Divort: Ce se intampla in viata unui copil?

Share Button

„Familia, ca formă specifică de comunitate umană, desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, care se caracterizează prin comunitate de viată, interese şi întrajutorare”. Astfel familia este unită prin căsătorie, iar divorţul este procesul desfacerii căsătoriei. Familia este unitatea în care copiii se dezvoltă armonios, având modele parentale pe care şi le pot însuşi. Lipsa unuia dintre părinţi nu face altceva decât să dezechilibreze întreg sistemul familial, apărând o încărcătură de rol atât a părintelui rămas singur cât şi a copiilor. De asemenea se modifică curba ascendentă a formării personalităţii copiilor, apărând o carenţă atât în educaţie cât şi în structura afectivă a copiilor. Familia este singurul loc în care copiii se dezvoltă armonios din punct de vedere psihic, fizic şi afectiv. „Familia este un context propice pentru socializarea copiilor şi aproape universal, fiind înzestrată cu mijloace eficiente de control şi cunoscând bine personalitatea copiilor”. Înţeleasă şi concepută ca funcţionalitate integrală a familiei, normalitatea vieţii familiale impune exercitarea adevărată a tuturor funcţiilor, rolurilor şi sarcinilor din cadrul familiei. Absenţa uneia din aceste funcţii, datorată unei organizări deficitare a structurii familiei (dezorganizarea ei) are o serie de implicaţii. O dată cu schimbarea compoziţiei familiale se schimbă rolurile familiei, conţinutul acestora, precum şi calitatea interacţionistă dintre membri. În această situaţie, familia ca întreg se dezorganizează, performanţele ei devin minime, iar climatul său se deteriorează, exercitând influenţe negative dintre cele mai profunde asupra membrilor comunităţii familiale. O familie, lipsită de funcţionalitate normală, este o familie dezorganizată. Disfuncţiile ei apar şi mai vizibil în situaţiile de divorţ, când căsătoria eşuează, în majoritatea cazurilor despărţirea partenerilor generând consecinţe nefaste, uneori dramatice asupra familiei ca întreg şi în special asupra copiilor. Dintre toate evenimentele care produc dezorganizarea familiei, divorţul pare să exercite cele mai puternice influenţe negative asupra copilului, adolescentului extrem de sensibil la aceste crize şi traumatizat profund sufleteşte de ruptura care se produce în urma despărţirii părinţilor lor.

Divorţul ridică probleme şi dificultăţi puternice pentru parteneri, afectând stabilitatea căsătoriei şi antrenând după sine multiple efecte demografice şi sociale negative. Dezorganizarea familiei prin divorţ împiedică o perioada mai mult sau mai puţin îndelungată pe adulţi şi în permanenţă pe copil să primească sprijinul emoţional şi securitatea atât de necesare unui echilibru şi dezvoltării armonioase a personalităţii. Conform Codului Familiei „Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi femeie, încheiat potrivit dispoziţiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie”. Ea se poate desface prin divorţul pronunţat de instanţa judecătorească.

Divorţul implică nu doar indivizii legaţi strict prin căsătorie, ci este un fenomen care are implicaţii directe asupra societăţii şi asupra membrilor acesteia. Mai mult de atât, în ultimul timp s-au înregistrat creşteri spectaculoase privind numărul de divorţuri. Divorţul reprezintă un fenomen psiho-social complex privit ca formă finală a desfacerii vieţii conjugale, ce modifică viaţa partenerilor şi a descendenţilor acestora. Când începem să discutăm despre divorţ trebuie să ţinem cont de faptul că el nu este un simplu eveniment, ci un proces adesea traumatizant. El antrenează tensiuni, conflicte, frustrări şi insatisfacţii ale căror efecte se prelungesc dincolo de

pronunţarea instanţei judecătoreşti. Ca ultimă etapă în cadrul unui proces de erodare şi disoluţie a cuplului familial, divorţul mai este definit ca modalitate prescrisă social şi legal de disoluţie a căsătoriei. Deşi pare mai degrabă un fenomen obişnuit el este un proces mult mai profund. „Divorţul este un fenomen psihic şi social complex, determinat de o multitudine de factori economici, sociali, culturali şi religioşi, care acţionează la nivelul indivizilor, în interiorul cuplurilor şi în afara acestora ”.

Dacă partenerii suportă greu divorţul, copii devin în mod sigur adevărate victime, întrucât asupra lor acţionează ca o puternică şi inexplicabilă agresiune. Având în vedere că divorţul emoţional începe cu mult înainte de desfăşurarea divorţului juridic, copilul este supus rând pe

rând tensiunilor afective, conflictelor, agresiunilor fizice dintre părinţi, abandonul episodic, exceselor de sentimentalism din partea mamei, sau ai exceselor de răzbunări, întrucât copilul îl reprezintă pe adversar. Deci copilul se conflictualizează profund înainte de a trăi evenimentul ruptură, de fapt motivele invocate în faţa justiţiei fiind mai întotdeauna circumstanţiale.

