizarea – ideea de casnicie perfecta, fericita; cuplu perfect este serios pusa sub semnul intrebarii, poate fi o lovitura resimtita puternic sentimental si care ii poate zdruncina convingerile si credintele interioare).

V-ar mai putea interesa si:

–Divort rapid cu copil minor

–Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

–Divort la notar fara sa avem un acord

–Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

–Divort cetatean strain

Sursa:http://www.terapiam.ro/divortez-ce-se-va-intampla-cu-copiii-mei

Daca vreti sa aflati mai multe despre divortul prin mediere, va recomandam sa rasfoiti acest site sau sa sunati cu incredere la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact prezente pe acest site .

Mediator  Petru Mustateanu – Bucuresti  2014