Fisa postului de parinte este complexa, pare inepuizabila, si presupune efort, rabdare, exercitiu, invatare, perfectionare continua si multa iubire! A descuraja pe cineva sa viseze sau sa faca ceea ce isi doreste (nu vorbim de actiuni, lucruri distructive, malefice) are nenumarate efecte nedorite. 

Copilul obraznic este de fapt un copil descurajat care are idei distorsionate despre cum sa-si atinga scopul principal: acela de a apartine.

Ideile distorsionate conduc la comportamente deviante. De aceea, e recomandabil sa oferiti copilului preocupari cu semnificatie.

In numele experientei, multi parinti si educatori fac lucruri pe care copiii le pot face singuri. Copiii simt ca apartin atunci cand stiu ca pot contribui “ la ceva” in mod real.

Primii ani de viata sunt extremi de importanti pentru stimularea copilului astfel incat sa capete incredere in el insusi. Sunt diferite etape in care puiul de om trebuie lasat (dar supravegheat) sa se descurce singur: in actiunea imbracat/dezbracat, in legatul sireturilor, pregatirea ghiozdanului pentru gradinita etc.

Esential este ca parintii sa-si incurajeze odraslele in ceea ce acestea se straduiesc sa faca, mai ales daca observa un anume efort in dobandirea indemanarii si apoi sa-i  felicite pentru reusita!

Cel mai periculos este cand un parinte sau o persoana apropiata si investita de copil cu admiratie si incredere si autoritate, ii transmite acestuia mesaje toxice, negative, ostile…

Respectiv anumite “certitudini de viata”, viziunile lui/ei in ceea ce priveste viitorul micutului, justificand asta prin vasta experienta traita….

De multe ori, parintii isi vad baiatul sau fetita ca pe o planta vulnerabila care nu trebuie deranjata. Ca pe o creatura dezarmata, dezorientata complet, pierduta in spatiu fara ajutorul lor matur.

Astfel incat se poarta fata de copil cu o grija si anxietate exagerate, pe care le-o transmit inconstient.Protejati aparent de orice risc sau pericol, copiii nu sunt lasati sa faca ceva singuri si fac adultii totul in locul lor.

Asta reprezinta sursa principala de rasfat. In consecinta, vointa, dorinta si initiativa celor mici se atrofiaza, amortesc, si ei vor avea senzatia ca sunt incapabili sa reuseasca, sa finalizeze ceva fara sprijin.

Daca se intampla sa actioneze totusi singur, copilul poate avea trairi anxioase si sentimente de vinovatie. Si daca are un esec, anxietatea i se intareste si ii va sabota orice alta initiativa. Ramane deci dependent de o autoritate de la care ca astepta sa decida pentru el, in locul lui. Se va obisnui cu asta, cu stilul de viata si cu avantajele “victimei”.

Putem descuraja un copil asteptand de la el prea mult sau nimic, folosind “tactici” complet neadecvate

Exemple de mesaje care nu trebuie spuse:

–          de nimic nu esti in stare…

–          pe ce pui mana strici…

–          n-o sa se aleaga nimic din tine……

–          vrei sa ajungi un nimic ca x?…

–          uite ce prostie ai facut! si daca nu ti-as fi spus de 1000 de ori, vezi ce iese daca faci totul de capul tau?!…

–          uite ca y a luat 10 in teza la matematica, tu ce ai de nu poti? ca doar ai tot ce-ti trebuie, tot ce-ti este necesar…ce, tu esti mai prost ca el/ea?

–          fa si tu ceva practic ca o sa ajungi sarac/a, nu mai visa la pasiunile tale din care nu o sa se aleaga nimic!

Mesajele de acest gen sunt foarte daunatoare pentru minte-suflet si pentru actiunile planuite. Corpul sufera somatizand, dupa cum ii sunt sensibilitatile, predispozitiile…

Dincolo de faptul ca dezvaluie sentimente, frustrari, proiectii ale parintilor, educatorilor, aceste mesaje distrug omului in devenire vitalitatea, entuziasmul si increderea in sine.

Reduc pana la anulare  curajul, curiozitatea, pofta de a face, de a actiona, de a se misca, modifica cognitii, formeaza convingeri gresite….

In plus, copiii isi vor asuma etichetele puse de parinti, frati, bunici, educatori, etc si rezultatul este ca nu vor actiona aproape deloc sau o vor face cu o incarcatura anxioasa foarte puternica. Vor incepe ceva, dar vor renunta usor, se vor retrage social pana la izolare.