Aceştia ascund de fapt modificări psihoafective, de intensităţi diferite, ale personalităţi părinţilor. Reacţiile copiilor în faţa divorţului părinţilor diferă în funcţie de etapa de vârstă; astfel, ,,copiii de vâstă mică (sub şapte ani) sunt cel mai puternic afectaţi; ei par a fi mai dependenţi, mai neascultători, mai agresivi, mai puţin afectuoşi decât cei care rămân în familii complete, dezvoltarea lor generală fiind bulversată.’’ Aceţia oferă prin comportamentul lor, semnele unui puternic stres, mulţi dintre ei plângând, având tulburări în activitatea de hrănire-odihnire, probleme biologice şi de asemenea, manifestă o agresiune în relaţia cu ceilalţi copii. Ei pot experimenta sentimentul de culpă, considerându-se vinovaţi de divorţul părinţilor. Copiii în vârstă de şase-opt ani sunt marcaţi de o mare tristeţe, de sentimente de frustrare, confuzie şi

anxietate, de conflicte de loialitate, mulţi dintre ei căutând contactul cu părintele absent. Pentru copiii între nouă şi doisprezece ani, percepţia rupturii este mai clară, modalităţile de manifestare mai sobre; ei sunt capabili să pună în funcţiune diferite mecanisme de protecţie şi să lupte împotriva propriilor stări psihologice. Mulţi dintre ei reuşesc cu greu să-şi controleze anxietatea, ruşinea, durerea şi sentimentul neputinţei. Nici în adolescenţă experienţa divorţului nu este suportată fără probleme: aceştia simt mânie, depresie, vină, disperare, devin îngrijoraţi în privinţa perspectivei financiare, încep viaţa sexuală foarte devreme ca un răspuns individual la provocarea puternică a divorţului părinţilor săi. Copiii sunt deosebiţi de afectaţi de divorţul părinţilor chiar dacă nu au o reprezentare conceptuală a relaţiei întrerupte între părinţi.

„Vârsta copiilor la momentul divorţului contează foarte mult: cu cât copiii au mai puţine amintiri legate de divorţ cu atât ei se adaptează mai bine noilor familii, adică familiei reconstituite sau familiei monoparentale.”

Relaţiile post-divorţ dintre părinţi reprezintă un factor important înfuncţionarea sistemului familial: cu cât contactele sunt mai continue, sunt calitative, cu atât efectele divorţului sunt mai diminuate. „Absenţa tatălui a fost corelată cu comportamentul deviant al copilului şi cu tulburări de comportament precum şi cu tulburări de viaţă sexuală”. Reacţiile copilului la impactul agresiv al divorţului, sunt atât de ordin general cât şi de ordin particular, în funcţie de vârsta la care survine divorţul, şi de reacţiile părinţilor după divorţ.

Vârsta cea mai vulnerabilă a copilului este între 3-7 ani. În măsura în care copilul poate înţelege unele situaţii şi se poate explica motivele divorţului, mai ales dacă este ajutat şi să le accepte afectiv consecinţele divorţului nu mai sunt acute, dar ele modifică aspectele raţional -sociale ale

comportamentului acestuia. În primele faze ale conştientizării divorţului părinţilor, copilul poate reacţiona la şocul emotiv prin două tipuri de comportamente: fie printr-o atitudine de agresivitate şi ostilitate faţă de unul din părinţi, sau faţă de amândoi, atitudine care se poate extinde şi asupra altor persoane, fie printr-o inhibiţie profundă cu refuz de participare chiar şi

la actele simple, alimentaţie, sau prin trăirea unui sentiment profund de culpabilitate ce se transformă î n anxietate, frică patologică, perturbări ale proceselor intelectuale, inadaptare.

Din punctul de vedere al sociologului cel mai potrivit teren de studiere a problemelor copilului este familia, ea însăşi fiind o structură socială înglobată în ansamblul societăţii şi care constituie singura sa raţiune de a fi. Aşa cum se ştie, absenţa controlului exercitat de părinţi, o educaţie prost orientată, abandonul familial, dezorganizarea familiei, reprezintă principalele cauze care facilizează inadaptarea socială a tânărului şi integrarea sa negativă în cadrul grupurilor cu caracter antisocial. Din modul în care se confruntă adolescentul cu problemele familial şi din modul în care-i sunt asigurate sau nu condiţiile necesare pentru a putea socializa ca adult pot să rezulte fie reuşita – reuşită socială, pozitivă, fie eşec -devianţă, marginalizare. „Marginalizarea apare atunci când are loc o , «ruptură a transmisiunilor sociale», când «opresiunea socială e suportată în linişte», când nu mai există reţeaua relaţională cu finalitatea convivialităţii: contacte directe, fireşti, sincere, fără formalism şi rigiditate.”

Cea mai mică tulburare în echilibrul afectiv al părinţilor provoacă tulburări în psihicul copiilor, atât iubirea tiranică, cât şi indiferenţa afectivă fiind resimţite profund de copil.

Cercetările psihologice desfăşurate asupra perioadei primei copilării evidenţiază că toţi copiii lipsiţi de dragoste maternă devin mult mai fragili şi mai vulnerabili decât cei cărora mama le asigură un suport afectiv deplin. Relaţiile afective stabilite cu mama şi cu ceilalti membri ai familiei sunt esenţiale mai ales în prima parte a dezvoltării şi procesului de creştere, în absenţa lor viaţa relaţională fiind profund alterată. În măsura în care atmosfera normală a vieţii copilului este familia ca un tot, dislocarea sau disocierea sa, disensiunile între părinţi sunt, în marea majori tate a cazurilor, responsabile de reacţiile antisociale ale copiilor. Mediile familiale

dezorganizate şi neânţelegerile frecvente între părinţi, provoacă mari trauma copilului, statisticile occidentale indicând că peste 70% dintre copiii delicvenţi şi peste 65% dintre cei care prezintă tulburări neuropsihice se confruntă cu aceste situaţii.

Fiecare societate încredinţează familiei ca întreg, misiunea extrem de importantă de a transmite copiilor norme şi reguli morale de conduită şi de a asigura interrealizarea acestora sub formă de convingeri, atitudini şi motivaţii. În acest sens pe lângă comunicarea verbală nemijlocită, care favorizează dezvoltarea unor atitudini şi reprezentări corespunzătoare asupra noţiunilor de „bine” şi „rău”, comportamentul nemijlocit al părinţilor, exemplele personale oferite de aceştia, exercită o influenţă deosebit de importantă asupra conduitei copilului. Se poate considera, din acest punct de  vedere, că totalitatea manifestărilor comportamentale adecvate ale copilului este funcţie de integritatea funcţionalităţii familiei, orice conduită morală pozitivă prezentată de copil purtând pecetea influenţelor exercitate de anturajul său familial.

Nucleul central al relaţiilor interpersonale stabilite de cadrul familiei este reprezentat de sentimentul de dragoste şi de ataşament manifestat faţă de partener, faţă de copil, faţă de tot ceea ce constituie esenţa vieţii de familie. Încorporată în fiecare rol şi comportament familial, afectivitatea constituie termenul principal al unităţii familiale, liantul care cimentează cele mai

durabile şi mai optime legături între membri familiei şi care asigură formarea personalităţii lor.

Situaţia de dificultate familială, lipsa de coeziune şi profilitatea afectivă împiedică o dezvoltare morală adecvată, carenţele afective şi funcţionale ale familiei, manifestându-se sub forma efectelor tardive, ale formării unei personalităţi morale imature, definite de noncomformism şi

inadaptabilitate. Lipsiţi de dragostea şi securitatea oferite de o familie cu funcţionalitate normală, copiii din familiile dezbinate devin capricioşi, instabili, incapabili de adaptarea unor norme de viaţă colectivă, revendicări etc. Excentrici şi imaturi, ei îşi abandonează sarcinile în activităţile şcolare la cea mai mică dificultate, manifestând un opoziţionism disproporţionat faţă

de rigorile disciplinare, fiind sensibili sau hipersensibili la sancţiuni.

Un alt efect provocat de divorţ ţine de faptul că responsabilităţile paterne sunt redistribuite şi preluate în totalitate de părintele căruia i s –a încredinţat minorul. De multe ori copiii preiau o parte din responsabilităţile părintelui plecat. Astfel se observă o dezorganizare a întregului proces familial respectiv neglijarea copiilor pe plan afectiv, material, educaţional.

„Monoparentalitatea, în special cea rezultată din divorţ, este corelată cu o diminuare a activităţii educative şi mai ales cu o adecvare şi o eficienţă mai mică ale eforturilor educative: rolul matern este caracterizat în termenii suprasolicitării (materiale, emoţionale, relaţionale), ai unui dezinteres relative sau al unui conflict de rol, în timp ce rolul patern este analizat în termenii «absenţei paterne»,«deprivării paterne»«deresponsabilizării paterne». Se poate consemna faptul că divorţul are un efect negativ profund asupra copiilor atât pe plan afectiv, emoţional, psihologic cât şi în plan educaţional. Sunt identificate carenţe mari şi pe plan social. Un copil care face parte dintr-o familie dezorganizată prin divorţ se confruntă cu etichetarea şi marginalizarea socială necesitând un efort mult mai mare din partea lui pentru a reusi să se impună în comunitatea din care face parte.

V-ar mai putea interesa si:

Divort rapid cu copil minor

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Divort la notar fara sa avem un acord

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Divort cetatean strain

 http://www.mirelazivari.ro/divort-ce-se-intampla-viata-unui-copil

Daca vreti sa aflati cum puteti beneficia de avantajele medierii in caz de divort, va rog sa sunati la unul din numerele de telefon afisate la datele de contact prezente pe acest site !

Mediator Petru Mustateanu – Bucuresti 2014

Share Button
(Acest articol a fost citit astazi de 10 persoane, 1 vizite azi)