Incurajarea scoate din noi tot ce e mai bun

Este un proces destul de dificil sa determini un copil descurajat sa-si recapete increderea. Parintii trebuie sa fie cei care il sustin in acest “obiectiv”.

Este absolut necesara rabdarea acestora, nu se produc minuni peste noapte. Orice progres, orice pas cat de mic, dar benefic al copilului trebuie marcat si apreciat. Celebrati fiecare pas care merge spre imbunatatire in loc sa va focusati pe greseli.

Orice este mai bun decat nimic. Poate ca dintr-un copil foarte descurajat nu poti sa-l faci sa devina premiantul clasei, dar sigur il poti ajuta, din pozitia parintelui, eventual cu ajutor de specialitate, sa-si (re)capete siguranta de sine. Si sa stie ca e” numarul 1 “ in inima ta!

Increderea se face pe baza de echivalenta – ambele parti se iau in serios, nu se pun conditii, nu se fac comparatii cu alte personae, se incurajeaza punctele forte, pozitive ale copilului. Incurajarea se refera la fapte si este o constatare facuta pe moment!

Incurajarea creste stima de sine si dezvolta sentimentul de comuniune sociala

Iata cateva exemple de incurajare/valorizare pentru parinti, bunici, frati, educatori:

–          Sora ta se descurca foarte bine la fizica, desigur si tu ai putea face acelasi lucru

–          Stiu ca vei reusi, trebuie doar sa te straduiesti mai mult

–          Voi doi sunteti singurii care puteti rezolva neintelegerea voastra. Cred ca veti reusi s-o faceti…

–          Ai desenat foarte frumos, ai putea sa si colorezi desenul?

–          E foarte frumos din partea ta ca vrei sa ma ajuti, dar de data asta vreau sa o fac singur

Un mod foarte bun de a ajuta copilul sa se simta incurajat este sa petreceti un timp special “fiind impreuna”. Multi parinti si profesori au au observant schimbari majore in comportamentul copilului “problema”, dupa ce au petrecut 10 minute impartasind pur si simplu ceea ce amandurora le place sa faca pentru a se distra, pentru a se relaxa….

Seara, inainte de culcare, in timp ce inveliti copilul cu plapumioara, rugati-l sa imparta cu voi momentele de tristete si de bucurie din timpul zilei. Apoi faceti acelasi lucru.

Gasiti timp pentru sedinte de familie in care sa rezolvati problemele ivite dand dovada de respect mutual si cooperare. Aceasta este cheia pentru a crea o atmosfera de iubire si respect, in timp ce ajutati copilul sa dezvolte auto-disciplina, responsabilitate, cooperare si abilitatile de rezolvare a problemelor.

Decideti impreuna, adulti si copii,  ce trebuie facut. Educatorii ii pot invita sa gandeasca o lista de reguli, sarcini, teluri pentru clasa si sa listeze sub numele “noi decidem”. Copiii au incredere, motivatie si entuziasm atunci cand sunt inclusi in luarea deciziilor.

Eliminati ideea cum ca, in scopul de a-l face pe copil sa faca ceva bine si corect, mai intai trebuie sa-l faceti sa se simta rau. Voi faceti lucrurile mai bine cand sunteti umiliti?

Invatati copiii ca greselile sunt omenesti, o ocazie de a invata! Apelati la cei “3 R”  de recuperare dupa ce ati facut o greseala: a) recunoasterea greselii; b) reconcilierea – fiti dispusi sa spuneti: “imi pare rau, nu-mi place cum am facut fata acestei situatii”; c) rezolvarea: focusati-va pe solutii si nu pe acuze sau critici!

Fiti siguri ca mesajele voastre de iubire si de respect ajung la copii. Incepeti cu : “te iubesc, tin mult la tine, sunt preocupat(a) de aceasta de aceasta situatie. Vrei sa ne gandim impreuna la gasirea unei solutii, a unor cai de rezolvare a situatiei neplacute?”

V-ar mai putea interesa si:

Mediere divort cu copil minor

Autoritatea parinteasca asupra copilului cu parinti necasatoriti

Cat costa un divort la notar?

Divort cetateni romani cu domiciliul in strainatate

Oficiere logodna Bucuresti

Autor: Camelia Anca Baciu, psiholog, psihoterapeut

Sursa: http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/descurajarea-cauza-tututor-comportamentelor-neadecvate-ale-copiilor-2140343

(Acest articol a fost citit de 29 persoane, 1 vizite astăzi)